Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal la 02.07.2020 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Secretarul General al Guvernului României:
- anularea Memorandumului privind criteriile orientative pentru selectarea reprezentanţilor Sindicatelor, Patronatelor şi Societăţii civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul comitetului economic şi social european (CESE) pentru perioada 2020-2025, adoptat în şedinţa de Guvern din 08.05.2020;
- anularea listei reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic si Social European (CESE) din partea Sindicatelor, Patronatelor şi Societăţii civile pentru perioada 2020-2025 publicată pe site-ul https:/sgg.gov.ro/new la data de 03.06.2020;
- anularea Comunicării Prim - Ministrului României făcută Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, prin intermediul Reprezentantei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeana, privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025;
- constatarea refuzului pârâţilor de a soluţiona sau de a răspunde la sesizările - procedurile prealabile - formulate împotriva actelor administrative enumerate la pct. 1-3; obligarea pârâţilor să întocmească şi să publice de îndată lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) din partea Patronatelor pentru perioada 2020-2025 în conformitate cu Protocolul încheiat în data de 27.04.2020 de cele 5 Confederaţii patronale reprezentative la nivel naţional, membre în Consiliul Economic şi Social din Romania, care formează partea patronală, înaintat Guvernului la data de 30.04.2020;
- obligarea Prim - Ministrului României să refacă Comunicarea adresată Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, prin intermediul Reprezentantei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeana, privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025;
- obligarea pârâţilor în solidar la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 şi pentru lipsa răspunsului în termen la toate sesizările făcute în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, în cuantum total de 10.000 euro, echivalent RON la data plăţii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10-18 din Legea nr. 554/2004, art. 32 din Legea nr. 248/2013, art. 54 si 56 din Legea nr. 62/2011, art. 249, art. 453 C. proc. civ..
Prin întâmpinare pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi B., Secretar General al Guvernului, au invocat excepţia nulităţii cererii pentru lipsa taxei de timbru, excepţia nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant ales al reclamantului, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată prin raportare la prevederile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii administrative prealabile, excepţia linsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a secretarului general al Guvernului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi secretarul general al Guvernului, B., fată de capetele de cerere 3, 6 şi 7, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
La data de 06.04.2021 pârâtul Prim-ministrul României prin Secretarialul General al Guvernului a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepţie, pentru neindicarea pârâtului, respingerea cererii ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, prin raportare la obiectul cauzei şi la dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi pentru lipsa plângerii administrative prealabile; respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active, pentru lipsa de interes, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe fond.
La 25.11.2020 reclamantul A. a precizat obiectul primului capăt de cerere, menţionând că solicită anularea Memorandumului adoptat în şedinţa de Guvern din 08.05.2020 numai în ceea ce priveşte selectarea reprezentanţilor patronatelor. Totodată, a arătat că petitul al doilea din cererea introductivă de instanţa este reprezentat de solicitarea de "Anulare a Listei reprezentanţilor României în Cadrul Comitetului Economic şi Social European -CESE din partea patronatelor pentru perioada 2020-2025 publicată pe site-ul https:/sgg.gov.ro/new la 03.06.2020".
La 15.01.2021 C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului A., solicitând admiterea cererii de chemare in judecata.
La termenul de judecata din 02.09.2021 reclamantul a precizat ca înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Guvernului, indiferent de persoana care ocupa aceasta funcţie, iar nu cu B., persoana fizică.
1.2. Încheierile/Hotărârea pronunţată în cauză
Prin încheierea de şedinţă din 3 martie 2022, Curtea de Apel a introdus in cauză, în calitate de intervenient forţat pe numitul D..
Prin încheierea pronunţată la 22.12.2021, instanţa de fond a respins ca neîntemeiate excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Prim-ministrul României prin întâmpinare, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâţii Guvernul României, Secretarul General al Guvernului României şi Prim-ministrul României, prin întâmpinări, excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâţii Guvernul României, Secretarul General al Guvernului României şi Prim-ministrul României, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Secretarul General al Guvernului României faţă de capetele de cerere 3, 6 şi 7, invocată de pârâţii Guvernul României şi Secretarul General al Guvernului României, prin întâmpinare şi excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţii Guvernul României, Secretarul General al Guvernului României şi Prim-ministrul României şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Guvernului, invocată de pârâţii Guvernul României şi Secretarul General al Guvernului României.
Prin sentinţa civilă nr. 849 din data de 4 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii pasive a pârâtului Secretarul General al Guvernului României, invocată de pârâţi prin întâmpinare.
A admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Prim Ministrul României şi Secretarul General al Guvernului României şi cu intervenientul forţat D., astfel cum a fost precizată.
A admis în parte cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenientul accesoriu C., în sprijinul reclamantului.
A constatat că reclamantul a avut dreptul de a fi selectat de către pârâtul Secretarul General al Guvernului şi de a fi nominalizat de pârâtul Guvernul României prin Prim-Ministru, ca reprezentant al României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025, fiind legal desemnat prin Protocolul încheiat la 27 aprilie 2020 de preşedinţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional.
A obligat pârâţii Secretarul General al Guvernului şi Guvernul României prin Prim-Ministru, în solidar, la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro, echivalent în RON la cursul oficial B.N.R. la data plăţii.
A respins în rest cererea principală şi cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiate.
A obligat pârâţii în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în suma de 2812 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
1.3.1 Reclamantul A. a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 849 din data de 4 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând litigiul în fond, să se dispună admiterea acţiunii în totalitate.
Consideră recurentul că soluţia instanţei de fond este în parte nelegală, apreciind incidente motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În ceea ce priveşte primul motiv de casare, a învederat recurentul-reclamant că există contrarietate între considerente şi dispozitiv în condiţiile în care anularea actelor administrative atacate este consecinţa directă şi imediată a dreptului său de a fi nominalizat ca reprezentant al României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025, fiind legal desemnat prin Protocolul încheiat la 27 aprilie 2020 de preşedinţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional.
Dezvoltând, a subliniat recurentul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrara dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 248/2013 republicata privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, din cuprinsul cărora rezultă, fără dubii, în opinia sa, că Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate avea atribuţii în nominalizarea propunerilor de reprezentanţi ai patronatelor decât în situaţia în care desemnarea nu se face de către fiecare parte reprezentată în Consiliul Economic şi Social cu cel puţin 30 de zile înaintea termenului prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, ceea ce nu este cazul în situaţia dedusa judecaţii, în condiţiile în care cei 5 membri reprezentanţi în Consiliul Economic şi Social din România au înaintat la data de 30.04.2020 aceste desemnări din partea patronatului.
