Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 martie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/24.06.2016, obligarea FGA la soluţionarea cererii de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 25 iunie 2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 24 iunie 2016, constând în:
- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2 %/zi întârziere conform Normei ASF 23/2014 – 9802.57 RON, calculate până la data de 24 iunie 2021 şi în continuare până la data plăţii efective;
- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 martie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/24.06.2016, obligarea FGA la soluţionarea cererii de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia litispendenţei şi s-a înaintat dosarul în vederea reunirii cu dosarul nr. x/2021, iar prin încheierea din 24 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a dispus reunirea şi judecarea împreună a celor două dosare, având în vedere că privesc aceeaşi cerere de plată.
2. Hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 27 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la soluţia asupra excepţiei prescripţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual
Prin decizia nr. 327 din 25 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1075 din 27 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a casat, în parte, sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, menţinând dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii.
4. Hotărârea recurată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 1194 din 30 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garatare a Asiguraţilor;
- a obligat pârâtul la plata despăgubirii constând în dobânda legală penalizatoare aferente sumei de 2729 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, care va fi calculată de la data de 03 mai 2018 până la data de 28 octombrie 2021;
- a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 928,3 RON constând în onorariu de avocat în sumă de 878,30 RON şi taxa de timbru în sumă de 50 RON.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1194 din 30 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1350 şi următoarele, art. 1531 şi următoarele, precum şi ale art. 2223 din C. civ., ale art. 75, Norma ASF nr. 23/2014, O.U.G. nr. 13/2011, ale art. 4, art. 12, art. 15 şi ale art. 18 din Legea nr. 213/2015, dar şi ale art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în mod eronat a stabilit prima instanţă că în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, hotărârea fiind netemeinică sub acest aspect. Acesta nu datorează dobânda legală acordată de instanţă în temeiul art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, deoarece nu are faţă de reclamantă o obligaţie de plată proprie a unei/unor sume de bani, care să dea naştere dreptului la obţinerea dobânzii legale, ci, dimpotrivă, obligaţia sa este de a face, doar în subsidiar existând şi obligaţia de a da.
Câtă vreme obligaţile de plată nu izvorăsc din datorii proprii ale FGA, este nelegală obligarea FGA la plata unor dobânzi sau a ratei inflaţiei asupra unor sume datorate, în realitate, de către asigurătorul aflat în faliment, accesorii pentru care intimata-reclamantă avea posibilitatea să se înscrie la masa credală. Sumele având ca obiect dobânzi sau rata inflaţiei, fie acestea şi aferente plăţii cu întârziere de către FGA a creanţelor datorate de asigurătorii în faliment, nu se înscriu în categoria plăţilor pe care FGA este abilitat să le realizeze.
Totodată, având în vedere faptul că FGA nu este un asigurător şi nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare, ca unic creditor de asigurare care deţine mai multe creanţe de asigurare, de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit şi a faptului că legiuitorul l-a obligat să analizeze şi să instrumenteze dosarele de daună, ceea ce a dispus şi instanţa de fond şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul-pârât a apreciat că a procedat în baza legii la analizarea şi intrumentarea dosarului de daună, conform obligaţiei dispusă în dosarul nr. x/2018, în baza unei atente analize prin aplicarea legii, astfel că, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe cu privire la aspectele criticate prin cererea de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente în cauză.
Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de plată a dobânzii legale, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, se reţine că potrivit art. 1 alin. (3) din actul normativ menţionat:
"(3)Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare (...)"
Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011:
"(2)Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (...)"
(3)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (...)"
În cauză, dobânda legală penalizatoare a fost solicitată de intimata-reclamantă cu titlul de reparare a prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a sumei solicitate prin cererea de plată, care în mod nelegal a fost apreciată ca fiind nedatorată de pârâtul FGA.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că această solicitare a reclamantei, de plată a dobânzii legale, este întemeiată, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut în cauză, cererea de plată a despăgubirilor a fost în mod nelegal respinsă prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018.
Aşadar, iniţial pârâtul FGA a soluţionat cererea de plată, însă a apreciat că aceasta este nefondată, actul administrativ emis în acest sens fiind anulat definitiv de instanţă prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului în dosar nr. x/2018, prin care pârâtul a fost obligat la soluţionarea în fond a cererii de plată.
În aceste condiţii, instanţa de recurs constată că se face dovada existenţei unui act administrativ nelegal, anulat definitiv de o instanţă de judecată, care a fost de natură a produce reclamantei un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a sumei de 2729 RON, recunoscută de FGA ca fiind datorată şi care ar fi trebuit încuviinţată aşadar la plată încă de la data emiterii Deciziei nr. 1452/03.05.2018, când a fost soluţionată iniţial cererea în despăgubiri.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 din O.G. nr. 13/2011, în mod corect a admis instanţa de fond cererea reclamantei de plată a dobânzii legale, care va fi achitată de pârâtul FGA începând cu data de 03 mai 2018, respectiv data soluţionării cererii de plată printr-un act anulat definitiv de instanţe, dobânda legală urmând a fi calculată asupra sumei recunoscute de pârâtul FGA ca fiind datorată.
Nu în ultimul rând, referitor la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Înalta Curte reţine că, potrivit acestor dispoziţii: "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%".
Aşadar, art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.
De asemenea, relevante sunt şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 potrivit cărora: "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că dobânda cuvenită A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum şi faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor ce vizează creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.
În acest context, având în vedere că acordarea sumei de 2729 RON cu titlul de creanţă de asigurări intră în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraţilor către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 2729 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03 mai 2018 până la data de 28 octombrie 2021.
Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare invocat de către acesta, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1194 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.