Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii
Petenta A. S.R.L a formulat, la data de 24.05.2023, cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., membră a completului de judecată învestit cu soluţionarea prezentei cauze, invocând existenţa cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 din C. proc. civ.
Cererea a fost formulată într-un litigiu privind achiziţiile publice, înregistrat sub nr. dosar x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice, ce are ca obiect plângerea formulată de petenta A. S.R.L împotriva Deciziei nr. 919/C9/637,747,807 din 25.04.2023 pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră ("Autoritatea contractantă") şi C. S.R.L.
I.2. Soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare
Prin încheierea din data de 26.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice a respins cererea de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată C2RAP, respectiv a domnilor judecători D., E. şi F., ca inadmisibilă şi cererea de recuzare a doamnei judecător B., ca neîntemeiată.
I.3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din data de 26 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii, cu consecinţa casării deciziei civile nr. 194/07.06.2023 şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii s-a arătat că cererea de recuzare a fost în mod greşit respinsă, întrucât doamna judecător B. s-a pronunţat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecăţii în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare. Completurile de judecată din care a făcut parte anterior şi doamna judecător B. au avut deja acces la argumentele formulate de către A. faţă de părtinirea şi gradul de subiectivism de care CNSC s-a făcut vinovat, inclusiv prin raportare la faptul că Instrucţiunea ANAP nr. 2/2016 a fost invocată de către Consiliu din oficiu, deşi aceasta este inaplicabilă în Procedură.
Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparţialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât şi motivul de la pct. 13.
- Arată petenta că, prin raportare la deciziile pronunţate în ciclurile procesuale anterioare, hotărârea pronunţată în prezentul dosar nu aduce niciun element de noutate în cuprinsul motivării, instanţa achiesând în totalitate la concluziile CNSC sau instanţei din ciclurile procesuale anterioare. Cu titlu de exemplu, instanţa a reţinut faptul că presupusa incidenţă a autorităţii de lucru judecat nu poate fi înlăturată prin invocarea unor puncte de vedere emise ulterior de către ANAP, întrucât reprezintă un act nou care nu mai poate fi supus verificării. Deşi instanţa ar fi avut oportunitatea de a motiva de ce consideră ca fiind desfăşurată conform prevederilor legale o procedură în care s-a făcut aplicarea unor acte normative inaplicabil, aceasta s-a mărginit la a prelua aceleaşi considerente lipsite de substanţă ale deciziilor anterioare.
Astfel, se perpetuează şi se legitimează situaţii în care acelaşi complet din cadrul CNSC judecă acelaşi aspect în moduri diferite de la o speţă la alta, iar două treimi din membrii aceluiaşi complet de judecată acordă două interpretări opuse aceleiaşi stări de fapt.
- Prin încheierea atacată, instanţa a respins cererea de recuzare formulată de către petentă în considerarea faptului că speţa prezintă elemente de noutate care pot conduce la o soluţie diferită. Or, în retrospectivă, se constată faptul că elementele care diferenţiază prezentul ciclu procesual de cele anterioare sunt tocmai cele care au fost înlăturate de către instanţă cu motivarea că nu mai pot fi introduse elemente de noutate. Contradicţia este evidentă cu atât mai mult cu cât atât Încheierea, cât şi Decizia 194, au fost pronunţate de două treimi din acelaşi complet de judecată, care ar fi trebuit să fie consecvent în considerente.
- Petenta invocă vădita contradicţie dintre considerentele instanţei de la o hotărâre la alta. Pe de o parte, în prezenta speţă instanţa este chemată să se pronunţe într-o altă etapă a Procedurii, Plângerea vizând modul de reevaluare, iar nu evaluarea iniţială, seturi diferite de critici şi elemente de fapt care pot naşte consecinţe diferite asupra dezlegării. Pe de altă parte, în cuprinsul Deciziei 194, instanţa invocă de la bun început puterea lucrului judecat, omiţând însă în mod convenabil să atragă atenţia asupra faptului că presupusul lucru judecat şi-a dobândit puterea în urma judecării de către completuri din care a făcut parte şi doamna judecător B..
- Deşi instanţa invocă puterea lucrului judecat prin raportare la deciziile CNSC anterioare, deciziile CNSC invocate au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege, soluţionate de completuri de judecată, din două dintre ele făcând parte doamna judecător B..
