Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B.., a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata daunelor în cuantum de 2.816.196 RON, ca urmare a pierderilor înregistrate de societate prin ridicarea autorizaţiei de funcţionare în mod abuziv şi ilegal, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 107/2022 din 7 iulie 2022, a respins acţiunea formulată de societatea reclamantă, S.C. A. S.R.L. societate aflată în insolvenţă, reprezentată de B.., prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în luna iunie 2014, serviciul de ordine publică din cadrul I.P.J. Galaţi - I.G.P.R., a efectuat un control privind activitatea de pază şi protecţie desfăşurată de societate, fiind încheiat procesul-verbal de control, în cuprinsul căruia s-a constatat o neregulă legată de numărul agenţilor de pază dintr-un obiectiv.
Astfel, au fost emise trei procese-verbale de contravenţie, prin două fiind sancţionată societatea, iar prin unul administratorul societăţii ca persoană fizică.
Ulterior, s-a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x din data de 03.07.2014, prin care s-a dispus ca măsură complementară anularea licenţei de funcţionare pentru activitatea de pază şi protecţie, iar prin sentinţa civilă nr. 2936/03.03.2015 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2014, acesta a fost anulat. Prin decizia civilă nr. 548/16.06.2016 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în acelaşi dosar, a fost respins apelul formulat de I.PJ. Galaţi, definitiv.
Prin procesul-verbal de contravenţie nr. x din data de 03.07.2014, anulat de instanţa de judecată, I.G.P.R. a dispus măsura anularii licenţei de pază şi protecţie prin Adresa administrativă nr. x/21.08.2014.
Măsura dispusă de I.G.P.R. a fost contestată la instanţa de contencios administrativ, iar prin Decizia din data de 02.07.2020 a Î.C.C.J., pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost anulată măsura administrativă comunicată prin Adresa nr. x/21.08.2014 emisă de I.G.P.R. privind anularea licenţei de funcţionare nr. 1410/P/2009.
Deşi a depus documentaţia completă pentru relicenţiere în cursul anului 2015, în termen prevăzut de lege, I.G.P.R. a transmis răspunsul cu o întârziere de 2 săptămâni după data expirării licenţei, prin care au precizat că nu se licenţiază societatea, motivat de faptul că nu a fost predată licenţa anterioară în original (ori, licenţa fusese ridicată în original de I.G.P.R. la data întocmirii procesului-verbal precizat mai sus şi anulat de instanţă) şi pentru faptul că societatea se află în litigiu cu I.G.P.R.
Astfel fiind, societatea a intrat în insolvenţă.
În opinia recurentei, cauzele care au determinat intrarea în procedura de insolvenţă sunt determinate de anularea licenţei pentru domeniul principal de activitate al societăţii, respectiv activitatea de protecţie şi pază care genera majoritatea veniturilor, precum şi rezilierea contractelor de pază şi protecţie prin efectul legii, urmare a anularii licenţei şi imposibilitatea de a mai încheia contracte noi.
Se mai arată că instanţa a acceptat ca necesară şi utilă soluţionării cauzei efectuarea unei expertize care să răspundă necesităţii stabilirii prejudiciului cauzat reclamantei prin anularea deciziei de funcţionare.
La dosarul cauzei, a fost depusă o expertiză extrajudiciară iar instanţa a dispus o expertiză care a fost realizată de expertul desemnat, la care atât reclamanta, cât şi pârâtele au depus obiecţiuni în vederea lămuririi situaţiei. După ce au fost depuse aceste lămuriri de către expert, instanţa nu a mai acceptat alte lămuriri şi a dat cuvântul pe fond pentru soluţionarea cauzei.
Însă, în motivarea de respingere a cererii reclamantei, instanţa, în mod netemeinic, a înlăturat expertizele dispuse chiar de ea ca fiind utile şi necesare soluţionării cauzei, motivând respingerea pe aspecte străine cauzei, care nu au fost puse în discuţie în dezbaterea părţilor, neputându-se formula în respectarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii, punctele de vedere ale apărării şi acuzării, pentru că nu le-au cunoscut.
Se mai susţine că instanţa nu a avut în vedere argumentele Î.C.C.J. din Decizia nr. 3101/02.07.2020, în care se arată în mod clar legătura de cauzalitate.
