Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a dispus, cu privire la inculpatul A., următoarele:

I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., după cum urmează:

- din infracţiunea prevăzută de art. 291 din C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 din C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- din infracţiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), în infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 257 din C. pen. 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., stabilită în condiţiile art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 300.000 euro, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de 200 RON, a rămas în sarcina statului.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome — Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, primind, conform înţelegerii, în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

În datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în calitate de împrumutat cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv (nr. x din 02 decembrie 2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro în condiţiile în care aceasta sumă provenea în realitate din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B..

În data de 09 decembrie 2015, a încercat să determine martorii F. şi G. să facă declaraţii mincinoase în prezenta cauza, prin corupere, în sensul punerii la dispoziţia acestora a unui spaţiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului Bucureşti unde aceştia să deschidă o clinică dentară.

Împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi B..

Prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018 au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare, s-a dispus:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, a fost încetat procesul penal faţă de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: contractul de împrumut nr. x din 2 decembrie 2009 încheiat între B. şi E.; contractul de împrumut nr. x din 02 decembrie 2009 încheiat între E. şi A.; contractul de împrumut nr. x din 06 decembrie 2009 încheiat între B. şi E.; contractul de împrumut nr. x din 06 decembrie 2009 încheiat între E. şi A.; antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 aprilie 2010 la H. şi I. şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 aprilie 2010 la H. şi I..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpat A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat A. şi intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P1 - 2023, sub nr. x/2023.

În drept, prin contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A., a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Contestatorul a solicitat, în esenţă, să se constate că în ceea ce priveşte infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la data pronunţării de către instanţa de apel a deciziei penale nr. 62 din 18 martie 2019.

Prin încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2023, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018. A fost fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 9 octombrie 2023.

În opinie separată, s-a apreciat că se impunea respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale anterior menţionate.

Prin decizia penală nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, cu majoritate, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desfiinţată, în parte, decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, numai în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A. şi doar sub aspectul omisiunii constatării prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Rejudecând, în aceste limite, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi doar sub aspectul infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi, în consecinţă:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi de 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi de 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele şi aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a fost aplicată aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei rezultante principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016 şi ale deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018 care nu contravin deciziei anterior menţionate.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 87/2019 din 27 aprilie 2023 emis de Tribunalul Bucureşti, de la 27 aprilie 2023 până la zi.

Au fost anulate formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A..

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicate prin prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 15 decembrie 2023, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători Penal 2-2024 la data de 08 ianuarie 2024, sub nr. x/2024.

Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.: în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în esenţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că în cauză instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen. în privinţa inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Sub un prim aspect, criticând soluţia de admitere a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul inculpat A., prin motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel nu mai putea fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin raportare la considerentele Deciziei nr. 43/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cadrul motivelor de recurs formulate, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că se impunea respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut în decizia nr. 81 din 13 noiembrie 2023 că termenul de prescripţie a răspunderii penale care trebuie analizat este cel de 8 ani, care s-ar fi împlinit la data de 05 decembrie 2017, apreciindu-se că în speţă trebuia fi avut în vedere termenul special de prescripţie.

În acest context, s-a susţinut că anterior datei de 5 decembrie 2017 în cauză au fost pronunţate încheierile din procedura de cameră preliminară în dosarele x/2016 şi x/2016/al. 5, respectiv încheierea nr. 449 din 06 iunie 2016 în dosarul x/2016 şi încheierea nr. 144/C din 21 septembrie 2016, proceduri la care inculpatul a participat, fiindu-i comunicate aceste încheieri, exercitând calea de atac; de asemenea inculpatul a cunoscut în martie 2016 rechizitoriul împotriva căruia au formulat cereri şi excepţii. Toate aceste acte au fost comunicate inculpatului (acesta fiind în măsură să îşi exercite dreptul de apărare) şi au întrerupt termenul general de prescripţie a răspunderii penale - de 8 ani, făcând să curgă un nou termen de prescripţie, efect menţinut până la pronunţarea deciziei din apel -18 martie 2019.

Totodată, recurentul a susţinut că în intervalul de timp dintre momentul introducerii contestaţiei în anulare formulate de A. şi judecarea acesteia, s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C107/23 potrivit căreia dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Deosebit de relevant pentru motivul de recurs în casaţie formulat a fost apreciat şi răspunsul la cea de-a doua întrebare, răspuns care face trimitere la modalitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 67/2022, a interpretat aplicarea legii penale mai favorabile extinzând efectele deciziilor CCR şi înaintea datei de 25 iunie 2018.

Aplicarea legii penale mai favorabile şi, implicit, neluarea în considerare a actelor întreruptive de prescripţie a răspunderii penale pentru perioada I februarie 2014 (intrarea în vigoare a noului C. pen.) şi 25 iunie 2018 (data publicării deciziei CCR nr. 297/2018) reprezintă în viziunea Curţii acte de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii "(pct. 123).

