Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată în primul ciclu procesual
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, la data de 26.02.2016, reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei nr. 62/02.12.2015 emise de pârât, cu consecinţa exonerării A. de la plata amenzii aplicate în cuantum de 2.966.516 RON, iar, în subsidiar, reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenţei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3212 din 25 octombrie 2016, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.05.2017.
Recurentele-reclamante şi-au întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi au solicitat casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate A., cu consecinţa reindividualizării sancţiunii şi reducerii amenzii sub nivelul aplicat prin decizia contestată.
Prin Decizia nr. 1700 din 23 martie 2020, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamantele B. S.R.L. (fostă A. SRL) şi A. S.R.L., a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este insuficient motivată cu privire la definirea pieţei relevante în materia imprimantelor şi la divizarea acesteia în funcţie de tehnologie şi de consumatori, precum şi cu privire la definirea pieţei relevante în materia consumabilelor şi la substituibilitatea acestora.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând nemotivarea soluţiei sub aspectul afectării concurenţei intra-marcă, în decizia de casare s-a reţinut că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantelor şi a reţinut, în mod corect, că afectarea concurenţei intra- marcă nu este condiţionată de afectarea concurenţei inter- marcă, aceasta constituind, aşadar, o problemă de drept dezlegată .
2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs
Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.05.2021, sub nr. x/2016*.
Prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2022, Curtea a încuviinţat "reclamantelor punctul de vedere al experţilor contactaţi de acestea cu privire la modul de definire a pieţei relevante din decizia dedusă judecăţii, punct de vedere materializat în cuprinsul raportului aflat la filele x şi următoarele din dosarul înregistrat după casare."
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 22 februarie 2022, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. S.R.L. şi A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 62/02.12.2015 emisă de Consiliul Concurenţei şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat redus.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii de amânare a pronunţării şi împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, pârâtul Consiliul Concurenţei a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii recurate şi a încheierii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 62/02.12.2015 emise de Consiliul Concurenţei.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5, recurentul- pârât a arătat, în primul rând, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea de către instanţa de fond a normelor de procedură referitoare la propunerea şi administrarea probei cu opinia de specialitate, cuprinse în art. 330 alin. (3) C. proc. civ.. În esenţă, critica formulată a vizat împrejurarea că instanţa a asimilat acestei probe un înscris întocmit pro- parte, pro- causa şi ulterior faptelor supuse analizei, atribuind statut de specialişti în domeniu persoanelor care au întocmit înscrisul respectiv, fără să se fi parcurs, conform normelor procesuale, etapele obligatorii care implicau: propunerea probei, încuviinţărarea ei, desemnarea experţilor sau specialiştilor şi, în fine, administrarea probei cu expertiza/opinia de specialitate judiciară.
Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul-pârât a invocat şi nerespectarea, în etapa rejudecării cauzei, a coordonatelor trasate prin decizia de casare nr. 1700/23.03.2023, prin care Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond trebuia să stabilească în concret, în raport cu probele dosarului, situaţia de fapt reţinută şi să demonstreze aplicarea normelor de drept incidente, cu indicarea motivelor pentru care a înlăturat susţinerile reclamantelor, având posibilitatea, în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (5) C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor şi să administreze probele pe care le apreciază ca fiind concludente şi utile soluţionării cauzei.
În opinia recurentului- pârât, prin modul în care a judecat cauza, cu nerespectarea normelor de procedură, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, aspecte care atrag nulitatea sentinţei şi impun casarea acesteia.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material în definirea pieţei relevante şi, drept consecinţă, în analiza legalităţii deciziei de sancţionare a abuzului de poziţie dominantă, întemeindu-şi soluţia pe concluziile eronate ale înscrisului depus la dosarul cauzei cu titlu de opinie a unor specialişti în domeniu şi ajungând la concluzii contrare practicii CJUE în domeniu.
Pentru argumentele expuse pe larg în cererea de recurs, recurentul- pârât a solicitat casarea sentinţei şi respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, în privinţa cărora a cerut să se aplice prevederile art. 451 C. proc. civ. în sensul reducerii onorariului de avocat proporţional cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă
Intimatele-pârâte B. S.R.L. (denumită anterior A. SRL) şi A. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ.
În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinice şi legale, a hotărârii şi a încheierii recurate.