Interpretarea subiectivă, contradictorie şi cu dublu standard a legii efectuată de către instanţă este de natură a crea o vădită încălcare a drepturilor procesuale ale petentei.
Instanţa a analizat strict sub aspect formal cererea de recuzare (nu există identitate totală formală între cauze, deci nu există antepronunţare), dar sub aspect substanţial plângerea (deşi sunt atacate acte diferite şi sunt formulate critici diferite, iar condiţiile prevăzute de lege nu sunt întocmai îndeplinite, există totuşi autoritate de lucru judecat).
Cererea de recuzare a fost formulată din certitudinea că acesta va rămâne consecvent în pronunţarea asupra aceloraşi aspecte de fapt judecate anterior, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit atât în ciclurile procesuale anterioare, cât şi prin Decizia 194, faptul că modus operandi este acela de a achiesa complet la argumentele prezentate de către părţile adverse şi preluate şi de către CNSC, fără o analiză proprie.
Prin urmare, reţinerile instanţei din cuprinsul Încheierii şi motivele pentru care doamna judecător B. nu s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate au fost complet invalidate prin considerentele deciziei 194.
Deşi raţionamentul doamnei judecător B. şi opinia acesteia cu privire la criticile petentei erau deja cunoscute din ciclurile procesuale anterioare - ceea ce elimină orice prezumţie de imparţialitate în cauză - este vădit şi faptul că formularea unei cereri de recuzare a influenţat abordarea doamnei judecător B. faţă de plângerea formulată de către petentă. Soluţia pronunţată şi simpla preluare a argumentelor din litigiile anterioare, fără a fi expuse motivele pentru care neregularităţile semnalate de către petenta A. sunt trecute cu vederea denotă o lipsă de interes în aflarea adevărului şi faţă de desfăşurarea unei proceduri de atribuire care să respecte rigorile legii.
- Completul de judecată care a soluţionat cererea de recuzare avea sarcina riguroasă de a determina în ce măsură soluţionarea cauzelor anterioare, atât din prezenta Procedură, cât şi din istoricul relaţiei dintre justiţiabil şi judecător, este de natură a crea suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat.
În speţă, petenta a răsturnat prezumţia de imparţialitate a doamnei judecător B., arătând că aceasta s-a pronunţat deja cu privire la criticile deduse judecăţii, chiar dacă acestea au fost raportate la acte diferite şi căile de atac urmăreau alt rezultat. Pct. 13 face referire la elemente care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, fiind suficient ca instanţa să inspire faţă de părţi temerea că sunt lipsiţi de imparţialitate.
Or, având în vedere faptul că motivarea deciziei 194 este preluată întocmai din deciziile din ciclurile procesuale anterioare, îndoielile petentei se dovedesc a fi pe deplin întemeiate, întrucât reiese fără putinţă de tăgadă că instanţa nu a analizat plângerea independent şi fără a fi influenţată de toate celelalte reţineri din deciziile anterioare pe care le-a emis însăşi doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat.
Instanţa a făcut o confuzie în ceea ce priveşte criticile formulate de către petentă, întrucât aceasta nu a echivalat presupusa autoritate de lucru judecat cu antepronunţarea doamnei judecător B.. Soluţia sau considerentele doamnei judecător B. din ciclurile procesuale anterioare nu au relevanţă în ceea ce priveşte motivele de recuzare, ci simplul fapt că s-a mai pronunţat în trecut cu privire la aspecte aproape identice generează incompatibilitatea acesteia.
Instanţa omite elementul obiectiv care atrage cazul de incompatibilitate şi suspiciunile cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului. Doamna judecător B. nu doar că a soluţionat plângerea/revizuirea formulate într-o altă etapă, ci s-a pronunţat cu privire la aceleaşi aspecte de fapt, chiar dacă formal obiectul căilor de atac era diferit.
I.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării căii de atac a recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în tot a încheierii civile din data de 26.05.2023, ca fiind temeinică şi legală, emisă în urma unei analize complete a tuturor motivelor de recuzare invocate.
Mai mult decât atât, în cauzele soluţionate de doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat au fost contestate alte decizii ale CNSC, care au avut ca obiect alte acte întocmite de autoritatea contractantă.
