Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.09.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele, solicitând:
- anularea Notei de plată nr. x/11.01.2017 emisă de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele ("Nota de plată")
- obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei de faţă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, şi cu sediul ales la B., în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele, ambele cu sediul în jud. Constanţa.
A anulat Nota de plată nr. x/11.01.2017.
A obligat pe pârâtele, în solidar, la plata sumei de 13.553,4 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.
Primele critici de nelegalitate formulate au vizat soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei asupra capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere.
Pe fondul recursului, au apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor Codul fiscal.
În esenţă, recurentele-pârâte au făcut referire la motivarea expusă în cuprinsul hotărârii atacate în care s-a reţinut faptul că raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ICCJ nr. 2958/17.06.2020, în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", actele emise de pârâte fiind nelegale. Au apreciat că acest raţionament al instanţei de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauza din perspectiva aplicabilităţii prevederilor fiscale, în vigoare la data debitării contestatoarei.
Au criticat şi faptul că nu se regăseşte, în cuprinsul motivării instanţei de fond, o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, în condiţiile în care textele legale sunt identice.
Mai mult au apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii. În opinia recurentelor, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percep impozite, iar anularea Deciziei Comisiei Fiscale nr. 5/2014 nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze.
Au mai arătat că instanţa de fond trebuia sa reţină faptul că în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal fiind vorba de texte de lege identice în cuprins.
Au menţionat că prin Legea nr. 285/2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres: "...b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene. ", însă au considerat că menţiunea făcută în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare, per a contrario turbinele eoliene tot construcţii rămân.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., constatând că recurentele-pârâte au formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 218 Codul de procedură fiscală, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 453 din Legea nr. 227/2015 şi art. 453 din Legea nr. 285/2018.
Totodată, Înalta Curte arată că nu poate primi criticile recurentelor vizând soluţia asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei faţă de împrejurarea că acestea nu au exercitat calea de atac a recursului şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 02.03.2021 prin care a fost respinsă excepţia mai sus menţionată, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtele Primăria Fântânele şi Comuna Fântânele este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin adresa nr. x/15.01.2016 emisă de Primăria Comunei Fântânele, intimata-reclamantă a fost însţiinţată că datorează către bugetul local al Comunei Fântânele, în temeiul prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, suma de 8.999.299 RON, reprezentând impozit pe clădiri şi majorări de întârziere, aferent anilor fiscali 2010-2014, pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea sa.
Concret, suma de 8.999.299 RON este compusă, în opinia autorităţii pârâte, din suma de 5.474.981 RON, reprezentând impozit pe clădiri şi din suma de 3.524.318 RON, reprezentând majorări. În cuprinsul adresei sus-menţionate, autoritatea face referire la Decizia nr. 60/04.12.2015 emisă de Curtea de Conturi a României Camera de Conturi Constanţa care, la rândul său, menţionează Decizia nr. 5/2014.
La data de 25.01.2017, i-a fost comunicată Nota de plată nr. x emisă de pârâtă, prin care acesteia i s-a pus în vedere să achite suma de 5.490.588 RON.
Intimata-reclamantă a formulat contestaţie fiscală împotriva acestei adrese anterior menţionate, fiind soluţionată în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 3788/05.10.2010 emisă de Comuna Fântânele. În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile potrivit cărora turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor avându-se în vedere Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1210/2014, prin care s-a interpretat că "turnul de susţinere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L. cu controlul de legalitate al Notei de plată nr. x/11.01.2017 emisă de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele ("Nota de plată").
Prima instanţă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2021, invocată de pârâtă, iar pe fondul cauzei a anulat actul administrativ atacat, reţinând că este nelegal, prin prisma puterii de lucru judecat în cauza de faţă a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fondul recursului, recurentele-pârâte au apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva reţinerii autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat în cauza de faţă a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost reţinută corect de prima instanţă.
Nu pot fi primite argumentele recurentelor-pârâte în sensul că aceste hotărâri judecătoreşi nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii câtă vreme principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal, este aceea dacă impozitul pe clădiri a fost sau nu aplicat în mod legal turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene pentru perioada de referinţă 2011-2014, iar prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Reţine Înalta Curte că raportul fiscal substanţial litigios este guvernat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare până la 31.12.2015), deoarece impozitul pe clădiri şi majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere, pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea intimatei-reclamnate, a fost aferent anilor fiscali 2010-2014.
Aşadar, potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."
Faptul că legiuitorul prin Legea nr. 285/2018 a completat noţiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene" pe de o parte, reprezintă o chestiune de oportunitate legislativă, iar pe de altă parte, o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrativ fiscale contestate şi nu poate constitui "o situaţie absurdă" astfel cum susţin recurenţele, întrucât conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Prin urmare, se reţine că potrivit legii fiscale, forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat, nu orice construcţie este supusă impozitării ci numai acea construcţie care are caracteristicile prevăzute în definiţia citată: construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.
Împrejurarea că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenţii şi-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri în aplicarea legii fiscale, aşa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.
Constată Înalta Curte că susţinerea recurenţilor în sensul că anularea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze este într-o vădită contradicţie cu apărările formulate de aceştia prin întâmpinarea depusă la fond prin care s-au prevalat de această decizie a Comisiei Centrale Fiscale.
Neîntemeiate se reţin şi susţinerile acestora în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au suferit vreo modificare structurală astfel încât, în opinia lor, şi înaintea anului 2018 şi după anul 2018 se califică drept clădiri impozabile, în contextul în care aplicarea dispoziţiilor în materie a necesitat o interpretare a comisiei fiscale centrale, interpretare care a fost invalidată prin hotărâre judecătorească definitivă anterior menţionată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Având în vedere această soluţie, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentelor-pârâte, care au formulat recurs privind modul de soluţionare a excepţiilor şi a fondului litigiului de către prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs, la filele x.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele ca nefondat şi va obliga părţile care au pierdut procesul la plata sumei de 5426,52 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant.
Respinge recursul declarat de pârâtele Comuna Fântânele prin primar şi Primăria Comunei Fântânele prin primar împotriva sentinţei civile nr. 166 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.426,52 RON, către intimata reclamantă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.