Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 07.09.2022 pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a solicitat anularea parţială a Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice nr. 1895/2016, respectiv a punctului 8 din art. 44 alin. (2) din Anexa nr. 1 şi a Anexei nr. 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul susmenţionat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 10/F-CONT din 27.01.2023, Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anulat parţial Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/2016, respectiv punctul 8 din art. 44 alin. (2) din Anexa nr. 1 la acest Ordin şi a Anexei 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul susmenţionat şi a luat act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 10/F-CONT din 27.01.2023 a Curţii de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administratiei solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Susţine recurentul pârât în recurs că, faţă de prevederile Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, aprobat prin H.G. nr. 925/1995, responsabilul tehnic cu execuţia "f) opreşte execuţia lucrărilor de construcţii în cazul în care se produc accidente tehnice şi/sau constată abateri de la prevederile proiectului tehnic de execuţie, înştiinţează Inspectoratul de Stat în Construcţii -ISC sau, după caz, structurile proprii de control din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 34 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu completările ulterioare, şi permite reluarea lucrărilor numai după remedierea acestora" (art. 17), de unde reiese că exercitarea atribuţiilor de responsabil tehnic cu execuţia implică exerciţiul autorităţii de stat.
Conform sentinţei penale nr. 2437/27.11.2017, intimatul reclamant A. a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iar, pe lângă pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, intimatului i s-a aplicat şi o pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani prin care i s-a interzis, printre altele, exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 67 alin. (1) lit. b) C. pen.).
Astfel, faţa de cele sus-menţionate, reiese ca anularea parţială a Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/2016, respectiv punctul 8 din art. 44 alin. (2) din Anexa nr. 1 la acest Ordin şi a Anexei nr. 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul sus-menţionat nu este suficientă pentru confirmarea dreptului de practică al intimatului în profesia reglementată de responsabil tehnic cu execuţia, în condiţiile în care acestuia îi este interzis exerciţiul autorităţii de stat.
Arată pârâtul recurent că documentele şi condiţiile necesare de a accede la examenul de autorizare ca responsabil tehnic cu execuţia, precum şi cele pentru confirmarea dreptului de practică pentru această profesie, sunt prevăzute doar în Procedura aprobată prin Ordinul MDRAP nr. 1895/2016, nu şi în Legea nr. 10/1995. Prin urmare, în speţă nu se poate susţine că s-a adăugat la lege, pentru că legea nu conţine astfel de prevederi.
Totodată, se susţine în recurs că dispoziţiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 10/1995, au fost adoptate în anul 2020, prin Legea nr. 204/2020 (pct. 4 al art. I), la 4 ani după aprobarea Procedurii prin Ordinul MDRAP nr. 1895/2016, astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod eronat doar cele 3 cazuri limitative în care se poate dispune suspendarea dreptului de practică.
Mai mult, consideră că Procedura aprobată prin OMDRAP nr. 1895/2016 stabileşte sancţiunile care intervin dacă sunt încălcate condiţiile de a acces în profesia de responsabil tehnic cu execuţia şi de prelungire a dreptului de practică, în condiţiile legii.
Având în vedere aspectele menţionate, consideră recurentul pârât că prevederile pct. 8 al alin. (2) ale art. 44 sunt suficient de clare, nefiind încălcate prevederile cu privire la regulile de tehnică legislativă stabilite de Legea nr. 24/2000, aşa cum în mod greşit se reţine în considerentele hotărârii recurate.
De asemenea, arată recurentul că restrângerea drepturilor solicitantului nu s-a făcut prin această procedură, întrucât responsabilul tehnic cu execuţia trebuie să îndeplinească, pe tot cuprinsul activităţii, condiţiile care au stat la baza acordării dreptului de practică, inclusiv să nu aibă înscrieri în cazierul judiciar, fapt care rezultă şi din prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 10/1995, potrivit cărora: "Pe durata suspendării dreptului de practică ca urmare a expirării perioadei de valabilitate a atestatului/autorizaţiei sau ca urmare a suspendării ori anulării certificatului de atestare tehnico-profesională a verificatorului de proiecte/expertului tehnic sau a autorizaţiei responsabilului tehnic cu execuţia/dirigintelui de şantier, ca urmare a aplicării sancţiunilor complementare prevăzute de art. 37 alin. (1) şi (2), specialistul cu activitate în construcţii nu mai poate îndeplini activităţile pentru care a fost atestat/autorizat."
În drept, recurentul pârât a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant A. a solicitat, cu prioritate, constatarea nulităţii recursului ca nemotivat, şi, în subsidar, respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimatul reclamant că recurentul a considerat ca RTE este o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii publice, iar suspendarea din profesie este rezultatul sentinţei de condamnare, care conţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unei asemenea funcţii, însă acest motiv de apel nu are legătură cu motivul de casare, pentru că se referă la situaţia personală a intimatului.
Susţine intimatul că motivul privind exercitarea unei funcţii de autoritate publică de către RTE este invocat pentru prima dată în recurs si reprezintă o interpretare greşită a prevederilor care reglementează RTE.
