Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("Consiliul", "CNCD"), a solicitat:
(i) anularea Hotărârii CNCD nr. 699/7.10.2020 şi a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv a actului procedural al autosesizării şi, pe cale de consecinţă, (ii) anularea sancţiunii primite, respectiv anularea amenzii contravenţionale în valoare de 5.000 RON şi exonerarea reclamantei de la plata acesteia.
1.2. Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, instanţa de fond a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâtă, a B..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. şi a anulat Decizia CNCD nr. 699/07.10.2020, dispunând şi exonerarea reclamantei de plata amenzii contravenţionale aplicate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1315 din 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
În esenţă, în motivarea recursului s-au susţinut cinci critici:
3.1. Contrar opiniei primei instanţe, A. S.R.L. poartă răspunderea contravenţională pentru faptele reclamate de recurentul/pârât.
Precizează că nu a reclamat faptul că ar această societate ar fi autorul acelor comentarii discriminative, degradante, etc. pentru comunitatea maghiară din România, ci faptul că persoana reclamată - în calitate de administrator al propriei pagini x - nu a şters acele comentarii, respectiv nu a atenţionat comentatorii cu privire la faptul că nu permite comentarii de natură contravenţională pe pagina sa. Invocă în acest context art. 17 din C. pen. (cu relevanţă şi pentru cazurile de contravenţie).
3.2. Persoana reclamată a comis fapta "de a nu acţiona" cu vinovăţia cerută de lege, pentru că înainte să se adreseze CNCD i-a atras atenţia asupra faptului că există pe pagina sa comentarii care încalcă legea şi a solicitat ştergerea lor. În ciuda acestui fapt, aceasta nu a acţionat iar acea omisiune nu poate fi "compensată" cu ştergerea (ulterioară şi în acel caz numai a unei părţi) dintre comentariile cu conţinut contravenţional.
Consideră relevant de menţionat faptul că, după ce a fost reclamat la CNCD, persoana reclamată a şters o parte dintre comentariile contravenţionale, ceea ce demonstrează în contra susţinerii sale (a se vedea punctul 46. de pe pagina 9 din sentinţă) că proprietarul paginii are posibilitatea de a şterge comentarii.
3.3. Contrar susţinerii primei instanţe, în cauză este relevant cazul C. vs. Estonia pentru că, din punctul de vedere al posibilităţilor de moderare, nu există nici o diferenţă între o pagină web proprie şi o pagină x, neexistând diferenţă nici din punct de vedere al răspunderii în faţa legii, de vreme ce între condiţiile de utilizare x este menţionat faptul că fiecare utilizator este proprietarul paginii sale, cu toate consecinţele - inclusiv legale - care decurg din acel fapt.
3.4. In acest context menţionează că, în mod eronat, a constatat prima instanţă că CNCD ar fi sancţionat reclamanta pentru conţinutul comentariilor de pe pagina sa x (a se vedea pe pagina 19 din sentinţă), respectiv că "prin Hotărârea CNCD nr. 699/7.10.2020 reclamanta nu a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constând în neluarea de către reclamantă a măsurilor necesare pentru a descuraja/preveni/înlătura postarea comentariilor discriminatorii la adresa comunităţii maghiare din România, pe pagina de x a postului de D. 24" (ultimul alineat pe de pagina 22) pentru că din conţinutul punctului 44 din Hotărârea nr. 699/2020 reiese fără îndoială că sancţiunea a fost aplicată pentru că nu a împiedicat apariţia acelor comentarii pe pagina sa.
Consideră că acesta este un argument care dovedeşte că reclamanta din acest dosar a comis o faptă contravenţională prin omisiunea de a acţiona, deci cererea ei privind anularea hotărârii prin care a fost sancţionată pentru acea faptă trebuia - dacă se aplica în mod corect norma legală materială - respinsă de către prima instanţă.
