Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 07.11.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamanta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMANIEI anularea în parte a H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, respectiv a dispoziţiilor art. 1 lit. c), respectiv art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 4.04.2023, prima instanţă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în interesul pârâtului Guvernul României.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi a rămânerii fără obiect a cauzei, invocate prin cererea de intervenţie accesorie, ca nefondate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Romaniei şi cu intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca nefondată.
3. Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii
Reclamanta S.C. A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii si rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost pronunţata cu încălcarea si aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 lit. a) şi b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 108 alin. (2) din Constituţia României.
Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară. Astfel, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, republicată, "se emit pentru organizarea executării legilor". Este consacrat, astfel, regimul constituţional al hotărârilor Guvernului, potrivit căruia hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forţa juridică a legii. Aceste dispoziţii constituţionale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000, precum şi, subsecvent, în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.
In opinia recurentei, art. 1 lit. c), respectiv art. 3 lit. b) din anexa 3 a H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt afectate de nelegalitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 12 lit. a) şi b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât nu au fost corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior cu care se află în conexiune, respectiv cu prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006 astfel cum a fost modificata, dar şi cu dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţia României
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune.
Din economia dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 407/2006, rezulta ca răspunderea gestionarului faunei cinegetice se angajează în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor pentru prevenirea pagubelor, indiferena de îndeplinirea sau nu a unor obligaţii ce ar exista in sarcina proprietarului de culturi agricole. In subsidiar, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură doar în situaţia în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor.
H.G. nr. 1679/2008 (care este dat in aplicarea Legii nr. 407/2006) este caracterizata de principiul subordonării fata de legea adoptata de Parlamentul României, caracteristica generală decurgând din necesitatea de a fi compatibilă cu Constituţia şi legile (să nu conţină dispoziţii contrare), de a respecta ierarhia forţei juridice a actelor normative superioare; de a respecta procedura legală a adoptării şi a elaborării lor.
Având in vedere menţinerea/introducerea in cuprinsul art. 1 lit. c) din Anexa 3 a H.G. nr. 1679/2008 a condiţiei de a " solicita în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole şi/sau vegetaţiei forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic", au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 care nu impun/impuneau ca solicitarea utilizatorului terenului agricol sa îmbrace o forma scrisa si nici nu făceau trimitere la perioada in care o astfel de solicitare sa fie făcută.
Recurenta a invocat faptul că actul normativ cu caracter normativ subsecvent adăuga condiţia notificării scrise si a perioadei in care aceasta notificare ar trebuie efectuata, condiţii care nu au fost prevăzute de legea superioara, după cum retine si prima instanţă. Pentru aceleaşi raţiuni, dispoziţia cuprinsa de art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 este nelegala.
In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Guvernul României
Pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului şi pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului, arătând că recursul trebuie timbrat, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 cu 100 RON, iar din actele comunicate împreună cu citaţia nu reiese dacă recurenta-reclamantă ar fi achitat taxa corespunzătoare acestei cereri.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, se arată că aspectele evidenţiate de către recurenta-reclamantă, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.
Contrar opiniei recurentei-reclamante, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.
Pe fondul cererii, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât prima instanţă a analizat toate susţinerile părţilor şi probele prezentate, pronunţând o soluţie legală printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Fiind învestită chiar de recurenta-reclamantă cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, prima instanţă a realizat, în cadrul raţionamentului logico-juridic aferent actului de judecată, aplicarea în concret la situaţia de fapt dedusă cercetării judecătoreşti a prevederilor legale incidente raportului juridic, prevederi indicate expres în precizarea motivelor acţiunii.
Potrivit considerentelor sentinţei, nu se poate reţine că H.G.. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispoziţiile unei legi în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. In aceste condiţii, prima instanţă a constatat judicios că la data adoptării H.G.. nr. 1679/2008, aceasta nu contravenea Legii nr. 407/2006 (forma în vigoare ratione temporis, astfel încât a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat recurentă-reclamantă; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Considerente privind admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat recurenta-reclamantă
Deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat. Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
În declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
Prin urmare, recurenta-reclamantă reia susţinerile din cererea de chemare în judecată şi reclamă faptul că hotărârea primei instanţe este nelegală ca urmare a faptului că nu a ajuns la soluţia dorită de aceasta.
