Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra cererii de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia privind tergiversarea procesului formulată cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, petenta A. a solicitat instanţei să dispună luarea măsurilor necesare în vederea motivării sentinţei civile nr. 2151 din 21 decembrie 2023.
Petenta a depus la dosar, la data de 15 februarie 2024, prin poşta electronică, cerere de retragere a contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 523 C. proc. civ., arătând că, ulterior formulării contestaţiei, instanţa de fond a redactat hotărârea.
Potrivit dispoziţiilor art. 523 C. proc. civ., contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea ei. Textul de lege reprezintă o aplicaţie a dreptului de dispoziţie a părţilor, astfel cum acesta este prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Analizând cererea prin raportare la prevederile art. 523 C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de retragerea contestaţiei privind tergiversarea procesului formulată de petenta A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul dispoziţiilor art. 523 C. proc. civ., ia act de retragerea contestaţiei privind tergiversarea procesului, formulată de petenta A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.