Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9912 a Şedinţei din 25 noiembrie 2021 a Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase în România, pronunţată în cadrul Dosarului de retrocedare x/10.01.2022, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care aceasta să dispună retrocedarea în natură în favoarea reclamantei a imobilului reprezentat de Seminarul Sfântul Apostol Andrei, situat în Mun. Galaţi, str. x, Jud. Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 6 ha şi construcţii în suprafaţă de 1.254,74 mp, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea prezentei cauze.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galaţi, în contradictoriu cu instituţia pârâtă Comisia Specială de Retrogedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase în România, ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 92 din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea sentinţei recurate este una incompletă, în sensul ca nu s-a răspuns în mod corespunzător fiecărui argument esenţial invocat în cadrul contestaţiei ce stă la baza prezentului dosar. Practic, instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea prin preluarea pe scurt a argumentaţiei intimatei-pârâte, fără, a întocmi un raţionament juridic propriu prin care să răspundă principalelor argumente prezentate de aceasta.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că seminariile teologice ortodoxe fac parte din structura de ansamblu a Bisericii Ortodoxe Române, cult român recunoscut de statul român în baza Legii nr. 489/2006, asigurând pregătirea profesională a personalului bisericesc din cadrul acestui cult.
În acest sens, recurenta-reclamantă a reluat argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată potrivit cărora, pe de o parte, unităţile de cult includ şi unităţile de învăţământ din subordinea acestora, relaţia acestora din urmă cu unităţile de cult fiind de la parte-întreg, iar pe de altă parte, s-a probat o legătură juridică semnificativă între aceasta şi Seminarul Teologic Ortodox Galaţi, care să ateste această relaţie parte-întreg, prezentând totodată pe larg cadrul legislativ care în opinia sa demonstrează evoluţia simbiozei dintre Seminarul Teologic Ortodox din Galaţi şi aceasta, respectiv necesitatea aplicării la acest caz a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.
Un al doilea motiv de nelegalitate a sentinţei atacate este reprezentat în opinia recurentei-reclamante de greşita aplicare de către instanţa de fond a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1394/04.10.2005 a Tribunalului Galaţi.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galaţi este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza A. împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante cu privire la reţinerea de către instanţa de fond doar a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat propriile argumente logico-juridice raportate la dispoziţiile legale aplicabile problemei de drept ce trebuia dezlegată, considerentele instanţei de fond fiind coerente şi logice, apte de a susţine dispozitivul, iar împrejurarea că instanţa nu a valorizat argumentele reclamantei este consecinţa logică a soluţiei pronunţate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanţei vor fi în opoziţie cu argumentele unei părţi, atunci când, urmare hotărârii pronunţate, partea va fi căzută în pretenţii.
Faptul că recurenta-reclamantă este nemulţumită de raţionamentul instanţei de fond sau de concluzia la care aceasta a ajuns nu se poate circumscrie în niciun caz motivului de recurs invocat, cu atât mai mult cu cât, în concordanţă cu prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalităţii.
Aşadar, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că simpla nemulţumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care a interpretat prima instanţă dispoziţiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.
Nu în ultimul rând, instanţa de recurs constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a formulat critici care privesc, în concret, modul de aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, pe care le va analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, acesta este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, prin cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, Episcopia Dunării de Jos a solicitat retrocedarea imobilului Seminarul Sf. Apostol Andrei situat în municipiul Galaţi, strada x, nr. 48, compus din teren şi construcţii.
Prin cererea de retrocedare nr. x/9.09.2005 Episcopia Dunării de Jos a solicitat retrocedarea imobilului Seminarul Sf. Apostol Andrei situat în municipiul Galaţi, strada x, nr. 48, compus din teren în suprafaţă de 6 ha. şi construcţii în suprafaţă de 1254, 74 m.p.
Prin Decizia nr. 9912/25.11.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România au fost respinse ambele cereri de retrocedare întrucât, pe de o parte, seminarul "Sf. Apostol Andrei" nu a fost şi nu este cult religios, astfel încât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptăţite să beneficieze de procedura de restituire prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte, solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada calităţii de fost proprietar la momentul preluării abuzive şi nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.
Se constată astfel că, în vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase din România, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, statuează cu privire la obligaţia îndeplinirii condiţiei ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiţii prevăzute de acest act normativ.
Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a dovedit că a avut calitatea de fost proprietar la momentul preluării abuzive, în condiţiile în care aceasta nu a depus dovezi în acest sens, prezentând doar un istoric al înfiinţării şi statutului juridic al Seminarului şi susţinând existenţa unei legături juridice semnificative dintre Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei şi Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Aşadar, câtă vreme recurenta–reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să îi fie restituite în natură, soluţia organului administrativ, validată de judecătorul fondului, este corectă şi legală.
În ceea ce priveşte modul de interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, raportat la situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte reţine ca fiind relevantă în cauză şi Decizia nr. 21 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat cu caracter obligatoriu:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, sintagma "imobile care au aparţinut cultelor religioase" are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase, iar nu şi patrimoniul unor aşezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) – (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938, o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un aşezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situaţia juridică pretinsă".
Apreciind aplicabile mutatis mutandis în cauza de faţă, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 21/13.11.2023, instanţa de control judiciar reţine că soluţia instanţei de fond este în acord cu statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în această materie.
Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de recurs mai constată şi că în mod corect judecătorul fondului a valorificat în prezenta cauză efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a persoanei care a formulat cererea de restituire, prin prisma analizei cerinţei de a proba că este fostul proprietar al bunului solicitat sau continuatorul acestuia, într-una din formele cu valoare juridică de transmitere a calităţii de proprietar, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1394/04.10.2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 9730/27.11.2006, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în condiţiile prevăzute la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţii legale aplicabile în cauză având în vedere că prezentul proces a fost început după intrarea în vigoare a legii noi de procedură.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 92 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.