Considerente privind netemeinicia recursului
Instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată. După cum şi instanţa de fond în mod corect a reţinut, orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală, Constituţia României, care defineşte condiţiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Aşadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie, doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune aşadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forţă juridică inferioară celui care forţă juridică superioară.
Or, aplicând cele anterior menţionate speţei de faţă, în ceea ce priveşte hotărârile de guvern sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 din Constituţia României. În cazul de faţă, H.G. nr. 1679/2008 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, aspect ce rezultă din art. 1 al actului. Mai mult decât atât, conform preambulului Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008, temeiul emiterii acestui act normativ a fost reprezentat de art. V din Legea nr. 215/24.10.2008 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
Din textul articolului art. 13 din Legea nr. 407/2006, în vigoare la momentul emiterii hotărârii (decembrie 2008), reiese că, pentru a beneficia de despăgubiri, atât proprietarii de culturi agricole, silvice şi animale domestice, cât şi gestionarii fondului cinegetic, trebuie să îndeplinească "toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor" (alin. (3), fără a se face trimitere la o anumită categorie de animale sălbatice din anexa nr. 1 sau din anexa 2 la lege, responsabile cu producerea pagubelor.
Articolul V din Legea nr. 215/2008 prevede la alin. (1) că "Modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice $i proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animate domestice pentru prevenirea pagubelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, care va fi adoptata în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
În aceste condiţii a fost adoptat H.G. nr. 1679/2008, publicat în Monitorul Oficial la data de 29.12.2008. Prin lege (Legea nr. 215/2008), act normativ cu forţă juridică superioară, legiuitorul a stabilit că obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, obligaţii prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, urmează să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, executarea acestor dispoziţii urmând a fi detaliată prin actul de rang inferior, reprezentat de H.G nr. 1679/2008.
Or, H.G. nr. 1679/2008 a prevăzut că pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarii culturilor agricole şi silvice au obligaţia de a solicita în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole şi/sau vegetaţiei forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.
Drept urmare, în temeiul acestor prevederi care obligau Guvernul la stabilirea obligaţiilor ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, având în vedere că potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006, despăgubiri se acordă şi pentru pagubele produse de către speciile din anexa nr. 1 la această lege, a considerat legal ca prin hotărârea adoptată să se prevadă şi modalitatea de despăgubire a pagubelor provocate de speciile de faună cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cunoscut fiind faptul că cele mai multe pagube sunt cele produse culturilor agricole de către mistreţ.
Recurenta-reclamantă a invocat faptul că art. 1 lit. c) şi art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 contravin dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, însă art. 13 a suferit modificări ulterior adoptării H.G. nr. 1679/2008. Astfel, nu se poate susţine că H.G. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispoziţiile unei legi, în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Or, la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, Legea nr. 407/2006 nu prevedea care sunt obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, în sarcina gestionarului şi a proprietarilor de culturi agicole şi silvice şi pe care actul de rang inferior le-ar fi încălcat, limitat, condiţionat, ele fiind stabilite numai ulterior prin hotărâre a Guvernului.
Faţă de afirmaţiile referitoare la angajarea răspunderii gestionarului în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor pentru prevenirea pagubelor, indiferent de îndeplinirea sau nu a unor obligaţii ce ar exista în sarcina proprietarilor de culturi agricole sunt fundamental eronate. Astfel, obligaţia trasată în sarcina gestionarului de a organiza 3 acţiuni de îndepărtare a faunei nu poate fi realizată/îndeplinită dacă acestuia nu t se aduce la cunoştinţă despre existenţa speciilor de faună ce pot produce pagube într-o anumită zonă, la o anumită cultură, fiind imposibil pentru un paznic de vânătoare să parcurgă toate culturile de pe suprafaţa unui fond cinegetic ce poate avea între 5000 ha şi 10.000 ha.
Ulterior modificării prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006 prin Legea nr. 13/2020, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a iniţiat un proiect de Hotărâre a Guvernului (concretizat în H.G. nr. 3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia) care prevede o procedură mai operativă de constatare şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole/silvice/animalelor domestice şi autovehiculelor, precum şi o modalitate mai riguroasă de stabilire a răspunderii civile. Acesta reglementează drepturile şi obligaţiile proprietarilor de culturi agricole/silvice, de animale domestice şi autovehicule în legătură cu pagubele pe care animalele din speciile de faună de interes cinegetic le produc, astfel încât partea păgubită să primească despăgubirea în timp util şi la justa valoare.
