Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Călăraşi, solicitând instanţei să dispună repunerea pe rol a cauzei si soluţionarea acesteia cât mai urgent.
Prin decizia nr. 2458 din 2 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul-petent A. în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, B., C. S.A., D. S.A., prin lichidator judiciar E..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că aspectele invocate exced cadrului de soluţionare a contestaţiei formulate, implicând acte aferente judecăţii pe fond, inclusiv cele vizând aprecierea înscrisurile vizând urmărirea penală declanşată în cadrul dosarului penal nr. x/2022 aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi. Contestatorul a criticat, în realitate, soluţia de suspendare a judecăţii în apel dispusă prin încheierea la 3 noiembrie 2022, ce nu i-a fost favorabilă, tinzând, de fapt, la o nouă judecată, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, petentul A. a formulat plângerea prevăzută de dispoziţiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ., aceasta fiind înaintată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub acelaşi număr de dosar x/2022 .
În motivarea plângerii, s-a arătat că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei privind tergiversarea procesului a reţinut, în mod nelegal, faptul că petentul nu ar fi încadrat în drept cererea formulată, deşi acesta a indicat expres dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
De asemenea, aceeaşi instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată se contestă legalitatea măsurii de suspendare a cauzei, deşi aceasta a fost confirmată de instanţa de control judiciar. În realitate, petentul a fost nemulţumit de faptul că termenele (de natură administrativă) acordate pentru verificarea subzistenţei cauzei de suspendare nu au fost însoţite de verificări reale, care ar fi putut releva şi faptul că suspendarea s-a dispus fără a exista vreo probă care să dovedească legătura cauzei civile cu dosarul penal.
A mai arătat petentul că deşi instanţa a reţinut că "judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile; judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate miiloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a leqii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice si leqale" (art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.)", în realitate, nici completul care a dispus suspendarea cauzei nici cel care l-a înlocuit şi a menţinut suspendarea nu au judecat prin prisma probelor depuse la dosar, ci au expus considerente proprii nesusţinute decât de convingeri personale.
Petentul a subliniat şi faptul că nu a formulat contestaţia privind tergiversarea ca un act de sancţionare a judecătorului, dar modul de soluţionare a acesteia conduce la concluzia că ea a fost judecată tocmai pentru a nu sancţiona abuzurile celor două complete de judecată.
Astfel, în opinia petentului, instanţa a comis mai multe erori: - cererea de suspendare fiind o cerere accesorie care depinde de soluţionarea cererii principale (a căii de atac, cererea de apel) trebuia să fie pusă în discuţie abia după acceptarea apelului; - la momentul schimbării componenţei completului s-au încălcat prevederile art. 214 C. proc. civ., care impun repunerea cauzei pe rol într-o astfel de situaţie; - la dosar nu există un proces-verbal care să ateste schimbarea componenţei completului, astfel că noul complet a menţinut suspendarea, dar şi actele fostului complet, refuzând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ.
Noul complet nu numai că a refuzat revenirea asupra suspendării, ci a respins în mod repetat cererile petentului în sensul de a se solicita organelor de cercetare penală să comunice detalii referitoare la stadiul acestuia şi la conexiunile cu dosarul civil, apreciind, în mod nelegal, că astfel de solicitări exced cauzei.
Concluzionând, petentul a solicitat să se reţină nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa care a soluţionat contestaţia privind tergiversarea, urmând ca în rejudecarea cererii să se constate, nu neapărat faptul că suspendarea cauzei s-a dispus în mod eronat sau abuziv, ci faptul că suspendarea nu este decât o încercare de tergiversare din partea apelantului I.P.J. Călăraşi pentru a-l determina să renunţe la pretenţiile din dosarul penal.
De asemenea, într-un final, după ce s-a formulat plângere penală împotriva prim procurorului Parchetului Local Călăraşi pentru neemiterea unei soluţii în termen de 4 luni, acesta a dispus clasarea în baza unui referat din data de 13.03.2022 şi nu a mai efectuat niciun fel de cercetare în dosar .
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ. a solicitat anularea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi repunerea pe rol a dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Călăraşi.
Intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea ca legală a deciziei curţii de apel.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.: " (1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Articolele 522-526 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data înregistrării plângerii contravenţionale iniţiale formulate de petent), reunite sub Titlul IV, purtând denumirea marginală "Contestaţia privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, fiind precizate expres situaţiile în care părţile şi/sau procurorul pot formula contestaţia.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă caracteristica tuturor cazurilor de contestaţie, respectiv pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În aceste condiţii, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărui proces.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă sau fiecare complet de judecată, ori de specificul obiectului cauzei.
