Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la 15.06.2018, reclamanta A. S.A., fosta S.N., Tutunul Romanesc" S.A, societate in insolvenţă, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice, anularea următoarelor decizii referitoare la obligaţiile de plata accesorii, emise de pârâta AFP-S6 si comunicate societăţii la data de 25.05.2017: Decizia referitoare ia obligaţiile de plata accesorii nr. x/03.06.2015; Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/22.10.2014; Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/09.10.2015; Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/29.04.2016; Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/30.01.2017;Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/10.04.2017; anularea Deciziei nr. 74/13.02.2018 emisa de ANAF, ca urmare a soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva deciziilor de calcul accesorii, comunicată A. la data de 16.02.2018.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat şi semnat cererea de chemare în judecată şi, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii pentru sumele faţă de care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 56 din 4 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilitatii capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor referitoare la obligaţii de plata accesorii, pentru sumele faţă de care s-a dispus suspendarea solutionării contestaţiei, excepţie invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. s.a., (fostă s.n. Tutunul românesc s.A.), prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Şi Direcţia Generala Regională A Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice- Sector 6, astfel cum a fost precizată la 03.02.2022.
A anulat Decizia nr. 74/13.02.2018, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctul 1, punctul 2 şi parţial, în ceea ce priveşte măsura de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei administrative, numai cu privire la toate sumele care depăşesc suma de 27 464 127 RON reprezentând accesorii aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2014 şi suma de 7 191 276 RON accesorii aferente activităţii curente.
A anulat parţial Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/03.06.2015, respectiv nr. x/22.10.2014, nr. x/09.10.2015, nr. x/29.04.2016, nr. y/30.01.2017 si nr. w/10.04.2017 numai cu privire la toate sumele care depăşesc suma de 27 464 127 RON reprezentând accesorii aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2014 şi suma de 7 191 276 RON accesorii aferente activitatii curente.
A mentinut măsura de la punctul 3 din Decizia nr. 74/13.02.2018 emisă de Directia Generală de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/03.06.2015, respectiv nr. x/22.10.2014, nr. x/09.10.2015, nr. x/29.04.2016, nr. y/30.01.2017 şi nr. w/10.04.2017 numai cu privire la suma de 27 464 127 RON reprezentând accesorii aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2014 şi suma de 7 191 276 RON accesorii aferente activităţii curente.
A obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2050 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu expert judiciar.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 56 din 4 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Bucureşti- Sector 6.
Recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)
Sub un prim aspect, în recursul pârâtei ANAF, se critică hotărârea instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei inadmisibititatii capătului de cerere privind anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii pentru sumele faţă de care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, excepţie pe care o reiterează în calea de atac.
Consideră recurenta pârâta că, prin respingerea acestei excepţii instanţa a încălcat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. b) şi art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală. Instanţa şi-a motivat soluţia conform art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, însă a încalcat tocmai aceste dispoziţii - respectiv teza finală a normei care prevede, în mod clar si expres, că, la calculul termenului de 6 luni, nu se iau în considerare perioadele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277.
Arată recurenta pârâta că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reglementează în mod expres si imperativ procedura contestării actelor administrative fiscale, această cale administrativă de atac fiind obligatorie, singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ fiind decizia de soluţionare a contestaţiei şi, numai corelativ, decizia de impunere.
Totodată, susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune fie anularea actului administrativ, fie obligarea autorităţii publice să emită actul administrativ, însă actul ce poate fi supus cenzurii instanţei este numai decizia de soluţionare a contestaţiei.
În consecinţă, instanţa nu are temei legal pentru a se pronunţa direct asupra legalităţii deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, în condiţiile în care organul fiscal nu s-a pronunţat asupra fondului actelor administrativ-fiscale, dispunând suspendarea soluţionării contestaţiei.
În cauză, susţine recurenta pârâtă, organele de administrare fiscală, ulterior emiterii Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/03.06.2015, nr. x/09.10.2015, nr. x/29.04.2016 şi a Deciziilor referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. t/30.01.2017 şi nr. w/10.04.2017, au efectuat defalcarea accesoriilor urmând dispozitivul Deciziei de soluţionare nr. 313/27.08.2017, stabilind accesorii în sumă de 26.454.634 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, TVA, impozit pe veniturile persoanelor fizice nerezidente şi impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente.
Pentru această sumă de 26.454.634 RON, contestaţia a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în cel de al doilea ciclu procesual, în respectivul dosar fiind analizate debitele principale în sumă de 75.178.496, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile persoanelor fizice nerezidente, impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, urmând ca, după epuizarea tuturor căilor de atac, procedura administrativă să fie reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte, observând că recuranta pârâtă ANAF a invocat aceleaşi motive afirmate şi de către recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Bucureşti- Sector 6, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., va proceda la redarea unitară a motivelor de recurs, acelaşi argument fundamentând şi analiza de către instanţa de recurs, mai jos, în aceeaşi manieră integrată şi unitară, a recursurilor pârâtelor.
