Şedinţa publică din data de 21 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Împrejurările cauzei
1. Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2022 sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ix-a contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de competenţă de la Curtea de Apel Galaţi, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI BUCUREŞTI, pronunţareaunei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
- anularea Ordinului nr. 433/C din 02.02.2022 în aplicarea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 emise de către Ministrul Justiţiei
- obligarea pârâtului la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor salariale ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
- obligarea pârâtului la recalcularea indemnizaţiei în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 şi a sentinţei civile nr. 2992/16.11.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa tară aplicarea plafonării.
2. Prin sentinţa civilă nr. 39 din 13 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. ca inadmisibilă.
II. Judecata în recurs
1 Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată, în esenţă, următoarele:
Practic, prima instanţă transformă în mod nelegal ordinul MJ prin care se stabilesc drepturile salariale într-un act administrativ exceptat de la controlul de legalitate în contencios administrativ, deşi acest este singurul act administrativ care produce efecte în privinţa salarizării recurentului, încălcând în mod direct art. 126 alin. (6) din Constituţia României.
Reţinând ca motiv de inadmisibilitate faptul că recurentul a omis să atace şi adresa nr. x/2022 a MJ, prima instanţă invocă un argument de tipul omisso medio specific căilor de atac.
Astfel, prima instanţă transformă procedura administrativă de contestare prevăzută de art. 7 din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 într-o veritabilă procedură administrativ jurisdicţională cu caracter obligatoriu, contrar art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Or, o astfel de soluţie nu poate fi primită.
Recurentul mai precizează că şi în ipoteza în care s-a considerat de către prima instanţă că adresa nr. x/2022 a MJ constituie o hotărâre a organelor de conducere prin care se soluţionează contestaţia mea administrativă în sensul art. 7 din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, în funcţie de conţinutul ei, prima instanţă putea şi trebuia să ceară lămuriri recurentului privind obiectul acţiunii, în conformitate cu art. 200 C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat.
2. Apărările părţii intimate
Intimata ÎCCJ, care potrivit art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2023 se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile de natură procesuală ale Ministerului Justiţiei privind bugetul instanţelor, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că argumentele instanţei de fond referitoare Ia modul de aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), Cap. VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2017, privind modalitatea de contestare a ordinelor de salarizare ale judecătorilor sunt corecte, pertinente şi legale.
III. Analizând legalitatea sentinţei recurate prin prisma susţinerilor părţilor şi a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază recursul de faţă ca fondat pentru considerentele ce se succed:
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat anularea Ordinului MJ nr. 433/C din 02.02.2022 prin care i s-au calculat drepturile salariale ale recurentului-reclamant prin plafonarea acestora la nivelul prevăzut în Legea nr. 153/2017 pentru indemnizaţia de încadrare aferentă anului 2022 şi la nivelul sporurilor în plată în anul 2021.
Recurentul-reclamant a susţinut că, prin acest Ordin, drepturile sale salariale au fost calculate cu încălcarea sentinţei civile nr. 2992/16.11.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, prin care i s-au recunoscut drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON cu începere de la 08.07.2017.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că obiect al controlului de legalitate al instanţei este hotărârea organului vizat de art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII, Anexa V, respectiv actul administrativ al Ministerului Justiţiei prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor sale salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale.
Or, reţine prima instanţă, reclamantul nu a învestit instanţa cu controlul de legalitate a adresei nr. x/2022 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C din 02.02.2022, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului, ci a înţeles să conteste direct actul de stabilire a drepturilor salariale, respectiv ordinul emis de Ministrul Justiţiei, menţionat în precedent.
Cu privire la acestea, Înalta Curte constată că, potrivit art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, "prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice".
Iar conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".
În cauză, Înalta Curte constată că din înscrisurile de la dosar, precum şi din considerentele sentinţei recurate rezultă că reclamantul a formulat contestaţie împotriva actelor de stabilire a drepturilor salariale (Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 433/C din 02.02.2022), iar Ministerul Justiţiei a soluţionat contestaţia prin adresa nr. x/2022.
Aşa fiind, este excesiv să se considere că acţiunea este inadmisibilă doar pentru că recurentul-reclamant nu a precizat expres că a înţeles să conteste şi adresa nr. x/2022 emisă de Ministerul Justiţiei în soluţionarea contestaţiei, cum greşit a considerat prima instanţă.
Numai omisiunea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii de contestare a ordinului de salarizare poate atragă inadmisibilitatea contestaţiei direct în faţa instanţei a acestuia, iar nu omisiunea de a indica în mod expres că se contestă şi răspunsul administrativ.
Soluţia primei instanţe încalcă, totodată, dreptul recurentului-reclamant de acces la o instanţă, având în vedere că există un termen impus de lege pentru contestarea Ordinului şi faptul că acest termen deja s-a împlinit.
Înalta Curte mai constată că, având în vedere conţinutul acţiunii, prima instanţă trebuia, în virtutea rolului său activ, să ceară lămuriri privind obiectul cererii de chemare în judecată.
Faţă de acestea, Înalta Curte conchide că este nelegală soluţia primei instanţe de a respinge acţiunea recurentului ca inadmisibilă, fără a intra în soluţionarea fondului, fiind incidente astfel condiţiile prevăzute de art. 496 şi urm. pentru casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 39 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.