Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, a solicitat anularea hotărârii nr. 1312 din 06 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi, în măsura admiterii acestui capăt de cerere, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acestuia de la Judecătoria Caransebeş la Judecătoria Timişoara.
În motivare, contestatorul a învederat, în esenţă, că hotărârea contestată este netemeinică şi nelegală întrucât, chiar dacă nu se menţionează în mod expres, în fapt, la soluţionarea cererilor de transfer formulate în etapa a II-a, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a acordat prioritate judecătorilor care erau deja delegaţi sau aflaţi în procedura delegării la Judecătoria Timişoara.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 192 lit. a) din Legea nr. 303/2022, simplul fapt că anumite cereri de transfer au fost avizate favorabil nu poate reprezenta un criteriu de diferenţiere, fiind necesar a se analiza motivele cuprinse în avize şi nu doar caracterul favorabil/nefavorabil al transferului.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere, pentru diferenţierea judecătorilor care au depus cereri de transfer, faptul că doamnele judecător B. şi C. erau delegate sau se aflau în procedura delegării la instanţa la care au solicitat transferul, aspect de natură să asigure continuitatea completurilor de judecată şi să diminueze efectele negative ale fluctuaţiei de personal.
Or, acest criteriu al existenţei delegării nu se regăseşte în enumerarea limitativă reglementată de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Astfel, prin luarea în considerare a unui asemenea criteriu, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a adăugat la lege.
Contestatorul a mai solicitat şi înlăturarea din analiza cererilor de transfer a criteriului faptic avut în vedere de intimat referitor la existenţa delegării la Judecătoria Timişoara, precum şi cel referitor la avizul negativ al Curţii de Apel Timişoara, care s-a bazat în principal tot pe argumentul delegării, şi având în vedere strict criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, să se constate că cererea sa întrunea mai multe criterii de admitere a transferului faţă de cererea solicitantei B., astfel că soluţia de respingere a cererii dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii s-a făcut cu greşita aplicare a legii şi cu exces de putere. Prin raportare la acestea, a considerat că se impunea ca cererea sa de transfer să fie admisă cu prioritate faţă de cererea doamnei judecător B..
Printr-un alt set de critici, contestatorul a arătat că intimatul nu a analizat toate aspectele învederate prin cererea de transfer, raportându-se la o situaţie a personalului care nu corespundea situaţiei faptice de la momentul soluţionării cererii – 30 martie 2023, în condiţiile în care la data de 22 martie 2023 a fost numită în funcţie doamna judecător D., astfel încât nu subzistau motivele privind fluctuaţiile de personal în cadrul acestei instanţe invocate de intimat în cuprinsul cererii de transfer.
Mai mult decât atât, deficitul de personal invocat de către intimat, care este acelaşi de aproximativ 10 ani de zile, nu poate fi imputat judecătorilor instanţei, intimatul fiind cel care are prerogativa declanşării concursurilor de admitere în magistratură, precum şi stabilirea numărului de locuri vacante pentru fiecare instanţă.
Aşa fiind, a considerat că soluţia de respingere a cererii de transfer dispusă de intimat s-a făcut cu exces de putere întrucât, pe de o parte, motivele privind deficitul de personal cu care se confruntă în prezent Judecătoria Caransebeş nu au fost analizate în concret de intimat, iar pe de altă parte, faptul că nu sunt ocupate toate locurile vacante din cadrul instanţei nu îi poate fi imputat, intimatul invocându-şi propria culpă sub acest aspect.
De asemenea, contestatorul a considerat că soluţia de respingere a cererii de transfer s-a pronunţat cu exces de putere, în condiţiile în care, pe de o parte, s-a apreciat necesar să fie alocate posturi Judecătoriei Timişoara la concursul de admitere directă în magistratură datorită lipsei de personal iar, pe de altă parte, a fost respinsă cererea de transfer formulată de subsemnatul, cu aceeaşi motivare, arătându-se că deficitul de personal este mai mare în cadrul instanţei de la care se solicită transferul, respectiv Judecătoria Caransebeş.
