Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iulie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C. şi D., a solicitat să se dispună anularea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nr. 1759/A/07.06.2021, adoptată în lucrarea nr. 21-1727, precum şi a Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1121/05.07.2021, pronunţată în lucrarea nr. C21-1121, urmând a se trimite dosarul Inspecţiei Judiciare, Direcţia de inspecţie pentru judecători, în vederea declanşării în cauză a cercetării disciplinare propriu-zise.
2. Hotărârea recurată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., Inspectia Judiciară, C. şi D., ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 713 din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.
Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată, pe de o parte, cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, din perspectiva modului de interpretare a sintagmei "orice persoană interesată", iar, pe de altă parte, cu încălcarea art. 309, art. 325, art. 351 şi art. 389 din Titlul II-Căsătoria din C. civ., întrucât calitatea de soţ al părţii nu este o simplă calitate, aşa cum inadecvat şi superficial se exprimă judecătorul fondului, ci ea derivă dintr-un statut legal şi este, din acest motiv, suficientă pentru a satisface cerinţa interesului, atât în înţelesul greşit folosit de judecător, cât şi, cu atât mai mult, în sensul propriu, corect şi autonom în context al acestei noţiuni.
Printr-un alt set de critici, referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a susţinut că judecătorul fondului a încercat să găsescă justificări comportamentului inadecvat şi sancţionabil al magistratului C., prin denaturarea absolut improprie a faptelor, dat fiind conţinutul lipsit de echivoc al înregistrării audio în litigiu.
De altfel, asemenea Inspecţiei Judiciare, nici judecătorul fondului nu redă aici, cu fidelitate, conţinutul discuţiilor pe care le-a audiat, ci doar face propriile aprecieri în legătură cu acestea, limitându-se doar la a indica minutul înregistrării unde s-ar regăsi pasajele relevante pentru soluţionarea cauzei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 29 aprilie 2021, petentul A., în calitate de mandatar conventional al reclamantei E. în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, a solicitat să se dispună efectuarea de cercetări cu privire la conduita profesională a judecătorilor B. din cadrul Tribunalului Bucureşti, D. şi C. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, raportat la modalitatea de soluţionare a dosarului anterior menţionat.
Nemulţumirea reclamantului este generată de faptul că inspectorul judiciar nu a constatat că există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către judecătorii cu privire la care a făcut sesizarea, în raport de situaţia de fapt şi de drept din dosarul nr. x/2019, cu privire la care a solicitat să se constate comiterea unor abateri disciplinare.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., Inspectia Judiciară, C. şi D., cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului judiciar nr. 1759 din 07 iunie 2021, emisă în dosarul nr. x, precum şi a Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1121 din 05 iulie 2021, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea verificărilor.
Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului şi a probatoriilor administrate, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de aspecte de fapt ori de dispoziţii legale dispersate, fără aplicabilitate în speţă.
Astfel, în cauză, recurentul-reclamant a solicitat Inspecţiei Judiciare să constate comiterea abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 alin. (1) lit. c) - judecătorul C., art. 99 alin. (1) lit. r) - judecătorii D. şi C., art. 99 alin. (1) lit. s) - judecătorii D. şi C., art. 99 alin. (1) lit. t) rap. la art. 991 - judecătorii B., D. şi C., din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în legătură cu soluţionarea în fond şi în apel a dosarului nr. x/2019
Dosarul menţionat a privit cererea de chemare în judecată, respectiv calea de atac a apelului, formulate de doamna E. în calitate de reclamantă, respectiv apelantă, în contradictoriu cu pârâtul/intimatul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în proces reclamanta/apelanta fiind reprezentată prin mandatarul A..
Totodată, se are în vedere şi faptul că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta E. în dosarul nr. x/2019 a privit în esenţă anularea deciziei de concediere nr. 2214/04.11.2019 emisă de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii cu consecinţa reintegrării sale în funcţia deţinută de medic specialist şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, majorate cu dobânda legală, deci pretinse drepturi ale acelei persoane fizice.