Pe cale de consecinţa, apreciază că Memorandumul nr. 20/9568/AT/07.05.2020 privind Criteriile Orientative pentru Selectarea Reprezentanţilor Sindicatelor, Patronatelor şi Societăţii Civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) pentru perioada 2020-2025, la art. III pct. 1 si 2, conţine clauze nelegale.
A mai învederat acesta că Memorandumul conţine doua stipulaţii false, cuprinse la art. I teza finala, deoarece Consiliul Economic si Social nu are competenţa şi nu trebuia sa desemneze cei 15 membrii reprezentanţi din partea României în cadrul CESE, ci aceştia sunt desemnaţi potrivit art. 32 din legea nr. 248/2013; după cum eronat s-a consemnat faptul că "Termenul de desemnare a fost depăşit", întrucât prin adresa nr. x/30.04.2020, în termenul legal care rezulta din Adresa nr. x/20.01.2020 a Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE din Bruxelles, F. a înaintat Guvernului României cele 5 nominalizări făcute prin PROTOCOLUL încheiat în 27.04.2020 de cele 5 Confederaţii patronale reprezentative la nivel naţional, membre în Consiliul Economic şi Social din România, care formează partea patronala din CES.
Subliniază recurentul-reclamant că aceeaşi necompetenţă a Guvernului României este dovedită şi la întocmirea, respectiv comunicarea Listei reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) din partea sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile pentru perioada 2020-2025 publicată pe site-ul https:/sgg.gov.ro/new la data de 03.06.2020 (MEMORANDUMUL NR. 20/11935/AT/02.06.2020), precum şi la COMUNICAREA PRIMULUI MINISTRU al Guvernului făcută Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025 (adresa nr. x/02.06.2020), deoarece Guvernul are competenţa de desemnare a reprezentanţilor patronatului numai daca aceştia nu au fost desemnaţi potrivit art. 32 (1) din Legea nr. 248/2013 în termenul stipulat la art. 32 alin. (2) din aceeaşi lege. Or, în situaţia dedusă judecăţii rezultă fără îndoială că prin Protocolul din 27.04.2020 înaintat Guvernului României cu adresa x/30.04.2020, cei 5 membrii reprezentanţi ai Patronatului au fost desemnaţi legal, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 248/2013. Numai în cazul în care desemnarea nu se face cu cel puţin 30 de zile înaintea termenului prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, desemnarea va fi făcută de către Guvern, aşadar Guvernul României nu mai avea calitatea şi atributul de desemnare a acestor reprezentanţi, ci trebuia să ia act că aceştia au fost desemnaţi legal, în termen şi să trimită nominalizările, alături de cele 5 nominalizări ale sindicatelor şi cele 5 nominalizări ale societăţii civile (acestea din urma fiind singurele nominalizări la care Guvernul are atribut de instituire a criteriilor de desemnare) Misiunii României la Bruxelles pentru ca aceasta să le transmită Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.
1.3.2. De asemenea, au formulat recurs pârâţii Secretarul General al Guvernului României, Prim Ministrul României şi Guvernul României, atât împotriva încheierii din 22 decembrie 2021, cât şi a sentinţei civile nr. 849 din data de 4 mai 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Primul motiv de casare invocat s-a referit la faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În dezvoltare au arătat aceştia că atribuţiile Guvernului în propunerea reprezentanţilor României ca membri CESE îşi au fundamentul în dispoziţiile art. 300-304 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cât şi în cele ale art. 32 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, s-a precizat că, sub aspectul oportunităţii, este evident că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 248/2013, a alege una dintre mai multe soluţii, respectiv a desemna reprezentanţii României ca membri CESE, este un atribut care revine autorităţii competente, Guvernul României, autoritate centrală a puterii executive căreia instanţa nu i se poate substitui, pe această cale, în sensul de a constata că o anumită persoană are dreptul de a fi selectată şi de a fi nominalizată ca atare.
Consideră că desemnarea reprezentanţilor României ca membri CESE nu s-a realizat cu exces de putere, iar instanţa de judecată nu poate restrânge Guvernului competenţa legală de a adopta măsuri/desemna reprezentanţi care să răspundă cât mai eficient reprezentativităţii Statului român pe plan european, în caz contrar fiind încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată.
Totodată, menţionează prevederile art. 50 din O.U.G. nr. 57/2019 care dispun în sensul că "Aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţin Guvernului", astfel încât este nelegală soluţia instanţei de fond.
Au mai susţinut recurenţii că în cauză este incident şi motivul de casare menţionat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Respectiv, consideră aceştia că instanţa fondului a încălcat dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii şi nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.
Or, solicită a se observa, din motivarea şi din dispozitivul sentinţei recurate, că instanţa de fond a acordat mai mult/altceva decât s-a cerut.
Având în vedere aspectele anterior menţionate, cât şi dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, consideră că instanţa de fond a judecat pricina cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează stabilirea obiectului cererii şi cu nesocotirea principiului disponibilităţii în privinţa limitelor judecăţii.
De asemenea, recurenţii-pârâţi apreciază că art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi aplicat în cauză şi cu privire la încheierea de şedinţă din data de 22.12.2021, întrucât instanţa a realizat şi o încălcare a dispoziţiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ., prin aceea că, deşi a reţinut că aspectele invocate de pârâţi urmează a fi avute în vedere la momentul deliberării asupra fondului cauzei, nu a unit excepţiile cu fondul cauzei.
Mai solicită recurenţii a se reţine incidenţa art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi cu privire la respingerea, prin încheierea de şedinţă din data de 22.12.2021, a excepţiei nulităţii cererii invocată de pârâtul Prim-ministrul României, invocată pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 194 lit. a) C. proc. civ., în sensul neindicării părţilor pârâte în contradictoriu cu care urmează a fi soluţionată cererea de chemare în judecată.
Astfel, privitor la acest aspect, solicită aceştia a se observa că, în motivarea soluţiei de respingere a acestei excepţii, instanţa s-a substituit reclamantului, reţinând că "cererea de chemare în judecată a fost redactată de către reclamant într-un mod impropriu, menţionându-se pe prima pagină numai denumirile a doi dintre pârâţi, mai exact Guvernul României şi secretarul general al Guvernului", dar "constată că în cuprinsul capetelor 3, 6 şi 7 reclamantul a făcut referire în mod expres la Prim-ministrul României", astfel încât apreciază că acţiunea a fost formulată şi în contradictoriu pârâtul Prim-ministrul României.
