Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.07.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de pârâtă şi să se dispună, în principal, constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoşani, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român, şi restituirea în natură a acestui imobil, sau, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoşani str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 15 noiembrie 2022, Curtea a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Într-un prim subsidiar, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei şi, pe fond, admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare şi constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoşani, str. x, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului.
Într-un al doilea subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi, pe fond, admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare, constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoşani, str. x, cu consecinţa acordării de despăgubiri pentru acest imobil.
A solicitat şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
Prin prima critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinţei recurate, arată că, deşi s-a reţinut nedovedirea apartenenţei imobilului revendicat la Comunitatea Evreilor din Botoşani, instanţa de fond nu a procedat la analiza susţinerilor reclamantei, întemeindu-se exclusiv pe o pretinsă autoritate de lucru judecat, ca urmare a pronunţării sentinţei nr. 7/16.01.2019 a pronunţării Curţii de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 686/07.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Drept urmare, instanţa de fond a apreciat că se impune reluarea considerentelor acestei sentinţe, ignorând susţinerile reclamantei şi probele administrate în prezenta cauză.
Deşi între cele două litigii există o legătură evidentă, în sensul că privesc acelaşi imobil, primul litigiu s-a întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, în timp ce litigiul actual s-a întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999.
Cele două proceduri sunt reglementate de acte normative distincte şi pornesc de la premise diferite, iar motivarea instanţei de fond trebuia să privească dispoziţiile legale aplicabile speţei şi probele administrate în dosar.
Prin urmare, nu există o motivare proprie a instanţei de fond, ceea ce încalcă prevederile legii naţionale, disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., dar şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
A doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, susţine neaplicarea acestei norme speciale şi ignorarea existenţei la dosarul cauzei a înscrisurilor ce fac dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive a imobilului.
3. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii recurate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte constată că prima instanţă în partea hotărârii ce cuprinde considerentele acesteia, a reţinut că reclamanta, anterior prezentei cereri de restituire întemeiate pe disp. O.U.G. nr. 83/1999, a formulat pentru acelaşi imobil, o cerere întemeiată pe disp. O.U.G. nr. 94/2000, acţiune respinsă definitiv prin sentinţa nr. 7/16.01.2019 a Curţii de Apel Suceava şi Decizia nr. 686/07.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de această împrejurare, instanţa de fond a considerat că sunt incidente disp. art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv efectul negativ al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 7/16.01.2019, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului şi preluării în mod abuziv a acestuia, urmând să se ţină seama şi de dezlegările aduse situaţiei de fapt, prin prisma probelor administrate.
Sentinţa primei instanţe este criticabilă sub acest aspect, întrucât prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză.
Deşi reclamanta este aceeaşi în cele două litigii, pârâta este diferită, primul litigiu purtându-se cu Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, iar în cauza de faţă este Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor naţionale din România.
Obiectul acţiunii este diferit, deciziile a căror anulare s-a cerut sunt deosebite, de asemenea, cauza juridică nu este aceeaşi, judecătorul este obligat să soluţioneze litigiul după normele speciale ale legii aplicabile, O.U.G. nr. 94/2000 sau O.U.G. nr. 83/1999, deşi rămâne în discuţie retrocedarea aceluiaşi imobil.
În cauzele întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, prin Normele metodologice s-au arătat ce se înţelege prin acte doveditoare care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului, prin urmare, analiza îndeplinirii acestui criteriu se realizează în raport de ceea ce permite acest act normativ, respectiv înscrisuri, acte juridice, declaraţii, acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate, acte care emană de la o autoritate din perioada de referinţă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize judiciare sau extrajudiciare, orice acte/înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.
Înalta Curte observă că prin sentinţa civilă nr. 7/16.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a reţinut numai împrejurarea necompletării dosarului cu alte probe, astfel cum a solicitat Comisia, iar instanţa de fond, în pricina de faţă, a preluat aceste susţineri fără să facă o analiză proprie, raportat la dispoziţiile incidente cauzei şi la înscrisurile depuse de reclamantă.
Prin urmare, prima instanţă nu a procedat la o examinare proprie a cererii şi probelor administrate, nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi nici motivele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinţei pronunţate.
Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul declarat, se va casa sentinţa atacată sub consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a fi analizate cererea şi probele administrate în prezenta cauză, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 83/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 123 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.