Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 septembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantele A., B. S.A, C. S.A., D. S.A., E. S.R.L. şi Societatea G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat constatarea nelegalităţii Instrucţiunii nr. 1/2019 pentru modificarea Instrucţiunii preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială din 11 aprilie 2019 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 296 din 17.04.2019 şi anularea în tot a acestei Instrucţiuni.
1.2. Prin încheierea din 25 februarie 2020, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor.
1.3. Prin sentinţa civilă nr. 730 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele A., B. S.A, C. S.A., D. S.A., E. S.R.L. şi Societatea G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi a anulat Instrucţiunea nr. 1/2019 emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.
1.4. Prin decizia nr. 3610 din 17 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A., Hidroconstrucţia S.A. şi G. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 730 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a casat în tot sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1.5. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2022, sub nr. x/2019*.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 417 din 7 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. S.A, C. S.A., D. S.A., E. S.R.L. şi Societatea G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi a anulat Instrucţiunea nr. 1/2019.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 417 din 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Cu precizarea că Instrucţiunea nr. 2/2018, cu modificările aduse prin Instrucţiunea nr. 1/2019, a fost abrogată de art. 22 din Instrucţiunea nr. 1/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 56 din 19 ianuarie 2021, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond interpretat greşit Legea nr. 52/2003, luând în considerare numai prevederile art. 1, art. 2, art. 4 şi a art. 7 alin. (1) şi (2) din acest act normativ.
Art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte că persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor prevăzute de această lege pot face plângere potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deci, respectarea procedurii dezbaterii publice nu este văzută de legiuitor ca o condiţie pentru valabila emitere a unui act normativ, legea neprevăzând o sancţiune pentru nerespectarea acestei proceduri.
Legea nr. 52/2003 prevede obligaţia formulării unei plângeri în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin urmare, persoana care invocă o încălcare trebuie să facă dovada unei vătămări clare, a unei pagube concrete.
Or, în prezenta cauză, reclamantele nu au făcut dovada niciunei vătămări.
Mai mult decât atât, reclamantele au formulat acţiune de anulare a Instrucţiunii nr. 1/2019 la 6 luni de la publicarea acesteia şi nu au încercat să-i suspende efectele, în temeiul art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta se referă la jurisprudenţa unor instanţe, în care s-a decis că o eventuală încălcare a procedurii de consultare publică, prealabilă emiterii actului normativ, nu atrage nulitatea actului emis, persoanele care se consideră vătămate având acces la instanţă pentru a cere anularea actului sau oprirea temporară a efectelor vătămătoare, pe calea suspendării executării acestuia.
Deci, instanţa de fond a aplicat greşit Legea nr. 52/2003 când a reţinut că "acest prim motiv de nelegalitate este întemeiat şi suficient pentru a conduce la soluţia de anulare a Instrucţiunii nr. 1/2019" şi că "nerespectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 constituie o cauză de nulitate extrinsecă a actului ce a produs o vătămare certă a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamanţilor, care nu au avut posibilitatea de a aduce argumente şi puncte de vedere referitoare la modificările aduse Instrucţiunii nr. 2/2018".
Instanţa de fond nu a înţeles că situaţia excepţională, evidenţiată de solicitările de clarificări venite de la autorităţile contractante şi operatorii economici a condus la decizia de modificare urgentă a Instrucţiunii nr. 2/2018 prin Instrucţiunea nr. 1/2019.
Până la publicarea modificărilor la Instrucţiunea nr. 2/2018, atât prin răspunsurile transmise autorităţilor contractante şi operatorilor economici de pe site-ul propriu, cât şi prin materialul amplu publicat în secţiunea Biblioteca de speţe, în legătură cu modul de aplicare al Instrucţiunii nr. 2/2018, ANAP a insistat pe aplicarea Instrucţiunilor în acord cu legislaţia superioară -O.U.G. nr. 114/2018, H.G. nr. 395/2016.
