Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2023
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1513 din 20 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 131/R din data de 5 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a obligat pe revizuenţi la plata către intimata S.C. D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a constatat că revizuenţii au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au susţinut că Decizia nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este contradictorie deciziei nr. 683/R/2010 a aceleiaşi instanţe, pronunţate în dosarul nr. x/2005, precum şi deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, dată în dosarul nr. x/2007.
Înalta Curte a constatat, din succesiunea evenimentelor şi din apărările revizuenţilor de-a lungul procesului, că aceştia şi-au justificat demersul prevalându-se de cele statuate prin deciziile a căror autoritate de lucru judecat pretind că ar fi fost încălcată prin decizia atacată cu revizuire, aducând în discuţie în procesul finalizat cu decizia atacată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin deciziile pronunţate în litigiile purtate anterior între părţi.
Astfel, instanţa a reţinut că promovarea cererii de revizuire împotriva Deciziei nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, sub motiv că ar nesocoti şi ar fi potrivnică Deciziei nr. 683/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul nr. x/2005, precum şi deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţate în dosarul nr. x/2007, ale căror efecte au fost invocate de revizuenţi în mod constant pe parcursul procesului şi care au făcut obiect al analizei tuturor instanţelor care s-au pronunţat în cauză, nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.
Instanţa a apreciat că, în realitate, revizuenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, tinzând să transforme această cale extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenţii A., B. şi C. au declarat recurs, în temeiul art. 22 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., art. 44 din Constituţie, art. 555 C. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, solicitând casarea deciziei recurate, admiterea cererii de revizuire şi anularea Deciziei nr. 131/R/2022 a Curţii de Apel Cluj.
Recurenţii au susţinut că decizia a fost pronunţată cu încălcarea normelor şi a autorităţii de lucru judecat.
Astfel, au arătat că instanţa nu a luat în calcul că prin Decizia nr. 131/R/2022, Curtea de Apel Cluj nu s-a pronunţat şi nici pus în discuţie autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 683/2005 a Curţii de Apel Cluj, ci a încălcat prevederile art. 247 şi art. 248 C. proc. civ.. De altfel, instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei de fond invocate de recurenţi, cu privire la Decizia nr. 683/2005 a Curţii de Apel Cluj, ca fiind contrară Deciziei nr. 131/R/2022 a aceleiaşi instanţe.
De altfel, au arătat recurenţii, Decizia nr. 683/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, prin care se motivează respingerea dreptului de superficie solicitat de S.C. D. S.R.L. este anterioară şi, totodată, temeiul juridic al Deciziei nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa – Năsăud, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al recurenţilor.
Recurenţii au criticat considerentele Deciziei nr. 683/R/2010 a Curţii de Apel Cluj referitoare la existenţa dreptului de superficie, la nelegalitatea vânzării cumpărării de construcţii de la Staţiunea de cercetare Reghin, dreptul de proprietate al statului român, prin raportare la probatoriul existent la dosarul cauzei.
Recurenţii au arătat şi că, efect al respingerii cererii de revizuire, Înalta Curte a menţinut efectele juridice ale Deciziei nr. 131/R/2022 a Curţii de Apel Cluj, prin care construcţiile deţinute de intimata S.C. D. S.R.L. ocupă fără drept terenul recurenţilor în suprafaţă de 8.000 mp, pentru care intimata nu are nici drept de superficie.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenţii şi-au întemeiat motivele de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acestea se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Faţă de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurenţii nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greşit instanţa.
De asemenea, recurenţii au susţinut şi greşita aplicare a art. 22 C. proc. civ., critică pe care instanţa urmează să o analizeze din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.
Printr-o primă critică, recurenţii au susţinut nelegalitatea deciziei, pentru că, prin Decizia nr. 131/R/2022, Curtea de Apel Cluj nu s-ar fi pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 683/R/2010.
Înalta Curte reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Conform art. 430 din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.
Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
În jurisprudenţa referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 şi nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – www.x.ro – în secţiunea de jurisprudenţă], s-a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.
Art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire, nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.
În cauză, revizuienţii au susţinut că decizia civilă nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este contrară Deciziei nr. 683/R/2010 a aceleiaşi instanţe, pronunţate în dosarul nr. x/2005, precum şi deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţate în dosarul nr. x/2007, chestiune ce a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, dar asupra cărora Curtea de Apel Cluj ar fi omis să se pronunţe.
Analizând aceste susţineri, instanţa de revizuire a reţinut că, în cuprinsul Deciziei nr. 131R/2022, Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat asupra tuturor chestiunilor invocate de recurenţi referitoare la aspectele de drept dezlegate prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Prin motivele de recurs, recurenţii au învederat că instanţa nu s-ar fi pronunţat şi nici nu ar fi pus în discuţie autoritatea de lucru judecat anterior amintită, ci a încălcat prevederile art. 247 şi art. 248 C. proc. civ. ar fi omis să se pronunţe asupra excepţiei de fond invocate de recurenţi, cu privire la Decizia nr. 683/2005 a Curţii de Apel Cluj, ca fiind contrară Deciziei nr. 131/R/2022 a aceleiaşi instanţe.
În deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, din cronologia dosarului, că prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului dosarul nr. x/2018, reclamanţii ce au calitatea de revizuenţi în litigiul pendinte au invocat ambele hotărâri judecătoreşti despre care susţin că sunt contradictorii cu Decizia nr. 131R/2022.
