Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată, la data de 22.07.2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită de Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Sarcău au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea parţială a Deciziei nr. 10185/20.04.2022, cu privire la suprafaţa de 608 mp din terenul intravilan identificat cu nr. topo x şi cu privire la suprafaţa de 3131 mp din nr. topo x, înscris în CF nr. x Sarcău, şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele menţionate, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 293 din 7 decembrie 2022, Curtea a admis acţiunea reclamantelor, a anulat parţial Decizia nr. 10185/20.04.2022 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului reprezentat în natură de teren în suprafaţă de 608 mp din nr. top. x înscris în CF x Sarcău şi a terenului în suprafaţă de 3.131 mp din nr. top x, înscris în CF x Sarcău, în sensul formulării propunerii de acordare a măsurilor compensatorii.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Comisia specială de retrocedare a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii introductive formulate de reclamante, ca neîntemeiată, şi menţinerea Deciziei nr. 10185/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susţine interpretarea eronată a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu disp. art. 28 şi 37 din Decretul nr. 177/1948 şi reţinerea greşită a faptului că imobilul în discuţie a fost preluat în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, respectiv la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretului nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.
Cu privire la modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea Statului Român, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile punctului 13 din Normele de aplicare a art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, prin care sintagma "acte doveditoare" se înţelege orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive şi orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive.
Recurenta-pârâtă susţine că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă.
Din analiza Cărţii funciare nr. x, reiese că imobilul în litigiu nu se afla în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea unei persoane fizice şi a solicitantei.
Recurenta-pârâtă susţine interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ nu poate să dispună retrocedarea/acordarea de măsuri reparatorii fără să încalce principiul separaţiei puterilor statului şi atribuţiilor Comisiei, care poate doar să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.
În subsidiar, recurenta-pârâtă, în cazul în care cererea introductivă va fi admisă, solicită acordarea unui termen mai lung faţă de cel prevăzut de disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru executarea hotărârii judecătoreşti.
3. Apărările formulate
Intimatele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Sarcău au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă a formulat cerere de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, a două terenuri, unul în suprafaţă de 608 m.p., nr. top x înscris în CF x Sarcău, iar cel de-al doilea în suprafaţă de 3.131 m.p., nr. top x, înscris în CF x Sarcău.
Prin motivele de casare, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine interpretarea greşită a primei instanţe, cu privire la disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu art. 28 şi 37 din Decretul nr. 177/1948, terenurile nefiind preluate de către Statul Român de la solicitantă şi, prin urmare, aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate la data preluării abuzive.
Potrivit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 1, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei.
Conform disp. art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, averea mobilă şi imobilă a Bisericii Greco-Catolice, cu excepţia averii fostelor parohii, revine Statului Român, totodată Biserica Greco-Catolică din România a fost desfiinţată, iar parohiile nu mai puteau exista.
Caracterul abuziv al preluării imobilelor de către Biserica Ortodoxă Română a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, sentinţa nr. 4882/20.08.2008, pronunţată de Judecătoria Oradea, anulându-se încheierea de preluare din CF.
În prezent, terenul în suprafaţă de 608 m.p. se află în proprietatea Consiliului Local Sârbi, iar terenul în suprafaţă de 3131 m.p. a fost dobândit în proprietate de o persoană fizică, prin hotărâre judecătorească, fiind aplicabile disp. art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, la data preluării s-a făcut cu CF nr. x Sarcău, iar dispoziţiile art. 28 şi 37 din Decretul nr. 177/1948, invocat de către recurenta-pârâtă, prin care "cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice", nu au relevanţă cu privire la dovedirea dreptului de proprietate.
În legătură cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe prin care pârâta a fost obligată să formuleze propuneri de acordare a măsurilor compensatorii, se încadrează în dispoziţiile art. 18 alin. (1), fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ să dispună obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ.
Sentinţa instanţei de fond este în concordanţă cu atribuţiile Comisiei prevăzute de disp. art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora Comisia specială de retrocedare analizează documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi dispune, prin decizia motivată: retrocedarea imobilelor, respingerea cererii de retrocedare sau propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.
Prin urmare, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor statului şi inadmisibilităţii petitului reclamantelor prin care s-a solicitat obligarea Comisiei să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Cu privire la solicitarea de a se prevedea în dispozitiv un termen de executare mai mare decât cel cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004 (30 zile), urmează să fie respinsă, nu sunt întrunite prevederile art. 448 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a indicat motivele pentru care instanţa de fond a interpretat sau a aplicat greşit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de acestea în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 293 din 7 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.