În sfârşit, recurenţii-pârâţi au invocat motivul de casare regăsit la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe această cale critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor prin încheierea de şedinţă din data de 22.12.2021, după cum urmează:
1. Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă de instanţă prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că nu era obligatorie plângerea prealabilă în cazul actelor administrative care nu mai pot fi revocate. Aceasta deoarece, în opinia recurenţilor, obligativitatea formulării plângerii prealabile subzistă chiar şi prin raportare la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme legiuitorul, completând dispoziţiile anterior menţionate, nu a înlăturat din ordinea juridică obiectivă dispoziţiile alin. (1) ale acestui articol, care relevă tocmai obligativitatea de a fi îndeplinită procedura prealabilă, atunci când un act administrativ este deferit analizei judecătorului specializat de contencios administrativ.
2. În mod nelegal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de cei trei pârâţi în cauză.
Consideră recurenţii că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. o) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 32 C. proc. civ.
În motivare, arată aceştia că, atâta timp cât art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că existenţa calităţii procesuale este o condiţie de exercitare a acţiunii civile, iar legea specială, Legea nr. 554/2004, defineşte noţiunea de persoană vătămata ca "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim" şi noţiunea de drept vătămat ca "orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normative", este evident că, în cazul particular al speţei, reclamantul trebuia să afirme existenţa, strict în favoarea sa, a dreptului de a fi renominalizat ca reprezentant al României la CESE şi consacrarea normativă a acestuia. Or, în aprecierea acestora, textul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 nu consacră dreptul unei persoane de a fi nominalizată/renominalizată, respectiv numită, ca reprezentant al României în CESE, în maniera interpretată de instanţă, pe aceasta cale. Poate fi în discuţie, cel mult, o vocaţie a reclamantului în a fi nominalizat ca reprezentant al României la CESE, vocaţie care, potrivit textului de lege mai sus menţionat, este circumscrisă dreptului de apreciere al autorităţii publice competente să facă această desemnare, respectiv Guvernului României.
3. Consideră recurenţii-pârâţi că în mod greşit instanţa a apreciat interesul pe care reclamantul l-ar fi justificat, deoarece, în speţă, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului nu sunt nici legitime şi nici actuale, cu atât mai mult cu cât procedura numirii membrilor CESE, la data pronunţării soluţiei, era încheiată, prin Decizia Consiliului UE 1392/2.10.2020, conform art. 302 alin. (2) al TFUE.
Au mai arătat aceştia că în mod nelegal a fost respinsă, prin sentinţa recurată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului secretarul general al Guvernului.
Şi arată recurenţii că, raportându-se la dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 248/2013, art. 2 alin. (1), art. 20, art. 398 lit. a), art. 369 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 instanţa de judecată face o aplicare greşită a acestora, cât şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Iar, aspectele de nelegalitate se referă la următoarele:
i) În cauză nu a participat şi Secretariatul General al Guvernului, instanţa făcând o confuzie între Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului, deşi acestea au consacrare constituţională, respectiv normativă, distinctă şi diferită.
Prin urmare, neexistând echivalenţă, în plan procesual, între Guvernul României despre care instanţa reţine că este autoritatea publică pârâtă în cauză şi Secretariatul General al Guvernului, ca instituţie al cărei conducător este secretarul general al Guvernului, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor de drept material invocate mai sus.
ii) Aprecierea instanţei în sensul că secretarul general al Guvernului are calitatea de înalt funcţionar public şi poate fi, astfel, asimilat "persoanei fizice" la care face referire art. 16 din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, nelegală.
Instanţa de judecată face o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 20, art. 398 lit. a), art. 369 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, atunci când susţine că secretarul general al Guvernului este înalt funcţionar public.
Pe fondul cauzei, au susţinut recurenţii că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru că a fost dată şi cu încălcarea aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1, art. 8, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Nominalizarea membrilor în CESE este o atribuţie a guvernelor statelor membre, astfel cum reiese din art. 300-304 din TFUE, atribuţie consacrată, la nivel naţional, prin art. 23 din Legea nr. 248/2013, iar, în lipsa unor reglementări privind procedura desemnării acestora, Guvernul a procedat la aprobarea unui Memorandum privind stabilirea criteriilor de desemnare, urmat de aprobarea unui Memorandum privind nominalizarea reprezentanţilor României în CESE.
Instanţa de fond a calificat în mod corect actele a căror anulare s-a solicitat, reprezentate de cele două Memorandumuri (Memorandumul nr. 9568/07.05.2020 cu tema Criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) pentru perioada 2020-2025 şi Memorandumul nr. 11935/02.06.2020 privind Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, pentru perioada 2020-2025) ca nefiind acte administrative tipice în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât "nu au produs efecte juridice de drept administrativ, mai exact nu au dat naştere, nu au modificat şi nici nu au stins raporturi juridice", motiv pentru care nu ar putea fi anulate în condiţiile art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, contrar dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa a procedat la analizarea lor, apreciind că, deşi au caracterul unor acte preparatoare numirii membrilor CESE "pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios, având în vedere că acestea au făcut obiectul procedurii administrative desfăşurate de Guvernul României pentru desemnarea reprezentanţilor în CESE".
Au mai menţionat recurenţii că este eronată aprecierea opozabilităţii faţă de Guvernul României a Protocolului din data de 30.04.2022 emis de F., făcându-se, astfel, o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 248/2013.
Legea nu distinge modalitatea în care se realizează această desemnare, respectiv printr-un protocol şi cu atât mai puţin nu prevede că acesta ar fi opozabil Guvernului României. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
În mod eronat instanţa apreciază că vocaţia pe care ar fi avut-o reclamantul pentru a fi nominalizat ca reprezentant în CESE nu se putea concretiza într-un drept recunoscut, care să beneficieze de protecţia juridică adecvată, în urma încheierii de către părţile patronale a unui Protocol care să consfinţească acest drept în detrimentul legii prin simpla înaintare către Guvernul României.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că vătămarea în drepturi a reclamantului s-a produs şi prin "nesoluţionarea de către pârâţii Prim-ministrul României şi secretarul general al Guvernului a cererilor din 13 mai, 21 mai, 4 iunie şi 9 iunie, formulate de reclamant, de intervenientul accesoriu (G.) şi de ACPR, având ca obiect desemnarea reclamantului ca reprezentant". Aceasta întrucât respectivele cereri nu au fost formulate în nume propriu de reclamantul A., ci de persoane juridice/organisme sociale şi anume: cererea nr. x/13.05.2020 a fost formulată de 5 semnatari: H., I.; J., G. şi K.; cererea nr. x/21.05.2020 a fost formulată de F.; cererile nr. x/04.06.2020 şi nr. y/09.06.2020 au fost formulate de C., prin preşedinte L.; iar faptul că alături de preşedinte semnează şi secretarul general A., aceasta nu înseamnă că este autorul direct al acestor cereri.