Afirmaţiile instanţei de fond, conform cărora prin solicitările de clarificări transmise de autorităţile contractante şi operatorii economici cu privire la interpretarea/aplicarea Instrucţiunii nr. 2/2018 nu s-ar fi afirmat existenţa unei grave atingeri aduse interesului public, sunt eronate.
Dimpotrivă, analiza acestor solicitări denotă că se impunea modificarea Instrucţiunii nr. 2/2018 pentru evitarea atingerii grave a interesului public, deoarece anumite prevederi ale Instrucţiunii excedau cadrului normativ de rang superior, O.U.G. nr. 114/2018, H.G. nr. 395/2016, Legea nr. 98/2016 şi reprezentau premisa iminentei apariţii a unor prejudicii în patrimoniul bugetului public.
Astfel de raţiuni au fost avute în vedere la emiterea Instrucţiunii atacate, după cum rezultă din preambulul acesteia, iar urgenţa adoptării unei soluţii imediate rezultă din probele administrate în cauză.
În altă ordine de idei, instanţa de fond greşeşte când afirmă că soluţiile normative introduse prin Instrucţiunea 1/2019 produc afecte negative prin restrângerea sferei cazurilor de ajustare a preţului contractului de achiziţie, vătămând în mod direct drepturi patrimoniale ale reclamanţilor decurgând din contracte deja încheiate.
Aceasta deoarece Instrucţiunea nr. 1/2019 nu face decât să pună în executare legislaţia superioară - O.U.G. nr. 114/2018, H.G. nr. 395/2016, Legea nr. 98/2016 - în baza căreia a fost emisă. Ajustarea preţului contractului de achiziţie publică se face cu respectarea Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016.
Constatarea instanţei de fond asupra nelegalităţii eliminării prevederilor art. 7 alin. (2) lit. d) din Instrucţiunea nr. 2/2018 este total greşită. Prin Instrucţiunea nr. 1/2019 nu este negată raţiunea pentru care au fost modificate prevederile art. 7 alin. (2) lit. b), cum greşit arată instanţa de fond.
Din reţinerile instanţei de fond rezultă cu evidenţă că interpretează şi aplică într-un mod eronat dispoziţiile art. 66 pct. 1 din O.U.G. nr. 114/2018.
O.U.G. nr. 114/2018 a stabilit prin art. 66 şi art. 71 salariul minim brut pe ţară în domeniul construcţiilor, în timp ce Instrucţiunea nr. 1/2019, care a fost emisă în baza O.U.G. nr. 114/2018, are ca obiect ajustarea preţului contractului de achiziţie publică ca urmare a creşterii salariului minim brut pe ţară în domeniul construcţiilor. Cu alte cuvinte, are în vedere manopera.
Dispoziţiile art. 66 pct. 1 din O.U.G. nr. 114/2018 se referă la domeniul construcţiilor, lit. d) eliminată de la art. 7 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 2/2018 se referă la preţul materialelor de construcţii, preţ care nu intră în calculul manoperei din contractul de achiziţie publică, aspect pe care instanţa de fond nu l-a înţeles.
În cazul materialelor de construcţii, cei care aveau obligaţia aplicării directe a dispoziţiilor art, 66 şi 71 din O.U.G. nr. 114/2018 sunt cei care desfăşoară activitate în domeniul producerii materialelor de construcţii, adică furnizorii de materiale de construcţii, care au obligaţia să majoreze salariile minime ale propriiilor angajaţi, conform art. 71 din O.U.G. nr. 114/2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Instrucţiunea nr. 2/2018 (care nu au fost modificate prin Instrucţiunea nr. 1/2019), "actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială se bazează pe prevederile art. 221 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 240 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, prin realizarea unei modificări nesubstanţiale a contractului, respectiv:
a) modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, nu ar fi condus la selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau nu ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire;
b) modificarea nu schimbă echilibrul economic al contractului de achiziţie publică/sectorială în favoarea contractantului."
