Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 932/2024

Decizia nr. 932

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 209/23.03.2023, reîncadrarea în funcţia contractuală de conducere de director gradul II, remunerarea la nivelul veniturilor anterior datei de 23.02.2023, în raport cu această funcţie, plata drepturilor salariale începând cu data de 23.02.2023, indexate şi actualizate la momentul plăţii acestora.

Prin sentinţa nr. 4531 din data de 6 septembrie 2023 Tribunalul Bucureşti, secţia VIII conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Curţii de apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că ordinul contestat este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată revine instanţei de contencios administrativ şi, având în vedere calitatea pârâtului de autoritate publică centrală, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din actul normativ menţionat.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1597 din data de 3 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, constatând suspendată de drept judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că litigiului este duvernat de dispoziţiile Codului muncii, întrucât între părţi există un contract individual de muncă, iar prin actul contestat angajatorul a modificat cel puţin parţial o parte dintre prevederile/clauzele contractului. Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, câtă vreme nu este contestat un act administrativ, ci un act specific de dreptul muncii referitor la executarea raporturilor juridice de muncă existente între părţi.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar iniţiat de reclamantul A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 209/23.03.2023 emis de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, reîncadrarea în funcţia contractuală de conducere, remunerarea la nivelul veniturilor anterior datei de 23.02.2023 în raport cu această funcţie, plata drepturilor salariale cuvenite începând cu aceeaşi dată.

Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a stabilit că, începând cu data de 23.02.2023, reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secretariatului General al Guvernului - Direcţia tehnologia informaţiei, digitalizare şi administrativ, în funcţia de conducere de director adjunct, ca urmare a reorganizării instituţiei. Acelaşi ordin reglementează drepturile salariale cuvenite, modul de calcul al acestora, având anexată şi fişa postului.

Astfel, deşi este emis de către pârâtul Secretariatul General al Guvernului şi este semnat de Secretarul General al Guvernului, ordinul nr. 209/23.03.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raportul de muncă al domnului A. cu Secretariatul General al Guvernului.

În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere funcţia contractuală de conducere a persoanei vizate de ordinul contestat şi dispoziţiile referitoare la raportul de muncă al acesteia, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii, art. 266 - 269 din Codul muncii.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.