Faţă de acţiunea ce face obiectul litigiului dedus judecăţii, în niciun domeniu, despăgubirile, indiferent de natura acestora, nu se acordă doar în baza unei cereri a persoanei păgubite. Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006 trebuia aprobată o procedură prin care să se stabilească modul în care se face sesizarea pagubei, se constată existenţa pagubei şi se stabileşte valoarea de despăgubire. În situaţia în care nu ar fi fost reglementate aspectele mai sus menţionate, persoanele păgubite nu ar putea depune sesizările, nu s-ar putea constata existenţa pagubei şi nu s-ar putea stabili valoarea prejudiciului, motivat de faptul că în textul Legii nr. 407/2006 aceste aspecte nu sunt reglementate.
Anularea parţială a H.G. nr. 1679/2008, aşa cum solicită recurenta-reclamantă, ar avea ca efect, aplicarea neunitară a prevederilor acesteia, imposibilitatea luării măsurilor de către gestionar pentru prevenirea pagubelor sau pentru diminuarea acestora şi achitarea de despăgubiri pentru pagube ce puteau fi prevenite.
Prin urmare, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 stipulează condiţiile în care se poate angaja răspunderea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, iar art. 1 din Anexa 3 la H.G. nr. 1679/2008 stipulează obligaţiile ce revin proprietarilor culturilor agricole şi silvice şi al animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, astfel fiind vorba de două situaţii distincte.
Totodată, H.G. nr. 1679/2008 venea în completarea Legii nr. 407/2006, stabilind în concret modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce reveneau gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, acestea trebuind coroborate.
Mai mult decât atât, reclamanta avea posibilitatea legală, conform prevederilor art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, să conteste decizia prevăzută la alin. (5) a aceluiaşi articol, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
5. Răspunsul la întâmpinare
5.1. Recurenta S.C. A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de acesta.
Recurenta a arătat că, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului, recurenta a achitat taxa judiciara de timbru, dovada fiind depusa la dosarul cauzeisituaţie fata de care excepţia urmează fi respinsa .
In ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat că a invocat ca motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea si aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 lit. a) şi b), art. 13 alin. (1) lit, a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 108 alin. (2) din Constituţia României; având in vedere aceste argumente, recursul este motivat, situaţie fata de care excepţia urmează a fi respinsă.
Pe fondul cererii de recurs, recurenta a arătat că îşi menţine argumentele, apreciind ca se află in situaţia in care actul administrativ cu caracter normativ adaugă condiţia notificării scrise si perioada in care aceasta notificare ar trebuie efectuata, condiţii care nu au fost prevăzute de legea superioara, după cum retine si prima instanţă.
In drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.
5.2. Recurenta S.C. A. nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.
6. Procedura de soluţionare a recursului
6.1. Aspecte procedurale
La termenul de azi, 06.02.2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii.
6.2. Analiza motivelor de recurs şi a apărărilor invocate
Obiectul prezentei cauze este reprezentat de solicitarea recurentei-reclamante de anulare a prevederilor art. 1 lit. c) şi art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 privind obligaţiile ce revin proprietarilor culturilor agricole şi silvice şi ai animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.
Aceste dispoziţii statuează următoarele:
"Art. 1
Pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarii culturilor agricole şi silvice au următoarele obligaţii:
a) să declare şi să înregistreze suprafeţele pe care sunt înfiinţate culturile agricole, potrivit legii;
b) să aibă elaborate amenajamente silvice în vigoare, potrivit legii;
c) să solicite în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole şi/sau vegetaţiei forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic.
Art. 3
Persoanele prevăzute la art. 1 şi 2 fac dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de prezenta hotărâre prin următoarele:
a) documente specifice, potrivit legii, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) şi la art. 2 lit. a);
b) dovada transmiterii solicitării pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. c)."
În esenţă, reclamanta a invocat nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative, respectiv faptul că prevederile incriminate nu au fost corelate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006 astfel cum a fost ea modificată, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 12 lit. a) şi b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale art. 108 alin. (2) din Constituţia României, prin instituirea formei scrise a cererii de plată a despăgubirilor şi a termenului de formulare a acesteia.