Restrângerea perioadei de timp în care se poate face tragerea la răspundere penală a autorilor infracţiunilor, reţinând că nu ar fi existat vreo întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale înainte, dar şi în intervalul de timp 25 iunie 2018-30 mai 2022, prin aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 de către organele judiciare în instrumentarea/judecarea dosarelor penale privind între altele şi fapte de corupţie, de evaziune fiscală ori spălarea banilor, ignorând efectul întreruptiv al actelor anterior emise şi aduse Ia cunoştinţa celor vizaţi, nu reprezintă decât o lipsă de fermitate a statului (prin autorităţile sale, inclusiv autoritatea judecătorească) şi neîndeplinirea obligaţiilor asumate de statul român.

Ceea ce prezintă relevanţă pentru prezenta cauză este concluzia potrivit căreia instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate.

În concret, raportat la prezenta cauză, s-a susţinut că toate actele de procedură efectuate în faza de urmărire penală anterior datei publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 şi ulterior până la judecarea definitivă a dosarului, care au avut ca efect întreruperea cursului termenului general de 8 ani al prescripţiei a răspunderii penale nu pot fi lipsite de efectul lor, astfel cum era prevăzut în legea în vigoare la momentul efectuării lor - acela potrivit căreia a început un nou termen de prescripţie de 8 ani. Nu au fost eliminate aceste acte de procedură ce au întrerupt termenul general de prescripţie de 8 ani ca fiind nelegale, în procedura de cameră preliminară.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 22 ianuarie 2024.

Prin încheiere din Camera de Consiliu din data de 22 ianuarie 2024, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

În vederea judecării cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, cauza a fost trimisă la Completul de 5 judecători Penal 2 – 2024 fiind fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 26 februarie 2024, cu citarea părţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul de filtru a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. a) şi alin. (6) din C. proc. pen. şi, respectiv art. 437 din C. proc. pen. pentru admisibilitatea de principiu a căii de atac exercitate în cauză având în vedere că dispoziţia criticată este definitivă, faptul că a fost indicat un caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 din C. proc. pen. (cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.), iar motivul invocat prezintă garanţia de sustenabilitate a cazului respectiv.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul inculpat A., este nefondat.

Criticile formulate de parchet în susţinerea cererii de recurs în casaţie circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal" vizează, în esenţă, faptul că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului A.. În speţă, s-a susţinut că termenul de prescripţie generală a fost întrerupt prin acte de procedură efectuate în cauză anterior publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale astfel încât la data pronunţării deciziei în apel (7 decembrie 2019) nu era împlinit termenul de prescripţie specială.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, a fost cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Soluţia pronunţată în acest sens a fost consecinţa admiterii premergătoare, prin aceeaşi decizie, a contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 cu efectul rejudecării apelului declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând soluţia de admitere a contestaţiei în anulare formulată de inculpatul A. nu pot fi cenzurate în prezenta cale de atac a recursului în casaţie întrucât dispoziţia de admitere a căii extraordinare a contestaţiei în anulare din cuprinsul deciziei penale recurate nu face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. permit exercitarea recursului în casaţie. În acest context se reţine că scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, hotărârea ce poate fi reformată fiind cea pronunţată de instanţa de apel, în soluţionarea fondului cauzei, iar examinarea criticilor se poate realiza numai în temeiul cazurilor de casare limitativ şi expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Examinând criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând greşita reţinere a incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen. în privinţa inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare a banilor, instanţa supremă reţine că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, este reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 când avea următoarea formă: "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25 iunie 2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09 iunie 2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale, reţinându-se, în esenţă, că, în absenţa unei intervenţii legislative, cadrul normativ în vigoare ulterior pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional nu oferă toate elementele necesare unei aplicări clare şi previzibile a normei penale sancţionate. Stabilind natura juridică a acestei din urmă decizii ca fiind aceea a unei decizii simple/extreme, Curtea Constituţională a constatat că, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei hotărâri (25 iunie 2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale (respectiv, 30 mai 2022, data publicării O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28 noiembrie 2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

În speţă, subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. – soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie – instanţa a rejudecat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din 7 decembrie 2017, valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022. S-a reţinut că infracţiunea de spălarea banilor este supusă regimului prescripţiei penale din Noul C. pen., lege reţinută ca fiind mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancţionator.

Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect a fost cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022).

În examinarea criticilor formulate se reţine că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatul A. (infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) a constat în aceea că în datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, a încheiat în calitate de împrumutat, cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1 din 02 decembrie 2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro, în condiţiile în care, aceasta sumă provenea, în realitate, din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa şi de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B..

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, sunt de la 3 la 10 ani închisoare.