În situaţia în care, urmare a creşterii salariului minim furnizorul creşte preţul la materiale, contractantul din contractul de achiziţie publică are posibilitatea de ajustare a preţului contractului în baza art. 6 din Instrucţiunea nr. 1/2019.
Prin urmare, pentru situaţia creşterii preţurilor la materiale, legislaţia în domeniul achiziţiilor publice a prevăzut ajustarea preţului contractului prin revizuire, în condiţiile art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, care sunt puse în aplicare de dispoziţiile art. 164 din H.G. nr. 395/2016, adică prin clauzele de revizuire, care au fost prevăzute în documentaţia de atribuire, respectiv în modelul de contract, aşa cum dispun prevederile invocate, iar, ulterior prin aplicarea respectivelor clauze asumate de părţi.
Astfel, este greşită aprecierea instanţei de fond potrivit căreia nu poate accepta teza afirmată de pârâtă (respectiv, că problema acestor costuri rămâne în interpretarea prevederilor Legii nr. 98/2016) cât timp autoritatea pârâtă a emis un act administrativ cu caracter normativ prin care a dat o interpretare acestei chestiuni particulare, rezultate din efectele pe care le produce art. 66 din O.U.G. nr. 114/2018 din perspectiva ajustării preţului contractelor.
Eliminarea creşterii preţurilor la materiale de la art. 7 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 2/2018 nu limitează cazurile de ajustare a preţului unui contract de achiziţie publică deoarece, ajustarea preţului contractului se face prin revizuire.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa recurată a fost admisă cererea reclamantelor, fiind anulată Instrucţiunea nr. 1/2019 a ANAP - act administrativ normativ care modifică Instrucţiunea nr. 2/2018 – pentru numai două motive de nelegalitate găsite întemeiate de către instanţa de fond.
Primul dintre acestea este reprezentat de încălcarea art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, în sensul că autoritatea pârâtă nu a publicat anunţ referitor la elaborarea proiectului de act normativ (de modificare a Instrucţiunii nr. 2/2018), neasigurând astfel aducerea acestuia la cunoştinţa publică, pentru ca cei interesaţi să poată formula propuneri sau opinii cu privire la proiect.
Al doilea motiv de nelegalitate găsit întemeiat s-a referit la modificarea, prin art. I pc. 5 din Instucţiunea nr. 1/2019, a art. 7 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 2/2018, în sensul eliminării situaţiei menţionate la lit. d), asimilată situaţiilor imprevizibile care determină actualizarea preţului contractului.
Litera d) a alin. (2) al art. 7 din Instrucţiunea nr. 2/2018 se referea la "creşterea preţurilor unor materii prime/materiale/alte produse (inclusiv combustibili şi energie) care influenţează preţul ofertei".
Instanţa de fond a reţinut că, prin eliminarea lit. d), autoritatea pârâtă (în calitate de emitentă a Instrucţiunii nr. 1/2019) neagă chiar raţiunea pentru care a modificat prevederile literei b) a aceluiaşi art. 7 alin. (2). Astfel, deşi a considerat necesară emiterea Instrucţiunii modificatoare atacate în virtutea efectelor produse de O.U.G. nr. 114/2018, a ignorat totuşi unul dintre aceste efecte, şi anume cel produs asupra costurilor materialelor de construcţie. În consecinţă, instanţa a apreciat nelegală înlăturarea posibilităţii de ajustare a preţului contractului drept consecinţă a creşterii costurilor cu materialele de construcţii ca urmare a majorării salariului minim al lucrătorilor din domeniul producerii unor astfel de materiale.
Celelalte motive de nelegalitate invocate de către reclamante la adresa Instrucţiunii nr. 1/2019 au fost considerate neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă a formulat critici faţă de ambele motive de nelegalitate valorificate de instanţa de fond pentru anularea Instrucţiunii nr. 1/2019.
