Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicita în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate faptul că pârâtul nu îşi exercită funcţiile potrivit art. 15 lit. e) şi f) din Codul administrativ din 03.07.2019.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 196 din 7 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins cererea de amânare ca neîntemeiată;
- a respins excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată;
- a respins excepţia lipsei de obiect ca neîntemeiată;
- a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă;
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 8 C. proc. civ.
În fapt, a susţinut că prima instanţă a depăşit limitele de competenţă în controlul judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice. Aceste limite sunt stabilite în Constituţie (art. 126 alin. (6) şi în Legea specială nr. 554/2000. Controlul judecătoresc asupra omisiunii autorităţii publice de a îndeplini funcţiile atribuite prin lege este dincolo de aceste limite, art. 126 alin. (2) C. proc. civ.
În opinia sa, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ a atacat principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (4) din Constituţia României, atunci când a susţinut că Guvernul are dreptul exclusiv de apreciere asupra oportunităţii modalităţii de exercitare a funcţiilor date prin Constituţie şi lege. Guvernul nu poate avea drept de apreciere asupra momentului când trebuie să respecte Constituţia. De exemplu, Guvernul nu poate avea dreptul de a aprecia când va îndeplini obligaţia constituţională de a stabili prin lege organică, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 52 alin. (1) din Constituţia României, prin fapte de încălcare a Constituţiei şi tratatelor.
Guvernul nu numai că nu a luat măsuri de reglementare internă pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români şi pentru punerea în executare a tratatelor ratificate de statul roman cu privire la drepturile omului (art. 15 lit. c) din Codul administrativ actualizat), dar este între acele autorităţii publice care încalcă aceste drepturi şi libertăţi.
Recurentul-reclamant consideră că pârâtul Guvernul României i-a încalcat dreptul la viaţă, dreptul la securitate fizică şi psihică şi dreptul de proprietate prin instituţii care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa.
Din aceste motive, a solicitat desfiinţarea hotărârii şi declinarea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ în materia infracţiunilor săvârşite de stat împotriva Constituţiei şi tratatelor.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din 22 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a cerut în scris judecarea în lipsă, a dispus suspendarea judecării recursului, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant la data de 21 decembrie 2023, Înalta Curte a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părţilor.
La termenul din 25 ianuarie 2024, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi, luând act că prin această cerere s-a solicitat şi judecarea cauzei în lipsa părţilor, a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra acestei excepţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, deşi se invocă incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat nu conţine critici concrete care să poată fi încadrate în aceste motive de nelegalitate, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele relevante ale instanţei de fond.
Astfel, deşi prima instanţă a respins motivat excepţia necompetenţei materiale invocate de reclamant, arătând că potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect refuzul nejustificat al unei autorităţi centrale aparţine instanţelor specializate de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant s-a limitat să solicite declinarea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ în "materia infracţiunilor săvârşite de stat împotriva Constituţiei şi tratatelor", fără să critice raţionamentul instanţei sau să arate de ce normele legale reţinute de instanţa de fond cu privire la competenţa materială de soluţionare a cauzei nu ar fi incidente în speţă. În plus, chiar şi dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, invocate de recurentul-reclamant, garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice tot pe calea contenciosului administrativ. Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la nejudecarea cauzei sale de o instanţă în "materia infracţiunilor săvârşite de stat împotriva Constituţiei şi tratatelor", fără a se arăta în concret care este instanţa şi, respectiv, secţia specializată a instanţei judecătoreşti, dintre cele înfiinţate potrivit legii, nu constituie o veritabilă critică care să poată fi încadrată în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Or, deşi invocă acest motiv de casare, recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanţă, prin sentinţa recurată, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv nu a adus argumente în susţinerea cazului de casare invocat.
Cererea de recurs formulată în cauză nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât criticile prezentate nu se încadrează nici în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. invocate, de asemenea, de recurentul-reclamant.
Astfel de critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a regulilor de procedură încălcate de prima instanţă a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau a normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept procesual/material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.
Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant s-a rezumat la reluarea unor aspecte pe care le-a prezentat şi în faţa instanţei de fond şi a unor afirmaţii generale prin care susţine că pârâtul Guvernul României i-ar fi încălcat dreptul la viaţă, dreptul la securitate fizică şi psihică şi dreptul de proprietate prin instituţii care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa.
Or, toate aceste aspecte pe care recurentul-reclamant nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o reprezintă în raport cu soluţia instanţei de fond prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, nu permit instanţei de recurs să le încadreze într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru a exercita controlul de legalitate al hotărârii atacate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi va constata nul recursul formulat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 7 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.