Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 299/2024

Decizia nr. 299

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată

Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2023 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, sub nr. x/2023, petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Judeţean Mureş-Serviciul Rutier, a formulat plângere contravenţională prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/20.03.2023.

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale petentul a solicitat sesizarea instantei constitutionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 alin. (1) si alin. (2) lit. b). art. 100 alin. (3). art. 101 art. 102 alin. (3) si art. 109 alin. (9) din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 precum si ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) si art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul Legii nr. 5 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021 (Decizia RIL).

Prin sentinţa nr. 559 din 22 iunie 2023, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Gura Humorului, invocată de către intimat prin întâmpinare, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate de petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Judeţean Mureş-Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Sighişoara.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1410 din 8 noiembrie 2023, Judecătoria Sighişoara a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sighişoara, ridicată de petent, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate de petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x, din data de 2.03.2023, de către intimat, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Prezenta cauză are ca obiect plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/20.03.2023, încheiat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Judeţean Mureş-Serviciul Rutier, prin care petentul a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 120 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv pentru faptul că a condus auto marca x cu nr. de înmatriculare x pe DN 13A, loc. Călimăneşti-Bălăuşeri, depăşind auto B. cu număr de înmatriculare x condus de C., încălcând marcajul simplu continuu care desparte sensurile de mers. Pentru această faptă i-a fost aplicată sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 870 de RON şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Instanţa constată că petentul a formulat plângerea contravenţională în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 modificat prin Legea nr. 107/20.04.2022, care stabileşte o competenţă alternativă în ceea ce priveşte instanţa la care se poate depune plângerea contravenţională respectiv: "(1) Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul."

Cu toate acestea, instanţa reţine aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care stabilesc competenţa teritorială exclusivă în privinţa plângerilor contravenţionale în materie rutieră, lege care are caracter special faţă de regulile generale în materie contravenţională prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

Prin Legea nr. 254/2023,intrata în vigoare la 24.07.2023, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, a fost modificat în sensul următor: "Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul."

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în speţă, conform art. 24 C. proc. civ., potrivit căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, în vigoare la data sesizării instanţei, care prevăd că "împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta".

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reiese că faptă contravenţională a fost constatată pe raza Localităţii Călimăneşti-Bălăuşeri, judeţ Mureş, iar potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, aceste localităţi se află în circumscripţia Judecătoriei Sighişoara.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sighişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind petentul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, în favoarea Judecătoriei Sighişoara.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 18 ianuarie 2024.