Cât priveşte obligarea pârâţilor secretarul general al Guvernului şi Guvernul României prin Prim-ministru, în solidar, la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 EURO, echivalent în RON la cursul oficial BNR la data plăţii, consideră recurenţii că soluţia nu este susţinută de probe care să ateste existenţa unor suferinţe suportate de reclamant care să fi fost generate exclusiv de derularea procedurii privind nominalizarea reprezentanţilor în CESE.
1.4. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
1.5. Apărările formulate în cauză
Recurenţii-pârâţi Secretarul General al Guvernului României, Prim Ministrul României şi Guvernul României, în susţinerea poziţiei lor procesuale, au formulat întâmpinare prin care au invocat, pe cale de excepţie, netimbrarea recursului şi tardivitatea declarării căii de atac, iar pe fond au pus concluzii de respingere a recursului promovat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
La data de 8 ianuarie 2024, intimatul-intervenient E. a depus concluzii scrise prin e-mail.
Excepţiile netimbrării şi a tardivităţii recursului promovat de recurentul-reclamant au fost respinse ca neîntemeiate la termenul de judecată din 10.01.2024.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II.1. Recursul declarat de recurenţii-pârâţi Secretarul General al Guvernului României, Prim Ministrul României şi Guvernul României împotriva încheierii din 22 decembrie 2021 pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este nefondat pentru considerentele ce succed:
Recurenţii-pârâţi apreciază că art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este incident cu privire la încheierea de şedinţă din data de 22.12.2021, întrucât instanţa a realizat o încălcare a dispoziţiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ., prin aceea că, deşi a reţinut că aspectele invocate de pârâţi urmează a fi avute în vedere la momentul deliberării asupra fondului cauzei, nu a unit excepţiile cu fondul cauzei.
Critica nu este întemeiată. Instanţa procedează în sensul indicat de recurenţi numai atunci când pentru judecarea excepţiilor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului, după cum dispune art. 248 alin. (4) C. proc. civ.. În cauză, însă, judecătorul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, că aceasta nu reprezintă o veritabilă neregularitate procedurală sau o lipsă a dreptului la acţiune, ci sunt puse în discuţie aspecte ce privesc fondul raportului juridic dedus judecăţii, pentru aceste motive urmând a fi avută în vedere la momentul pronunţării asupra fondului cauzei. Ca atare, în mod corect nu s-a procedat în sensul dorit de recurenţii-pârâţi.
Au mai solicitat aceştia a se reţine incidenţa art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei nulităţii cererii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., în sensul neindicării părţilor pârâte în contradictoriu cu care urmează a fi soluţionată cererea de chemare în judecată, instanţa substituindu-se reclamantului când a reţinut că "cererea de chemare în judecată a fost redactată de către reclamant într-un mod impropriu, menţionându-se pe prima pagină numai denumirile a doi dintre pârâţi, mai exact Guvernul României şi secretarul general al Guvernului" dar, "constată că în cuprinsul capetelor 3, 6 şi 7 reclamantul a făcut referire în mod expres la Prim-ministrul României", astfel încât apreciază că acţiunea a fost formulată şi în contradictoriu pârâtul Prim-ministrul României.
Susţinerile recurenţilor sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind de un formalism exagerat.
Este adevărat că reclamantul a formulat mai multe petite fără a preciza pentru fiecare dintre ele persoana în contradictoriu cu care urmează a fi soluţionate, dar în condiţiile în care, pe de o parte, a arătat doi dintre pârâţi, iar referitor la cel de-al treilea a formulat un capăt de cerere, este evident că nu se putea aplica sancţiunea nulităţii cererii pentru neindicarea pârâtului, astfel cum pretind recurenţii. Dimpotrivă, în mod corect, instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a trecut în procedura regularizării de acest aspect şi a dispus introducerea în cauză şi citarea pârâtului Prim-Ministrul, chiar dacă, prin întâmpinare, se invocase excepţia nulităţii cererii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ.
În privinţa încheierii de şedinţă din 22.12.2021 recurenţii-pârâţi au invocat şi motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a dezlegat greşit excepţiile invocate prin întâmpinare.
Criticile sub acest aspect se încadrează, însă, tot la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate.
Astfel, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a fost corect respinsă de instanţă prin interpretarea conformă a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme legiuitorul a considerat că nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul actelor administrative care au intrat în circuitul civil şi nu mai pot fi revocate, fiind evident că actele atacate de reclamant prezintă un asemenea caracter.
În mod legal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, prin prisma motivării susţinute.
Respectiv, constată Înalta Curte că excepţia a fost fundamentată pe ideea că textul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 nu consacră dreptul unei persoane de a fi nominalizată/renominalizată, respectiv numită, ca reprezentant al României în CESE, în maniera interpretată de instanţă pe aceasta cale, putând fi pusă în discuţie, cel mult, o vocaţie a reclamantului de a fi nominalizat ca reprezentant al României la CESE, vocaţie care, potrivit textului de lege mai sus menţionat, este circumscrisă dreptului de apreciere al autorităţii publice competente să facă această desemnare, respectiv Guvernului României.
Însă, în speţă, reclamantul a pretins, în primul rând, faptul că a fost vătămat prin adoptarea unor acte, care în opinia sa, încălcau dispoziţii legale în materie, ceea ce îi conferă, în mod evident, calitatea de persoană vătămată într-un drept sau interes legitim, dându-i posibilitatea de a figura ca subiect de sezină în prezenta acţiune în contencios administrativ, astfel cum dispune art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Au mai criticat recurenţii şi modalitatea în care a fost soluţionată excepţia lipsei interesului pe care reclamantul l-ar fi justificat în promovarea acţiunii.
Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile sub acest aspect, observând că în mod corect instanţa de fond a calificat lipsa interesului, aşa cum a fost motivată, ca reprezentând, în realitate, un aspect ce ţine de chiar fondul litigiului, nefiind vorba despre o veritabilă excepţie de procedură în accepţiunea art. 245 C. proc. civ.
După cum, judecătorul de primă instanţă a dat o dezlegare întru totul judicioasă aspectului referitor la caracterul născut, actual, legitim şi determinat al interesului reclamantului în prezenta speţă, ca şi cerinţă a dreptului la acţiune în contencios administrativ. Acesta are posibilitatea de a pretinde o anumită conduită autorităţii în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar stabilirea existenţei unei vătămări se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.
II.1.2. Recurenţii-pârâţi au criticat şi sentinţa pronunţată, susţinând motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte reţine:
Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.
Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.
Aceste ipoteze nu sunt, însă, incidente în speţă.