În speţă, din lecturarea contestaţiei formulate de petent rezultă că acesta a făcut o prezentare a evoluţiei cauzei şi a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se ia de îndată măsurile necesare înlăturării situaţiei care a condus la tergiversarea procesului, în sensul de a se dispune încetarea suspendării şi repunerea pe rol a dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Călăraşi.
Astfel, se reţine că petentul şi-a întemeiat contestaţia pe motivul prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., conform căruia contestaţia se poate formula: "când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului".
Aşa cum s-a arătat în precedent, definitorie pentru toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită. Cu toate acestea, contestaţia în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.
În cauza de faţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, iar criticile formulate în cadrul plângerii sunt neîntemeiate.
Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Călăraşi are ca obiect apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1148/2022, prin care Judecătoria Călăraşi a admis plângerea contravenţională formulată de petentul A. şi a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x din 14.01.2022 întocmit de către intimatul I.P.J. Călăraşi, exonerând petentul de la plata amenzii în cuantum de 580 RON.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2022, instanţa de apel a admis cererea formulată de apelantul I.P.J. Călăraşi şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul penal nr. x/2022 (întocmit numitului A. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în urma producerii accidentului) aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, "urmând ca în cauză să se acorde termene administrative pentru verificarea subzistenţei cauzei de suspendare, respectiv stadiul procesual al menţionatului dosar penal".
Această încheiere de suspendare a judecăţii a rămas definitivă, prin respingerea recursului, potrivit deciziei nr. 1790/6.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022.
Ulterior, prin încheierea din data de 13.10.2023 Tribunalul Călăraşi a respins cererea apelantului A. de repunere pe rol a cauzei, apreciind că subzistă în continuare cauza care a determinat suspendarea, dosarul penal nr. x/2022, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, nefiind soluţionat.
Interpretând prevederile art. 522-526 C. proc. civ., în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia EDO, Înalta Curte reţine că, deşi scopul punerii la dispoziţia celor interesaţi a mijlocului procedural reglementat de astfel de texte normative constă în înlăturarea dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil şi a oricăror tendinţe de tergiversare a judecăţii, în categoria măsurilor prevăzute de lege la care se referă art. 522 alin. (2) C. proc. civ. nu pot intra cele pentru care legiuitorul a stabilit alte mecanisme procedurale.
În acord cu instanţa care a soluţionat contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine că principalele critici formulate de petent vizează nelegalitatea măsurii suspendării, dar şi a soluţiei de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, aspectele invocate implicând acte aferente judecăţii pe fond, solicitarea finală fiind aceea de repunere pe rol a dosarului nr. x/2022 în vederea judecării.
Aceste argumente nu pot fi încadrate în vreuna dintre ipotezele limitativ reglementate de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.
Mecanismul procedural prin care se dispune măsura suspendării unei cauze şi ulterior repunerea pe rol, incluzând şi calea de atac ce poate fi exercitată, a fost reglementat expres de legiuitor. Procedura specifică a contestaţiei privind tergiversarea procesului nu are un caracter alternativ, în sensul că partea nu are opţiunea de a alege, în scopul obţinerii aceleiaşi finalităţi (repunerea pe rol a cauzei), între a promova o contestaţie privind tergiversarea procesului şi o cerere de repunere pe rol/cale de atac împotriva eventualei soluţii de respingere.
Dată fiind configuraţia mecanismului contestaţiei privind tergiversarea procesului, argumentele invocate de către petent nu sunt apte să contureze o încălcare a obligaţiilor ce reveneau instanţei de judecată, altele fiind pârghiile procedurale pe care legiuitorul le-a reglementat în vederea atingerii finalităţii dorite de acesta.
Înalta Curte constată, astfel, că petentul nu a recurat încheierea Tribunalului Călăraşi din data de 13.10.2023, de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, iar susţinerile sale din plângerea formulată reprezintă veritabile critici de nelegalitate a acestei încheieri, deşi instanţa învestită cu soluţionarea plângerii reglementate de dispoziţiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ. nu este una de control judiciar pentru cauza a cărei tergiversare s-a reclamat şi nici nu poate dispune măsura de repunere pe rol a cauzei solicitată de petent.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, conform căreia nu se poate reţine existenţa unei tergiversări prin încălcarea termenului optim şi previzibil, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge plângerea petentului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva deciziei nr. 2458 din 2 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.