Existenţa prejudiciului este evidentă şi prin introducerea companiei în procedura insolvenţei, datele din dosarul de insolvenţă arătând, conform expertizelor existente la dosar, că aceasta nu ar fi intrat într-o procedură de asemenea manieră dacă s-ar fi respectat legea şi intimatele, în mod abuziv, nu ar fi dispus retragerea licenţei de funcţionare.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă solicită acordarea de despăgubiri de la cele două pârâte, urmare a pretinsului prejudiciu ce ar fi fost produs, prin actul administrativ emis cu nr. x/21.08.2014, reprezentând decizia de anulare a licenţei de funcţionare nr. 1410/P/30.06.2009 emisă de I.P.J. Galaţi.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, recurenta-reclamantă a arătat că aceasta aparţine pârâtelor, atâta vreme cât prin decizia nr. 3101/02.07.2020 a ÎCCJ, secţia CAF a fost admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2787/03.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost casată în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza a fost admisă în parte acţiunea şi s-a anulat măsura administrativă comunicată prin adresa nr. x/21.08.2014 emisă de I.G.P.R. privind anularea licenţei de funcţionare nr. 1410/P/2009.
Potrivit considerentelor acestei decizii s-a stabilit că la data de 03.07.2014, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi a încheiat procesul-verbal nr. x/03.07.2014, prin care reclamanta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 RON, reţinându-se că au fost încălcate prevederile art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 333/2003 ca urmare a faptului că D., cunoscut cu antecedente penale pentru comiterea cu intenţie a unor infracţiuni, s-a implicat în executarea în fapt a atribuţiilor de organizare şi funcţionare ale S.C. A. S.R.L.
Ulterior, prin actul înregistrat sub nr. x/21.08.2014, contestat în prezenta cauză, Inspectoratul General al Poliţiei Române a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. 1410/P/30.06.2009, în conformitate cu prevederile art. 58 lit. l), art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 din H.G. nr. 301/2012.
Potrivit textului legal în baza căruia a fost dispusă măsura, respectiv art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, licenţa de funcţionare se anulează în situaţia săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 58 lit. i) - k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia, precum şi a contravenţiilor prevăzute la art. 58 lit. l) şi m).
Anularea licenţei este condiţionată de constatarea în prealabil a caracterului contravenţional al faptei prevăzute la art. 58 lit. l), adică de încheierea legală a unui proces-verbal de contravenţie.
Conform art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, constituie contravenţie executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2936/09.03.2016 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2014, a fost admisă plângerea, a fost anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x, întocmit la data de 03.07.2014 şi a fost exonerată petenta de la plata amenzii contravenţionale, în cuantum de 5.000 RON.
Prin decizia civilă nr. 548/2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respins apelul declarat de intimata I.P.J. Galaţi ca nefondat, soluţia de invalidare a procesului-verbal de contravenţie nr. x/03.07.2014 rămânând definitivă.
Prin urmare, reţinându-se că anularea licenţei a intervenit ca urmare a sancţionării contravenţionale dispuse prin procesul-verbal nr. x/03.07.2014 care a fost anulat definitiv de instanţele judecătoreşti, s-a apreciat că măsura anulării licenţei de funcţionare seria x nr. x/P/30.06.2009 de către Inspectoratul General al Poliţei Române nu se mai justifică şi nu mai subzistă, reclamanta aflându-se în situaţia unei persoane juridice care nu a săvârşit contravenţia, astfel încât nu se mai înscrie în ipoteza prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 pentru anularea licenţei de funcţionare.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine prejudiciul pretins de reclamantă, şi nici raportul de cauzalitate între pretinsele daune şi fapta pârâtelor, ca şi condiţii de îndeplinit pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorităţii, astfel că a respins acţiunea, soluţie pe care instanţa de control judiciar nu o împărtăşeşte.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a analizat apărările prezentate prin cererea de chemare în judecată.
Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.
Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.
Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, iar o astfel de hotărâre devine arbitrară care nu permite exercitarea controlului judiciar.
De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului, nu a analizat toate apărările şi susţinerile părţilor şi nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv din hotărârile judecătoreşti pronunţate, rezultă fără putinţă de tăgadă legătura de cauzalitate şi existenţa prejudiciului, ca urmare a faptului că a fost anulată licenţa de funcţionare.
Susţinerea potrivit căreia prejudiciul nu poate fi stabilit este netemeinică şi nelegală, atâta timp cât în cauză au fost efectuate expertize care au stabilit prejudiciul.
Înalta Curte constată că instanţa de fond trebuia să stabilească întinderea acestuia, însă aceasta în mod greşit, fără să motiveze şi să argumenteze a înlăturat concluziile expertizelor de specialitate.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, pe care Înalta Curte o va casa.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va trebui să stabilească întinderea prejudiciului, respectiv sumele care trebuiesc a fi acordate recurentei-reclamante.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 107/2022 din 7 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.