Nu în ultimul rând, contestatorul a considerat că intimatul nu a analizat în concret criteriul prevăzut de art. 192 din Legea nr. 303/2022, motivarea respingerii cererii de transfer fiind una pur formală, în condiţiile în care, ulterior pronunţării soluţiei de respingere a cererii de transfer, a apreciat că deficitul de judecători este mai mare la Judecătoria Timişoara şi a alocat 2 posturi acestei instanţe la concursul de admitere în magistratură, nemaifiind analizate celelalte criterii prevăzute de lege.
Nici argumentele intimatului privind încărcătura efectivă pe judecător mai mare la Judecătoria Caransebeş faţă de Judecătoria Timişoara nu pot fi avute în vedere în condiţiile în care decizia cu privire la indisponibilizarea posturilor la concursul de admitere în magistratură a aparţinut tot intimatului, fiind repartizate 2 locuri Judecătoriei Timişoara.
În concret, în ceea ce priveşte criteriul privind volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer, a menţionat că ambele instanţe figurau cu posturi de execuţie vacante utile în procedura de transfer - 10 posturi în cazul Judecătoriei Timişoara şi 2 posturi în cazul Judecătoriei Caransebeş.
În ceea ce priveşte Judecătoria Timişoara, deşi aceasta figura cu un număr de 10 posturi utile în procedura de transfer, numărul de posturi vacante efectiv este unul mult mai mare, instanţa funcţionând efectiv cu un deficit de 18 judecători.
Din hotărârea nr. 1317/06.04.2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a admis cererea de transfer formulată de doamna judecător B. rezultă că s-a admis transferul acesteia la Judecătoria Timişoara în considerarea situaţiei dificile a resurselor umane disponibile la această instanţă, cauzată de cele 18 posturi vacante sau temporar vacante, respectiv de faptul că instanţa funcţionează cu un deficit de personal reprezentând 33,33% din schema de 54 de posturi.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022 şi ale art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (5) – (7) din Legea nr. 305/2022.
2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.
Intimatul a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere în condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situaţia expusă de contestator nu putea duce prin ea însăşi la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private.
În consecinţă, în mod corect s-a apreciat că nu era oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului, având în vedere deficitul de personal cu care se confrunta Judecătoria Caransebeş, cauzat de numărul posturilor vacante şi temporar vacante, în contextul unui volum de activitate situat peste media naţională, precum şi cu efectele negative ale fluctuaţiei de personal, sens în care a considerat că se impunea respingerea cererii de transfer.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând Hotărârea nr. 1312 din 06 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, contestatorul A., judecător în cadrul Judecătoriei Caransebeş, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători să aprobe cererea sa de transfer la Judecătoria Timişoara.
Prin Hotărârea nr. 1312/06.04.2023, emisă în etapa a II-a a sesiunii de transferuri, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer formulată de contestator, în temeiul art. 188 - 192 din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în considerentele Hotărârii nr. 1312/06.04.2023 a secţiei pentru judecători fiind expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantului, situaţia de personal şi volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, precum şi considerentele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de transfer.
Astfel, raportat la necesitatea asigurării bunei funcţionări a Judecătoriei Caransebeş, faţă de gradul de ocupare a schemei de personal şi de volumul de activitate, s-a reţinut că instanţa de la care s-a solicitat transferul se confrunta cu un deficit mare de personal, cauzat de numărul posturilor vacante sau temporar vacante, precum şi cu efectele negative ale fluctuaţiei de personal şi cu dificultatea ocupării posturilor vacante. Totodată, secţia a reţinut faptul că Judecătoria Caransebeş funcţiona cu un deficit de personal reprezentând 37,5% din schemă, în contextul în care încărcătura cauzelor/judecător depăşise semnificativ media naţională, fiind mai mare faţă de instanţa la care s-a solicitat transferul.