3.5. Susţine relevanţa în cauză şi a cazului CEDO Magvar Tartalomszolgăltato vs. Ungaria (nr. 22947/13), în care Curtea a statuat, că pentru a nu fi răspunzător pentru comentariile terţilor pe pagina ei, un portal de ştiri trebuie să aibă un disclaimer, moderatori şi un sistem de îndepărtare la cerere a comentariilor. De vreme ce pagina persoanei reclamate nu poseda primul şi cel de al treilea element (cu toate că în cererea introductivă se susţine că ar exista un disclaimer, invocând Anexa 4 care însă nu conţine nimic relevant în acest sens), iar moderatorul paginii nu a intervenit nici măcar la cerere, consideră evident că persoana reclamată poartă răspunderea legală pentru faptul că acele comentarii de natură contravenţională se regăseau pe pagina ei de x.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-pârâte B., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În susţinerea poziţiei procesuale exprimate, intimata/reclamantă răspunde recurentei cu următoarele argumente, ce vor fi prezentate în sinteză:
- Curtea de apel Bucureşti a aplicat în mod corect normele de drept material din hotărârea Curţii Europene în Cauza C. c. Estoniei.
Textul de lege în baza căruia CNCD a sancţionat societatea nu prevede şi o variantă de săvârşire a acestei contravenţii prin inacţiune. Astfel, nu este reglementat, ca element material al faptei, lipsa eliminării unor comentarii discriminatorii într-un anumit interval de timp sau permiterea postării unor astfel de comentarii pe o pagină de x a unui alt subiect de drept.
Din moment ce textul de lege nu incriminează ca şi contravenţie fapta Societăţii de a nu acţiona, este perfect justificată concluzia Curţii de apel Bucureşti că Societatea nu este şi nici nu ar putea fi subiect activ al contravenţiei pentru care a fost sancţionată.
- Hotărârea CNCD nr. 699/7.10.2020 (..Hotărârea CNCD") prin care Consiliul a sancţionat Societatea pentru săvârşirea contravenţiei din art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu este legală, tocmai pentru că extinde fără temei elementul material al contravenţiei şi în ceea ce priveşte Societatea, deşi acţiunile acesteia nu se circumscriu elementului material al contravenţiei ce constă în ..comportamentul manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare. îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi si legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".
Din acest motiv, în mod justificat, Curtea de apel Bucureşti a stabilit că sancţionarea Societăţii de către CNCD, prin emiterea actului administrativ atacat, s-a realizat cu exces de putere.
- Din reglementarea contravenţiei presupus a fi fost săvârşită de către Societate (art. 15 din O.G. nr. 137/2000) rezultă în mod clar că ceea ce este prohibit prin acest text de lege este o acţiune cu o componentă publică realizată nemijlocit de subiectul activ al contravenţiei, aşa cum corect se reţine în sentinţa CAB.
Ţinând cont de elementul material al contravenţiei, precum şi de caracterul personal al răspunderii contravenţionale, în mod corect stabileşte Curtea de apel Bucureşti faptul că răspunderea revine exclusiv persoanelor care au postat comentariile pe pagina de x a postului D., adică autorilor acestor comentarii.
Textul prin care este incriminată contravenţia nu poate fi extins la o societate care administrează pagina de x a postului de televiziune D., pe care sunt postate ştiri care au fost deja supuse controlului realizat de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Ştirea care a generat comentariile în cauză urmărea să sublinieze chiar opusul mesajului de care este acuzată în mod netemeinic societatea - respectiv discriminarea comunităţii maghiare, subliniind că vandalizarea plăcuţelor scrise în limba maghiară este o faptă reprobabilă. Consideră că acest aspect are relevanţă din perspectiva analizei laturii subiective a contravenţiei.
- "Omisiunea" legiuitorului de a incrimina contravenţia şi în varianta propusă de către B. nu are cum să fie complinită prin principiile stabilite de CEDO în cauza C. c. Estoniei din două motive: în primul rând, aceste principii trebuie să dea o direcţie în care să fie interpretată norma de drept naţional, iar în al doilea rând, fondul hotărârii Curţii este favorabil poziţiei exprimate de către Societate.
Din analiza hotărârii Curţii din Cauza C. rezultă că o eventuală răspundere a administratorului paginii de x poate fi antrenată doar pentru a da satisfacţie victimelor unei fapte de discriminare, în condiţiile în care persoanele vinovate de săvârşirea contravenţiei nu ar putea fi trase la răspundere din cauza anonimatului.
În opinia sa, CEDO a stabilit o prezumţie de garanţie exclusiv în scopul protejării intereselor unei persoane ale cărei drepturi sunt lezate printr-o faptă săvârşită de persoane care nu răspund contravenţional, întrucât nu pot fi identificate. Or, aceste argumente nu subzistă în cauza de faţă inclusiv din cauză că identitatea persoanelor care sunt autorii acelor comentarii este cunoscută, aceştia putând fi identificaţi prin contul lor de x prin intermediul căruia au postat comentariile respective pe pagina de x a postului D..
