Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. a formulat contestaţie pentru tergiversarea procesului.
A arătat contestatoarea că, după soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. x/2023, Curtea de Apel Piteşti refuză soluţionarea recursului formulat în termen legal, deşi obiectul cauzei este reprezentat de cererea de fixare a sumei datorate cu titlul de penalităţi de către pârâţi, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 şi 25 ale Legii nr. 554/2004.
A apreciat contestatoarea că instanţa i-a încălcat dreptul la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil prin obligaţia de a comunica cererea de recurs în original, cu semnătură olografă sau electronică, sub sancţiunea nulităţii recursului.
Totodată, a arătat contestatoarea că a luat cunoştinţă de pe portalul ECRIS de rezoluţia instanţei de comunicare a recursului, cu obligaţia stabilită în sarcina intimaţilor de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării, fără a se ţine cont de cerinţa urgenţei cauzei.
În concluzie, a solicitat contestatoarea să fie obligat completul de judecată să stabilească un termen de judecată în cel mult trei zile de la pronunţarea instanţei, termen care să nu depăşească data de 30.01.2024.
Ulterior, contestaţia a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 22 ianuarie 2024, sub acelaşi număr de dosar.
Examinând contestaţia de faţă, în raport de susţinerile contestatoarei şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Titlul IV din C. proc. civ. (art. 522-526), sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.
Înalta Curte reţine că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.
Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim şi previzibil" în soluţionarea cauzelor trebuie luate în considerare elementele obiective, care ţin de volumul de activitate al instanţei, de natura litigiului, de obiectul dosarului.
Pe de altă parte, termenul "optim şi previzibil" evocă celeritatea procedurii, dar nu o celeritate cu orice preţ, ci una "rezonabilă", adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanţă, calitatea actului de justiţie.
Totodată, contestaţia privind tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care se constată că soluţionarea cauzei a fost a amânată nejustificat şi se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.
Pe de altă parte, trebuie precizat că prin recurgerea la această procedură judiciară necontencioasă, părţile litigante nu trebuie să se îndepărteze de la scopul pe care legiuitorul l-a avut în vedere atunci când a reglementat instituţia juridică a contestaţiei la tergiversare, în sensul că nu orice întârziere în efectuarea unui act procedural echivalează cu tergiversarea procesului, în a doua situaţie trebuind dovedită reala nerezonabilitate a întârzierii.
În prezenta cauză se solicită să fie obligat completul de judecată să stabilească un termen de judecată în cel mult trei zile de la pronunţarea instanţei, termen care să nu depăşească data de 30.01.2024, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Din verificarea înscrisurilor şi a actelor de procedură aflate la dosar se constată că, în dosarul la care face referire contestatoarea, instanţa a rămas în pronunţare la termenul de judecată acordat la 14.02.2024, pronunţarea fiind amânată pentru 28.02.2024.
În acest context, în mod evident, nu se poate susţine "pasivitatea instanţei de judecată" care, astfel cum s-a stabilit şi în doctrină, caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia la tergiversare formulată de contestatoarea A. în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia la tergiversare formulată de contestatoarea A. în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024