Instanţa a fost chemată să se pronunţe asupra legalităţii adoptării unor acte de către autoritatea pârâtă, cu consecinţele ce s-ar fi impus în situaţia în care acţiunea era admisă.
În schimb, în ceea ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului secretarul general al Guvernului, Înalta Curte constată că aceasta a fost greşită, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Într-adevăr, secretarul general al Guvernului nu poate participa într-o astfel de acţiune în nume propriu, ca persoană fizică, după cum acesta nu este reprezentant al Guvernului.
Secretarul este reprezentantul Secretariatul General al Guvernului, instituţie publică, cu personalitate juridică, ce face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură derularea şi continuitatea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti, constituind elementul de legătură şi stabilitate al guvernării, după cum dispune art. 20 din O.U.G. nr. 57/2019 şi H.G. nr. 137/2020.
Prin urmare, autoritatea publică reprezentată de Guvernul României şi instituţia publică reprezentată de Secretariatul General al Guvernului (deşi face parte din aparatul de lucru al Guvernului) nu se confundă în plan administrativ şi nici în plan procesual, în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ.
Iar chemarea în judecată a funcţionarului public vinovat de emiterea unui act administrativ nelegal sau de modul de soluţionare a unui cereri privitoare la un drept este posibilă, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 554/2004, dar numai alături de autoritatea publică din care face parte.
În speţă, însă, s-a solicitat anularea unor acte în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar calitatea procesuală pasivă în astfel de acţiuni o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din lege.
Cum, aşadar, secretarul general al Guvernului, nu este angajatul Guvernului României, ci este conducătorul, cu rang de ministru, al Secretariatului General al Guvernului, iar această din urmă instituţie nu a figurat în calitate de pârâtă în cauză, nu se justifică chemarea sa în judecată în prezentul litigiu în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, după cum corect a argumentat recurentul-pârât Guvernul României, instanţa de judecată a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 20, art. 398 lit. a), art. 369 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, atunci când a reţinut că secretarul general al Guvernului este înalt funcţionar public.
Art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 prevede că "(1) Guvernul are un Secretariat General care este condus de secretarul general al Guvernului care are rang de ministru, numit prin decizie a prim-ministrului".
Cu privire la natura funcţiei în discuţie, de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, aceasta este o funcţie de demnitate publică numită, nu o funcţie publică sau o funcţie din categoria înalţilor funcţionari publici.
Art. 389 din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte faptul că din categoria înalţilor funcţionari publici fac parte persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice: secretar general şi secretar general adjunct din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a), prefect, subprefect, inspector guvernamental.
Astfel, legiuitorul a reglementat o natură juridică diferită a funcţiei de demnitate publică sau asimilată faţă de funcţia publică, respectiv a demnitarilor faţă de funcţionarii publici.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenţii-pârâţi împotriva sentinţei, o va casa în parte, iar, în rejudecare se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a secretarului general al Guvernului, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului faţă de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenţii pârâţi au mai criticat hotărârea finală a instanţei de fond şi prin prisma faptului că s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a solicitat de către reclamant.
Cum această critică este comună cu una dintre acelea aduse de reclamant sentinţei, urmează a fi analizată în cadrul recursului său, astfel:
II. 3. Recursul promovat de recurentul-reclamant A. este fondat şi urmează a fi admis pentru şi în limitele ce succed:
Reclamantul a învestit instanţa de fond cu o acţiune în anulare, precizată ulterior, prin care a solicitat:
- anularea parţială a MEMORANDUMULUI nr. 20/9568/AT/07.05.2020 privind Criteriile orientative pentru selectarea reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor si societăţii civile, in vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul comitetului economic şi social european (CESE) pentru perioada 2020-2025, adoptat în şedinţa de Guvern din 08.05.2020, în ceea ce priveşte selectarea reprezentanţilor patronatelor;
- anularea parţiala a MEMORANDUMULUI nr. 20/11935/A.T./02.06.2020) - Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) din partea sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile pentru perioada 2020-2025 publicata pe site-ul https:/sgg.gov.ro/new la data de 03.06.2020, în ceea ce priveşte nominalizarea lui D.;
- anularea Comunicării Primului Ministru al Guvernului făcută Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025 (adresa nr. x/02.06.2020) în ceea ce priveşte nominalizarea d-lui D.;
- obligarea pârâţilor, potrivit atribuţiilor si competentelor fiecăruia, sa întocmească, să publice de îndată şi să înainteze Lista reprezentanţilor României în Cadrul Comitetului Economic şi Social European (CESE) din partea patronatelor pentru perioada 2020-2025 în conformitate cu PROTOCOLUL încheiat în data de 27.04.2020 de cele cinci Confederaţii patronale reprezentative la nivel naţional, înaintat Guvernului la data de 30.04.2020;
- obligarea Primului Ministru al Guvernului să refacă Comunicarea către Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, prin intermediul Reprezentantei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeana, privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025.
Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi a constatat că reclamantul a avut dreptul de a fi selectat de către pârâtul Secretarul General al Guvernului şi de a fi nominalizat de pârâtul Guvernul României prin Prim-Ministru, ca reprezentant al României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025, fiind legal desemnat prin Protocolul încheiat la 27 aprilie 2020 de preşedinţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional. A obligat pârâţii Secretarul General al Guvernului şi Guvernul României prin Prim-ministru, în solidar, la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro, echivalent în RON la cursul oficial B.N.R. la data plăţii. A respins în rest cererea principală şi cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul primei instanţe a reţinut că, deşi la data de 30.04.2020, pârâtul, Secretarul General al Guvernului, a primit Protocolul privind repartizarea locurilor ce revin părţii patronale în Comitetului Economic şi Social European CESE sesiunea septembrie 2020 - octombrie 2025, acesta a iniţiat Memorandumul privind criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020- 2025, cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 248/2013, care prevăd regula că desemnarea persoanelor candidate pentru poziţia de membru în Comitetul Economic şi Social European, din partea statului roman, să se facă prin consens sau prin vot majoritar simplu de către fiecare parte reprezentată: patronate, sindicate şi societatea civila.
De asemenea, a avut în vedere că, ignorând faptul că, la data de 27.04.2020, organizaţiile patronale din Romania şi-au desemnat cei cinci reprezentanţi în Comitetul Economic şi Social European, în conformitate cu art. 32 lit. a) din Legea nr. 248/2013, până la data limită de 1 mai 2020, cu 30 zile înainte de termenul de 1 iunie 2020, stabilit prin Procedura de numire a membrilor Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020- 2025, publicată de Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, pârâţii Secretarul General al Guvernului şi Guvernul României au iniţiat şi au adoptat Memorandumul privind criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020- 2025, fără ca dispoziţiile art. 32 lit. b) din Legea nr. 248/2013, care instituie o situaţie de excepţie faţă de regula prevăzută la lit. a) din acelaşi articol de lege, să poată fi aplicabile la 7 mai 2020.
