Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 553/2024

Decizia nr. 553

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin încheierea din 25.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Vâlcea, s-a suspendat judecata cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2021, sub dosar nr. x/2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia nr. 918/R-cont din 17 octombrie 2022, Curtea de Apel Piteşti a constat perimat recursul.

3. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ-SCAF, la data de 15.11.2022, sub acelaşi număr de dosar.

4. Apărările intimatei

Deşi legsl citată, intimata-pârâtă Primăria Comunei Pietrari nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţiei netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, …", iar potrivit alin. (3): "menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. ..."

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."

De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurentul avea obligaţia să ataşeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Or, recurentul nu s-a conformat acestei obligaţii legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanţei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în raport cu art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 918/R-CONT din 17 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 1 februarie 2024.