Recurentele pârâte arată că prima instanţă nu a dezvoltat un raţionament propriu bazat pe prevederile legale aplicabile si probele administrate, şi a argumentat hotărârea pronunţată prin însusirea în întregime a susţinerilor intimatei şi a concluziilor raportului de expertiză administrat în cauză, fără a ţine cont de apărările si obiectiunile formulate şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.
În aceste condiţii apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a pronunţat soluţia de admitere a acţiunii bazată exclusiv pe concluziile prezentate în raportul de expertiză.
Relevă recurentele pârâte că Serviciul Evidenţă Plătitori Persoane Juridice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Bucureşti- Sector 6, a calculat in sarcina societăţii intimate obligaţii fiscale accesorii în sumă totală de 780.134.202 RON pentru debitele neachitate la scadenţă.
În data de 03.06.2015, organele fiscale au emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/03.06.2015, privind "scădere accesorii, urmare a operării scutirilor prevăzute în Ordinul Comun înregistrat în A.V.A.S. sub nr. x/26.05.2004", respectiv a fost scăzută din evidenţe suma totală de 242.416.775 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi,
Prin contestaţia administrativă societatea intimată a contestat obligaţiile fiscale accesorii în sumă de 779.998.467 RON, iar, ca urmare a emiterii deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/03.06.2015, a rămas de plată suma de 537.581.692 RON.
Întrucât, prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/03.06.2015, a fost scăzută suma totală de 242.416.775 RON reprezentând majorării dobânzi de întârziere, arată recurentele pârâte că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat - prevederi legale pe care prima instanţă le-a încălcat la pronunţarea hotărârii atacate.
Referitor la obligaţiile fiscale în sumă de 511.127.058 RON arată recurentele pârâte că, prin adresa nr. x/16.01.2018 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice Bucureşti, organele fiscale au stabilit "situaţia defalcată a accesoriilor aferente debitelor din dispozitivul Deciziei de soluţionare nr. 313/27.08.2017", prin care au fost defalcate accesoriile după cum urmează:
A. accesorii în sumă de 1.055.788 RON aferente dispozitivului 1 din Decizia de soluţionare nr. 313/27.08.2077, respectiv: 378.767 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/03.06.2015; 138.234 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.10.2015; 219.693 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/29.04.2016; 245.960 RON - prin Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. t/30.01.2017; 73.134 RON - prin Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. w/10.04.2017.
B. accesorii în sumă de 510.071.270 RON, aferente obligaţiilor fiscale declarate şi neachitate la scadenţă, reprezentând: 5.371.531 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/03.06.2015;1.667.689 RON -prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.10.2015; 2.772.734 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/29.04.2016; 3.203.483 RON - prin Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. t/30.01.2017; 394.062.845 RON - prin Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. w/10.04.2017; 102.992.988 RON - prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/22.10.2014.
Arată recurentele pârâte că, pentru perioada 18.12.2009- 31.12.2015, sunt incidente prevederile art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează dobânzi/majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, respectiv penalităţi de întârziere.
Pentru perioada 01.01.2016 -23.03.2017 sunt incidente prevederile art. 173 alin. (1) şi art. 174 alin. (1), alin. (2) şi (5) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
De asemenea, potrivit prevederilor legale incidente, dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, iar, pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia, inclusiv.
Totodată, susţin recurentele pârâte că, în baza art. 176 alin. (1-3) din acelaşi act normativ, penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, şi nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
Relevă recurentele pârâte că prima instanţă a reţinut eronat că nu au fost puse în executare hotărârile judecătoreşti invocate de societatea intimată, deşi au arătat ca acestea au fost avute în vedere la corecţia creanţelor fiscale.
În plus fata de cele anterior arătate, învederează că, din adresa nr. x/07.07.2017 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice Bucureşti, reiese că, în data de 14.10.2014, prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidentei fiscale nr. 2621, s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 2621/04.06.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2009, având ca efect scăderea din evidenţele fiscale a sumei totale de 476.409.612 RON.
Critică recurentele pârâte hotărârea instanţei de fond şi cu privire la obligarea la plata către intimata reclamanta a sumei de 2050 RON reprezentând cheltuieli de judecata, având in vedere că în cauză nu sunt indeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., precum si faptul că acţiunea a fost admisă în parte.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata reclamantă A. S.A, a invocat excepţia nulităţii întrucât cererea de recurs este nemotivată, fiind reluate apărările de la prima instanţă.