În drept, art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată prevede ca abateri disciplinare "c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; (...) r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; (...) s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat; (...) t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. (...)".
În condiţiile în care dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, statuează că "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.", în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-reclamant nu justifica un interes propriu în ceea ce priveşte abaterile disciplinare pretinse în considerarea art. 99 alin. (1) lit. r), s) şi t) din Legea nr. 303/2004 republicată cu privire la activitatea judecătorilor ce au soluţionat în primă instanţă şi în apel dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, respectiv al Curţii de Apel Bucureşti, acesta neavând vreo calitate de parte în procesul respectiv, ci de mandatar al uneia dintre părţi, astfel că nu participa la proces în exercitarea unor drepturi procesuale şi substanţiale proprii, ci aparţinând mandantului, respectiv doamna E..
Aşadar, aspectele care se subsumează cazurilor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. r), s) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi care vizează redactarea unei hotărâri judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, sau exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă sunt chestiuni care interesează, din perspectiva interesului legitim privat, partea care a participat la judecarea unui proces.
Or, aşa cum s-a reţinut şi anterior, recurentul-reclamant a acţionat însă în faţa Inspecţiei Judiciare în nume propriu, imputând personal magistraţilor respectivi săvârşirea abaterilor disciplinare vizate de art. 99 alin. (1) lit. r), s) şi t) din Legea nr. 303/2004 în legătură cu desfăşurarea unui proces, dosarul nr. x/2019, în care nu a fost parte.
Nici invocarea calităţii de soţ ori a dispoziţiilor din C. civ. care reglementează raporturile dintre soţi nu sunt de natură să contrazică raţionamentul instanţei de fond, în condiţiile în care conduita criticată a judecătorilor cu privire la care recurentul-reclamant a formulat o sesizare în nume propriu nu priveşte drepturi sau obligaţii proprii ale acestuia, ci pretinse drepturi sau interese legitime care aparţin unei terţe persoane, ca urmare a declanşării unui litigiu care are ca obiect tranşarea unui diferend cu angajatorul, deci relaţii de muncă, cu un vădit caracter intuitu personae, iar nu legate de dreptul familiei sau de obligaţiile comune ale soţilor.
În orice caz, aşa cum în mod corect a constatat şi judecătorul fondului, atât prin petiţia formulată, cât şi prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a vizat, în concret, efectuarea unui adevărat control de legalitate asupra modului de desfăşurare a procesului civil faţă de care era terţ, inclusiv cu privire la soluţia pronunţată în acea cauză or, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză şi nici operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară reglementată la art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 republicată, raportat la pretinsele afirmaţii imputate judecătorului C. vizându-l pe recurentul-reclamant, în sensul că "nu sunt în stare", "nu mă descurc" şi "ar fi trebuit să luaţi un avocat", în urma audierii înregistrării audio a şedinţei de judecată desfăşurate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond a constatat că judecătorul pârât C., în urma unor solicitări contradictorii ale domnului A. privind administrarea probelor în apel, a recomandat posibilitatea ca partea să recurgă la serviciile unui avocat, observând dificultatea persoanei prezente în lămurirea probelor solicitate şi a tezei probatorii aferente, dar şi întârzierea generată astfel în desfăşurarea procesului.
Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că afirmaţiile imputate de recurentul-reclamant judecătorului nu se îndepărtează de la obligaţiile impuse magistratului în relaţiile de serviciu sub aspectul standardelor de manifestare în timpul exercitării atribuţiilor specifice funcţiei şi nu conturează, în sensul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, existenţa unei atitudini nedemne, contrare obligaţiei de a asigura demnitatea funcţiei, conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
De altfel, recurentul-reclamant este doar nemulţumit de concluzia la care a ajuns instanţa de fond în urma audierii înregistrării şedinţei de judecată, fără să aducă critici în concret faţă de modul în care judecătorul fondului şi-a exercitat prerogativa legală de apreciere şi fără să ţină cont de prevederile alin. (2) al art. 264 C. proc. civ. care consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat în cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 713 din 08 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.