Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, anularea art. 7 alin. (1) lit. n), art. 8 alin. (1) lit. n), art. 13 alin. (1) lit. f), art. 14 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) lit. i) şi art. 271 alin. (1) lit. e) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1740 din 23 noiembrie 2021, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.
Recurentul-reclamant invocă motivarea contradictorie a sentinţei atacate, în acest scop exemplifică următoare paragrafe din cuprinsul motivării, respectiv: actele emise sunt autentice şi, în baza art. 2013 alin. (2) C. civ. şi mandatul pentru încheierea unui act supus formei autentice, trebuie dat tot în formă autentică; în dreptul administrativ se pot prevedea dispoziţii speciale, impuse de specificul raporturilor juridice proprii ale unei ramuri de drept, iar în considerarea acestor aspecte specifice, legiuitorul, fie primar, fie secundar, impune astfel de condiţii suplimentare, de fond sau de formă.
În acest context, recurentul-reclamant se întreabă dacă ordinul contestat respectă dispoziţiile art. 2013 C. civ. sau derogă de la aceste prevederi legale.
De asemenea, se indică şi motivele contradictorii din cuprinsul paragrafelor când, judecătorul fondului reţine, pe de o parte, că reclamantul invocă încălcarea unor dispoziţii din C. civ. şi din Legea nr. 51/1995, iar pe de altă parte, susţine că reclamantul nu invocă reale critici de nelegalitate sau nulitate a actului administrativ, ci este nemulţumit de însuşi conţinutul substanţial al dispoziţiei legale, prin urmare nu se cunoaşte ce anume a reţinut prima instanţă.
O altă critică vizează încălcarea disp. art. 269 C. proc. civ. şi aplicarea greşită a disp. art. 2013 C. civ., recurentul-reclamant consideră că prima instanţă confundă autenticitatea cu autentificarea, deoarece actul de înmatriculare, de radiere, de autorizaţie provizorie, sunt acte administrative unilaterale, de autoritate, care se bucură de prezumţia de autenticitate, fără să fie acte autentice.
Dispoziţiile art. 2013 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă, deoarece textul priveşte ipoteza când mandatarul încheie actul autentic, în timp ce actul de înmatriculare, chiar dacă ar fi autentic, este un act unilateral, iar mandatarul nu contribuie cu nimic la emiterea sa.
Astfel cum un coproprietar (soţul) poate merge în instanţă să apere bunuri comune şi să obţină hotărâre judecătorească (act autentic), tot aşa poate merge şi la poliţie să obţină actul de înmatriculare.
Ordinul atacat încalcă prevederile C. civ. şi cele ale Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat şi Statutul profesiei, respectiv dispoziţiile în legătură cu proprietatea comună în devălmăşie şi drepturile soţilor asupra bunurilor comune, precum şi cele ce privesc mandatul special al avocatului, iar o lege organică nu poate fi completată printr-un act emis de ministru.
Recurentul-reclamant susţine şi interpretarea greşită a legii, încălcarea principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, prin aceea că norma criticată care impune procura specială şi autentică, fără nicio distincţie, s-ar aplica şi în cazul soţilor pentru bunurile comune şi în cazul avocatului.
O ultimă critică susţine încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 554/2004, deoarece actul contestat este emis de ministru, ce are calitate procesuală pasivă în cauză.
3. Apărările formulate
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului Afacerilor Interne. Pe fond, a precizat că înţelege să achieseze la toate apărările formulate de Ministerul Afacerilor Interne.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă recurentul-reclamant a solicitat anularea disp. art. 7 alin. (1) lit. n), art. 8 alin. (1) lit. n), art. 13 alin. (1) lit. f), art. 14 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) lit. i), art. 271 alin. (1) lit. i) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei provizorie sau pentru probe a vehiculelor, prin care se solicită obligarea prezentării procurii speciale şi autentice atunci când se urmăreşte efectuarea procedurilor sus-menţionate.
