Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.12.2022, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare,
1. anularea tuturor actelor administrative emise de pârâţi pentru punerea în practică a dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data de 01.01.2022 pentru reclamanţii B., C., D., E., începând cu data de 01.10.2022 pentru reclamanta A. şi începând cu data de 01.04.2022 pentru reclamanta F., până la data sistării reţinerilor;
2. obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispoziţiilor menţionate prin obligarea lor la plata unei sume egale cu totalul sumelor reţinute lunar;
3. obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute calculate de la data primei reţineri şi până la data acoperirii integrale a prejudiciului;
4. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată
1.2. Prin Sentinţa 56 din 22 februarie 2023, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale ridicată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa că, deşi reclamanţii au solicitat anularea tuturor actelor administrative emise de pârâţi pentru punerea în practică a dispoziţiilor art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, nu au indicat în concret ce astfel de acte administrative au fost emise în executarea dispoziţiilor din ordonanţa de urgenţă declarate neconstituţionale.
Obiectul acţiunii îl constituie, de fapt, pretenţia reclamanţilor de restituire a contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate reţinute lunar şi de plată a dobânzii legale asupra sumelor astfel reţinute.
Din interpretarea art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că legiuitorul nu a instituit o competenţă materială a curţilor de apel în soluţionarea acţiunilor întemeiate pe acest text de lege, ci a stabilit că astfel de acţiuni sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ competente. Concluzia care se impune este că regulile de competenţă aplicabile sunt cele de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele prevăzute de art. 10 din lege.
Cum, în cauză, se solicită restituirea unor sume de bani reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, este evident că obiectul acţiunii îl constituie pretenţia de restituire a contribuţiei menţionate, astfel că litigiul trebuie calificat ca având obiect contribuţii din cele menţionate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, consecinţa fiind aplicarea criteriului valoric în stabilirea competenţei.
Astfel, valoarea obiectului litigiului fiind sub pragul de 3.000.000 RON, a constatat instanţa că tribunalul este competent a soluţiona cauza.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.02.2023
Prin sentinţa civilă nr. 367 din 10 octombrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale ridicată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa că reclamanţii susţin obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării art. XXIV pct. 14, 16 şi 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021.
În condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cauză nu s-ar putea vorbi de competenţa tribunalului, tocmai pentru că trebuie avută în vedere calitatea pârâţilor care, cu excepţia Casei de Pensii Teritoriale Satu Mare, au calitatea unor autorităţi publice centrale.
Tribunalul, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport cu hotărârile pronunţate şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamanţi în cuprinsul acţiunii.
Reclamanţii sunt nemulţumiţi că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 130/2021, s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, considerându-se vătămaţi de aplicarea prevederilor art. XXIV din ordonanţa de urgenţă menţionată, iar, în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în judecată priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ constatat neconstituţional (prin Decizia nr. 650/15.12.2022 a Curţii Constituţionale), fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Astfel, în raport cu scopul urmărit de către reclamanţi prin introducerea acţiunii şi cu obiectul acesteia, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În cauză, acţiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţiilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii Publice) faţă de care reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri în condiţiile situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţilor de apel.
În consecinţă, în raport şi cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Oradea, domiciliile reclamanţilor aflându-se în circumscripţia teritorială a acesteia.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi pe pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare în favoarea Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.