- Dacă s-ar accepta teza unei răspunderi obiective, de garanţie, a administratorului paginii de x, deoarece autorii comentariilor nu au fost ei înşişi traşi la răspundere pentru fapta de discriminare, cu atât mai puţin s-ar putea găsi argumente care să susţină răspunderea subsidiară a societăţii.
- Extrem de important este faptul dedus din cauza CEDO, că inclusiv instanţa naţională a considerat că atât societatea care deţinea în proprietate site-ul, cât şi autorii comentariilor trebuie consideraţi responsabili pentru fapta săvârşită prin comentariile postate.
- Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a ţinut cont de următoarele criterii pentru a stabili că răspunderea revine site-ului deţinut de C., printre care semnificative sunt şi următoarele: contextul în care au fost făcute comentariile, măsurile aplicate pentru a preveni sau şterge comentariile calomnioase, răspunderea autorilor reali ai comentariilor ca metodă alternativă la răspunderea societăţii reclamante, sistemul de raportare şi eliminare pe care îl foloseşte C. precum şi durata de timp cât au fost comentariile respective accesibile publicului.
Diferit de C., în cauză: - autorii comentariilor nu au fost sancţionaţi contravenţional, deşi aceştia puteau fi uşor identificaţi; - autorii comentariilor postate prin intermediul conturilor lor de x pot oricând să intervină asupra propriilor comentarii postate pe o altă pagină de x, pot să modifice conţinutul comentariilor respective sau chiar să le şteargă, având control asupra conţinutului postat.
În baza acestor diferenţe ar fi lipsită de justificare susţinerea potrivit căreia nu ar exista nicio diferenţă între o pagină de web proprie şi o pagină de x întrucât din punct de vedere al răspunderii legale, fiecare utilizator este proprietarul paginii sale cu toate consecinţele pe care acest aspect le implică.
- Concluzia Curţii de apel Bucureşti este corectă, CNCD nu are un temei de drept substanţial în baza căruia să dispună sancţionarea Societăţii. Mai mult, CNCD a sancţionat Societatea netemeinic, exclusiv în baza unor principii generale de drept care se desprind din jurisprudenţa CEDO.
- Raţionamentul CEDO din cauza Magyar TartalomszolgaItat6 vs. Ungaria (nr. 22947/13) este pe deplin aplicabil în prezenta cauză
În această cauză CEDO a notat că instanţele maghiare au considerat reclamantele răspunzătoare pentru conţinutul comentariilor postate, în ciuda faptului ca acestea au luat măsuri pentru a preveni răspândirea comentariilor calomnioase pe portalurile lor sau pentru a ştergere postările, cum ar fi un disclaimer şi un sistem de eliminare la cerere a mesajelor, ceea ce este excesiv.
CEDO notează că "instanţele maghiare au considerat că, prin permiterea comentariilor nefiltrate, reclamantele ar fi trebuit să anticipeze ca unele postări ar putea depăşi cadrul legal. Pentru Curte, aceasta echivalează cu o pretenţie excesivă şi nerezonabilă, de natură sa compromită libertatea dreptului de a comunica informaţii pe Internet", (paragraful 82 din hotărâre)..."...pentru Curte, aceste consecinţe pot avea, direct sau indirect, un efect de inhibare (chil)ing effect, n.r.) asupra libertăţii de exprimare pe Internet. Acest efect poate fi extrem de dăunător pentru un site non-comercial precum cel al primei reclamante".
..Curtea a subliniat în mai multe rânduri rolul esenţial pe care presa îl joacă într-o societate democratica (a se vedea De Haes si Gijsets vs. Belgia, citata anterior, par. 37) - un concept care, în societatea modernă, cuprinde fără îndoiala mass-media electronice, inclusiv Internetul. (paragraful 87 din hotărâre).
Astfel, un sistem de disclaimer şi de eliminare la cerere a comentariilor ofensatoare constituie instrumente adecvate şi suficiente pentru păstrarea echilibrului între libertatea de exprimare şi dreptul la reputaţie al persoanelor vizate de comentarii.
Curtea a stabilit că, dacă este însoţită de proceduri efective care să permită o reacţie rapidă, sistemul de eliminare la cerere a comentariilor (the notice-and-take-down-system) poate funcţiona în multe cazuri ca un instrument adecvat pentru a păstra echilibrul între drepturile şi interesele tuturor celor implicaţi.
