Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 565/2024

Decizia nr. 565

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.01.2023 pe rolul Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă, sub nr. x/2023, reclamantele Parohia Borduşani şi Parohia Cegani au chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Burduşani prin Primar, Consiliul Local al Comunei Borduşani şi Guvernul României, solicitând:

1. anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local nr. 23 din data de 29.08.1999 adoptată de Consiliul Local al localităţii Borduşani, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Borduşani în sensul în care să fie eliminate poziţiile prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii Borduşani terenul cu destinaţie cimitir aparţinând Parohiei Borduşani şi poziţia prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii Borduşani terenul cu destinaţie cimitir aparţinând Parohiei Cegani;

2. anularea parţială a hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 în ceea ce priveşte poziţiile cimitir (20, 21, 22), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale Borduşani a cimitirelor Parohiilor Borduşani şi Cegani.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 515 F din 15 mai 2023, Tribunalul Iolomiţa a admis excepţia necomptenţei sale materiale ridicată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că principala pretenţie dedusă judecăţii constă în anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, anexa nr. 16 în ceea ce priveşte poziţia cimitir, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2022, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale Borduşani a cimitirelor Borduşani şi Cegani.

A mai reţinut că în speţă se solicită şi anularea (parţială) a unui act premergător şi pregătitor emiterii Hotărârii de Guvern, respectiv Hotărârea Consiliului Local nr. 23/26.08.1999 adoptată de Consiliul Local al Comunei Borduşani. Or, petitul privind anularea actului premergător şi pregătitor emiterii unei hotărâri de h’guvern nu poate constitui decât un petit accesoriu, în raport de petitul principal constând în anularea hotărârii de guvern.

Întrucât pârâtul Guvernul României este organ unic central, iar litigiul vizează, în principal, atribuţiile acestuia de organ administrativ ce emite hotărâri pentru organizarea executării legilor (art. 108 alin. (2) din Constituţia României), competenţa de soluţionare în primă instanţă revine curţii de apel – secţia de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.06.2023, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1272 din 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că HCL Borduşani nr. 23/26.08.1999 este actul principal atacat, emis de o autoritate locală din judeţul Ialomiţa, deci ipoteza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia competenţei materiale a Tribunalului, în speţă, a Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă.

De altfel, criticile de nelegalitate extrinsecă cu care începe acţiunea sunt nerespectarea procedurii de emitere a HCL Borduşani nr. 23/26.08.1999, procedură prevăzută de H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, mnicipiilor şi judeţelor.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantelor vizează anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local al localităţii Burduşani nr. 23/26.08.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Borduşani, precum şi anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, poziţiile cimitirelor de la nr. 20, 21 şi 22 din Anexa nr. 16 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Borduşani.

Hotărârea Consiliului Local Comuna Borduşani a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, lege care reprezintă sediul materiei în ce priveşte regimul general al dreptului de proprietate publică aspect ce rezultă din prevederile art. 3 alin. (1) din lege.

Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa a fost adoptată în cadrul procedurii prevăzute de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a avut la bază o serie de hotărâri prin care autorităţile autonome locale din cadrul judeţului Ialomiţa au aprobat inventarele bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale.

Înalta Curte constată că astfel de hotărâri au natura juridică a unor acte pregătitoare, care nu produc efecte prin ele însele şi pot fi cenzurate de instanţă odată cu Hotărârea de Guvern prin care se finalizează procedura de atestare a domeniului public.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 rezultă în mod cert faptul că hotărârile autorităţilor administrative publice locale pregătesc adoptarea actului final – hotărâre de guvern – ale cărei efecte juridice vizează caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai aparteneţa lor la proprietaea publică a comunei, oraşului sau judeţului, după caz.

În speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, chiar reclamantele au arătat că Hotărârea Consiliului Local stă la baza adoptării întocmirii Anexei nr. 16 poziţia "cimitir" din Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001.

Deci, actul ce face obiectul acţiunii îl reprezintă anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, în ceea ce priveşte cimitirele aflate la poziţiile nr. 20, 21 şi 22 din Anexa nr. 16, publicată în M. Of. nr. 205 bis, partea I, din 26.03.2022, act ce are la bază H.C.L. al comunei Borduşani nr. 23/26.08.1999.

Prin urmare, actul care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantelor Parohia Borduşani şi Parohia Cegani este actul final al Guvernului, care nu constituie prin el însuşi un titlu de proprietate, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public de domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale cu consecinţa stabilirii regimului juridic aplicabil bunurilor în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în raportat de rangul central al autorităţii pârâte emitente a Hotărârii de Guvern (respectiv Guvernul României), potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantele Parohia Borduşani şi Parohia Cegani, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Borduşani-prin primar, Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Borduşani, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 1 februarie 2024.