Se mai arată în întâmpinare că prevederile din Legea nr. 10/1995 invocate în susţinerea legalităţii Ordinului MDLPA nu conţin nici o reglementare a cazului de suspendare din speţa de faţă, ceea ce confirmă ca Ordinul contestat a depăşit limitele în care se putea emite acest act normativ secundar.
Mai mult, prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 nu au nicio legătura cu suspendarea din profesie a intimatului, deoarece se referă la o cu totul altă situaţie faţă de cea din speţă, si anume la cazul RTE aflat in exercitarea profesiei si căruia i s-a aplicat sancţiunea complementară de suspendare din profesie (pe o perioada limitată) în urma săvârsirii uneia din contravenţiile din art. 36 din Lege.
De asemenea, se invocă în întâmpinare că data emiterii Ordinului MDLPA nu are nicio relevanţă asupra legalităţii prevederilor contestate din acest act normativ.
Acest motiv de recurs este străin de obiectul litigiului si reprezintă o recunoaştere a nelegalitătii Ordinului MDLPA, deoarece emitentul actului a confirmat că nu este în acord cu modificările aduse Legii nr. 10/1995.
Ca act normativ secundar, Ordinul trebuia să fie în concordanţă si în limitele prevăzute în Legea nr. 10/1995, indiferent că, după apariţia sa, legea în baza căruia a fost emis a suferii modificări.
Susţine intimatul şi că invocarea art. 26 alin. (8) din Legea nr. 10/1995, ca temeiul al restrângerii dreptului la practica RTE nu are legătura cu legalitatea Ordinului MDLPA, ci priveşte situaţia sa personală, însă, chiar si în aceste condiţii, se observă că art. 26 alin. (8) din Legea nr. 10/1995 nu a reprezentat temeiul pentru suspendarea din profesie (ci datele înscrise in cazierul judiciar), acest text de lege reglementând alte cazuri de suspendare din profesie, care nu au legătura cu situaţia din speţă (expirarea duratei autorizaţiei RTE si aplicarea sancţiunii complementare a amenzii contravenţionale).
Se mai arată în întâmpinare că susţinerile privind afişarea proiectului Ordinului MDLPA pentru consultare publică nu are legătura cu obiectul litigiului (legalitatea Ordinului), iar consultarea publică nu poate acoperi nelegalitatea acestui act normativ, neexistand nici un temei legal în acest sens.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Prioritar se impune a preciza că, prin încheierea de dezbateri din 11.04.2024, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului pentru pretinsa nemotivare a căii de atac, Înalta Curte constatând că recursul declarat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administratiei se circumscrie, în drept, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
5.1. Succintă prezentare a situaţiei de fapt
Intimatul reclamant este inginer în construcţii şi titularul autorizaţiei şi legitimaţiei de responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii nr. x. Prin cererea înregistrată cu nr. 7298 la data de 25 februarie 2022, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) confirmarea periodică a dreptului de practică în funcţia de responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţie.
Prin adresa din 26.05.2022, întocmită de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), intimatul reclamant a fost informat că nu îndeplineşte condiţiile pentru confirmarea periodică a dreptului de practică solicitat, întrucât figurează cu date înscrise în cazierul judiciar şi în consecinţă, nu îndeplineşte condiţia prevăzută în art. 44 alin. (2) pct. 2 din Procedura prevăzută în Anexa 1 la Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (OMDRAP) nr. 1895/2016. Totodată, prin aceeaşi adresă, reclamantul a fost informat că s-a dispus suspendarea dreptului de practică a acestuia în calitate de responsabil tehnic cu execuţia.
Conform sentinţei penale nr. 2437 din 27.11.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, intimatul reclamant A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), şi i s-a aplicat şi o pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani, prin care i s-a interzis exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 67 alin. (1) lit. b) din C. pen.). De asemenea, în baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 alin. (1) C. pen.
5.2. Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentul pârât, Înalta Curte constată că rercursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 12 din Legea nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, dispoziţii cuprinse ulterior, după republicarea Legii nr. 10/1995, în art. 21 alin. (2) lit. b) din acest din urmă act normativ "Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. organizează... autorizarea responsabililor tehnici cu execuţia şi a diriginţilor de şantier, precum şi confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora".
În vederea exercitării acestei atribuţii de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin art. III alin. (2) din Legea nr. 177/2015 s-a prevăzut că "în termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. va elabora procedura privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia şi va prelua de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice lista specialiştilor cu activitate în construcţii atestaţi pentru competenţa de responsabil tehnic cu execuţia şi matca aferentă certificatelor de atestare tehnico-profesională emise pe numele acestora. Procedura privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice".
În aplicarea acestei prevederi a fost emis, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ordinul nr. 1895/2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii.