Consideră că simplul fapt al judecătorului de a respinge acţiunile având ca obiect alte etape ale procedurii de achiziţie publică decât cea care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2023 nu poate constitui în sine un motiv de incompatibilitate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate în cadrul recursului şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de petenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
În motivarea cererii de recuzare s-a arătat în esenţă că doamna judecător B. s-a pronunţat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecăţii în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare.
Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparţialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât şi motivul de la pct. 13.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este, de asemenea incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 1) când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (…) 13) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Articolul 42 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate relativă. În aceste cazuri, strict determinate de lege, una dintre părţi poate cere îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite cauze.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din modul în care este redactat textul de lege, rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă sau când şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speţă.
De asemenea, nu poate fi recuzat, pentru motivul privind antepronunţarea, nici judecătorul chemat să se pronunţe din nou în aceeaşi pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate absolută.
Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul şi-a exprimat părerea într-un act oficial (încheiere interlocutorie, hotărâre judecătorească, depoziţie de martor, raport de expertiză, hotărâre arbitrală, acte de procedură îndeplinite ca avocat, procuror sau mediator etc.) şi în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, câtă vreme, în cazul motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurentă, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care o soluţionează, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în şedinţa de judecată, fie în afara acesteia.
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, legiuitorul a definit cu precizie situaţiile obiective care generează incompatibilitatea judecătorului pe motivul pronunţării anterioare a acestuia asupra unor chestiuni de fapt şi de drept, condiţia esenţială pentru atragerea stării de incompatibilitate fiind aceea ca dezlegarea dată să se refere la cauza pendinte.
Pronunţarea anterioară asupra unei chestiuni cu privire la o plângere formulată împotriva unei decizii CNSC nu echivalează cu situaţia în care judecătorul a anticipat nepermis, cu încălcarea principiilor contradictorialităţii, al dreptului la apărare, al aflării adevărului soluţia din prezenta cauză.
Aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, chiar dacă unele critici ar fi reiterate într-o nouă etapă a procedurii de achiziţie publică, dar după o nouă evaluare efectuată de către autoritatea contractantă, nu se poate aprecia că este vorba despre o antepronunţare, atâta timp cât ceea ce formează obiectul analizei instanţei în noua plângere este tocmai reevaluarea, iar nu tot evaluarea iniţială. Situaţia este una inerentă procedurii de achiziţie publică, decurgând din specificul acesteia şi din dinamica mecanismului de atribuire, ce poate include etape repetitive, alternative de evaluare din partea autorităţii contractante, urmate de control jurisdicţional ce se finalizează fiecare cu o soluţie distinctă.
Contrar celor susţinute de recurentă, nu există nicio contradicţie în modul în care instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată, reţinând pe de o parte că este vorba despre cauze diferite, iar pe de altă parte că autoritatea de lucru judecat se impune a fi reţinută de orice instanţă.
Într-adevăr, faptul că ulterior, prin decizia pronunţată pe fondul cauzei în care s-a solicitat revizuirea, instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a unora dintre aspectele dezlegate în etapele anterioare ale procedurii de achiziţie finalizate cu hotărâri definitive nu contrazice cele reţinute prin încheierea atacată în sensul că soluţionarea de către acelaşi complet în etape diferite ale procedurii de atribuire a unor contestaţii/plângeri diferite nu conduce în sine la situaţia de incompatibilitate reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba de proceduri judiciare distincte, care vizează etape distincte ale unei proceduri de achiziţie publică, nefiind îndeplinită cerinţa exprimării soluţiei în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
În acest sens, Înalta Curte arată că un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanţă de judecată se impune a fi respectat de orice instanţă învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceştia fiind ţinuţi de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranşate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceştia de apreciat sub acest aspect fiind existenţa sau nu a aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.
În consecinţă, nu este vorba despre antepronunţare, în sensul definit de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cele două cauze fiind distincte, având ca obiect decizii diferite ale CNSC şi critici diferite, formulate în etape diferite ale procedurii de achiziţie.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată că motivul de recuzare întemeiat pe dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este nefondat.