Pe fondul recursurilor, reclamanta intimată a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către recurenta pârâtă ANAF, s-a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursurilor declarate de către pârâte.
Cu ocazia dezbaterii recursului, excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata reclamantă a fost respinsă, recursurile pârâtelor fiind întemeiate pe motive de nelegalitate circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
5. Procedura de soluţionare a cererilor de recurs
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18 ianuarie, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor deduse judecăţii
Examinând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la critica din recursul pârâtei ANAF privind pretinsa respingere ca nelegală a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii pentru suma de 26 454 634 RON, faţă de care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei prin punctul 2 din Decizia nr. 74/13.02.2018, Înalta Curte observă că prima instanţă a făcut aplicarea art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, în sensul că, în situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ. Or, câtă vreme Administratia Finantelor Publice Bucuresti- Sector 6, nu a solutionat contestatia formulată la data de 11.07.2017, în termenul de 6 luni care s-a implinit la 11.01.2018, ci a suspendat aceasta procedura de solutionare prin punctul 2 din Decizia nr. 74/13.02.2018, emisă ulterior expirarii acestui termen, s-a retinut că societatea a avut dreptul de a solicita direct anularea deciziilor referitoare la obligatiile de plata accesorii.
Totodata, instanţa a constatat că, din probele administrate în cauză, nu reiese că organul fiscal ar fi solutionat contestatia administrativă cu privire la suma de 26 454 634 RON, până la data înregistrării cauzei pe rolul instanţei sau până la data pronunţării hotărârii.
Înalta Curte constată faptul că prima instanţă a reţinut nerespectarea termenului de 6 luni reglementat de art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală din două perspective: (1) nu a fost respectat termenul de 6 luni pentru emiterea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, contestaţia fiind formulată la data de 11.07.2017, iar măsura suspendării a fost dispusă la data de 13.02.2018, prin Decizia nr. 74; (2) nu a fost respectat termenul de 6 luni pentru soluţionarea, pe fond, a contestaţiei administrative, aceasta nefiind soluţionată până la data pronunţării hotărârii recurate.
Or, în recurs, recurenta pârâtă ANAF aduce critici şi justifică doar depăşirea termenului de 6 luni pentru nesoluţionarea pe fond a contestaţiei administrative, invocând necesitatea soluţionării cu prioritate a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în care se analizează legalitatea impunerii debitelor principale în sumă de 75.178.496 RON, fără a critica, însă, considerentele primei instanţe cu privire la depăşirea nejustificată a termenului de 6 luni în care ar fi trebuit emisă inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei. Cum, potrivit, art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aceste considerente au intrat sub puterea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs, privind pretinsa nelegală respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziilor de impunere cu privire la suma de 26 454 634 RON, reprezentând accesorii, este nefondat.
În analiza celorlalte motive de recurs, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia de solutionare a contestatiei administrative nr. 74/13.02.2017 (punctul 1), Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a constatat că a rămas fără obiect contestaţia formulata împotriva Deciziilor referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/03.06.2015 si nr. x/22.10.2014 pentru suma de 242 416 775 RON reprezentând majorari/dobânzi de întârziere.
Prin punctul al 2 lea al aceleiasi decizii, organul fiscal a suspendat soluţionarea contestatiei pentru suma de 26 454 634 RON, reprezentând accesorii, alcatuită din 9 434 832 RON debit partial din Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/03.06.2015; 3 459 048 RON partial din Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/10.10.2015; 5 510 382 RON partial din Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/29.04.2016; 6 201 396 RON partial din Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/30.01.2017; 1 848 976 RON parţial din Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/10.04.2017 emise de Administratia Sector 6 a Finantelor Publice Bucuresti.
Prin punctul al 3 lea din Decizia nr. 74/13.02.2017, s-a respins ca neintemeiata contestatia pentru suma de 511 127 058 RON, reprezentând accesorii, alcătuită din suma de 5 750 298 RON stabilită prin Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/03.06.2015; 1 805 923 RON stabilită prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/09.10.2015; 2 992 427 RON stabilită prin Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. x/29.04.2016; 3 449 443 RON din Decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii nr. x/30.01.2017; 394135979 RON stabilită prin Decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii nr. x/10.04.2017 si 102 992 988 RON din Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/22.10.2014.
