Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat demnităţii, personalităţii şi integrităţii psihice; obligarea pârâtei la achiziţionarea şi punerea la dispoziţie a autoturismului de serviciu, astfel cum a fost configurat la data de 28 februarie 2019; obligarea pârâtei la plata mai multor drepturi băneşti, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru drepturile băneşti indicate, de la data introducerii acţiunii, până la plata efectivă; obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicaţie economico-financiară de largă circulaţie care apare la nivel naţional precum şi în informarea internă ("IC"-Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaţilor săptămânal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere de completare a acţiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicaţie economico-financiară de largă circulaţie care apare la nivel naţional precum şi, timp de patru săptămâni consecutiv în informarea internă ("IC" -Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaţilor săptămânal; obligarea pârâtei la plata suplimentară a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin presiunea psihologică şi hărţuirea morală exercitată prin încercările de modificare a contractului de muncă şi a fişei postului, ulterior înregistrării acţiunii introductive şi pentru încălcarea confidenţialităţii contractului de muncă, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON achitată de acesta pentru dotările opţionale la autoturismul de serviciu, ca fiind nedatorată.
Prin sentinţa civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect drepturi băneşti; pârâta a fost obligată să plătească echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a respins în rest acţiunea; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă S.C. B. S.R.L., iar reclamantul pârât a fost obligat să plătească pârâtei reclamante suma de 3.609 RON, cu titlu de sumă nedatorată; de asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 20.000 RON.
Prin încheierea nr. 1637 din 23 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis cererea formulată de petentul A. şi a strămutat judecarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la Curtea de Apel Craiova; a păstrat actele de procedură îndeplinite şi a respins cererea formulată de intimată privind sancţionarea petentului cu amendă judiciară.
Prin Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 mai 2022 a aceleiaşi instanţe, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 721 din 5 octombrie 2020 a Tribunalului Arad; s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro, ca neîntemeiat; s-a păstrat în rest sentinţa apelată; reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 20.000 RON, reprezentând onorariul avocaţial redus.
Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2022, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susţinut, în esenţă, faptul că decizia amintită este contrară deciziei civile nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins recursul formulat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului Arad – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Decizia atacată:
Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 1941 din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
A respins cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. SRL
A declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva aceleiaşi decizii, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Craiova.
În motivare, cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reţinut că revizuentul a prezentat argumente care vizează încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Înalta Curte a arătat că, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi.
În speţă, cea din urmă condiţie nu este îndeplinită.
Astfel, revizuentul a susţinut faptul că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a fost încălcat prin Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întrucât în litigiul anterior, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 574 din 28 iunie 2017, au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare şi situaţia actului adiţional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.
S-a constatat că în primul proces, obiect al dosarului nr. x/2016, a fost analizat dreptul reclamantului la plata celor două salarii suplimentare aferente anului 2016, cuvenite şi acordate de instanţă în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum şi refuzul acestuia de a semna actul adiţional din anul 2016, refuz considerat justificat în considerarea dreptului salariatului la negocierea condiţiilor de muncă.
În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, pretenţiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, au vizat perioada anilor 2017-2019 şi daune morale pentru prejudiciul adus demnităţii, personalităţii şi integrităţii fizice, fiind analizate fapte şi acte din care s-ar fi născut aceste solicitări, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces.
De altfel, în mod logic şi în temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfăşurat în perioada 2016-2017 instanţele de judecată să fi analizat pretenţii decurgând din acte şi fapte ce s-au produs ulterior, între anii 2017-2019.
Prin urmare, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte soluţia instanţelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanţelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeaşi categorie de pretenţii pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, acelaşi raţionament se impune şi cu privire la refuzul de semnare a actelor adiţionale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conţinut între toate aceste acte adiţionale, întrucât fiecare dintre instanţele învestite cu soluţionarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte şi fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenţii succesive decurgând din acelaşi izvor de drepturi şi obligaţii.
Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs.
A susţinut incidenţa motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru că judecătorul care a participat la dezbateri şi la pronunţarea hotărârii la 6 octombrie 2022 s-a pensionat prin Decretul nr. 1597 din 5 decembrie 2022, iar hotărârea a fost redactată abia la 14 februarie 2023, fiindu-i comunicată fără semnăturile completului de judecată. Din această perspectivă, a învederat nulitatea hotărârii.
A arătat că decizia recurată este nulă şi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 din C. proc. civ., întrucât instanţa de revizuire i-ar fi comunicat tardiv întâmpinarea depusă de intimată, după momentul la care a rămas în pronunţare, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.
A apreciat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept materiale, cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., sens în care a arătat că au fost greşit aplicate prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.
