Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., Arhiepiscopul Tomisului, a solicitat anularea Hotărârii nr. 480 din 09 iunie 2021 a Colegiului Director al Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, pronunţată în dosarul nr. x/2021 conexat cu dosar nr. x/2021 şi cu dosar nr. x/2021, cu consecinţa constatării existenţei unei fapte discriminatorii şi, în consecinţă: sancţionarea pârâtului de rând 2 pentru săvârşirea unei fapte de discriminare, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi obligarea pârâtului de rând 2, să publice, în mass-media, un rezumat al sentinţei judecătoreşti.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 337 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. Arhiepiscopul Tomisului şi a obligat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze în fond petiţia formulată de reclamanta A..
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 337 din 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Totodată, art. 458 C. proc. civ. precizează regula, cu valoare de principiu, potrivit căreia numai părţile aflate în proces şi care justifică un interes pot exercita căile de atac prevăzute de lege
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
De asemenea, dată fiind obligativitatea şi relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, textul reglementează posibilitatea atacării acesteia numai pentru părţile aflate în proces.
Principiul legalităţii căilor de atac exclude aşadar examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, din dispoziţiile din C. proc. civ. rezultând că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind justificarea calităţii de parte.
În acest sens se are în vedere şi că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că formularea în cauză de către Arhiepiscopia Tomisului a recursului împotriva sentinţei declarate de instanţa de fond, în condiţiile în care aceasta nu a avut calitatea de parte la judecata fondului este un demers inadmisibil, nefiind existente prevederi legale în acest sens.
Recunoaşterea posibilităţii unui terţ care nu a fost parte la judecata la fond de a formula căi de atac în alte situaţii şi condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Pentru considerentele arătate, având în vedere lipsa calităţii de parte a Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul dosarului de fond, în respectarea principiului legalităţii căii de atac înscris în art. 7 alin. (1), coroborat cu art. 457 alin. (1) şi art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi va respinge recursul declarat de recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.