Cât priveşte natura juridică a celor două Memorandumuri ce făceau obiectul acţiunii în anulare la primele două petite a reţinut că acestea nu reprezintă acte administrative care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar le-a calificat ca reprezentând acte preparatoare numirii membrilor CESE, ce pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, având în vedere ca acestea au făcut obiectul procedurii administrative desfăşurate de Guvernul României pentru desemnarea reprezentanţilor propuşi a fi nominalizaţi în Comitetul Economic şi Social European, din partea României.
Şi a constatat că, prin iniţierea de către pârâtul Secretarul General al Guvernului României şi prin adoptarea la 7 mai 2020 de către paratul Guvernul României a Memorandumului, în baza căruia l-a desemnat pe intervenientul forţat D., din partea Business Romania, ca fiind unul din cei 5 reprezentanţi ai patronatelor din Romania, pentru nominalizarea în C.E.S.E., pârâţii au încălcat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 248/2013 şi au adus reclamantului o atingere serioasa a drepturilor şi intereselor sale legitime, privind participarea sa la procedura de nominalizare în Comitetul Economic şi Social European pentru perioada 2020- 2025, desfăşurată conform Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2019/853 din 21 mai 2019.
Recurentul-reclamant critică soluţia primei instanţe, susţinând că nu s-a pronunţat asupra a ceea ce a solicitat, nemulţumit fiind şi de modul în care cele două Memorandumuri, a căror anulare a solicitat-o, au fost calificate din punct de vedere al naturii juridice.
Asupra acestei critici, Înalta Curte reţine că judecătorului cauzei îi revine obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul. După cum, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.
Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.
Or, în cauza de faţă, sentinţa de fond nu respectă exigenţele procedurale mai sus enunţate, cererea reclamantului nefiind examinată sub toate aspectele, în condiţiile în care se pronunţă o soluţie de admitere în parte a acţiunii, dar partea admisă nu a reprezentat, în realitate, un petit al acţiunii introductive de instanţă, după cum se respinge în rest cererea, dar fără o motivare de natură a susţine soluţia dată.
În aceste condiţii, se constată a fi incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Şi, dat fiind că nu este necesar a fi administrate altor probe pentru stabilirea situaţiei de fapt, Înalta Curte, după admiterea recursului, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., va casa în parte sentinţa recurată şi va proceda la rejudecare în fond a pricinii, reţinând următoarele:
Art. 32 din Legea nr. 248/2013 reglementează desemnarea membrilor în Comitetul Economic şi Social European, care se realizează după cum urmează:
a) câte 5 membri desemnaţi prin consens sau, în caz de dezacord, prin vot majoritar simplu de către fiecare parte reprezentată în Consiliul Economic şi Social;
b) în cazul în care desemnarea nu se face cu cel puţin 30 de zile înaintea termenului prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, desemnarea va fi făcută de către Guvern.
În cauză, la data de 20.01.2020 Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE din Bruxelles a comunicat Prim-Ministrului României, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Secretarului General al Guvernului României, Procedura de numire a membrilor Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020- 2025, precizând ca statele membre trebuie să transmită listele membrilor propuşi pana la 1 iunie 2020.
La 30.04.2020, F. a emis Adresa nr. P 10 către pârâţii Guvernul României şi Secretarul General al Guvernului, prin care a comunicat decizia confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional privind nominalizarea candidaţilor României pentru a deveni membri în Grupul I Angajatori din cadrul Comitetului Economic şi Social European, printre cei cinci membri numărându-se şi reclamantul A., din partea C.. Adresa era însoţită de Protocolul semnat la 27.04.2020, privind repartizarea locurilor ce revin părţii patronale în Comitetului Economic şi Social European CESE sesiunea septembrie 2020- octombrie 2025.
Fără a ţine seama de acest Protocol, la data de 7 mai 2020 pârâtul, Guvernul României, a adoptat Memorandumul privind criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile, în vederea desemnării reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025. La punctul I din Memorandum s-a făcut referire la art. 32 lit. b) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea si funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi s-a precizat că la momentul adoptării acestui act, termenul în care Consiliul Economic Social trebuia să desemneze cei 15 membri reprezentanţi ai României fusese depăşit, motiv pentru care aceasta desemnare urma să fie făcută de către Guvern.
Reclamantul, nemulţumit de adoptarea acestui act, a solicitat anularea lui, susţinând că, atât timp cât reprezentanţii F. fuseseră desemnaţi prin Protocol înainte de expirarea termenului în care lista membrilor propuşi trebuia transmisă, în condiţiile art. 32 lit. a) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea si funcţionarea Consiliului Economic şi Social, elaborarea acestui Memorandum de către Guvern, în privinţa reprezentanţilor organizaţiilor patronale, era nelegală.
Având a se pronunţa cu prioritate asupra naturii juridice a acestui prim act intitulat "Memorandum", care cuprinde criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025, în condiţiile în care părţile pârâte au invocat inadmisibilitatea contestării lui pe calea contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că reglementarea sa normativă este cuprinsă în art. 10 din H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării:
"(1) Memorandumul este instrumentul prin care se supune spre aprobare iniţierea negocierii şi/sau semnarea unui tratat internaţional, respectiv suspendarea aplicării unui tratat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590/2003.
(2) Memorandumul poate fi elaborat şi în cazul în care este necesară o decizie a Guvernului într-o anumită problematică. Memorandumul va fi avizat de instituţiile implicate şi va cuprinde descrierea respectivei probleme şi propuneri pentru rezolvarea acesteia.
(3) Memorandumul este un act intern al Guvernului, care nu se publică în Monitorul Oficial al României."
Se observă, astfel, că noţiunea de "memorandum" este folosită în contextul Legii nr. 590/2003 privind tratatele, care prevede expres, în cadrul procedurii încheierii tratatelor, elaborarea unor documente de către autorităţile publice naţionale competente, după cum poate reprezenta un document ce cuprinde expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc o anumită problemă.