Astfel, reclamanţii susţinut că prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a decis irevocabil menţinerea dispoziţiei privind reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenului de 0,80 ha pe vechiul amplasament, precum şi că acţiunile în dobândirea dreptului de superficie promovate de intimata S.C. D. S.R.L. au fost respinse prin Decizia nr. 683/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată dosarul nr. x/2005, şi Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabile.
Verificând cronologia evenimentelor, Înalta Curte reţine că dosarul nr. x/2018 a fost finalizat prin Decizia nr. 131R din 5 aprilie 2022, prin care Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 180/A/2021 din 17 iunie 2021 pronunţată în dosar nr. x/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a casat-o în parte.
A rejudecat în parte apelul, a admis apelul declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 453/2019 pronunţate de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins integral cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. şi a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia data cererii reconvenţionale.
În considerentele acesteia, instanţa a reţinut că titlul de proprietate al reclamanţilor având ca obiect terenul (în suprafaţă totală de 0,80 ha) pe care sunt amplasate construcţiile litigioase aflate în proprietatea recurentei este cel cu nr. x din 14.09.2015 emis în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis în executarea Deciziei nr. 379/R/2011 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2007, prin care Comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa - Năsăud au fost obligate la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 0,80 ha pe vechiul amplasament în favoarea reclamanţilor – intimaţi.
În cuprinsul deciziei, s-a reţinut că Decizia nr. 379/R/2011 are autoritate de lucru judecat faţă de reclamanţii intimaţi şi statuează că Statul Român (cel obligat prin decizie să emită titlul de proprietate în beneficiul reclamanţilor-intimaţi) avea calitatea de proprietar al terenului la data pronunţării deciziei. Cu atât mai mult, Statul Român era proprietarul terenului şi anterior anului 1990, când a dispus edificarea acestor construcţii.
În motivarea soluţiei de admitere a recursului, Curtea de Apel Cluj a arătat că pentru terenul în suprafaţă de 8000 mp înscris în CF x, nr. cadastral x Silivaşul de Câmpie s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea reclamanţilor intimaţi, în calitate de moştenitori după defunctul A..
La baza acestei reconstituiri, a stat decizia civilă nr. 379/R/2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2007, prin care s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. D. S.R.L., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor asupra terenului cu vegetaţie forestieră de 1,15 ha şi s-a menţinut dispoziţia de reconstituire a dreptului de proprietate în beneficiul reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 0,80 ha pe vechiul amplasament.
Recurenţii au susţinut că prin decizia atacată, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, dar din analiza acestor susţineri se reţine că recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, tinzând să transforme această cale extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.
Or, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.
De altfel, prin încheierea din 12 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că reclamanţii au depus Deciziile nr. 374/R/2011, nr. 53R/2015 şi nr. 379/R/2011 ale Tribunalului Bistriţa, precum şi sentinţele nr. 455/2014 şi nr. 4756/2010 ale Judecătoriei Bistriţa, hotărâri judecătoreşti, în raport de care reclamanţii au invocat excepţia autorităţii de lucru jduecat în ceea ce priveşte capătul de cerere reconvenţională privind constatarea drpetului de superficie în favoarea pârâtei S.C. D. S.R.L. asupra terenului de 8.000 mp.
Asupra acestei chestiuni s-a pronunţat Judecătoria Beclean prin încheierea din 19 februarie 2019, prin care a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanţi, în considerentele acesteia reţinându-se că autoritatea de lucru judecat cu privire la dreptul de superficie asupra terenului a fost constatată şi prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2007.
În raport de aceste considerente, instanţa va respinge toate criticile recurenţilor referitoare la neanalizarea chestiunii legate de autoritatea de lucru judecat a Deciziilor nr. 683R/2010 a Curţii de Apel Cluj şi nr. 379R/2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
În ceea ce priveşte critica privind greşita aplicare a art. 22 C. proc. civ., din perspectiva faptului că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, instanţa va respinge şi această critică, întrucât repunerea în discuţie, fie pe calea revizuirii, fie pe calea recursului exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., a unei chestiuni de drept soluţionate prin hotărâre judecătorească definitivă ar presupune o nouă examinare a cauzei în fond, ceea ce contravine securităţii juridice, care "implică respectul pentru principiul res judicata", ataşat caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.
În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuenţilor.
În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A., B. şi C..
Asupra cererii de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimata S.C. D. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin punctul de vedere la raport, intimata a solicitat cheltuieli de judecată, ataşând factura fiscală în sumă de 7378 RON; în replică, prin notele scrise depuse la 8 iunie 2023, recurenţii au solicitat reducerea acestei sume, prin raportare la complexitatea pricinii.
Înalta Curte are în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este unanimă în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere şi alţii c. României, Raicu c. României).
În egală măsură, practica judecătorească internă este şi ea unitară şi constantă în acest sens, statuându-se că prerogativa judecătorului de a cenzura onorariul avocatului este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecinţa însuşirii sale de către instanţă prin hotărârea judecătorească.
Prin raportare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.
În cauza de faţă, se reţine că avocatul ales al intimatei a redactat şi depus întâmpinare, precum şi punct de vedere la raport; având în vedere complexitatea cauzei şi munca efectivă a apărătorului intimatei, Înalta Curte urmează să reducă, din oficiu, cheltuielile de judecată solicitate de intimată, de la 7.378 RON la 5.000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1513 din 20 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă, în dosarul nr. x/2022.
Obligă pe recurenţii A., B. şi C. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata S.C. D. S.R.L., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.