Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 538/2024

Decizia nr. 538

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi D., anularea H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, obligarea funcţionarilor semnatari la plata de daune pentru prejudiciul creat, suspendarea actului administrativ, anularea tuturor hotărârilor şi ordonanţelor care exced atribuţiilor unui guvern demis, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2349 din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele A. şi B., solicitând admiterea recursului, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat greşit că se impunea formularea plângerii prealabile; în speţă nu au atacat un act admninistrativ individual, ci un act normativ (H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României); având în vedere că actul normativ atacat a intrat în circuitul civil şi a produs efecte, înseamnă că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului din dublă perspectivă, respectiv sub aspectul timbrajului şi al neindicării/nedezvoltării motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2. Legal citaţi, intimatul-pârât D. şi intimatul-reclamant C. nu au formulat întâmpinări în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

Totodată, Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Principalele critici formulate de recurenţii-reclamanţi se referă la greşita admitere de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii cererii pentru neurmarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia lor, inadmisibilitatea trebuia înlăturată cu motivarea că hotărârea de guvern a intrat în circuitul civil, în sensul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi, din acest motiv, reclamanţii nu mai erau datori să urmeze procedura prealabilă.

Înalta Curte nu subscrie acestor argumente în baza cărora instanţa de fond ar fi trebuit să soluţioneze chestiunea inadmisibilităţii, ci reţine că excepţia prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică actelor administrative normative, în privinţa cărora alin. (1) şi (1)1 ale art. 7 stabilesc că plângerea prealabilă este obligatorie şi poate fi adresată oricând.

Dacă s-ar socoti că actelor administrative normative le este aplicabilă excepţia de la formularea plângerii prealabile, în cazul în care au produs efecte juridice, cum acestea se produc odată cu intrarea în vigoare a actului, ar însemna că alin. (1) şi (1)1 ale art. 7, care reglementează obligativitatea adresării acestei plângeri, nu pot fi aplicate în nicio situaţie, ceea ce nu poate fi acceptat.

Cu toate acestea, constată că excepţia se impunea a fi respinsă, în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021. Prin această decizie s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituţională a subliniat necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. Sub acest aspect, s-a statuat că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigenţelor soluţionării urgente a acţiunilor.

Pe cale de consecinţă, urmarea procedurii prealabile în cazul unei hotărâri de guvern emise în temeiul Legii nr. 55/2020 nu este compatibilă cu cerinţa asigurării celerităţii judecăţii, care să asigure efectivitatea dreptului de acces la justiţie.

În concluzie, deşi în privinţa actului administrativ normativ nu poate fi reţinută, în principiu, exceptarea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, o astfel de exceptare de la urmarea procedurii plângerii prealabile trebuie considerată aplicabilă în cauza de faţă, în respectarea deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii B. şi A. şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 2349 din 14 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 1 februarie 2024.