Cu privire la suma de 242 416 775 RON reprezentând majorari/dobânzi de întârziere, Înalta Curte constată că, prin Decizia de solutionare a contestatiei administrative nr. 74/13.02.2017 (punctul 1), contestaţia administrativă a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, întrucât suma antereferită ar fi fost radiată din evidenţa fiscală a intimatei reclamante, în urma emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/3.06.2015, prin care ar fi fost scăzută suma de 242 416 775 RON. Or, în timp ce prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu privire la soluţia faţă de punctul 1 din Decizia nr. 74/13.02.2017, că Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/3.06.2015 nu a fost comunicată intimatei reclamante, în recurs niciuna dintre pârâte nu a criticat aceste considerente, astfel că acest motiv de nelegalitate partială (cu privire la punctul 1) a Deciziei nr. 74/13.02.2017 a intrat sub autoritate de lucru judecat.
Mai mult, Înalta Curte reţine că, pentru susţinerea motivelor de recurs care vizează pretinsa nelegalitate a soluţiei primei instanţe de anulare a punctului 1 din Decizia nr. 74/13.02.2017, pârâtele nu justifică un interes pentru declanşarea căii de atac, interes care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie determinat şi legitim, să fie născut, actual şi personal.
Condiţia ca interesul să fie născut şi actual presupune ca acesta să existe pe tot parcursul procesului, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar exercita şi susţine calea de atac.
În ceea ce priveşte ultima cerinţă privind caracterul personal al interesului, aceasta se referă la faptul că cel ce recurge la recurs urmăreşte un folos practic reprezentat de modificarea hotărârii atacate.
Or, faţă de împrejurarea că recurentele pârâte nu au negat faptul că intimata reclamantă nu datorează suma de 242 416 775 RON, ci au susţinut că au radiat suma antereferită din evidenţa fiscală a intimatei în urma emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/3.06.2015 (necomunicată intimatei, cum s-a reţinut mai sus), motivele de recurs relative la această sumă sunt şi lipsite de interes, ca folos practic, nefiind negat faptul că această sumă a fost impusă la plată fără a fi datorată, susţinându-se doar că, în urma unei corecţii, a fost radiată din evidenţa fiscală a intimatei.
Relativ la sumele de 26 454 634 RON, respectiv 511 127 058 RON, cu privire la care organul fiscal s-a pronunţat prin punctele 2 şi 3 din Decizia de solutionare a contestatiei administrative nr. 74/13.02.2017, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu întruneşte exigenţele art. 425 C. proc. civ., fiind preluate, sintetic, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă detalierea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, faţă de maniera în care prima instanţă a motivat hotărârea, se află în imposibilitate de a efectua controlul judiciar, aspect care impune casarea, în parte, a sentinţei, cu trimitere pentru rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la reverificarea legalităţii impunerii sumelor de 26 454 634 RON, respectiv 511 127 058 RON reprezentând accesorii, prezentând istoricul debitelor principale faţă de care au fost stabilite accesoriile, perioadele pentru care au fost calculate accesorii, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive care au afectat debitele principale. Prima instanţă va lua în considerare că, din totalul de 537 581 692 RON (26 454 634 + 511 127 058), în primul ciclu procesual s-a statuat deja, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta intimată datorează suma de 27 464 127 RON reprezentand accesorii aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2014 si suma de 7 191 276 RON accesorii aferente activitatii curente, aceste din urmă sume nemaifăcând obiectul verificării la rejudecare.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, în mod legal prima instanţă a anulat punctul 1 din Decizia de solutionare a contestatiei administrative nr. 74/13.02.2017, cu privire la suma de 242 416 775 RON; în rejudecare va fi reanalizată legalitatea impunerii sumelor de 26 454 634 RON, respectiv 511 127 058 RON (regăsite la punctele 2 şi 3 din Decizia de solutionare a contestatiei administrative nr. 74/13.02.2017), excluzând de la analiză legalitatea necontestată a impunerii sumei de 27 464 127 RON reprezentand accesorii aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2014 şi a sumei de 7 191 276 RON accesorii aferente activitatii curente.
Înalta Curte nu va analiza criticile din recurs privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată stabilite la fond, ţinând seama de faptul că, în recurs, sentinţa primei instanţe a fost, în parte, menţinută, iar, o analiză a proporţionalităţii acestor cheltuieli, ar fi contrară Deciziei nr. 3/2020, dată în recurs în interesul legii, în care s-a reţinut că, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de către pârâte şi, în consecinţă, va casa, în parte, sentinţa recurată, cu privire la suma de 26.454.634 RON, respectiv cu privire la suma de 511.127.058 RON reprezentând accesorii şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în limitele stabilite prin prezenta decizie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 56 din 4 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată, cu privire la suma de 26.454.634 RON, respectiv cu privire la suma de 511.127.058 RON, reprezentând accesorii şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în limitele stabilite prin prezenta decizie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2024.