Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30.03.2021, sub numărul de dosar x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor anularea în parte a Deciziei nr. 18014/15.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în ceea ce priveşte: respingerea la plata a sumei de 5.785 RON - reprezentând diferenţa dintre despăgubirea solicitată de reclamantă şi cea achitată de FGA pentru dauna totală a autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x; respingerea la plată a sumei de 5.111.98 RON/lună - reprezentând veniturile nerealizate de reclamantă începând cu data accidentului - 22.08.2016 şi până la momentul achitării de către FGA a despăgubirii pentru autoturism, respectiv până în data de 10.12.2018, total de plată: 138.023 RON; obligarea pârâtului FGA la plata către contestator a sumelor de mai sus şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 300 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1393 din 13 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Recurenta-reclamantă a declarat recurs şi a înaintat aspectele de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocând interpretarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 46 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 în ceea ce priveşte respingerea acţiunii pe cererea având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului proprietatea reclamantei distrus în totalitate.
Dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 prevăd următoarele:
Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. în cazul în care: 1. se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana păgubită îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri au de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare;
Recurenta reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente de către prima instanţă care a apreciat că situaţia reclamantei bun distrus nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 46 din Norma ASF nr. 23/2014 care priveşte cererea de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă pentru bunul avariat, despăgubiri care se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
Se arată faptul că prima instanţă s-a raportat nelegal la situaţia de excepţie prevăzută de art. 46 alin. 1 teza 2-a din Norma ASF 23/2014 care se referă la situaţia în care pretenţiile se soluţioneze pe cale amiabilă în cazul reclamantei despăgubirile solicitate reprezentând lipsa de folosinţă pentru autoturismul distrus pentru perioada aferentă distrugere – plată valoare autoturism se stabilesc prin hotărâre judecătorească pe situaţia de regulă prevăzută de art. 46 pct. 1 din Normele ASF nr. 23/2014.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii şi anulării în parte a deciziei FGA din 15.01.2019 în sensul obligării şi la plata sumei de 5.111,98 RON/lună reprezentând lipsa de folosinţă pentru autoturismul distrus raportat la perioada 22.08.2016 data accidentului până la data achitării despăgubirii pentru autoturismul pentru care s-a constatat că nu mai poate fi folosit respectiv daună totală .
La dosar intimatul-pârât a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014.
Curtea analizând recursul declarat, îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză sentinţa atacată fiind în parte nelegală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente obiectului cauzei.
Prin sentinţa atacată s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de recurenta-reclamantă având ca obiect anularea în parte a Deciziei nr. 1814/15.01.2019 emisă de pârâtul – intimat în ceea ce priveşte următoarele sume.
- respingerea la plată a sumei de 5785 RON reprezentând diferenţa dintre despăgubirea solicitată de reclamantă şi cea achitată de FGA la data de 10.12.2018 pentru dauna totală a autoturismului proprietatea reclamantei.
Această pretenţie respinsă nu a fost contestată prin cererea de recurs, sentinţa atacată urmând a fi menţinută sub acest aspect.
A sumă respinsă prin Decizia FGA solicitată prin acţiunea respinsă şi care formează critica din recurs faţă de care Curtea constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. îl reprezintă obligarea la plata sumei de 5.111,98 RON/lună reprezentând veniturile nerealizate de reclamantă începând cu data accidentului 22.08.2016 şi până la momentul achitării despăgubirii pentru autoturismul considerat daună totală 10.12.2018, în total solicitându-se de reclamantă suma de 138.023 RON.
Curtea apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 în sensul că s-a raportat la situaţia de excepţie excluzând nelegal sumele care pot fi stabilite pe cale judecătorească, despăgubirile reprezentând lipsa de folosinţă în situaţia bunului distrus total în urma accidentului şi care nu mai poate fi folosit.
Dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 prevăd următoarele:
Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. în cazul în care: 1. se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana păgubită îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri au de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare;
În mod nelegal în opinia Curţii prima instanţă s-a raportat la situaţia de excepţie prevăzut de art. 46 alin. 1 teza a 2-a care vizează pretenţiile ce se soluţionează pe cale amiabilă şi care vizează contravaloarea lipsei de folosinţă pentru autoturismul avariat parţial, care este temporar disponibilizat.
Cazul reclamantei nu reprezintă situaţia de excepţie ci reprezintă situaţia premisă a stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească respectiv pentru autoturismul distrus – avariat total şi care fapt de necontestat nu a mai putut fi utilizat şi pentru care s-a achitat despăgubirea la data de 10.12.2018.
Recurenta-reclamantă solicită lipsa de folosinţă reprezentând prejudiciul pentru autoturism corespunzător perioadei 22.08.2016 – 10.12.2018, în mod nelegal prima instanţă apreciind că solicitarea reclamantei nu poate fi acordată în baza art. 46 din Norma 23/2014.
Curtea pentru motivele expuse mai sus a apreciat că cererea reclamantei de despăgubire pentru lipsa de folosinţă pentru autoturismul distrus se încadrează în dispoziţiile art. 46 din Norma 23/2014.
În consecinţă, Curtea va casa cu trimitere spre rejudecare capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosinţă constatând că prima instanţă nu l-a verificat pe fond, iar în ceea ce priveşte cuantumul total al sumei solicitate de reclamantă acesta nu este probat în sensul art. 249 C. proc. civ.
În urma rejudecării prima instanţă urmează a administra probele apreciate necesare şi utile pe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosinţă reprezentând venituri nerealizate de reclamantă pentru perioada 22.08.2016-10.12.2018.
Faţă de considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosinţă.
Va menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, respectiv respingerea sumei de 5.785 RON dispusă prin Decizia nr. 18014/15.01.2019 emisă de intimatul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1393 din 13 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosinţă.
Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.