În cauză, societatea are setări care nu permit postarea unor comentarii ce conţin cuvinte obscene pe pagina sa de x (conform regulilor stabilite de x privind filtrarea comentariilor), iar moderatorul a înlăturat comentariile la momentul la care a luat cunoştinţă de conţinutul acestora.
Societatea a arătat că a folosit un filtru automat pentru cuvinte sau expresii considerate vulgare, însă acesta nu poate să înlăture comentariile discriminatorii, prin urmare, societatea foloseşte, aşa cum corect reţine Curtea de apel Bucureşti, un filtru automat tocmai pentru a preîntâmpina situaţii de natură să lezeze drepturi şi interese ale persoanei.
- Este excesivă măsura obligării unei societăţi să angajeze o persoană care să aibă ca atribuţii exclusive monitorizarea tuturor mesajelor pe care le postează alte persoane pe pagina de x a societăţii şi de a evalua din perspectiva justului echilibru dintre libertatea de exprimare şi drepturile persoanei ce comentarii să rămână postate şi ce comentarii să fie înlăturate.
Interzicerea în integralitate a postării comentariilor ar echivala cu o formă de cenzură care este de asemenea incompatibilă cu libertatea de exprimare din art. 10 CEDO.
- Atât pe platforma x cât şi pe site-ul digi24.ro există şi o atenţionare cu privire la exonerarea de răspundere a Societăţii pentru comentariile jignitoare sau ofensatoare postate ca reacţie la o anumită ştire prezentată.
5. Alte aspecte procesuale
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-pârâte B., invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul de judecată din 31 ianuarie 2024, pentru motivele indicate în încheierea de şedinţă.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:
La originea cauzei se află cererea de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă A. îndreptată împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a solicitat anularea Hotărârii pârâtului nr. 699/07.10.2020, de constatare a faptei de discriminare constând în aceea că, reclamanta, în calitate de titulară a licenţei audiovizuale aferentă postului de televiziune D., deţinătorul site-ul digi24.ro şi a paginii de x D. a permis publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunităţii maghiare din România şi nu a reacţionat în niciun fel, platforma acesteia neavând un "filtru uman" care să citească comentariile la ştirile postate, tot procesul de filtrare fiind unul automat pentru cuvinte sau expresii care sunt vulgare, setat la nivel "ridicat", însă niciunul dintre cuvintele predefinite nu poate fi unul care să sugereze discriminarea unei persoane sau a unei comunităţi şi încălcarea dreptului la demnitate. S-a considerat că fapta sesizată reprezintă discriminare în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi 11, art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a fost aplicată reclamantei amendă contravenţională de 5000 RON.
În esenţă, societatea reclamantă susţinea că fapta de discriminare pe criteriu etnic nu există, că şi dacă fapta ar prezenta elementele constitutive ale faptei de discriminare, nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru comentariile şi părerile utilizatorilor platformei x şi, implicit, că a fost încălcată libertatea sa de exprimare.
Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantului şi a anulat în tot hotărârea CNCD atacată.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta B., ca persoană pretins vătămată, care a sesizat CNCD.
Soluţia primei instanţe este nelegală, nefiind împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Analizând grupat criticile recurentei B. şi apărările intimatei A., Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept.
Acest motiv de casare se poate referi, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.
În speţă, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Observând Hotărârea nr. 699/2020 se constată că reclamanta a fost sancţionată contravenţional ca urmare a reţinerii incidenţei prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (11), art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora:
"Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (...) (11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii.
Art. 15 Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Art. 26 (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate."
CNCD a reţinut în sarcina A. fapta de a permite publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunităţii maghiare din România şi, pe de altă parte, fapta de a nu reacţiona în niciun fel la acestea.