Aceasta deoarece în mod greşit instanţa a respins cererea de revizuire ca nefondată, fără a face o minimă verificare a considerentelor avute în vedere de instanţe la pronunţarea dosarului nr. x/2016 Dimpotrivă, limitându-se la a cita opiniile exprimate de intimată pe calea întâmpinării la cererea de revizuire, instanţa de fond a stabilit stări de fapt, raţionamente şi concluzii ale instanţelor care sunt inexistente în dosarul nr. x/2016.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurentul a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire pentru incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4, pct. 5, pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de recurs pot fi circumscrise pct. 2 al art. 488 din C. proc. civ. pentru chestiunea privind pensionarea judecătorului membru al completului de judecată înainte de redactarea deciziei, pct. 5 pentru că se susţine nulitatea din perspectiva încălcării regulilor de procedură şi pct. 7 pentru că se apreciază că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Faţă de motivarea prezentată în memoriul de recurs, Înalta Curte constată că pct. 4 şi pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. sunt formal indicate, câtă vreme recurentul nu a dat detalii în ce fel instanţa de revizuire ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau ce norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţă.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., decizia este nelegală "dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;".
Verificând actele dosarului, Înalta Curte reţine că, în cauză, hotărârea a fost pronunţată la 6 octombrie 2022, în compunere de trei judecători, iar prin Decretul Preşedintelui României nr. 1597 din 5 decembrie 2022, unul din membri completului de judecată a fost eliberat din funcţie prin pensionare.
Aceasta împrejurare nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii, în sensul textului de lege anterior citat, pentru că decizia în cauză a fost pronunţată de judecătorii în faţa cărora s-au pus concluzii asupra cererii de revizuire.
În ceea ce priveşte lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată şi a magistratului asistent de pe exemplarul hotărârii comunicate recurentului, Înalta Curte arată că aceste semnături există doar pe exemplarele hotărârii judecătoreşti din dosarul cauzei şi de la mapa de hotărâri, cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. şi a prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (reglementarea se regăseşte atât în Regulamentul adoptat în anul 2015, cât şi în cel adoptat în anul 2022).
Ca urmare, exemplarele hotărârilor care se comunică părţilor din litigiu (copiile hotărârilor) nu poartă semnături ale judecătorilor din complet, a grefierului ori a magistratului-asistent.
Cu această motivare, reţinând că nu există obligaţia comunicării către părţi a unei copii a hotărârii judecătoreşti care să poarte semnătura membrilor completului de judecată, se vor respinge toate criticile recurentului privind încălcare prevederilor legale incidente în cauză.
Aceasta deoarece nu se poate susţine nici obligativitatea existenţei vreunei menţiuni privitoare la motivele care ar împiedica vreun membru al completului de judecată să semneze hotărârea, aşa cum nu se poate susţine nici obligativitatea menţionării persoanei care a semnat în locul unuia dintre membrii completului în copia hotărârii comunicată părţilor, aceasta comunicându-se nesemnată, cum s-a arătat anterior.
Cât priveşte împrejurarea că decizia recurată a fost motivată ulterior datei la care un membru al completului de judecată care a pronunţat respectiva hotărâre a fost eliberat din funcţie, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.
Instanţa are în vedere prevederile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari sau magistraţi-asistenţi, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea.", raportat la art. 128 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti adoptat în anul 2022, fost art. 131 din acelaşi regulament din anul 2015, care prevăd obligaţia magistratului asistent de a redacta hotărârile judecătoreşti conform dispoziţiilor date de preşedintele de complet.
Cu privire la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte reţine că ceea ce se reproşează instanţei este că nu a dat posibilitatea părţii să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depuse tardiv de intimată, prin care a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cu consecinţa disjungerii cererii de revizuire şi trimiterii spre judecare Curţii de Apel Craiova; pe fond, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă
Recurentul susţine că acest act de procedură ar fi fost depus tardiv; intimata a fost citată cu copie cerere de revizuire la 24 iunie 2022 şi a depus întâmpinarea la 29 septembrie 2022, fiind comunicată revizuentului abia la 7 octombrie 2022.
Or, apreciază recurentul, procedând în acest fel, instanţa i-ar fi încălcat dreptul la apărare, fiind în imposibilitatea de a-şi pregăti apărarea.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.
Însă doar în cazul nulităţilor absolute şi necondiţionate, în sensul art. 174 alin. (2) şi art. 176 C. proc. civ., partea care le invocă nu este obligată să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin nerespectarea cerinţelor legale. În ipoteza nulităţilor relative şi condiţionate, ca în prezenta speţă, dimpotrivă, recurenta ar fi trebuit să arate şi să dovedească care este vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.
În cauză, împrejurarea că recurentului nu i s-ar fi comunicat întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a instanţei, ulterior admisă de instanţă, nu are valenţele pe care încearcă autorul căii de atac să i le confere prin memoriul de recurs.