În aceste condiţii, aprobarea transferului domnului judecător A. ar fi amplificat deficitul de personal cu care se confrunta la acel moment instanţa la care acesta funcţiona, activitatea fiind grav perturbată prin supraîncărcarea judecătorilor rămaşi în funcţie şi ar fi dus la o scădere a eficienţei instanţei, ca urmare a majorării termenelor acordate ori ca urmare a creşterii duratei de soluţionare a cauzelor, de pronunţare şi de redactare a hotărârilor judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. în cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. în cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate."
De asemenea, potrivit art. 190 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022:
"(3) în termen de 5 zile de la data publicării informaţiilor prevăzute la alin. (2), judecătorii sau procurorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condiţiile alin. (1). Dispoziţiile referitoare la conţinutul cererii prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(4) Toate cererile de transfer formulate în condiţiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează şi se soluţionează de secţia pentru judecători, respectiv de secţia pentru procurori în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 192."
Totodată, dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022 stabilesc următoarele criterii de soluţionare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială.
Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.
Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele Hotărârii nr. 1312/06.04.2023 evidenţiind analiza completă şi motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susţin cererea de transfer formulată de contestator.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la nemotivarea ori, mai exact, motivarea formală a hotărârii atacate. Verificând hotărârea ce face obiectul contestaţiei, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer şi împrejurările pe care aceasta se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatorului, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte o soluţie de respingere a solicitării de transfer.
Astfel, intimatul a reţinut că petentul avea o vechime de 3 ani şi 1 lună în funcţia de judecător şi la Judecătoria Caransebeş, a expus datele statistice şi cele referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer care constituie criterii legale, a indicat argumentele pentru care a dat prevalentă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer, având în vedere inclusiv vechimea acestuia şi motivele familiale invocate.
De altfel, în realitate, această critică este una care ţine de fondul cererii, Înalta Curte urmând a analiza dacă, în pronunţarea soluţiei de respingere, intimatul CSM a făcut o corectă aplicare a criteriilor de transfer prevăzute de lege. Se observă că motivele expuse în susţinerea soluţiei de respingere sunt clare, lipsite de ambiguitate şi confirmă o analiză efectivă şi completă a cererii formulate de contestator.
Criticând modalitatea de aplicare de către intimatul CSM a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, contestatorul a susţinut utilizarea unui criteriu străin de acest text de lege, respectiv cel al delegării preexistente a unui judecător la instanţa unde se solicită transferul, caz în care, pretinde contestatorul, acest judecător este favorizat în analiza cererilor de transfer formulate în respectiva etapă de transferuri.
Înalta Curte reţine că instituţia delegării nu este menţionată printre criteriile enumerate limitativ de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în raport de care se analizează cererile de transfer. Existenţa delegărilor produce efecte asupra situaţiei personalului dintr-o instanţă/parchet, însă trebuie privită doar din această perspectivă, a ocupării sau nu a locurilor vacante, iar nu din perspectiva priorităţii la transfer a judecătorilor care au fost delegaţi să desfăşoare activitatea la instanţa unde doresc să se transfere.
Totuşi, în cauza de faţă nu se constată utilizarea de către intimatul CSM a criteriului delegării în analiza cererii de transfer depuse de contestatorul A..
Astfel, din cuprinsul Hotărârii nr. 1312/06.04.2023 şi a înscrisurilor avute în vedere la emiterea sa, nu rezultă că secţia pentru judecători ar fi avut în analiză două sau mai multe cereri concurente de transfer la aceeaşi instanţă, respectiv că cererea contestatorului venea în concurs cu cererea/cererile depuse alt judecător/alţi judecători pentru Judecătoria Timişoara şi că aceste cereri ar fi fost preferabile faţă de cererea contestatorului, pentru invocatul motiv al delegării.
