Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 853/2024

Decizia nr. 853

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă la data de 05 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Sebeş şi C., solicitând anularea autorizaţiei de construire nr. x/08.06.2022, a certificatului de urbanism nr. x/09.03.2022 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023 instanţa le-a pus în vedere reclamanţilor ca în termen de 5 zile să completeze acţiunea în sensul de a indica ce reprezintă "tuturor actelor" din obiectul acţiunii şi să depună dovada domiciliului acestora din Sebeş şi a reşedinţei din Germania la momentul promovării acţiunii (05 august 2022).

Prin precizarea înregistrată în dosar la 20 ianuarie 2023 reclamanţii au arătat că sintagma "celelalte acte" se referă la autorizaţia de construire nr. x/03.062021 emisă de mun. Sebeş.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 269 din 23 mai 2023, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării acţiunii.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii domiciliază în Germania, astfel că nu se poate determina pe baza Legii nr. 554/2004 instanţa competentă din punct de vedere teritorial din România şi se aplică regula specială de competenţă instituită de art. 1072 alin. (2) Cod proecdură civilă, competenţa revenind Tribunalului Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5741 din 09 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, întrucât nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cauză devin aplicabile dispoziţiile generale ale art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revenind instanţei de la sediul/domiciliul pârâţilor. Cum pârâţii au sediul/domiciliul în jud. Alba, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Alba.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport de faptul că reclamanţii nu au domiciliul în România şi de prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cererii, litigiul de faţă nu este unul de drept privat cu elemente de extraneitate, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., ci este unul de drept public.

Prin urmare, determinarea legislaţiei aplicabile prezentei cauze trebuie efectuată prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 în ansamblul său.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Din interpretarea textului legal, reiese că Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile generale ale C. proc. civ., iar nu cu dispoziţiile cuprinse în Cartea a VII-a din C. proc. civ., care se referă strict la procesele de drept privat cu elemente de extraneitate.

Or, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că dispoziţiile C. proc. civ. prevăd la art. 111 competenţa de soluţionare a cauzei în situaţia în care reclamantul are domiciliul în străinătate: "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului."

Totodată, potrivit art. 107 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În concluzie, în cauză, devin incidente dispoziţiile de drept comun din cadrul C. proc. civ., fiind competentă teritorial să judece cauza instanţa de la sediul/domiciliul pârâţilor, respectiv Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B. şi pârâţii C. şi Municipiul Sebeş prin primar în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.