În speţă, Memorandumul privind criteriile orientative pentru selecţia reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European pentru perioada 2020-2025 se încadrează în cea de-a doua categorie de acte ce pot fi elaborate de Guvern, iar, în funcţie de conţinutul şi efectele sale concrete, se determină apartenenţa acestuia sau nu la categoria actelor administrative, astfel cum acestea sunt definite în contenciosul administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
Memorandul nr. 20/9568/A.T./07.05.2020 reprezintă o manifestare de voinţă a unui organ al administraţiei publice, dar nu este de natură a produce prin el însuşi, în mod direct, efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Reglementează numai o serie de criterii ce urmează a fi avute în vedere într-o procedură viitoare de selecţie, dar nu pot fi vătămătoare prin ele însele recurentului. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul se poziţionează chiar în afara acestei proceduri declanşate de pârât. Eventual, caracterul lor prejudiciator ar putea fi invocat doar de persoanele care s-au conformat procedurii iniţiate de Guvern, numai în privinţa acestora ordinea juridică, existentă până în momentul manifestării de voinţă a autorităţii, fiind schimbată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge acest petit, privind anularea în parte a Memorandumului nr. 20/9568/A.T./07.05.2020, ca inadmisibil, întrucât este un act ce nu poate fi anulat, în condiţiile art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte, însă, natura juridică a Memorandumului nr. 20/11935/A.T./02.06.2021, cuprinzând Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, Înalta Curte reţine:
Şi acesta constituie un act reprezentând exteriorizarea voinţei interne a unui organ al administraţiei publice, dar, spre deosebire de cel dintâi, acesta este de natură a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Aceasta întrucât lista în discuţie a fost elaborată de către pârât în temeiul obligaţiilor legale care îi revin Guvernului atât în baza Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, cât şi a art. 302 din TFUE, iar, sub aspectul efectului produs de aceste liste în plan juridic, este evident că s-au născut raporturi juridice atât în plan intern, cât şi european, contrar celor argumentate de către pârât în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru absenţa unui act administrativ unilateral.
Astfel, în aplicarea art. 302 TFUE, Consiliul adoptă lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru, după consultarea Comisiei. Aşadar, lista elaborată de către Guvern cu propunerile de membri, odată comunicată prin canale diplomatice cunoscute, organismelor europene amintite, angajează statul român sub aspectul indicării ferme şi exprese a candidaţilor propuşi.
Procedurile europene ulterioare, care se vor finaliza prin numirea propriu-zisă a membrilor Comitetului Economic şi Social, au ca bază unică şi exclusivă tocmai propunerea înaintată de Guvern, nefiind posibilă desemnarea directă şi ex oficio de către Consiliu a unor membri care anterior nu au fost propuşi ca atare de către statul membru.
Or, în logica etapelor acestei proceduri europene de desemnare, se poate conchide în sensul că lista, cu valoare "preparatorie", cum se exprimă pârâtul, dă naştere unui raport juridic.
Faptul că propunerea pârâtului este supusă ulterior cenzurii organului decident nu o lipseşte însă de valoare juridică, nefiind de altfel, un act opţional sau un înscris oarecare. Însuşi intimatul-pârât arată în întâmpinare că "Propunerea membrilor CESE este o atribuţie a guvernelor Statelor Membre".
Executarea, aşadar, în regim de putere publică, a unor obligaţii legale constând în nominalizarea, întocmirea şi înaintarea listei reprezentanţilor propuşi, impuse în sarcina Guvernului în temeiul TFUE şi a unui act normativ de drept intern, Legea nr. 248/2013, se impune a fi calificată ca îndeplinind condiţiile legale ale actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Este vorba despre o manifestarea de voinţă a Guvernului care naşte un raport juridic, constând în aceea că în persoana celor desemnaţi din partea statului român s-a născut, la momentul înaintării listei către Consiliul UE, vocaţia lor de a fi numit în CESE, sub condiţia parcurgerii etapelor ulterioare din procedura europeană care se va finaliza prin decizia Consiliului.
Este evident, astfel, că propunerile au fost elaborate în regim de putere publică, în exercitarea competenţelor legale impuse de Legea nr. 248/2013, art. 300, art. 302 TFUE, că acestea produc efecte obligatorii atât în plan intern, cât şi internaţional, ce se traduc în aceea că, odată învestit cu propunerile Guvernului, Consiliul UE este obligat să se pronunţe asupra acestor propuneri, în sensul validării sau respingerii reprezentanţilor propuşi.
Prin urmare, indiferent de denumirea formală a înscrisului prin care s-a exteriorizat manifestarea de voinţă a pârâtului sub aspectul desemnării reprezentanţilor României în CESE, importantă este verificarea naturii juridice a acestei manifestări de voinţă, din prisma condiţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte conchide în sensul că în prezenta cauză Memorandumul nr. 20/11935/A.T./02.06.2021, cuprinzând Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, este un act administrativ unilateral, ce poate fi suspus cenzurii pe calea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal.
Trecând la analiza legalităţii acestuia, se observă că desemnarea numitului D., intervenient forţat în prezenta cauză, ca reprezentat din partea Patronatelor, în locul reclamantului, a fost nelegală.
Pentru a decide în acest sens se are în vedere că, potrivit art. 32 din Legea nr. 248/2013, "desemnarea membrilor în Comitetul Economic şi Social European se face după cum urmează:
a) câte 5 membri desemnaţi prin consens sau, în caz de dezacord, prin vot majoritar simplu de către fiecare parte reprezentată în Consiliul Economic şi Social;
b) în cazul în care desemnarea nu se face cu cel puţin 30 de zile înaintea termenului prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, desemnarea va fi făcută de către Guvern".
Formularea textului este foarte clară, nu lasă loc de interpretare. Numai în ipoteza în care cei 5 membri ai fiecăreia dintre părţile Consiliului Economic şi Social din România (patronate, sindicate, societate civilă) nu sunt numiţi prin consens sau, în caz de dezacord, prin vot majoritar simplu, în termenul prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, numai atunci Guvernul are posibilitatea ca, în exercitarea atribuţiilor specifice, să numească alte persoane ca reprezentanţi din partea României la CESE.
Textul instituie, aşadar, două modalităţi diferite pentru desemnarea acestor persoane, dar ele nu sunt alternative. Manifestarea de voinţă a autorităţii centrale poate interveni numai în subsidiar, în măsura în care desemnarea nu se realizează în conformitate cu prevederile art. 32 lit. a) din Legea nr. 248/2013, aceasta fiind regula de interpretarea logico-gramaticală.
Or, în cauză, autorităţile pârâte s-au apărat numai prin prisma competenţei atribuite de textul art. 32 lit. b) din actul normativ mai sus menţionat, fără a explica în ce măsură ar fi fost incidentă ipoteza premisă ce ar justifica manifestarea de voinţă, respectiv depăşirea termenului dat de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE din Bruxelles, 1 iunie 2020, pentru desemnarea reprezentanţilor.