S-a considerat că neştergerea de pe propria pagină de x a comentariilor: "Nu punem indicatoare în maghiară.", "Mă piş pe drepturile voastre dacă trăiţi în Romania, popor jegos care nu ştiţi pe unde iernaţi, bozgori împuţiţi", "Separatiştii în SICRIE", "Doamne, răutatea este în maghiari, nu noi îi provocăm, ci ei pe noi", "Dacă nu le convine, pot pleca", "Pe unguri nu ai să-i mulţumeşti niciodată", "Vă impun ca cetăţean român să desfiinţaţi plăcuţele bilingve pe tot ţinutul României", "Să ziceţi mersi că aveţi buletine româneşti", "În vară o să le vopsesc şi eu, iarăşi.", "Foarte bine a făcut! În Romania trebuie scris doar în limba Română.", "AFARA CU EI DIN ROMANIA", "Cinste lui, lor cine a făcut asta!", "In Mongolia cu ei!", "Aşa, ar trebui toate să fie şterse.", "Naţia asta spurcată să dispară în bozgorimea lor!", "Bozgorii împuţiţii se cred stăpâni în România!", "Măi p... de IPJ, este ROMANIA nu bozgorimea voastră, dispăreţi la hortişti ca să nu fiţi nimiciţi cu hoardele voastre cu tot!", "Afară cu bozgorii din ţară!", reprezintă discriminare fiind o diferenţiere pe criteriul apartenenţei etnice care a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului la demnitate şi, în acelaşi timp, fiind un comportament manifestat public, având caracter de propagandă sau de instigare la ură pe criteriul etnic.
Observând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte va reţine, prin prisma jurisprudenţei CEDO invocată de părţi, că fapta imputată reclamantei, în forma lipsei de reacţie, îndeplineşte condiţiile stabilite de lege pentru a putea fi calificată ca fiind discriminare în sensul unui comportament care aduce atingere demnităţii unei comunităţi, legat de criteriul apartenenţei etnice, faptă incriminată de art. 15 O.G. nr. 137/2000.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a jurisprudenţei CEDO invocată, se vor reţine aspectele esenţiale rezultate din hotărârile instanţei europene.
Prin Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei (2016) s-a stabilit că autorităţile ungare nu au realizat un echilibru adecvat între dreptul reclamanţilor în temeiul art. 10 din CEDO (libertatea de exprimare), ca protagonişti în furnizarea unei platforme pe internet pe care sunt publicate comentarii ofensatoare şi protecţia reputaţiei, ca aspect al vieţii private, protejată de art. 8 din Convenţia Drepturilor Omului.
Concluziile la care CEDO a ajuns în această cauză au vizat, în esenţă, raţionamentul instanţelor ungare ce au impus o răspundere obiectivă pentru comentariile ilegale făcute de cititori. CEDO a considerat că acest raţionament a plasat " o previziune excesivă şi impracticabilă capabilă să submineze libertatea dreptului de a transmite informaţii pe Internet".
În fond, CEDO a recunoscut importanţa libertăţii de exprimare pe internet, inclusiv în cadrul comentariilor postate pe portalurile de ştiri şi a clarificat că furnizorii de conţinut nu pot fi ţinuţi responsabili în mod obiectiv pentru conţinutul creat de utilizatori, fără a lua în considerare sistemele de notificare şi eliminare pe care le-au implementat.
Aceste concluzii îşi găsesc ecou în speţă în privinţa răspunderii obiective pentru fapta de a permite publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunităţii maghiare din România, fără a se lua în considerare sistemele de notificare şi eliminare existente, cu menţiunea suplimentară că impunerea unui filtru uman reprezintă într-adevăr o măsură excesivă şi impracticabilă, capabilă să aducă atingere dreptului privind libertatea comunicării informaţiilor pe internet, din perspectiva Declaraţiei privind libertatea comunicării pe Internet, adoptata de Comitetul de Miniştri la cea de a 840-a reuniune a Miniştrilor Adjuncţi din Strasbourg la 28 mai 2003.
Reafirmând angajamentul statelor membre ale Consiliului Europei faţă de dreptul fundamental al libertăţii expresiei şi informaţiei, garantat de articolul 10 CEDO, aceasta declaraţie subliniază că libertatea de exprimare şi libera circulaţie a informaţiei pe Internet trebuie echilibrată cu alte drepturi şi interese legitime. De asemenea, se menţionează ca un control prealabil al comunicaţiilor pe Internet ar trebui sa rămână o excepţie, garantând dreptul utilizatorilor de a accesa o multitudine de conţinuturi din surse interne şi externe. În special principiul 6 al declaraţiei, referitor la responsabilitate limitată a furnizorilor de servicii pentru conţinutul de pe Internet, prevede că Statele membre nu trebuie să impună furnizorilor de servicii o obligaţie generală de a monitoriza conţinutul de pe Internet pentru care oferă acces, pe care îl transmit sau îl stochează, nici de a căuta activ fapte sau circumstanţe care indică o activitate ilegală.