Astfel, susţine recurenta, au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 care nu impun/impuneau ca solicitarea utilizatorului terenului agricol sa îmbrace o forma scrisa si nici nu fac trimitere la perioada in care o astfel de solicitare sa fie făcută.
Actul normativ de rang superior, în executarea căruia au fost adoptate articolele din H.G. nr. 1679/2008, prevede (forma actului în vigoare la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, respectiv 29.12.2008):
"ART. 13
(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.
(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:
a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;
b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
(3) Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie."
Problema de drept dedusă judecăţii prin prezentul recurs este reprezentată, prin urmare, de conformitatea unor norme cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ (H.G. nr. 1679/2008 privind obligaţiile ce revin proprietarilor culturilor agricole şi silvice şi ai animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic) cu actul normativ de forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis (Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006).
Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabileşte în funcţie de importanţa relaţiilor sociale reglementate (conţinutul normativ) şi în funcţie de locul autorităţii emitente în rândul autorităţilor publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forţa juridică a acestora.
Principiul de drept aplicabil în speţă este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează de nivel superior. Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituţie stabileşte că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Textul constituţional cuprinde şi o reglementare relativ indirectă a principiului ierarhiei actelor normative, dedusă din succesiunea în care sunt reglementate principiile generale, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale şi autorităţile publice – emitenţii actelor normative. Cadrul normativ subsecvent Constituţiei a detaliat reglementarea principiului ierarhiei actelor normative. Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din acelaşi act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţile administraţiei publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.
Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară.
În ceea ce priveşte hotărârile de guvern, sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 din Constituţia României, potrivit cărora:
"Art. 108: Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor."
Prin art. V alin. (1) din Legea nr. 215/24.10.2008 de modificare şi completare a Legii nr. 407/2006 s-a prevăzut că "modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, care va fi adoptată în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
H.G. nr. 1679/2008 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, aspect ce rezultă din art. 1 al actului, potrivit căruia "prezenta hotărâre reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 07/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună sălbatică de interes cinegetic, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale aceleiaşi legi, culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor."
Înalta Curte constată că reglementarea condiţiei notificării scrise si a perioadei in care aceasta notificare ar trebuie efectuată, aspecte care nu erau prevăzute de legea superioară, se încadrează întocmai în noţiunea de organizare a executării legii şi că detaliile concrete adăugate reprezintă tocmai acele aspecte faptice ce uşurează executarea legii, în lipsa lor, norma legală fiind supusă incertitudinii aplicării sale.
Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt încălcate prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Aplicând modalitatea de interpretare propusă de recurentă, s-ar ajunge în situaţia absurdă în care actele normative subsecvente ar putea prevedea doar ceea ce prevede actul superior (repetiţie inutilă) sau actele normative de forţă superioară ar trebui să reglementeze cu detalii excesive, lipsind de conţinut chiar principiul ierarhiei actelor normative, iar actele subsecvente cu caracter normativ ar deveni inutile. Aşadar, se constată că, în aplicarea art. 13 din Legea nr. 407/2006, pârâtul Guvernul României avea obligaţia ca, la stabilirea obligaţiilor ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, să respecte limitele din actul de rang superior. Or, se poate observa că prin Legea nr. 407/2006, legiuitorul nu a stabilit anumite limite privind obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole şi silvice, care să fi fost încălcate prin actul normativ de rang inferior, act ce nu este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior.
De asemenea, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a subliniat prima instanţă, recurenta s-a raportat la o formă a actului de rang superior care este ulterioară adoptării H.G. nr. 1679/2008.
Astfel, principiul neretroactivităţii legii, ca şi principiu de rang constituţional, trebuie aplicat şi în situaţia verificării conformităţii unui act normativ cu actul normativ superior pe care îl execută, corespondenţa dintre norma de organizare a executării legii şi norma legală supusă executării trebuind să fie analizată la acelaşi moment în timp.
În consecinţă, nu se poate susţine că H.G. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispoziţiile unei legi, în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Or, la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, Legea nr. 407/2006 nu prevedea care sunt obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, în sarcina gestionarului şi a proprietarilor de culturi agricole şi silvice şi pe care actul de rang inferior le-ar fi încălcat, limitat, condiţionat, ele fiind stabilite numai ulterior prin hotărâre a guvernului.
6.3. Temeiul procesual al recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 27 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.