Prima instanţă a arătat că reclamantul a invocat o vătămare, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, doar din perspectiva operaţiunii de înmatriculare a unui autoturism, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. n) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, în sensul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza depunerii procurii speciale în formă autentică, după caz (lit. n).
În speţă, recurentul-reclamant s-a prezentat la Direcţia de Înmatriculare a autovehiculelor din Bucureşti, sos. Pipera 49, în calitate de avocat al soţiei pentru înmatricularea unui autoturism cumpărat pe numele soţiei sale, însă cererea a fost respinsă, deoarece nu a prezentat procură specială şi autentică din partea acesteia, proprietar al autoturismului.
Prin considerentele sentinţei recurate, la pagina 11, judecătorul fondului a considerat că înmatricularea este o operaţiune în urma căreia se emite un act autentic, certificatul de înmatriculare.
În acest sens, prima instanţă a arătat la pagina 12 din cuprinsul motivării, că sunt aplicabile disp. art. 2013 C. civ. privitoare la contractul de mandat, conform cărora, mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus potrivit legii unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi.
Prin urmare, instanţa de fond a considerat că, în situaţia de faţă, forma autentică este obligatorie, chiar şi în situaţiile arătate prin art. 126 din Legea nr. 51/1995, ca urmare a naturii de act autentic a certificatului de înmatriculare.
Totodată, instanţa de fond a reţinut, la pagina 12 din considerente că reclamantul nu urmăreşte anularea dispoziţiei din ordinul contestat, ci completarea acesteia cu un caz particular, cel al avocatului şi de asemenea, în realitate se critică modul de aplicare al normei.
Înalta Curte constată existenţa unor motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, se susţine că certificatul de înmatriculare este un act autentic şi este obligatorie procura autentică, iar pe de altă parte, se indică anumite prevederi din Legea nr. 51/1995, dar nu se valorifică, nu se cunoaşte dacă opinia instanţei este aceea că mandatul avocaţial este suficient, deoarece la pagina 13 din considerente, se arată că se justifică depunerea unei procuri speciale autentice şi în situaţia în care unul dintre soţi solicită înmatricularea vehiculului pe numele celuilalt soţ, deşi bunul este comun, fără să se facă referire la existenţa unui mandat dat în temeiul Legii nr. 51/1995.
În continuare, prima instanţă consideră că există anumite ramuri de drept pentru care legiuitorul impune condiţii suplimentare şi prin care nu se încalcă prevederile C. civ. şi nici comunitatea de bunuri, însă nu nominalizează prevederile incidente şi este contrar primelor considerente prin care s-a stabilit că disp. art. 2013 C. civ. sunt aplicabile şi în cazul mandatului dat soţului avocat pentru înmatricularea unui autoturism.
În final, instanţa de fond consideră că, în realitate, reclamantul nu aduce veritabile critici, deşi anterior, prin aceleaşi considerente a arătat că în cazul avocatului mandatar este necesară forma autentică şi a analizat acţiunea din perspectiva motivelor de nelegalitate, ca urmare a incidenţei Legii nr. 51/1995.
Faţă de acestea, Înalta Curte consideră că motivarea sentinţei recurate este contradictorie, nu se cunoaşte dacă se aplică art. 2013 C. civ. sau există norme derogatorii sau dacă există critici reale de nelegalitate a actului administrativ contestat, nu se cunoaşte cum s-a dezlegat pricina, fiind astfel întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de cele arătate mai sus, urmează să fie avute în vedere la rejudecarea pricinii, cu excepţia celor întemeiate pe greşita aplicare a disp. art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, referitoare la calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, în privinţa cărora recurentul-reclamant nu aduce niciun argument, nu dezvoltă susţinerea, fiind pur formată, astfel că dezlegarea dată de prima instanţă este definitivă.
În concluzie, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, se va dispune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în raport de considerentele deja expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1740 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.