Totodată, se afirmă faptul că furnizorii de Internet "nu sunt responsabili pentru conţinut, atunci când atribuţiile lor sunt limitate la transmiterea informaţiilor sau furnizarea accesului la Internet" iar în cazurile în care atribuţiile furnizorilor de servicii sunt mai largi şi aceştia stochează conţinut care provine de la terţi, "statele membre îi pot considera co-responsabili dacă nu acţionează expeditiv pentru a retrage sau opri accesul la informaţii sau servicii de îndată ce aceştia iau cunoştinţă, după cum este definit de către legea naţională, de natura lor ilegală, sau în cazul unei reclamaţii de despăgubiri, de fapte sau circumstanţe care evidenţiază ilegalitatea activităţii sau a informaţiei."
În acelaşi timp, concluziile CEDO în Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei nu pot fi reţinute ca fiind eficiente în privinţa lipsei de reacţie a administratorului paginii de x, aplicarea unei sancţiuni fiind consecinţa unei analize corespunzătoare a contextului în care au fost publicate comentariile şi faptei proprii a reclamantei, după cum se va dezvolta în continuare.
În cauza C. vs. Estonia (2013) s-a stabilit că, societatea care gestionează site-urile de ştiri pe care apar mesaje de la cititori este responsabilă pentru conţinutul mesajelor.
Astfel, Curtea a respins cererea reclamantei, gestionară a unui portal (internet) de ştiri, prin care aceasta critica, din perspectiva articolului 10 din Convenţie, sancţiunea care îi fusese aplicată potrivit dreptului intern, pentru responsabilitatea care i-a fost stabilită cu privire la mesajele anonime ale cititorilor site-ului pe care îl gestiona.
În esenţă, raţionamentul Curţii a recunoscut existenţa unei ingerinţe, pe care însă a considerat-o legală, justificată şi proporţională, având în vedere caracterul extrem de insultător al mesajelor analizate, postate pe site-ul de ştiri gestionat de reclamantă, faptul că aceasta nu a împiedicat expunerea lor, ţinând seama de profitul înregistrat de reclamantă de pe urma acestor mesaje, garanţia anonimatului pe care reclamanta îl permitea autorilor mesajelor şi, nu în ultimul rând, luând în considerare caracterul rezonabil al sancţiunii impuse de instanţele interne în sarcina reclamantei.
Raţionamentul Curţii cu privire la articolul 10 din Convenţie explică faptul că prin aplicarea sancţiunii respective a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a reclamantei şi că ingerinţa era prevăzută de lege.
În continuare, a precizat că articolul 10 autorizează ingerinţele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputaţia terţilor, dacă astfel de ingerinţe păstrează un raport de proporţionalitate analizat din perspectiva circumstanţelor particulare ale cauzei.
Pentru a se pronunţa cu privire la acest aspect, Curtea a analizat patru aspecte relevante ale cauzei: 1. contextul mesajelor postate pe internet; 2. măsurile luate pentru a împiedica publicarea ori ştergerea mesajelor defăimătoare; 3. răspunderea autorilor reali ai comentariilor ca alternativă la răspunderea societăţii reclamante; 4. consecinţele procedurilor interne pentru societatea reclamantă, respectiv, gravitatea sancţiunii aplicate.
Instanţa de recurs constată că, prin similitudinea faptelor şi aspectelor esenţiale, jurisprudenţa CEDO în cauza C. este incidentă în cauza de faţă.
Cele două cauze (C. şi A.) pot fi puse într-o corespondenţă parţială, astfel încât aspectele caracteristice prezentei cauze pot fi obţinute, printr-un raţionament relativ simplu, din aspectele corespondente caracteristice jurisprudenţei CEDO.
Astfel, Înalta Curte observă că, în speţă, sancţionarea cu amendă a reclamantei aduce atingere dreptului acesteia la liberă exprimare, consacrat de art. 10 CEDO. Verificând dacă ingerinţa în acest drept este legală, justificată şi proporţională, instanţa de recurs constată următoarele:
Mesajele/comentariile în discuţie, postate pe pagina de x gestionată de reclamantă, au un caracter vădit injurios, ameninţător şi defăimător la adresa întregii comunităţi de etnie maghiară, de o gravitate serioasă, incitând la violenţă şi ură pe criterii etnice.
