Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 945/PI din 31 august 2023, şi Tribunalul Timiş – secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi pârâta Casa De Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 615 din 19 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, reclamantul se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, pe care o consideră neconstituţională, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată: "(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. … (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
Raportat la scopul urmărit prin introducerea acţiunii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii constând în obligarea autorităţilor pârâte (autorităţi publice centrale) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea vătămării, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuţii, Înalta Curte constată că, în speţă, este determinant criteriul rangului central al autorităţii pârâte, iar competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Un argument în plus, îl reprezintă faptul că problema de drept a făcut obiectul unei soluţii de principiu adoptate în cadrul Şedinţei judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 16 octombrie 2023, în exercitarea rolului Înaltei Curţi de unificare a jurisprudenţei, consacrat de art. 126 (3) din Constituţia României şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, în care s-a stabilit că: "Raportat la scopul urmărit de către reclamanţi prin introducerea acestor acţiuni pe rolul instanţelor de judecată, respectiv la obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţii pârâte (autoritate centrală) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauei aparţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul reclamanţii".
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.