Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată la data de 31 ianuarie 2023, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a solicitat:
(i) obligarea pârâtului Ministerul Justiţie să emită ordin pentru stabilirea unei valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, pentru personalul probaţiune, în intervalul de referinţă 01.08.2016 - 31.12.2017, precum şi în continuare, cu toate consecinţele juridice ce decurg din aplicarea noii valori;
(ii) obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune să execute întocmai şi cu celeritate atribuţiile ce-i revin ca ordonator terţiar de credite, ca urmare a stabilirii noii valori de referinţă sectorială.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 88 din 25 aprilie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios.
Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că acţiunea reclamantei vizează obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu altă valoare sectorială şi se întemeiază pe dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care prevăd o competenţă specială, materială şi teritorială, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A mai reţinut că acest text de lege se aplică şi personalului de probaţiune, conform art. 1 lit. e) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi este incident în toate litigiile care vizează modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, indiferent dacă este vorba de contestare ordin sau obligare emitere ordin.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1644 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt incidente doar în cazul plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor enumerate în cuprinsul textului de lege. Cererea reclamantei vizând obligarea pârâtului ordonator de credite/angajator la recalcularea drepturilor salariale, cu consecinţa emiterii unor noi ordine şi a plăţii sumelor de bani nerecunoscute, este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantei, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că reclamanta a fost încadrată în funcţia de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului Probaţiune Iaşi, în perioada 2007-2020. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că drepturile sale salariale au fost nelegal calculate de la data de 01.08.2016 şi în continuare, pârâtul Ministerul Justiţiei refuzând să emită un ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.
Problema care a generat conflictul de competenţa între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei teritoriale, din perspectiva temeiului de drept al acţiunii raportat la obiectul cererii reclamantei, Curtea de Apel Iaşi făcând aplicarea în speţă a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel Bucureşti reţinând incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004, care constituie dispoziţiile comune în materia contenciosului administrativ.
Conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, întrucât cererea reclamantei nu are drept obiect plângerea formulată împotriva actului administrativ emis de organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, prin care să fi fost soluţionată contestaţia formulată împotriva unui ordin de salarizare emis de această autoritate. Prin pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză, reclamanta urmăreşte obligarea pârâtului la recalcularea drepturilor sale salariale, în raport de prevederile O.U.G. nr. 20/2016, precum şi de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în cazuri similare în favoarea personalului care ocupă aceleaşi funcţii, nefiind, aşadar, contestat un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau o hotărâre emisă în soluţionarea contestaţiei salariale.
Dispoziţiile normative precitate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.
În acest sens s-a statuat şi prin soluţia de principiu adoptată de Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28.02.2023, potrivit căreia, în litigiile având ca obiect emiterea de noi ordine de încadrare, acte administrative prin care reclamanţilor să le fie recunoscut un anumit drept salarial, competenţa de soluţionare a cauzelor aparţine instanţei de contencios administrativ stabilită în raport cu dispoziţiile prevăzute de norma generală în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, nefiind incidente prevederile speciale de competenţă ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este curtea de apel în circumscripţia căreia reclamanta îşi are domiciliul, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.