Faptul că ştirea care a generat comentariile a fost postată pe pagina de x, nu pe un site de ştiri este lipsită de importanţă în economica cauzei, fiind evident importantă aici natura postărilor (ştiri) şi efectele pe care le-a generat în spaţiul virtual.
Protecţia demnităţii comunităţii maghiare din România permite ingerinţa în dreptul la liberă exprimare iar, în ceea ce priveşte chestiunea dacă o astfel de ingerinţă păstrează un raport de proporţionalitate din perspectiva circumstanţelor particulare ale cauzei, se constată:
În primul rând, în ceea ce priveşte contextul mesajelor postate în mediul online, aceste comentarii sunt adiacente unei postări de presă din 05.01.2020 cu privire la indicatoarele rutiere de la intrările, ieşirile mai multor localităţi din judeţele Harghita şi Mureş, respectiv despre cum au fost acoperite cu vopsea neagră denumirile localităţilor în limba maghiară.
Reclamanta a susţinut că nu este responsabilă de aceste comentarii postate de persoane identificabile şi exclusiv responsabile. A mai susţinut imposibilitatea de a interveni în pagina de x pentru ştergerea lor şi a îndreptat atenţia asupra autorilor mesajelor şi asupra x, ca furnizor al platformei şi a unor instrumente de gestionare a acestor profiluri publice.
Având în vedere modul în care a fost conceput articolul referitor la faptul relatat, astfel cum a fost publicat pe pagina de x, este dificil de stabilit dacă reclamanta ar fi trebuit să se aştepte la postarea unor mesaje insultătoare în contextul în care trebuia să dea dovadă de vigilenţă pentru a evita posibilitatea de a i se reproşa că prin faptele sale a adus atingere demnităţii unui terţ.
Este adevărat că, de principiu, publicaţiile media sunt răspunzătoare de publicaţiile lor şi de publicarea comentariilor pe care le integrează în activitatea jurnalistică.
Instanţa de recurs este de acord că publicarea ştirilor şi comentariilor într-o pagină de x a unei persoane juridice media TV echivalează cu un editor, cu activitatea jurnalistică, astfel că, obligaţiile profesionale ale publicaţiilor media impun precauţie în evaluarea riscurilor în sensul de a preveni vătămarea drepturilor altor persoane.
Însă, întrucât răspunderea contravenţională este o răspundere personală a persoanei care săvârşeşte fapta contravenţională, ceea ce se poate imputa în mod cert societăţii media în cauza de faţă, nu este faptul că a găzduit pe pagina sa de x comentariile vătămătoare, aparţinând altor persoane, ci mai ales lipsa de reacţie atunci când a fost sesizată cu privire la acestea, respectiv, faptul că a permis menţinerea lor în spaţiul public.
Astfel, în al doilea rând, la fel ca în cauza C. c. Estoniei, reclamanta a luat anumite măsuri pentru a împiedica publicarea mesajelor defăimătoare, având instalat un dispozitiv de cenzurare automată a mesajelor care conţineau anumite cuvinte vulgare iar administratorii paginii de x puteau fi semnalaţi cu privire la mesajele insultătoare în scopul de a fi eliminate.
Deşi toate aceste măsuri erau operabile, niciuna nu a permis cenzurarea mesajelor în discuţie ori eliminarea promptă a acestora.
Se reţine că societatea media a fost sesizată cu privire la caracterul ilicit al comentariilor, mesajul fiind citit de administrator, fără a se lua nicio măsură de eliminare cel puţin 10 luni de la postarea lor. În acest sens, s-au reţinut din înscrisurile de la dosar fond că, la data de 17.01.2022, când recurenta a sesizat CNCD, a fost ataşată cererii şi dovada că mesajul de atenţionare a fost citit de administrator iar la 06.10.2022, când CNCD a făcut verificarea comentariilor, acestea nu erau eliminate/şterse.
Contrar susţinerilor A., în calitate de gestionar/administrator al paginii de x, aceasta avea posibilitatea eliminării lor. Un administrator al unei astfel de pagini de x are drepturi depline de a o gestiona, putând să modifice setările paginii, să creeze şi să gestioneze conţinutul, să trimită mesaje şi să modereze comentariile.
