Şedinţa publică din data de 18 martie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017.
Pentru a pronunţa această hotărâre, cu referire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, s-a constatat că revizuentul a solicitat anularea Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în raport de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând mai multe hotărâri potrivnice.
Înalta Curte observă că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluţionat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâta B. S.A. (fostă C.).
Or, prin hotărârile în raport cu care se susţine contradictorialitatea, respectiv încheierile din 14 şi 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost soluţionate mai multe cereri de abţinere; prin Decizia nr. 317/11.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, a fost soluţionată o contestaţie în anulare; prin încheierea nr. 1684/14.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, a fost soluţionată o cerere de strămutare.
Aşadar, se constată lipsa identităţii de obiect raportat la decizia a cărei revizuire se solicită şi hotărârile pronunţate anterior, indicate de revizuent.
Totodată, deşi revizuentul susţine că există hotărâri potrivnice pronunţate în acelaşi litigiu de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 1266/12.12.2018 şi Decizia nr. 456/14.07.2021, afirmaţia autorului prezentului demers judiciar în raport de temeiul juridic al cererii formulate nu poate fi primită.
Şi aceasta, întrucât cele două hotărâri judecătoreşti care se pretind a fi contradictorii au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată formulate de reclamantul A..
Cât priveşte Decizia nr. 1272 din 7 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de recurs nr. x/2015, în raport cu care se susţine contradictorialitatea, se observă că autoritatea de lucru judecat, faţă de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, a fost analizată prin Decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Craiova, dată în dosarul nr. x/2017, existenţa acestei autorităţi a lucrului judecat fiind, de altfel, argumentul care a impus soluţia pronunţată.
În raport de elementele litigiilor, s-a reţinut că nu este întrunită, cumulativ, în cauză tripla identitate impusă de cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recursul
Împotriva deciziei anterior menţionate, revizuentul A. declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuentul a susţinut că este incident pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., pentru că decizia a fost pronunţată de un complet de judecată incompatibil absolut. Astfel, se susţine că, deşi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut excepţia tardivităţii cererii de recurs, totuşi instanţa de judecată a respins această excepţie şi a admite recursul promovat de pârâta B. S.A., trimiţând în cauza spre rejudecare, unde s-a soluţionat fără ca pârâta să achite taxa judiciară de timbru.
A criticat şi reţinerea privind existenţa autorităţii de lucru judecat, explicând că această autoritate este o parte a puterii de lucru judecat.
Restul criticilor din memoriul de recurs se referă la netemeinicia cererii de revizuire, solicitând totodată şi judecarea cauzei în lipsă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că prin memoriul de recurs, recurentul a formulat critici privind incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.
Din analiza acestora, se constată că pot fi circumscrise pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ. criticile privind nulitatea deciziei recurate din perspectiva faptului că ar fi fost pronunţată de un complet incompatibil absolut; de asemenea, pot fi circumscrise şi susţinerile privind greşita aplicare a autorităţii de lucru judecat pct. 7 al aceluiaşi articol.
Se constată, totodată, că pct. 6 al art. 488 alin. (1) este formal indicat, în susţinerea acestuia recurentul face referire la greşita aplicare a autorităţii de lucru judecat şi nu arată care considerente ale deciziei recurate ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Cu privire la incidenţa pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., se reţine că acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
În cauza de faţă, recurentul susţine că decizia a fost pronunţată de un complet de judecată incompatibil absolut, în sensul art. 41, art. 42 şi art. 45 din C. proc. civ.
Aceste susţineri sunt nefondate şi vor fi respinse, cu motivarea că prin Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a-II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 a aceleaşi instanţe.
Pentru a fi incidente cazurile de incompatibilitate absolută invocate de recurent, ar fi fost necesar ca judecătorii care au pronunţat Decizia nr. 1316 să fie aceiaşi judecători care au soluţionat dosarul nr. x/2022.
Aceste aspecte nu se verifică în cauză, din cuprinsul celor două decizii rezultă că judecătorii care au pronunţat Decizia nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 sunt diferiţi de cei care au soluţionat dosarul nr. x/2017.
Recurentul a mai criticat decizia instanţei de revizuire, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., apreciind că s-a realizat o nesocotire a dispoziţiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Aceste critici sunt, de asemenea, nefondate.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
În jurisprudenţa referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 şi nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – www.x.ro – în secţiunea de jurisprudenţă], s-a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.
Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.
În cauză, în deplin acord cu instanţa de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că prin Decizia nr. 456 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Craiova, dată în dosarul nr. x/2017, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1272 din 7 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de recurs nr. x/2015; ca urmare, această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.
Înalta Curte are în vedere că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost soluţionat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâta B. S.A. (fostă C.).
Or, prin hotărârile în raport cu care se susţine contradictorialitatea, respectiv încheierile din 14 şi 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost soluţionate mai multe cereri de abţinere; prin Decizia nr. 317/11.02.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2020, a fost soluţionată o contestaţie în anulare; prin încheierea nr. 1684/14.09.2021 în dosarul nr. x/2021, a fost soluţionată o cerere de strămutare.
De asemenea, prin Decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, a fost soluţionat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 12.12.2016 - 12.06.2017, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâta D. S.A.; prin decizia nr. 393/17.02.2021 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, a fost soluţionat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 27 martie 2013 şi 23 noiembrie 2016, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâta D. S.A.
Totodată, prin Decizia nr. 1272/7.07.2020 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2015, au fost soluţionate recursurile declarate împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru mai multe perioade din anii 2014-2016, inclusiv pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâtele D. S.A. şi B. S.A.; prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost soluţionat un apel declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în primă instanţă într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, părţi în acest litigiu fiind reclamantul A. şi pârâta B. S.A. (fostă C.). Această din urmă hotărâre a fost menţinută prin decizia a cărei revizuire se solicită, nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A..
Aşadar, în mod legal s-a constatat lipsa identităţii de obiect raportat la decizia a cărei revizuire se solicită şi hotărârile pronunţate anterior, indicate de revizuent.
Mai mult, este corectă şi reţinerea instanţei de revizuire, în sensul că cererea de chemare în judecată finalizată prin Decizia nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se solicită, vizează o perioadă diferită cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, faţă de perioada cuprinsă între 12 decembrie 2016 şi 12 iunie 2017, reţinută în hotărârea pronunţată anterior şi în raport cu care se susţine contradictorialitatea, respectiv decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x; de asemenea, în cererea de chemare în judecată finalizată prin decizia a cărei revizuire se solicită a avut calitate procesuală pasivă B. S.A. (fostă C.), iar, în litigiul finalizat prin decizia nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019, în raport cu care se susţine contradictorialitatea, pârâtă a fost D. S.A., astfel că părţile sunt diferite.
În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul la despăgubiri al recurentului, faţă de împrejurarea că a fost debranşat nelegal în luna februarie 2013.
În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2441 din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.