Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Societatea Română de Televiziune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 201/22.07.2021, suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei deduse judecaţii şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice, prevăzute la art. 91. (2) din Legea 504/2002.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 783 din 14 aprilie 2023, Curtea a admis în parte cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în sensul că a anulat Decizia nr. 201/22.07.2021 emisă de pârâtul CNA şi a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
3. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, criticând-o ca nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul arată că instanţa de fond consideră în mod netemeinic că, pentru a dovedi încălcarea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (2) din legea audiovizualului, ar fi trebuit ca, în cuprinsul deciziei, să se afirme că "situaţiile avute în vedere de prezentator nu ar fi reale", or, informarea obiectivă a publicului nu reduce doar la aspectul dacă informaţia prezentată este reală sau nu.
Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni. Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii.
În privinţa libertăţii de exprimare, atât Curtea Constituţională a României, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertăţii de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.
Din acest punct de vedere, reclamanta nu a fost sancţionată pentru expunerea unor fapte reale, ci pentru modalitatea defectuoasă în care le-a prezentat, respectiv, prin neprezentarea obiectivă a informaţiilor despre activitatea Preşedintelui României.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tamer c. Estoniei, 06 februarie 2001).
Hotărârile CEDO acordă importanţă scopului demersului jurnalistic, verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii asupra unor subiecte de interes general (cauzele Radio France şi alţii contra Franţei, Colombani şi alţii contra Franţei, Cumpănă şi Mazăre contra României, McVicar contra Marii Britanii).
Rolul presei de a difuza informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes general nu trebuie să încalce dreptul publicului de a fi corect informat.
Protejarea dreptului la opinie exprimat prin presă trebuie coordonată şi nu contrapusă respectării responsabilităţilor functiei de informare.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că există o corelaţie între funcţia jurnaliştilor de a difuza informaţii şi idei despre toate chestiunile de interes general şi dreptul publicului de a le primi (Bëdat împotriva Elveţiei (MC), pct. 51; Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 79; Sunday Times împotriva Regatului Unit (nr. 2), pct. 50; BladetTromso şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), pct. 59 şi 62; Pedersen şi Baadsgaardîmpotriva Danemarcei (MC), pct. 71; News Verlags Gmb H& Co. KG împotriva Austriei, pct. 56; Dupuis şi alţii împotriva Franţei, pct. 35; Campos Dâmaso împotriva Portugaliei, pct. 31
Instanţa de fond a mai reţinut că "PârâtuI CNA face trimitere la nerespectarea obligaţiei de imparţialitate de către moderatorul emisiunii, fără a identifica în concret vreo normă legală care să o consacre", omiţând faptul că este de esenţa informării obiective ca radiodifuzorul prin moderator/prezentator să aibă o atitudine de imparţialitate prin care publicul să şi poată forma în mod liber opinia şi aceasta să nu fie direcţionată în sensul dorit de moderator/prezentator.
În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că sentinţa recurată este legală, iar criticile recurentului sunt neîntemeiate.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Prin acţiunea formulată în cauză, intimata reclamantă Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 201/22.07.2021 şi suspendarea executării acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice, prevăzute la art. 91. (2) din Legea 504/2002.
Prin sentinţa recurată s-a dispus anularea Deciziei contestate, motivat, în esenţă, de faptul că "Pe scurt, nicăieri in cuprinsul deciziei atacate nu se afirmă că situatiile avute in vedere de prezentator nu ar fi reale" .
S-a mai reţinut şi faptul că sancţionarea contravenţională a reclamantei este nelegală şi constituie o incalcare a dreptului la libera exprimare prevazut de art. 10 din Conventie, motiv pentru care cererea de anulare a actului dedus judecăţii se impune a fi admisă.
Faţă de cele reţinute, prima instanţă a precizat că nu se mai impune cercetarea şi a celorlalte motive de nelegalitate expuse în cererea de chemare în judecată.
Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei CNA, soluţie nerecurată.
Recursul pârâtului este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Fapta reţinută în sarcina intimatei-reclamante constă în aceea că, în cadrul emisiunii, România 9", ediţiile din 20 şi 28 ianuarie 2021, subiectele aduse în atenţia publicului (axate pe, de o parte, pe modul în care preşedintele A. a înţeles să îşi exercite prerogativele în raport cu partidele politice ce formează coaliţia de guvernare, în sensul convocării acestora la Palatul Cotroceni pentru dezbateri pe tema bugetului pe anul 2021, iar pe de altă parte pe problema "penalilor" din coaliţia menţionată) au fost prezentate doar punctele de vedere exprimate de moderator şi de invitatul B., care împărtăşeau, în fapt, o opinie comună, situaţie de natură să afecteze imparţialitatea informării şi posibilitatea publicului de a-şi forma în mod liber propria opinie.
Această faptă a fost încadrată în prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Potrivit acestui text de lege: "(2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor."
Aşadar, pentru a exista încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (2) din legea audiovizualului nu este necesar ca situaţiile avute în vedere de prezentator să nu fie reale, cum greşit apreciază instanţa de fond.
Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, informarea obiectivă a publicului nu se reduce doar la aspectul dacă informaţia prezentată este reală sau nu, ci trebuie analizată şi modalitatea în care o informaţie, chiar şi reală, este prezentată publicului.
Astfel, trebuie ca prezentarea informaţiei către public să fie făcută cu imparţialitate, ceea ce presupune un echilibru al părerilor şi punctelor de vedere, fiind necesară şi prezentarea unora aflate în opoziţie, astfel încât opinia publicului referitor la subiectele prezentate să nu fie direcţionată şi influenţată.
Or, în cauză tocmai acest aspect a fost reţinut de recurent, respectiv că prin modalitatea lipsită de imparţialitate de prezentare a unor fapte, chiar şi reale, moderatorul emisiunii nu a urmărit o informare obiectivă a publicului astfel încât faptele/evenimentele să fie prezentate corect şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, ci a transformat "libertatea de exprimare" într-un discurs denigrator la adresa preşedintelui şi a coaliţiei de guvernământ.
Cât despre libertatea de exprimare, reţinută de asemenea de către prima instanţă în argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte reţine că ceea ce a sancţionat recurentul în cauză nu este iniţierea şi dezvoltarea unor dezbateri pe teme de interes public/general, ci faptul că intimata a încălcat obligaţia dezvoltării acestora printr-un demers jurnalistic efectuat cu bună-credinţă, care să se caracterizeze prin obiectivitate şi echilibru, astfel încât să asigure publicului dreptul de a cunoaşte obiectiv şi corect întreaga dimensiune a aspectelor ce au făcut obiectul dezbaterilor televizate analizate în prezenta cauză.
Libertatea de exprimare, deşi este o valoare recunoscută şi protejată de art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu poate leza drepturile altor persoane.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în fiecare cauză.
Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituţia României statuează, la rândul său, că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
2. Temeiul de drept
Înalta Curte conchide, faţă de acestea, că prima instanţă a dispus anularea Deciziei contestate în urma interpretării greşite a prevederilor legale incidente, fiind întemeiat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis, cu consecinţa casării sentinţei recurate, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ.
În continuare, observând că prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe critici de nelegalitate a actului, dar prima instanţă s-a oprit doar asupra unora din acestea, lăsându-le necercetate pe celelalte, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă, pentru o nouă judecată.
Prima instanţă urmează a analiza toate celelalte critici aduse de intimata-reclamantă şi totodată va verifica proporţionalitatea măsurii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 783 din 14 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.