În ceea ce priveşte motivele privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 42 pct. 13 din C. proc. civ., Înalta Curtea reţine că acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 din C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Referitor la cele două dimensiuni ale principiului imparţialităţii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că: "imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […]imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47)."
În raport de principiile ce se desprind din jurisprudenţa C.E.D.O. (dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluţionarea cauzei de o "instanţă independentă şi imparţială"), Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii s-a avut în vedere problema aparenţei de imparţialitate în situaţia în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleaşi fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), soluţia referindu-se, însă, la împrejurarea că unul dintre magistraţii care a examinat a doua procedură (privind reabilitarea) se pronunţase deja asupra aceluiaşi fapt (lipsa nemotivată de la serviciu) cu privire la acelaşi reclamant, ipoteză care nu este incidentă în cauză, în care judecătorul nu este chemat să-şi reaprecieze propriile dezlegări.
Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluţionează litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.
Concret, faptul că judecătorul a analizat în alte dosare critici similare cu cele ce fac obiectul disputei şi în cadrul dosarului în care s-a formulat cererea de recuzare atacată în prezentul recurs, nu poate fi reţinut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat mai sus, un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanţă de judecată se impune a fi respectat de orice instanţă învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceştia fiind ţinuţi de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranşate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceştia de apreciat sub acest aspect fiind existenţa sau nu a aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod: "Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, (art. 124-129 din Constituţia României).
Aşa cum în mod corect s-a reţinut de prima instanţă, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., criteriul general pentru excluderea unui judecător de la soluţionarea unei cauze este o anumită percepţie rezonabilă de subiectivism, care se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, important fiind dacă din perspectiva acestuia temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparţialitate pot fi considerate ca justificate.
Petenta a susţinut că cererea sa nu a avut ca justificare teama sa faţă de o soluţie nefavorabilă, ci certitudinea că judecătorul va rămâne consecvent în pronunţarea asupra aceloraşi aspecte de fapt judecate anterior, aşa cum s-a dovedit în ciclurile procesuale anterioare.
Or, antepronunţarea, ca motiv de recuzare, este reglementată şi a fost analizată distinct ca motiv prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text ce este de strictă interpretare, neputând fi extins la alte ipoteze. Aşadar, noţiunea de "antepronunţare" nu poate fi extinsă, prin interpretare, prin eliminarea unor condiţii expres prevăzute de lege (cum este cea de la pct. 1 – condiţia aceleiaşi cauze), pentru a fi invocate în temeiul motivului prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, elementul obiectiv al existenţei unei dezlegări date de complet într-o speţă cu aceleaşi părţi implicate într-o procedură de achiziţie publică, însă într-o etapă anterioară a procedurii, în raport cu alte documente ale procedurii şi cu alte decizii ale CNSC nu este suficient pentru a se reţine incompatibilitatea judecătorului, în lipsa oricăror alte elemente, de natură subiectivă sau obiectivă, susceptibile să genereze îndoiala justificată a părţilor cu privire la obiectivitatea sa. Or, în speţă, în afara împrejurării că judecătorul s-a pronunţat în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică, asupra unei evaluări anterioare, nu există nici un alt indiciu de subiectivism sau imparţialitate în atitudinea judecătorului care să răstoarne prezumţia de obiectivitate şi imparţialitate pe care statutul şi normele de organizare judiciara le garantează magistraţilor.
Fiind o excepţie de la obligaţia judecătorului de a soluţiona cauzele în care a fost desemnat să judece, cazurile de incompatibilitate a acestuia trebuie întotdeauna interpretată restrictiv, ţinându-se seama de nivelul rezonabil de încredere în sistemul de justiţie, corolar al sistemului de obligaţii profesionale şi deontologice, de recrutare şi numire a magistraţilor, de răspunderi şi garanţii de care este ţinut judecătorul, respectiv de care beneficiază atât judecătorul, cât şi justiţiabilul, potrivit legii.
Or, recurenta-petentă nu a adus dovezi pentru a contrazice prezumţia de imparţialitate a judecătorilor.
Prin raportare atât la prevederile C. proc. civ. referitor la regimul incompatibilităţilor (art. 41 şi urm.), cât şi la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independenţa şi imparţialitatea, cea dintâi fiind condiţia celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine în cauză dovedirea vreunui caz de incompatibilitate
Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 26 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.