Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2022 iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de călători CFR Călători S.A. la încheierea unui act adiţional privind majorarea preţului acordului cadru nr. 25/07.05.2019 şi a contractului subsecvent nr. x/29.04.2022 cu rata inflaţiei, 22,39% de la data formulării cererii, până la executarea integrală a contractului subsecvent.
1.2. Prin cererea din data de 10.07.2023, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată în sensul micşorării cuantumului obiectului acesteia, solicitând obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional privind majorarea preţului contractual cu rata inflaţiei 22,39% exclusiv pentru 4 vagoane din cele 16, obiect al contractului subsecvent nr. x/29.04.2022.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2054 din data de 3 octombrie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - complet specializat de achiziţii publice.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul Cluj a reţinut, în esenţă, că părţile au inserat în contract o clauză de atribuire a competenţei în favoarea instanţelor de la sediul achizitorului, adică autoritatea contractantă, iar adoptarea de către legiuitor a unei norme de competenţă alternativă (art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016), ce fac trimitere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, nu este de natură să anihileze clauza atributivă de competenţă stipulată de părţi.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1203 şi art. 1266 C. civ., Tribunalul Cluj a opinat că intenţia concordantă a părţilor s-a referit la atribuirea de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul achizitorului, iar prin această clauză nu se derogă de la competenţa instanţelor judecătoreşti, ci doar se alege una dintre instanţele, deopotrivă competente teritorial, atât la momentul încheierii contractului subsecvent, cât şi la momentul sesizării instanţei de judecată.
A mai arătat instanţa că atâta vreme cât prin contract părţile au înţeles ca doar instanţa de la sediul entităţii contractante să fie cea competentă teritorial, rezultă că la momentul iniţierii demersului juridic reclamantul nu mai avea posibilitatea de a alege dintre cele două instanţe, astfel cum i-ar fi permis art. 53 din Legea nr. 101/2016.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6096 din data de 23 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei astfel dispuse, Tribunalul Bucureşti a apreciat, în esenţă, că dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 sunt derogatorii de la dreptul comun, întrucât nu vizează competenţa relativă la litigii privind simple bunuri sau alte drepturi de care părţile pot dispune liber, ci litigiul priveşte contracte de drept public, cu un regim juridic încorsetat de reguli imperative, ceea ce presupune că se aplică strict.
A mai arătat Tribunalul Bucureşti că motivul pentru care antereferitele prevederi normative instituie competenţa alternativă nu este dat de protejarea uneia dintre părţi, aşa cum se întâmplă în cazul tipic din dreptul comun, ci raţiunea are în vedere soluţionarea cu celeritate a cauzei.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti a argumentat şi în sensul că, în raport de dispoziţiile art. 1203 C. civ., prevederile contractuale invocate în speţă cu titlu de clauză atributivă de competenţă ar fi unele standard şi nu au fost acceptate în mod expres, în scris, motiv pentru care, nefiind întrunită această condiţie, clauza nu produce efecte.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale) îl constituie, pe de o parte, problema calificării ce poate fi dată unei clauze contractuale, în sensul de a se aprecia dacă aceasta reprezintă sau nu o clauză atributivă de competenţă, iar, pe de altă parte, aspectul identificării instanţei competente teritorial să judece cauza pendinte.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată la data de 10.07.2023, se urmăreşte în esenţă modificarea contractului sectorial de prestări servicii nr. x/29.04.2022 .
În ceea ce priveşte chestiunea naturii clauzei contractuale cuprinse în art. 21.2 din contractul sectorial de prestări servicii nr. x/29.04.2022 coroborată cu clauza 10.2 din acordul cadru sectorial de servicii nr. x/07.05.2019, Înalta Curte reţine că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."
Astfel, o clauză contractuală ce priveşte mecanismele de soluţionare a litigiilor apărute între părţi nu dobândeşte calitatea de clauză atributivă de competenţă în orice situaţie, ci exclusiv în ipoteza în care sunt întrunite condiţiile impuse de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar una dintre aceste condiţii este cea a lipsei unei competenţe reglementate în plan legislativ în mod exclusiv.
Deşi prin art. 21.2 din contractul sectorial de prestări servicii nr. x/29.04.2022, ce reia, în esenţă, clauza 10.2 din acordul cadru sectorial de servicii nr. x/07.05.2019, părţile au arătat că, în situaţia în care încercarea de rezolvare amiabilă a eventualelor dispute ivite între părţile contractante în legătură sau în cadrul îndeplinirii contractului, va eşua, diferendele se vor soluţiona de instanţele judecătoreşti competente de la sediul entităţii contractante, Înalta Curte consideră că această prevedere contractuală nu are natura juridică a unei clauze atributive de competenţă producătoare de efecte juridice valide.
Din această perspectivă se reţine că, în materia contractelor de achiziţii publice, ce sunt contracte administrative, iar nu de drept privat, şi prin care se urmăreşte realizarea unui interes general, supus unui regim de putere publică, este incidentă Legea nr. 101/2016, ce conţine norme proprii de competenţă, derogatorii de la dreptul comun.
Potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data formării acordului de voinţă al părţilor exprimat prin contractul sectorial de prestări servicii nr. x/29.04.2022 (relevante în privinţa evaluării naturii juridice a clauzei contractuale) "Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".
Astfel de prevederi normative, de ordine publică, reglementau, la momentul formării acordului de voinţă al părţilor, reguli exclusive de determinare a instanţei competente teritorial, aplicabile în mod specific în materia executării lato sensu a contractelor de achiziţie publică şi care nu puteau fi restrânse prin voinţa părţilor contractante, cu neobservarea legii speciale.
Pe cale de consecinţă, aceste reglementări intră în categoria celor vizate de teza finală a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ce înlătură posibilitatea părţilor de a dispune, prin contract, asupra instanţei competente, motiv pentru care art. 21.2 din contractul sectorial de prestări servicii nr. x/29.04.2022, coroborat cu clauza 10.2 din acordul cadru sectorial de servicii nr. x/07.05.2019, nu are natura unei clauze atributive de competenţă, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte aspectul identificării instanţei competente teritorial să judece cauza pendinte, în raport şi de aspectele statuate prin Decizia RIL nr. 11/2023, Înalta Curte, în aplicarea art. 24 C. proc. civ. şi faţă de data formulării cererii de chemare în judecată (06.10.2022), reţine incidenţa prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin Legea nr. 202/2022, respectiv "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile".
În virtutea acestui text normativ, reclamanta avea deschisă opţiunea alegerii oricăreia dintre cele două instanţe deopotrivă competente teritorial, opţiune pe care aceasta a exercitat-o în condiţiile art. 116 C. proc. civ., învestind cu soluţionarea prezentei cauze instanţa în circumscripţia căreia se află sediul său social, mai precis Tribunalul Cluj.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. S.A. şi pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători - CFR Călători S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.