Înalta Curte va analiza mai întâi criticile recurentei îndreptate împotriva celei de-a doua cauze de nelegalitate (intrinsecă) a actului.
În această privinţă, reţine că Instrucţiunea nr. 1/2019 a fost emisă pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 66 şi 71 din O.U.G. nr. 114/2018, art. 221, 222 şi 236 din Legea nr. 98/2016, art. 235-243 şi art. 253 din Legea nr. 99/2016, precum şi art. 164 din anexa la H.G. nr. 395/2016 şi art. 158 din anexa la H.G. nr. 394/2016.
În esenţă, modificările aduse prin art. I pc. 5 din Instrucţiunea atacată dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 2/2018, în sensul stabilirii unui alt conţinut normativ pentru lit. b) şi a) eliminării literei d) se subsumează dispoziţiilor art. 71 din O.U.G. nr. 114/2018, prin care a fost majorat salariul de bază minim brut pe ţară pentru domeniul construcţiilor.
Prin art. 7 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 2/2018 s-au stabilit situaţii asimilate celor imprevizibile, care determină actualizarea preţului unui contract de achiziţie publică, la lit. b) fiind menţionată "modificarea salariului minim aplicabil; toată valoarea manoperei va fi actualizată cu un procent egal cu cel cu care a fost indexat salariul minim".
În forma modificată prin Instrucţiunea nr. 1/2019, lit. b) are următorul conţinut: "modificarea salariului minim aplicabil; valoarea manoperei va fi actualizată doar pentru acoperirea creşterii salariului minim".
Şi această modificare a fost criticată pentru nelegalitate de către reclamante, iar criticile au fost socotite de prima instanţă nefondate, sub argumentul că forma din Instrucţiunea nr. 1/2019 corespunde precis şi riguros dispoziţiilor din O.U.G. nr. 114/2018, prin care a fost majorat salariul de bază minim brut pe ţară pentru domeniul construcţiilor, în vreme ce actualizarea întregului cost cu manopera (aşa cum a fost prevăzut în Instrucţiunea nr. 2/2018) exceda costurilor suplimentare suportate de agenţii economici ca urmare a majorării salariului lucrătorilor încadraţi cu salariul minim.
Cu alte cuvinte, s-a considerat că forma modificată este cea concordantă cu dispoziţiile art. 164 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora, în orice situaţie, preţul contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.
Într-adevăr, nu există contradicţie între conţinutul art. 7 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2018, astfel cum a fost modificat şi art. 164 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 395/2016, ca norme juridice de rang superior invocate de reclamante. Câtă vreme acestea din urmă stipulează posibilitatea ajustării preţului contractului (din cauza intervenirii unei modificări legislative) doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului, rezultă că Instrucţiunea atacată, care restrânge actualizarea valorii manoperei doar pentru acoperirea creşterii salariului minim, le respectă întru totul, doar în această limită nefiind depăşit cadrul impus de norma superioară. Din contră, forma anterioară a Instrucţiunii, conform căreia toată valoarea manoperei se actualiza cu un procent egal cu cel cu care a fost indexat salariul minim, chiar dacă această creştere nu genera majorarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului, depăşea limitele impuse de norma superioară.
Ţinând seama şi de aceste raţiuni, se decelează o aplicare greşită a legii în constatarea de către instanţa de fond a nelegalităţii abrogării art. 7 alin. (1) lit. d) din Instrucţiunea nr. 2/2018, respectiv a eliminării din rândul împrejurărilor asimilate situaţiilor imprevizibile care determină actualizarea preţului contractului, a celei vizând creşterea preţurilor unor materii prime/materiale/alte produse, inclusiv combustibili şi energie, care influenţează preţul ofertei.
