Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin decizia nr. 1997 din 12 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă a declinat în favoarea Curţii de Apel Bacău competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva deciziei nr. 151 din 03 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 6 din C. proc. civ. şi a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva aceleiaşi decizii.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că, în ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 6 din C. proc. civ., văzând dispoziţiile ale art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., nu era competentă material să soluţioneze respectiva cerere, aşa încât a declinat competenţa de soluţionare a ei, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Reţinând că, raportat la dispoziţiile art. 510 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., fiind competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a constatat că cererea a fost formulată cu depăşirea termenului legal, fiind tardiv promovată, motiv pentru care, în temeiul art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., a fost respinsă ca atare.
2. Recursul
Împotriva acestei decizii, a fost formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, şi, în rejudecare, respingerea excepţiei tardivităţii, şi, prin urmare, admiterea cererii de revizuire, invocând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a realizat o aplicare greşită a normelor de drept material aplicabile în prezenta cauză.
Astfel, recurenta arată că speţa este derivată dintr-o cauză de insolvenţă, reglementată de prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care comunicarea actelor se face prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, data de la care părţile iau cunoştinţa de acestea. Consideră că în materia insolvenţei prevalează norma juridică specială, respectiv prevederile Legii nr. 85/2014, care prevăd comunicarea actelor procedurale prin BPI, care se completează cu cele ale dreptului general, respectiv C. proc. civ.
Mai arată recurenta că, în speţa pendinte, hotărârea supusă revizuirii a fost adusă la cunoştinţa părţilor, prin publicare în BPI, la data de 08 iulie 2022, de la care, apreciază că, în mod legal, a curs termenul de o lună de zile, pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Consideră că excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a admis din eroare, întrucât, a fost formulată în termenul legal potrivit aceloraşi dispoziţii, arătând că decizia recurată a fost publicată în BPI nr. 11707 din 08 iulie 2022 iar cererea de revizuire a fost expediată în 01 august 2022, cu respectarea termenului.
Recurenta învederează că a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., repunerea în termenul de revizuire, casarea hotărârii, şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.
Reiterează că cererea de revizuire este admisibilă deoarece, în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, ale aceleiaşi instanţe, pronunţate asupra aceluiaşi litigiu care conţin dispoziţii potrivnice şi pentru care nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia.
3. Apărările părţilor
Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs apreciind că instanţa de revizuire a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar motivele invocate de recurentă sunt străine de problema supusă judecăţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., fiindcă se referă la greşita aplicare a regulilor de procedură civilă.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 151 din 03 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la data pronunţării, 03 iunie 2022, fiind definitivă de la acel moment, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 şi 6 şi alin. (2), coroborat cu art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 151 din 03 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 151 din 03 iunie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 03 iunie 2022 şi s-a împlinit la 04 iulie 2022.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 03 iunie 2022.
Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.
De altfel, ceea ce se invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, respectiv de la data publicării în BPI întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.
Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.
Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurentul.
Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva deciziei civile nr. 1997 din 12 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.