În cuprinsul întâmpinării, intimatele-reclamante au expus rezumativ elementele relevante ale litigiului şi au motivat în fapt şi în drept apărările formulate, cu referire la prevederile de drept procesual şi material aplicabile în cauză şi la jurisprudenţa în domeniu. Cu privire la cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, a doua oară, la curtea de apel, au arătat că aceasta este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă în şedinţa publică din 8 februarie 2024, conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea şi sentinţa atacate în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs şi cu apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Intimatele-reclamante au supus controlului instanţei de contencios administrativ decizia nr. 62/02.12.2015 prin care Consiliul Concurenţei a reţinut în sarcina A. încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, pentru care i-a aplicat o amendă în cuantum de 2.966.516 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 22 februarie 2022, pronunţată în etapa rejudecării cauzei după casare, Curtea de apel a admis acţiunea reclamantelor şi a anulat decizia Consiliului Concurenţei, reţinând, în esenţă, că evaluarea poziţiei de piaţă a reclamantei s-a fundamentat pe o piaţă definită eronat de autoritatea de concurenţă, motiv pentru care constatarea şi sancţionarea încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996 sunt lipsite de temei legal.
Ceea ce s-a reproşat raţionamentului urmat de Consiliul Concurenţei a fost împrejurarea că a optat pentru analiza pieţei relevante din perspectiva ofertei, la nivelul furnizorilor, fără a justifica de ce a considerat că nu ar fi fost util criteriul substituibilităţii la nivelul cererii, în privinţa căruia judecătorul fondului a reţinut că este principalul criteriu de definire a pieţei conform Instrucţiunilor Consiliului Concurenţei privind definirea pieţei relevante, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 553 din 5 august 2010.
Cu alte cuvinte, pornind de la premisa că Instrucţiunile privind definirea pieţei relevante emise chiar de Consiliul Concurenţei instituie, drept principal criteriu, substituibilitatea la nivelul cererii, instanţa de fond a cenzurat modul în care autoritatea de concurenţă şi-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce priveşte alegerea criteriilor pentru definirea pieţei relevante şi a înlăturat, ca fiind nelegală, definiţia pe care pârâtul a dat-o pieţei relevante în cuprinsul deciziei contestate.
Analizând argumentele subsumate motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca fiind întemeiată critica recurentului din perspectiva încălcării normelor de procedură referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.
Prin încheierea din 8 februarie 2022 instanţa de fond a încuviinţat, la cererea reclamantelor, o probă constând "în punctul de vedere al experţilor contactaţi de acestea cu privire la modul de definire a pieţei relevante din decizia dedusă judecăţii", punct de vedere materializat în cuprinsul unui raport scris.
Conform celor consemnate în încheierea respectivă, atunci când s-au pus concluzii asupra cererii de încuviinţare a acestei probe şi, mai departe, asupra fondului, reprezentantul pârâtului, care nu s-a opus încuviinţării şi administrării probei, a denumit-o "expertiză extrajudiciară", aşadar, i-a acordat valenţa unei probe cu înscrisuri, în timp ce reprezentantul reclamantelor s-a referit la "opinia experţilor în materia concurenţei", fără ca instanţa să fi solicitat lămuriri cu privire la semnificaţia diferită a termenilor folosiţi. Or, propunerea probei şi punerea acesteia în discuţia părţilor în condiţiile art. 254 C. proc. civ. ar fi presupus clarificarea mijlocului de probă propus.