Nici criticile potrivit cărora intimatul ar fi aprobat transferul la Judecătoria Timişoara al doamnelor judecător B. şi C., motivat de faptul că acestea erau delegate/se aflau în procedura delegării la Judecătoria Timişoara, nu pot fi reţinute, în condiţiile în care în Hotărârile secţiei pentru judecători nr. 1314/06.04.2023 şi nr. 1317/06.04.2023 prin care s-a aprobat transferul acestora, nu s-a reţinut o asemenea împrejurare, oportunitatea transferurilor fiind apreciată prin raportare la vechimea la instanţa de la care s-a solicitat transferul, situaţia instanţelor implicate în procedură, avizele şi punctele de vedere ale acestora, precum şi motivele de ordin personal ale celor două doamne judecător.
În orice caz, trebuie avut în vedere că fiecare cerere de transfer se analizează în funcţie de împrejurările existente la data formulării şi soluţionării acesteia, de situaţia instanţelor implicate în procedura transferului la acea dată, de existenţa altor cereri formulate de alţi magistraţi în aceeaşi sesiune de transfer şi de motivele personale şi profesionale ale fiecărui solicitant de transfer în aceeaşi sesiune de transfer, prevederile legale în materia transferurilor conferind doar o vocaţie la transfer, şi nu un drept. În acest sens, se reţine că transferul doamnelor judecător s-a dispus de la alte instanţe decât Judecătoria Caransebeş, respectiv de la Judecătoria Arad şi Judecătoria Galaţi, astfel că legalitatea hotărârii contestate nu poate fi afectată prin prisma acestor argumente aduse de contestator. Din această împrejurare derivă o diferenţiere în situaţia celor trei judecători, întrucât Înalta Curte, nefiind învestită cu analiza de legalitate a hotărârilor prin care s-au admis cele două cereri de transfer, nu poate face aprecieri cu privire la situaţia comparativă a activităţii instanţei de la care se solicită transferul şi a activităţii instanţelor la care s-a dorit transferul, acestea având situaţii distincte cu privire la situaţia posturilor vacante, încărcătura pe judecător şi volumul de activitate.
Totodată, contrar susţinerilor contestatorului, situaţia posturilor vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora reprezintă criterii legale, prevăzute la art. 192 lit. b) din Legea nr. 303/2022, iar analiza acestui criteriu presupunea inclusiv luarea în considerare a ocupării posturilor temporar vacante prin delegare.
Aşadar, în considerarea volumului de activitate şi a situaţiei de personal de la Judecătoria Caransebeş, coroborat cu motivele expuse în avizele nefavorabile emise de Judecătoria Caransebeş şi Curtea de Apel Timişoara, în cadrul cărora s-a reţinut că judecătoria Caransebeş se confrunta cu un deficit de personal ce îngreuna desfăşurarea activităţii, în mod corect a apreciat intimatul că la acel moment nu era oportună admiterea cererii de transfer formulate de contestator, motivele personale invocate de acesta neputând prevala faţă de interesele instanţei de la care provenea.
În acest context, în ceea ce priveşte aspectul că Judecătoria Timişoara este o instanţă atractivă, pentru care se formulează în mod constant numeroase cereri de transfer, spre deosebire de Judecătoria Caransebeş, se reţine că în etapa a II-a sesiunii de transferuri din 06 aprilie 2023 au fost formulate 13 cereri de transfer la Judecătoria Timişoara, în ce timp ce pentru Judecătoria Caransebeş a existat o cerere de transfer, aceasta fiind o opţiune secundară, opţiunea principală fiind tot Judecătoria Timişoara. De altfel, aşa cum s-a precizat în avizul nefavorabil emis de Judecătoria Caransebeş, la momentul emiterii acestuia, în cadrul Judecătoriei Caransebeş funcţionau efectiv 3 judecători titulari şi 2 judecători delegaţi de la alte instanţe, pe perioade succesive de câte 6 luni, un judecător de la această instanţă fiind delegat la Tribunalul Caraş-Severin având în vedere deficitul de resursă umană care exista la această instanţă. De asemenea, s-a arătat că în ultimii 5 ani niciun judecător stagiar nu a mai optat pentru un loc în cadrul Judecătoriei Caransebeş, singura modalitate de ocupare a posturilor vacante de judecător fiind prin admiterea directă în magistratură, în contextul în care Judecătoria Caransebeş are cea mai întinsă circumscripţie din raza Tribunalului Caraş-Severin, având arondate 1 municipiu, 2 oraşe şi 25 de comune care au în componenţă 80 de sate.