În concluzie, societatea media este direct şi singura răspunzătoare pentru lipsa de reacţie, ce a condus la menţinerea mesajelor în mediul online o perioadă lungă de timp. Această lipsă de reacţie se încadrează în noţiunea de comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii unei comunităţi, legat de apartenenţa acesteia la o anumită etnie, în sensul art. 15 O.G. nr. 137/2003.
Această normă face referire la "orice comportament", fără a-l defini în mod specific, astfel că, această noţiune include, în mod generic, atât acţiunea cât şi inacţiunea unei persoane. Inacţiunea este frecvent considerată ca fiind o formă de comportament, întrucât aceasta reprezintă o alegere de a nu acţiona, conştientă ori inconştientă, care, în anumite contexte, are implicaţii la fel de semnificative ca şi acţiunea.
Prin urmare, vor fi înlăturate opiniile contrare exprimate, instanţa de recurs reţinând că şi lipsa de reacţie a societăţii media intră în ipoteza normei ce incriminează discriminarea în forma reţinută prin hotărârea CNCD, întrucât aceasta reflectă o decizie conştientă de a nu reacţiona o perioadă lungă de timp (mai mult de 10 luni), încălcând obligaţia profesională de a înlătura comentariile ilicite, în situaţia în care prevenirea acestora nu a fost cu putinţă.
În al treilea rând, în ceea ce priveşte responsabilitatea individuală a autorilor mesajelor, Înalta Curte observă că fundaţia recurentă ar fi putut să încerce să îi urmărească în justiţie însă, ar fi fost dificil ca aceştia să fie identificaţi, în condiţiile în care, în conformitate cu politica de confidenţialitate a x, informaţiile personale ale utilizatorilor sunt protejate, deci nu este întotdeauna posibil să identifici proprietarul unei pagini fără consimţământul acestuia. Nici contactarea x prin opţiunile de raportare nu asigură identificarea certă a persoanei deţinătoare a paginii x.
Oricum, aceştia ar fi putut fi urmăriţi pentru conduita activă de editare şi postare a mesajelor şi, în consecinţă, este realist şi rezonabil să fie angajată răspunderea personală a A., dar aceasta poate fi antrenată din punct de vedere contravenţional, numai pentru fapta sa proprie, o conduită pasivă constând în lipsa de reacţie promptă la acest tip de mesaje vătămătoare pentru terţi.
În sfârşit, în al patrulea rând, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată de 5000 RON (aproximativ 1000 euro), se observă că aceasta are un nivel orientat spre minimul prevăzut de art. 26 O.G. nr. 37/2003.
Totuşi, câtă vreme nu se poate reţine răspunderea reclamantei pentru faptele autorilor mesajelor, ci doar pentru fapta proprie, lipsa de reacţie faţă de acestea, se apreciază că aplicarea sancţiunii amenzii nu este proporţională, depăşind, în cazul de faţă, ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit, fiind suficientă atenţionarea societăţii media cu privire la fapta ce i se impută.
Faţă de ansamblul consideraţiilor anterioare, Înalta Curte concluzionează, pornind de la caracterul esenţial într-o democraţie, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, că exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
Contrar soluţiei primei instanţe, având în vedere în special aspectul ilicit al comentariilor, faptul că acele comentarii au fost scrise ca reacţie la un articol publicat de societatea reclamantă în pagina sa de x, care este administrată de profesionişti, insuficienţa măsurilor luate de societatea reclamantă ca să prevină vătămarea reputaţiei altora, prin înlăturarea imediată a acestor comentarii, lipsa unei posibilităţi reale ca autorii comentariilor să fie traşi la răspundere, faptul că CNCD a declarat societatea reclamantă răspunzătoare pentru comentariile calomnioase scrise de cititori în pagina de x constituie o restrângere necesară şi justificată a dreptului societăţii reclamante la libertatea de exprimare.
Pe de altă parte, în egală măsură, se apreciază că aplicarea unui avertisment societăţii media, care să atragă atenţia asupra faptei săvârşite şi pentru corectarea viitoare a propriului comportament este o sancţiune proporţională şi suficientă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea şi, rejudecând cauza, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., cu consecinţa anulării doar în parte a Hotărârii nr. 669/07.10.2020, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înlocuind sancţiunea amenzii cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 1315 din 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..
Anulează în parte Hotărârea nr. 669/07.10.2020, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înlocuind sancţiunea amenzii cu avertismentul.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.