Aceasta în condiţiile în care la 30.04.2020, F. a înaintat Guvernului Adresa nr. P 10, însoţită de Protocolul semnat la 27.04.2020, privind repartizarea locurilor ce revin părţii patronale în Comitetului Economic şi Social European CESE sesiunea septembrie 2020- octombrie 2025, în cuprinsul acestuia fiind nominalizate cinci persoane, printre care şi reclamantul.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în rejudecare, va admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministrul României, Guvernul României şi intervenientul forţat D.; va anula în parte Memorandumul nr. 20/11935/A.T./02.06.2021, cuprinzând Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, respectiv în ceea ce priveşte nominalizarea intervenientului forţat D., acesta fiind singura persoană care nu se regăsea pe lista Protocolului semnat de F.; pe cale de consecinţă, va anula în parte şi Comunicarea privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025, respectiv în ceea ce îl priveşte pe intervenientul forţat.
Acţiunea reclamantului a mai cuprins alte două petite ce vizau obligarea pârâţilor la întocmirea şi publicarea listei reprezentanţilor României în cadrul comitetului economic şi social european (CESE) din partea patronatelor pentru perioada 2020-2025, precum şi obligarea Prim-Ministrului României la refacerea comunicării Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025.
Acestea vor fi respinse de către instanţă ca neîntemeiate.
Astfel, deşi s-a constat caracterul nelegal al desemnării intervenientului D., în locul recurentului-reclamant, Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta din urmă avea numai vocaţia de a fi ales în cadrul CESE pentru perioada 2020-2025, validarea sa fiind suspusă votului din partea Comisiei Europene, după cum procedura europeană de desemnare a membrilor CESE este la acest moment finalizată, fiind adoptată Decizia (U.E.) 2020/1392 a Consiliului Uniunii Europene din 02.10.2020, dar şi deciziile ulterioare ale Consiliului de numire a membrilor şi supleanţilor, ce subzistă în ordinea juridică internaţională şi nu mai pot fi desfiinţate.
După cum se reţine că, potrivit art. 75 alin. (2) din Cap. VI al Regulamentului de procedură şi Codului de Conduită a Membrilor CESE "Mandatul unui membru al Comitetului încetează prin demisie, demitere, deces, forţă majoră sau în cazul apariţiei unei incompatibilităţi", niciuna dintre aceste situaţii nefiind incidentă în speţă pentru a se putea decide în sensul dorit de recurentul-reclamant.
Întemeiat este, însă, petitul din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri morale, în sumă de 10.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, după cum corect a hotărât şi prima instanţă.
Astfel, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune în sensul că "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. (…)".
Textul reprezintă o aplicare în materie a prevederilor C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv ale art. 1349 C. civ. şi art. 1357 C. civ., potrivit cărora, în ipoteza în care fapta ilicită este reprezentată de emiterea unui act administrativ fiscal constatat ulterior ca nelegal, pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a aceloraşi condiţii, respectiv: săvârşirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, săvârşirea faptei cu vinovăţie.
Analizând condiţiile enunţate în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că fapta ilicită săvârşită a fost reprezentată de emiterea de către instituţia pârâtă a unor acte administrative ce s-au dovedit nelegale.
Vinovăţia instituţiei pârâte a constat în faptul că, deşi reclamantul, personal sau prin intermediul reprezentanţilor persoanelor juridice ori al organismelor sociale interesate, a sesizat autorităţilor pârâte comportamentul nelegal, inclusiv pe cale administrativă, acestea au persistat în eroare, ceea ce a condus, în final, după cum s-a arătat mai sus, la imposibilitatea reparării pagubei prin repunerea în situaţia anterioară.
În ceea ce priveşte prejudiciul încercat, în sensul de consecinţă negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de altă persoană, se reţine de către Înalta Curte că aceasta poate fi şi de ordin moral, fiind cauzat de stresul tuturor demersurilor pe care reclamantul le-a întreprins de-a lungul timpului pentru ca, după aproximativ patru ani, deşi s-a dovedit caracterul nelegal al acţiunii pârâtului, acesta să nu beneficieze de reparaţia în natură a pagubei.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs rezultă din materialitatea faptei.
În consecinţă, instanţa consideră că se impunea obligarea la plata unor daune morale, aceasta reprezentând o justă despăgubire pentru prejudiciul produs reclamantului. Iar, în cuantificarea sumei, trebuie avut în vedere că atunci când se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, statul este obligat să pună capăt acelei încălcări şi să elimine consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Or, dacă dreptul intern nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, precum s-a constat în cauză, ar trebui avute în vedere dispoziţiile art. 41 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului în temeiul cărora Curtea EDO ar avea competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate, printre elementele luate în considerare, atunci când se pronunţă în materie, numărându-se nu numai prejudiciul material, dar şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale (Cauza M. împotriva Italiei).
În sfârşit, Înalta Curte reţine că, în contextul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a secretarului Guvernului, după cum s-a arătat mai sus, plata acestor despăgubiri urmează a fi făcută de Guvernul României şi Prim-Ministrul României.
De asemenea, raportat la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată,se va menţine soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu C., respectiv obligarea pârâţilor Prim Ministrul României şi Guvernul României în solidar, la plata cheltuielilor de judecata către reclamant în suma de 2812 RON.
În baza disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3075 RON către recurentul-reclamant, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat proporţional cu partea de cerere admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Secretarul General al Guvernului României, Prim Ministrul României şi Guvernul României împotriva încheierii din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile formulate de recurentul-reclamant A. şi recurenţii-pârâţi Secretarul General al Guvernului României, Prim Ministrul României şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 849 din data de 4 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Guvernului României.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României, Guvernul României şi intervenientul forţat D..
Anulează în parte Memorandumul nr. 20/11935/A.T./02.06.2021, cuprinzând Lista reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, respectiv în ceea ce priveşte nominalizarea intervenientului forţat D..
Anulează în parte Comunicarea privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025, respectiv în ceea ce îl priveşte pe intervenientul forţat D..
Respinge capătul de cerere privind anularea în parte a Memorandumului nr. 20/9568/A.T./07.05.2020, ca inadmisibil.
Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâţilor la întocmirea şi publicarea listei reprezentanţilor României în cadrul comitetului economic şi social european (CESE) din partea patronatelor pentru perioada 2020-2025, precum şi obligarea Prim-Ministrului Romaniei la refacerea comunicării Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, privind nominalizarea reprezentanţilor părţii patronale în CESE pentru perioada 2020-2025, ca neîntemeiate.
Menţine soluţia instanţei în ceea ce priveşte daunele morale, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu C. şi obligarea pârâţilor în solidar, la plata cheltuielilor de judecata către reclamant în suma de 2812 RON.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3075 RON către recurentul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 ianuarie 2024.