Înalta Curte constată, astfel, că opţiunea legiuitorului primar, respectiv Parlamentul, a fost de a stabili competenţa elaborării procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia în sarcina I.S.C, iar, pe cea a aprobării procedurii, în sarcina ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Or, în această situaţie, nu se poate reţine o contrarietate cu privire la condiţiile privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, între dispoziţiile Procedurii aprobate prin Ordinul nr. 1895/2016 şi dispoziţiile actului normativ de rang superior, respectiv Legea nr. 10/1995, întrucât actul normativ superior nu reglementează aceste condiţii, ci, aşa cum s-a arătat, doar deleagă competenţa elaborării şi aprobării procedurii care circumscrie condiţiile autorizării şi exercitării dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia. Astfel, în mod implicit, criticile de nelegalitate privind neconcordanţa dintre dispoziţiile Ordinului nr. 1895/2016 şi cele ale Legii nr. 10/1995, vizează însăşi prevederile legii de rang superior- Legea nr. 10/1995- or, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a verifica dacă procedura privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia trebuia reglementată în cuprinsul Legii nr. 10/1995, ori putea fi reglementată, aşa cum s-a şi întâmplat, printr-un act administrativ infralegal.
Mai mult, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. art. 38 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Ordinul nr. 1895/2016 "calitatea de responsabil tehnic cu execuţia se dovedeşte prin autorizaţia emisă de I.S.C./dreptul de practică se dovedeşte cu legitimaţia aflată în termen de valabilitate, emisă de I.S.C. odată cu autorizaţia prevăzută la alin. (1)/valabilitatea legitimaţiei este de 5 ani de la data emiterii, iar dreptul de practică se poate prelungi din 5 în 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 44, prin emiterea unei noi legitimaţii cu acelaşi termen de valabilitate/titularii autorizaţiilor de responsabil tehnic cu execuţia ale căror legitimaţii nu sunt în termenul de valabilitate nu pot desfăşura activitate în domeniul autorizat, în perioada în care legitimaţia nu este valabilă".
De asemenea, potrivit art. 15 alin (1) lit f din acelaşi Ordin, "dosarul de autorizare în profesia reglementată de responsabil tehnic cu execuţia, depus de solicitantul cetăţean român în vederea participării la examenul de autorizare, cuprinde în mod obligatoriu următoarele documente...(f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar, că nu a suferit condamnări pentru concurenţă neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 12".
Conform dispoziţiilor legale antereferite, autorizaţia face dovada calităţii de responsabil tehnic cu execuţia, în timp ce legitimaţia, eliberată odată cu autorizaţia, face dovada dreptului de liberă practică pe o perioada de cinci ani, în fapt, legitimaţia având rolul de a "confirma" autorizaţia din cinci în cinci ani. Or, dacă pentru obţinerea autorizaţiei, care conferă calitatea de responsabil tehnic cu execuţia şi stă "la baza" dreptului de liberă practică dovedit cu legitimaţia, se cere dovada cu, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar, că nu a suferit condamnări pentru concurenţă neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 12;", este întemeiată condiţia ca aceeaşi dovadă să se solicite şi la prelungirea dreptului de liberă practică (art. 44 alin. (2) pct. 8 din Ordin), asta în timp ce instanţa nu a fost învestită să verifice condiţiile de obţinere a autorizaţiei, ci doar pe cele de prelungire a dreptului de liberă practică.
În acelaşi timp însă, Înalta Curte, în dezacord cu judecătorul fondului, consideră că o decizie de a nu prelungi dreptul de liberă practică în condiţiile în care nu este îndeplinită condiţia de la art. 44 alin. (2) pct. 8 din Ordin, nu are efect pe perioadă nedeterminată, ci doar pentru perioada în care, în cazierul judiciar sunt înscrise menţiunile care atrag neprelungirea dreptului la liberă practică, radierea acestor menţiuni având loc în condiţiile art. 15 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.
Deosebit, trebuie de precizat că refuzul confirmării periodice a dreptului de liberă practică ca responsabil tehnic cu execuţia al intimatului reclamant, respectiv suspendarea acestui drept, sunt întemeiate pe dispoziţiile sentinţei penale nr. 2437 din 27.11.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, prin care acestuia i s-a interzis exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aspect care, însă, nu are legătură cu criticile de nelegalitate formulate de intimatul reclamant în prezenta acţiune faţă de Ordinul nr. 1895/2016, întrucât, aşa cum a susţinut şi intimatul reclamant în întâmpinare, în prezenta cauză instanţa nu verifică în ce măsură funcţia de "responsabil tehnic cu execuţia" - RTE, implică ori nu "exerciţiul autorităţii de stat", o astfel de analiză fiind posibilă doar într-un litigiu care ar avea ca obiect contestarea adresei nr. x din 26.05.2022, întocmită de Inspectoratul de Stat în Construcţii.
În concluzie, Înalta Curte constată că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate de către intimatul reclamant A. cu privire la punctul 8 din art. 44 alin. (2) din Anexa nr. 1 şi a Anexei 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1895/2016, urmând ca, în baza art. 496, 497 din C. proc. civ. să admită recursul şi să caseze sentinţa recurată şi, în rejudecare, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, să respingă acţiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administratiei împotriva sentinţei nr. 10/F-CONT din 27.01.2023 a Curţii de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 24 aprilie 2024.