În primul rând, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 513 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia termenul de formulare a întâmpinării în calea de atac extraordinară a revizuirii este de cel puţin cinci zile înaintea primului termen de judecată; în cauza de faţă, acesta a fost stabilit pentru 6 octombrie 2022; iar întâmpinarea a fost depusă la dosar la 29 septembrie 2022, sens în care se reţine că acest act de procedură a fost depus cu respectarea termenului anterior citat.
Acelaşi text de lege prevede şi că întâmpinarea nu se comunică, ci revine revizuentului obligaţia de a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia de la dosarul cauzei.
Mai mult, Înalta Curte subliniază că excepţia de necompetenţă materială este una de ordine publică, aşa încât instanţa nu era ţinută de o eventuală invocarea a acesteia pe calea întâmpinării, pentru a o pune în discuţia părţilor, fiind ştiut faptul că excepţiile de ordine publică pot fi puse în discuţie din oficiu de către instanţă în orice stadiu al pricinii.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge criticile recurentului legate de aplicarea greşită a normelor de drept procesual, reţinând totodată că nu a existat o încălcare a dreptului la apărare al revizuentului, care, în realitate, avea obligaţia procesuală de a lua cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul cauzei, fiind incidente în acest sens prevederile art. 10 din C. proc. civ. ce se referă la Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului şi potrivit căruia "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".
În ceea ce priveşte fondul litigiului, recurentul a apreciat că au fost greşit aplicate prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., pentru că instanţa nu a verificat autoritatea de lucru judecat şi din perspectiva considerentelor avute în vedere de instanţe la pronunţarea dosarului nr. x/2016
Înalta Curte reţine că prin reglementarea cuprinsă în art. 431 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi.
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentului, că instanţa de revizuire, analizând aceaste chestiuni, în mod corect a reţinut că nu există identitate de chestiune litigioasă între litigiile invocate.
Prin cererea de revizuire formulată, s-a susţinut că Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Deciziei nr. 574 din 28 iunie 2017 al aceleiaşi instanţe, pentru că prin aceasta din urmă hotărâre au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare şi situaţia actului adiţional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.
Verificând cronologia evenimentelor, se constată că prin Decizia nr. 574 din 28 iunie 2017 a fost finalizat dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova. Aceasta a avut ca obiect cererea reclamantului de acordare a două salarii suplimentare aferente anului 2016, în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum şi refuzul intimatei de a semna actul adiţional din anul 2016.
În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunţat Decizia nr. 1119 din 9 mai 2022, instanţa a analizat pretenţiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, din perioada anilor 2017-2019, precum şi daunele morale pentru prejudiciul adus demnităţii, personalităţii şi integrităţii fizice.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că în cel de al doilea proces au fost analizate fapte şi acte, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces, având în vedere că se raportează la perioade de timp diferite.
În temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfăşurat în perioada 2016-2017 instanţele de judecată să fi analizat pretenţii decurgând din acte şi fapte ce s-au produs ulterior în anii 2017-2019.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte soluţia instanţelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanţelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeaşi categorie de pretenţii pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, acelaşi raţionament se impune şi cu privire la refuzul de semnare a actelor adiţionale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conţinut între toate aceste acte adiţionale, întrucât fiecare dintre instanţele învestite cu soluţionarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte şi fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenţii succesive decurgând din acelaşi izvor de drepturi şi obligaţii.
În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reţinerea instanţei de revizuire, în sensul că în speţa pendinte nu întrunită ipoteza unei identităţi de obiect şi cauză.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Asupra cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimata S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin întâmpinarea depusă la 19 iunie 2023, intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ataşând factura fiscală în sumă de 24,847 RON.
Prin motivele de recurs, recurentul a solicitat reducerea acestor cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 din C. proc. civ.
Înalta Curte are în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este unanimă în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere şi alţii c. României, Raicu c. României).
În egală măsură, practica judecătorească internă este şi ea unitară şi constantă în acest sens, statuându-se că prerogativa judecătorului de a cenzura onorariul avocatului este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecinţa însuşirii sale de către instanţă prin hotărârea judecătorească.
Prin raportare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în aprecierea cuantumului onorariului de avocat instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.
În cauza de faţă, se reţine că avocatul ales al intimatei a redactat întâmpinarea şi s-a prezentat la singurul termen de judecată acordat, când a pus concluzii pe fondul recursului; având în vedere complexitatea cauzei şi munca efectivă a apărătorului intimatei, Înalta Curte urmează să reducă, din oficiu, cheltuielile de judecată solicitate de intimată, de la 24,847 RON (6215 RON + 18632 RON) la 10.000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1941 din 6 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.
Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.