Aşadar, prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, este de 8 ani, a început să curgă la data de 6 decembrie 2009 şi s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017, anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dispuse prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că răspunderea penală pentru infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului A. a fost înlăturată în mod corect prin decizia penală recurată, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Cu privire la invocarea hotărârii pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23, Înalta Curte constată că instanţa de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Sfera de aplicare a hotărârii invocate de recurent se limitează aşadar, la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, după cum se menţionează la punctul 65 din hotărâre. Prin urmare, raportat la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern şi al dreptului Uniunii, Înalta Curte constată că infracţiunea ce face obiectul cauzei de faţă iese de sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionată, atât în baza interpretării acesteia, cât şi a jurisprudenţei anterioare a Curţii de Justiţie.

În concluzie, având în vedere, că subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018- 30 mai 2022) nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei penale, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că în speţă, termenul de prescripţie generală s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017.

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2024.

Opinia separată,

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea admiterea cererii de recurs în casaţie formulate de Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, pentru următoarele considerente:

Premisă, pentru pluralitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de fond, pronunţând hotărârea de condamnare, a ales legea mai favorabilă distinct, codul anterior pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi cel in vigoare pentru infracţiunea de spălarea banilor.

Instanţa de recurs s-a raportat exclusiv la infracţiunea de spălarea banilor, pentru care răspunderea penală a fost prescrisă, considerând nerelevantă, în raport cu soluţia sa, pluralitatea infracţională ce a constituit, iniţial, obiectul judecăţii.

Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluţia pe fondul acţiunii penale, pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în urma admiterii contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., poate fi reformată în prezenta cale de atac a recursului în casaţie. Cadrul procesual declanşat de contestaţia în anulare întemeiată pe omisiunea instanţei de apel de a analiza prescripţia răspunderii penale a presupus verificarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, fapt ce s-a reflectat într-o noua şi diferită soluţie a acţiunii penale.

Urmare admiterii contestaţiei în anulare instanţa a rejudecat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din 7 decembrie 2027 şi, în acest cadru procesual, a constatat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, ca efect al Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ignorând problematica specifică a legii penale mai favorabile, aleasă distinct şi diferit pe infracţiunile ce au intrat în pluralitatea infracţională judecată. La pronunţarea soluţiei de admitere a contestaţiei în anulare instanţa a constatat că infracţiunea de spălarea banilor este supusă regimului prescripţiei penale din C. pen. actual, lege apreciată ca fiind mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancţionator.

Soluţia pronunţată este contrară Deciziei nr. 43 din data de 29 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală potrivit căreia:"1. Dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză(...)".

În considerentele acestei decizii s-a statuat: "Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o eroare procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Acest caz nu presupune o error in iudicata, fiindcă rolul său nu este acela de a înlătura o greşită interpretare şi aplicare a legii în ipoteza din cuprinsul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Natura de error in procedendo a acestui caz este subliniată şi în Decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal". (Decizia nr. 43/2023 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 14 iulie 2023).

Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen. a obligat instanţele la excluderea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, astfel încât, odată aleasă, legea mai favorabilă în întregul său[1], se aplica faţă de situaţia juridică a justiţiabilului. Alegerea legii penale mai favorabile, ca fiind cea în vigoare la data săvârşirii faptelor, nu putea fi abandonată pe parcurs, ci era cea care conducea la soluţia integrală a litigiului, pe fondul său şi, de perspectivă, excludea incidenţa deciziilor CCR referitoare la prescripţia specială.

Aplicarea eronată, cu ocazia judecării în fond, a dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă, nu poate avea drept consecinţă o soluţie de favoare, în considerarea prescripţiei răspunderii penale. O astfel de situaţie trebuia subsumată unei erori de judecată, iar nu uneia de procedură şi, drept urmare, nu putea fi remediată pe calea contestaţiei în anulare, soluţia pronunţată în acest cadru asupra acţiunii penale fiind, ca urmare, nelegală.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care se poate solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. În situaţia concretă, recursul vizează o soluţie de încetare a procesului penal.

Ca urmare, considerând că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instituţia recursului în casaţie devine eficientă.

Totodată, având în vedere că în soluţionarea recursului în casaţie sfera de acţiune a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este limitată la constatarea nelegalităţii soluţiei de încetare a procesului penal, fără posibilitatea de rejudecare exhaustivă a acţiunii penale, soluţia ce se impunea a fi pronunţată era aceea a admiterii recursului formulat, de casare a deciziei penale atacate şi de menţinere a deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

[1] Legea mai favorabilă pentru infracţiunea de corupţie a fost considerată C. pen. de la 1969. Pentru infracţiunea de spălare de bani pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, in legile succesive minimul special era acelaşi – 3 ani închisoare (maximul special a fost redus). Potrivit deciziei nr. 62/2019, legea penală mai favorabilă a fost aleasă în funcţie de pedepsele prevăzute în legile succesive (p. 9-10 din considerente). De principiu, alegerea legii anterioare ca fiind cea aplicabilă unei cauze exclude incidenţa problematicii născute ulterior în baza deciziilor CCR referitoare la prescripţie.