Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 691/2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se soluţioneze petiţia nr. 406/2021 adresată CNCD în fond şi să se admită toate cererile sale, aşa cum acelea au fost formulate în petiţia respectivă, cu obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 05 mai 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a anulat în parte hotărârea nr. 691 din 22 septembrie 2021, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021, doar în ceea ce priveşte pct. 3 al dispozitivului acestei hotărâri şi a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre de modificare a hotărârii menţionate mai sus, prin care să aplice pârâtului B. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 RON, pentru fapta reţinută la pct. 2 din dispozitivul hotărârii nr. 691 din 22 septembrie 2021.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 38 din 05 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..
3.1 Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a învederat, în esenţă, că, pe de o parte, instanţa de fond a pronunţat soluţia cu depăşirea propriei competenţe, iar pe de altă parte, a apreciat în mod eronat cu privire la aplicarea normelor de drept material incidente în cauză.
În acest sens, a apreciat ca fiind greşit aplicate prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, ale art. 17, art. 25 alin. (5), precum şi ale art. 30 din O.G. nr. 137/2000, considerând că instanţa de fond nu avea atribuţia de a individualiza cuantumul amenzii contravenţionale.
3.2 Pârâtul B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
Printr-un prim set de critici, recurentul-pârât B. a susţinut că instanţa de fond l-a sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 RON pentru o faptă neidentificabilă. Concret, instanţa de fond nu a indicat comentariile sau comentariul care a determinat-o să stabilescă că presupusa faptă săvârşită de acesta este de o gravitate ridicată, situaţie faţă de care devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât B. a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (8) şi alin. (10), dar şi a art. 19 din O.G. nr. 137/2000. Astfel, intimata-reclamantă nu a solicitat niciodată medierea sau soluţionarea pe cale amiabilă a conflictului ivit urmare a comentariilor postate de terţe persoane pe profilul acestuia. Concret, aceasta nu a solicitat niciodată ştergerea comentariilor.
Sentinţa atacată este nelegală şi prin prisma faptului că nu trebuia să fie sancţionat pentru posibile fapte săvârşite de terţe persoane. În concret, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 2, art. 15 şi ale art. 26 din O.G. nr. 137/2000, ale art. 10 CEDO şi ale art. 30 din Constituţia României. Cauza Delfi contra Estoniei reţinută de instanţă în considerentele hotărârii atacate arată defapt că acesta nu trebuie să fie sancţionat.
În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, reţeaua de socializare x are caracter de spaţiu public. Această reţea, însă, se află în proprietatea x, iar comentariile sunt şi trebuie moderate de x, astfel că reţinerea primei instanţe în sensul că avea obligaţia de a le modera în mod absolut este nelegală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, iar recursul declarat de pârâtul B. este fondat, în limitele şi pentru considerentele următoare:
Prin petiţia înregistrată cu nr. x/19.01.2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la comportamentul neadecvat al pârâului B., care în calitate de deputat, ar avea în mod direct un comportament discriminativ faţă de comunitatea maghiară din ţară, respectiv ar facilita pentru alţii exprimarea de mesaje discriminative, degradante şi hărţuitoare, toate acestea prin postarea pe pagina de x a unor texte/articole care nu redau realitatea şi conduc la comentarii care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, fără ca acesta să se achite de obligaţia de a modera comentariile respective.
Prin Hotărârea nr. 691 din 22 septembrie 2021, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că, conţinutul celor două articole publicate de către pârâtul B. se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, dar raportat la comentariile aferente celor două articole, au reţinut că fapta sesizată reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi astfel a dispus aplicarea sancţiunii avertismentului conform art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6 şi art. 7 din O.G. nr. 137/2000 faţă de pârâtul B. .
Învestită cu o contestaţie împotriva acestei hotărâri, instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei şi a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 691/22.09.2021, respectiv să aplice pârâtului B. o amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON în ceea priveşte fapta reţinută de organul administrativ.