În plus, măsura procesuală de încuviinţare a probei nu a fost motivată în drept, iar "punctul de vedere al experţilor contactaţi" de reclamante nu a fost încadrat expres de către instanţă într-unul dintre mijloacele de probă prevăzute de art. 250 C. proc. civ., conform căruia dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Dată fiind această ambiguitate a modului în care a fost încuviinţată şi administrată proba, la ultimul termen de judecată acordat în cauză, nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că invocarea neregularităţilor nu poate fi făcută direct în recurs, pentru că ar fi intervenit decăderea recurentului-pârât din acest drept, conform art. 178 alin. (3) lit. b), coroborat cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., sau pentru că partea ar fi renunţat la dreptul de a invoca nulitatea relativă, în temeiul art. 178 alin. (4) C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii şi anulare a deciziei autorităţii de concurenţă instanţa de fond a valorificat proba încuviinţată în condiţiile expuse mai sus, reţinând după cum urmează:
"De altfel, opinia specialiştilor depusă la dosarul cauzei de A. confirmă definirea eronată a pieţei relevante, aceştia subliniind că analiza pieţei relevante trebuie să se bazeze în primul rând pe analiza comportamentelor consumatorilor (…)
Împrejurarea evocată de pârât nu este însă de natură a nega justeţea concluziei la care au ajuns cei doi specialişti. (…)
În plus, specialiştii au arătat că elasticitatea cererii este elementul esenţial în definirea pieţei relevante, iar o analiză a elasticităţii ofertei nu e posibilă dacă nu se ştie ce bunuri pot substitui consumatorii. (…)"
Sub denumirea de "Principiul nemijlocirii", art. 16 din C. proc. civ. prevede că: "Probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel", legiuitorul incluzând această normă juridică între principiile fundamentale ce guvernează procesul civil.
Potrivit art. 330 din C. proc. civ.,
"(1)Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.
(2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.
(4) Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3).
(5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei."
Prin urmare, C. proc. civ. reglementează expres modalitatea de administrare a probei cu expertiză (inclusiv sub forma punctului de vedere al unor specialişti în domeniu, în lipsa experţilor autorizaţi să efectueze expertize judiciare), instituind un set de reguli menite să asigure respectarea principiului nemijlocirii, echitatea procedurii şi egalitatea de arme a părţilor (prin recurgerea la experţi autorizaţi, personalităţi sau specialişti desemnaţi de instanţă în condiţii de contradictorialitate), reguli care în cauza de faţă au fost ignorate.
Administrarea probei cu "expertiză extrajudiciară" sau "opinie de specialitate extrajudiciară" nu este prevăzută în vreun act normativ ca excepţie de la principiul nemijlocirii; aşa cum de altfel argumentează şi intimatele în întâmpinare, o astfel de probă nu ar putea avea decât semnificaţia unui înscris, a cărui valoare probantă ar urma să fie apreciată în ansamblul probator al cauzei.
Or, considerentele citate anterior din sentinţa recurată sunt de natură să formeze convingerea că instanţa de fond s-a raportat la înscrisul depus la dosar ca la o veritabilă expertiză judiciară sau opinie de specialitate solicitată pe cale judiciară, fundamentându-şi soluţia exclusiv pe această probă şi conferindu-i o valoare probatorie suficient de solidă încât să înfrângă metoda de analiză economică pentru care a optat autoritatea de concurenţă în vederea definirii pieţei relevante.
Aceasta, în condiţiile în care, aşa cum se menţionează în pct. 2 din Cap. I (Introducere) al Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, ele "reprezintă recomandări şi au rolul de a oferi instrumente utile în activitatea de aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei. Îndrumările menţionate în cele ce urmează sunt doar o bază de plecare în identificarea pieţei relevante, iar în analizele sale Consiliul Concurentei nu va urma în mod mecanic fiecare etapă descrisă în prezentele instrucţiuni, ci va analiza doar acele elemente care sunt relevante pentru fiecare caz. Analiza poate fi completată cu alte elemente de fapt şi va fi întotdeauna circumscrisă fiecărui caz."
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe o probă încuviinţată şi administrată fără respectarea rigorilor procedurale prezentate mai sus, astfel că se impune casarea încheierii şi a sentinţei atacate din perspectiva cazului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care examinarea celorlalte critici formulate în recurs devine de prisos în această etapă procesuală.
Cât priveşte soluţia pe care o poate pronunţa Înalta Curte în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., cu toate că în cauză a mai existat o decizie de casare cu trimitere, devin aplicabile statuările cu forţă obligatorie cuprinse în decizia nr. 79 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 25 ianuarie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, atunci când în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496- 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va pune în discuţie suplimentarea probatoriului cu respectarea cerinţelor ce rezultă din considerentele prezentei decizii şi va analiza toate celelalte susţineri şi apărări ale părţilor, inclusiv criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, care nu au mai fost examinate în stadiul actual, urmând să se ţină seama, totodată, de problemele de drept dezlegate şi de coordonatele trasate în prima decizie de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva încheierii din 8 februarie 2022 şi sentinţei nr. 48 din 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.