Este adevărat că această situaţie nu îi poate fi imputată contestatorului însă, Înalta Curte constată că, în cauză, motivele de ordin personal invocate de acesta pentru admiterea cererii de transfer nu au aptitudinea de a prevala în faţa interesului public al asigurării unei activităţi corespunzătoare instanţei de unde se solicită transferul, neavând caracter excepţional. Astfel, acestea nu sunt suficiente pentru a da preeminenţă interesului său privat în faţa interesului public al instanţei la care activează.
Cât priveşte situaţia concursurilor de admitere în magistratură organizate în perioada 12 iulie 2022 – 02 martie 2023, respectiv 14 octombrie 2022 – 15 iunie 2023, se reţine că postul ocupat în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 12 iulie 2022 – 02 martie 2023 a fost avut în vedere de secţia pentru judecători la momentul soluţionării cererii, în cuprinsul hotărârii contestate arătându-se că la Judecătoria Caransebeş erau ocupate 5 posturi, 4 judecători titulari şi un judecător delegat la Tribunalul Caraş-Severin, iar în ceea ce priveşte postul indisponibilizat în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 14 octombrie 2022 – 15 iunie 2023, la momentul emiterii actului administrativ contestat acest concurs nu era finalizat, nefiind certă exprimarea unei opţiuni pentru acest post.
Referitor la criticile potrivit cărora în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada octombrie 2022 - iunie 2023 fuseseră indisponibilizate 2 posturi de judecător la Judecătoria Timişoara şi 1 post la Judecătoria Caransebeş, se are în vedere că aceasta sunt proceduri diferite, scopul organizării concursurilor de admitere în magistratură fiind tocmai acela al ocupării posturilor vacante cu persoane din afara sistemului judiciar, fără a angaja resursele umane ale altor instanţe care se confruntă, la rândul lor, cu dificultăţi de ocupare a schemelor de personal.
De asemenea, raportat la diferenţa semnificativă între schemele de personal ale celor două instanţe, respectiv 54 de posturi la Judecătoria Timişoara, dintre care 39 de posturi ocupate efectiv la momentul de referinţă şi 8 posturi la Judecătoria Caransebeş, dintre care 5 posturi ocupate la momentul de referinţă, rezulta că la Judecătoria Caransebeş exista un deficit de personal mai mare decât cel de la Judecătoria Timişoara, schemele fiind ocupate după cum urmează: 62.5% la instanţa de la care s-a solicitat transferul şi 78% la instanţa la care s-a solicitat transferul, rezultând astfel un deficit de 37.5% la Judecătoria Caransebeş, spre deosebire de un deficit de 22% la Judecătoria Timişoara.
Nu în ultimul rând, contrar criticilor contestatorului, se reţine că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere şi nu a vătămat drepturile şi interesele legitime ale acestuia.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor" or, hotărârea a cărei anulare se solicită în cauză a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea legii, normele care reglementează instituţia transferului având caracter supletiv şi de natură să confere doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă inclusiv unei analize de oportunitate, ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În cauză, a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitantului şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatorului nu reflectă o încălcare a principiului proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat.
În condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situaţia expusă de contestator nu putea duce prin ea însăşi la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private, nu se poate reţine ca fiind îndeplinite condiţiile excesului de putere.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt corecte soluţia adoptată de secţia pentru judecători şi raţionamentul pe care aceasta se sprijină, transferul contestatorului la o altă instanţă fiind de natură a încălca echilibrul necesar între interesul public ocrotit şi măsurile individuale dispuse de autoritatea publică.
Faţă de acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, urmează să se dispună respingerea contestaţiei ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 1312 din 06 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.