Aceasta deoarece, în virtutea dispoziţiilor O.U.G. nr. 114/2018 prin care a fost majorat salariul de bază minim brut pe ţară pentru domeniul construcţiilor, măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului este dictată de modificarea costului manoperei determinată de creşterea salariului minim.
În executarea contractelor de achiziţie publică, creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor afectează componenta manoperă.
Intimatele-reclamante pretind că, prin eliminarea literei d), este limitat dreptul operatorilor economici de a solicita actualizarea preţului în situaţia adoptării O.U.G. nr. 114/2018 care conduce şi la o creştere a preţurilor materiilor prime/materialelor/altor produse care au fost luate în considerare la formarea preţului ofertei.
Aceste susţineri nu pot fi primite. Instrucţiunea nr. 2/2018, aşa cum a fost modificată prin Instrucţiunea nr. 1/2019 se referă la ajustarea preţului contractului prin actualizarea elementelor de cost/preţ care au suferit modificări, în cadrul stabilit de normele legale de rang superior, respectiv art. 221 din Legea nr. 98/2016, art. 235-243 din Legea nr. 99/2016, precum şi art. 164 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 395/2016 şi art. 158 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 394/2016. În acest sens sunt prevederile art. 6 coroborat cu art. 3 din Instrucţiunea nr. 2/2018, astfel cum a fost modificată prin Instrucţiunea nr. 1/2019.
Aşa cum arată recurenta-pârâtă, împrejurarea că O.G. nr. 114/2018 poate genera şi o creştere a costurilor materialelor de construcţie poate fi acoperită de o ajustare a preţului contractului prin revizuire, în condiţiile art. 221 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 164 din H.G. nr. 395/2016.
În concluzie, cauza de nelegalitate intrinsecă a fost reţinută cu aplicarea greşită a legii.
Cât priveşte cauza de nelegalitate extrinsecă a Instrucţiunii nr. 1/2019, reţinută de instanţa de fond, Înalta Curte constată o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004.
Astfel, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de această lege, poate face plângere potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aceasta înseamnă că nulitatea actului administrativ normativ adoptat cu nerespectarea art. 7 alin. (1) şi (2) poate fi invocată numai de persoana care dovedeşte o vătămare efectivă a unui drept sau interes legitim, aşa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, existenţa vătămării, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi raportată la o vătămare de ordin procedural, în sensul punerii persoanei interesate în postura de a nu fi putut să formuleze observaţii, propuneri, opinii, dar trebuie stabilit şi dacă încălcarea a avut aptitudinea de a pune persoana într-o poziţie defavorabilă în privinţa drepturilor şi/sau intereselor sale legitime.
În cauza pendinte, părţile reclamante arată că nu au avut posibilitatea să aducă la cunoştinţa autorităţii opinia lor cu privire la nelegalitatea actului administrativ normativ modificator preconizat. Această nelegalitate a fost susţinută şi prin cererea de chemare în judecată şi a fost infirmată în cadrul controlului judecătoresc, sub aspectul cauzelor de nulitate intrinsecă.
În aceste condiţii, nu se poate reţine vătămarea drepturilor sau intereselor reclamanţilor prin nepublicarea proiectului actului administrativ normativ modificator, în condiţiile în care legalitatea soluţiei normative a fost confirmată, prin analiza şi infirmarea cauzelor de nulitate intrinsecă.
Aceasta şi pentru că acceptarea numai a vătămării constând în punerea în imposibilitatea de a formula observaţii, cu consecinţa anulării actului administrativ normativ modificator ar însemna repunerea în vigoare a actului cu conţinutul anterior modificării, care exceda cadrului normativ de rang superior.
În sensul neîndeplinirii condiţiei vătămării a statuat ÎCCJ-SCAF şi prin decizia nr. 5530/2023, într-un control de legalitate al aceleiaşi Instrucţiuni.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pc. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea reclamantelor, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 417 din 7 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. S.A, C. S.A., D. S.A., E. S.R.L. şi Societatea G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.