II.1 Recursul recurentului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Înalta Curte constată că, deşi prin cererea de recurs recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a indicat ca motive de recurs atât pct. 4, cât şi pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de acesta se circumscriu doar cazului de casare prevăzut la pct. 4, astfel că le va analiza exclusiv din această perspectivă.
În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării unei contestaţii împotriva hotărârilor Colegiului director al CNCD, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de contestaţii, fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 20 alin. (9) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (…) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".
Totodată, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:
"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, revine în competenţa de plină jurisdicţie a instanţei de contencios administrativ să soluţioneze toate aspectele litigioase şi să cenzureze hotărârea CNCD, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii, a naturii sancţiunii aplicate, precum şi a individualizării cuantumului amenzii contravenţionale aplicate, raportat la gravitatea abaterii reţinute şi la situaţia de fapt incidentă în cauză.
Procedând de o asemenea manieră, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi încălcat prevederile art. 17 şi ale art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, în sensul celor susţinute de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prima instanţă îndeplinindu-şi atribuţiile cu respectarea limitelor exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative, reglementate atât de art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, cât şi de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.
II.2 Recursul recurentului-pârât B.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât B., instanţa de recurs reţine că prima instanţă a analizat în mod concret la individualizarea sancţiunii reacţiile şi comentariile urmăritorilor paginii de x utilizate de pârâtul B., care fac obiectul cauzei, fiind avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei în acest sens, respectiv cele de la filele x din vol. I al dosarului instanţei de fond.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza C. împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului-pârât B. privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine, cu prioritate, că nu pot fi analizate criticile ce vizează îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii pârâtului B. pentru fapte de discriminare, întrucât acesta din urmă nu a înţeles să atace hotărârea CNCD prin care s-a reţinut că discriminarea şi încălcarea dreptului la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, s-a produs prin comentariile postate de cititori cu privire la articole publicate de pârât, mai exact prin necenzurarea acestor comentarii de către pârâtul B..
Aşadar, vor fi avute în vedere exclusiv apărările şi criticile ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ce vizează individualizarea sancţiunii ce se impune a fi aplicată pentru faptele de discriminare reţinute cu caracter definitiv în sarcina recurentului-pârât B..
În acest sens se are în vedere că în mod corect a constatat instanţa de fond că există o neconcordanţă între faptele de discriminare reţinute cu caracter definitiv în sarcina pârâtului B. şi sancţiunea avertismentului ce i-a fost aplicată acestuia la pct. 3 din hotărârea atacată.
Astfel, pe de o parte, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora "Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate", permit ca fapta reţinută de CNCD în sarcina pârâtului B. să fie sancţionată cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, iar pe de altă parte, se impunea a fi sancţionată pecuniar conduita pasivă a acestuia constând în permiterea propagării într-un spaţiu public al unor mesaje discriminatorii la adresa unei comunităţi întregi.
Cu toate acestea, în dezacord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar reţine ca fiind proporţională, atât cu fapta constatată, cât şi cu ingerinţa în libertatea de exprimare şi jurisprudenţa CEDO în această materie, o amendă care să fie orientată spre minimul impus de lege.
Aşadar, ţinând cont şi de faptul că pârâtul B. a atras atenţia publicului care doreşte să lase comentarii la postarea în speţă, că "comentariile care nu conţin un limbaj decent vor fi şterse iar autorii vor fi blocaţi", Înalta Curte apreciază că se impune reducerea cuantumului amenzii contravenţionale ce urmează a fi aplicată pârâtului B. de la 10.000 RON la 2.000 RON.
Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul B., va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va reduce cuantumul amenzii contravenţionale ce urmează a fi aplicată pârâtului B. de la 10.000 RON la 2.000 RON, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 38 din 05 mai 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, reduce cuantumul amenzii contravenţionale ce urmează a fi aplicată pârâtului B. de la 10.000 RON la 2.000 RON, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.