Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava–Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 01 septembrie 2023 şi înregistrată sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier, solicitând să se dispună, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 69 din 01 februarie 2012, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din acelaşi act normativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 18 septembrie 2023, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată şi a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 119 din 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
Recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că motivele de nelegalitate invocate nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actelor administrative, în considerarea faptului că în cadrul cererilor de suspendare întemeiate pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pot fi analizate şi motivele invocate prin cererea de suspendare, câtă vreme acestea sunt evidente şi nu implică examinarea fondului cauzei.
Astfel, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că actul administrativ normativ reprezentat de H.G. nr. 69/2012 este nelegal în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din acelaşi act normativ, motivat de faptul că nu sunt compatibile cu dreptul comunitar, respectiv cu prevederile art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 şi încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii cu scopul urmărit.
Referitor la condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că executarea actului administrativ atacat, respectiv aplicarea faţă de aceasta a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 69/2012 este de natură a-i cauza grave şi ireparabile prejudicii.
Impactul financiar pe care suspendarea licenţei comunitare deţinute de societate este unul devastator, în actualul context economic din ţară şi prin prisma angajamentelor financiare pe care societatea şi le-a asumat tocmai în considerarea veniturilor relativ constante obţinute din desfăşurarea activităţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic şi nelegal şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.
În fapt, reclamanta a fost sancţionată contravenţional prin procesul-verbal de constatare nr. x din data de 16 mai 2023, încheiat de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier prin care s-a reţinut că în data de 16 mai 2023, ora 12:22, pe DN 2, km 203, localitatea Mărăşeşti, judeţul Vrancea, a fost oprit şi verificat în trafic autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, utilizat de către operatorul de transport rutier A. S.R.L., menţionându-se că pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x operatorul de transport nu deţine copie conformă a licenţei comunitare (de transport) şi s-a constatat efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care operatorul de transport nu deţine copia conformă a licenţei comunitare (de transport), faptă ce constituie contravenţia prevăzută de art. 3 pct. 5 din H.G. nr. 69/2012, dispunându-se aplicarea în sarcina societăţii A. S.R.L a sancţiunii amenzii în sumă de 9.000 RON, precum şi a măsurii suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, conform art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012.
Ca urmare a acestei situaţii, societatea reclamantă a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 69/01.02.2012 în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. d) cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din acelaşi act normativ, până la pronunţarea instanţei de fond, dispoziţia legală a cărei suspendare se solicită având următorul conţinut:
Art. 23 (1) I.S.C.T.R. suspendă licenţa de transport/licenţa comunitară, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
d) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 4, 5, 11 şi 13.
Art. 3 - Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor de aplicare a acesteia, şi constituie contravenţii, dacă acestea nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: 5. efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu nu deţine copia conformă a licenţei de transport/copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz ori efectuarea transportului rutier în baza unei copii conforme a licenţei de transport/a unei copii conforme a licenţei comunitare sau a unei copii conforme a certificatului de transport în cont propriu necorespunzătoare tipului de transport efectuat sau suspendate, după caz.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.
Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Aşa cum s-a reţinut anterior, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată. Argumentele susţinute de reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acţiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act.
Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de recurenta-reclamantă privind incompatibilitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 3 pct. 5 din H.G. nr. 69/2012 cu dreptul comunitar, respectiv cu art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, respectiv analizarea respectării principiului proporţionalităţii sancţiunii cu scopul urmărit, antamează chiar problema de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei, or, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Aşadar, această împrejurare ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, aceste motive invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
Pentru aceste motive instanţa de control judiciar apreciază că în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, recurenta - reclamantă nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.
Înalta Curte are în vedere şi că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.
În cauză, condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.-prin administrator B. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 18 septembrie 2023 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.