Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Evocarea litigiilor în care au fost pronunţate deciziile în raport de care se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat
În cadrul dosarului nr. x/2012, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, urmare a disjungerii cererii reconvenţionale formulată în dosarul nr. x/2012, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei obligarea acestora la retragerea întregii construcţii faţă de limita de proprietate, cu distanţa legală prevăzută de Noul C. civ., arătând că această măsură trebuie luată pentru ca noua construcţie să nu se mai sprijine pe construcţia casei sale şi pentru a elibera peretele calcan, canalizarea subterană comună celor două apartamente situată sub peretele calcan, precum şi fundaţia comună de supra sarcina pe care o descarcă noua construcţie mai grea şi mai rigidă, care din cauza acestor caracteristici, diferite de construcţia uşoară a apartamentului nr. x, tavanele fiind din trestie, faţă de placa de beton armat turnată peste parter la apartamentul nr. x, accelerează tasarea pronunţată, deja existentă, la peretele de calcan, cu consecinţe dezastroase pentru apartamentul nr. x. Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la repararea daunelor provocate imobilului sau din cauza edificării noii construcţii.
Prin sentinţa nr. 4269 din 24 martie 2016, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor interlocutorii vizate prin criticile dezvoltate prin motivele de apel, reclamanta A. a declarat apel.
Prin Decizia nr. 3935 din 10 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 368 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privind primul capăt de cerere cu obiect retragerea întregii construcţii. A admis recursul formulat de recurenta reclamantă A. împotriva deciziei tribunalului, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de aceasta. A schimbat, în parte, sentinţa apelată nr. 4269/24.03.2016 şi a respins cererea având ca obiect retragerea întregii construcţii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În cadrul dosarului nr. x/2020, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, la 17 iulie 2020, contestatorii D. şi E. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimata Primăria sectorului 3 a Municipiului Bucureşti, să se dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare, suspendarea executării silite până la judecarea contestaţiei la executare, anularea executării silite însăşi, precum şi a tuturor actelor şi modalităţilor de executare, implicit anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, emise de către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti la 20 februarie 2020, în dosarul nr. x/2020.
Prin încheierea din 20 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2359/27.02.2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 3807A din 14.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în ceea ce priveşte obligaţia debitorului B. de a desfiinţa lucrările executate fără autorizaţie de construire în str. x, Corp B2, Bucureşti, arătate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x
Prin sentinţa nr. 12526 din 17 decembrie 2020, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins contestaţia la executare, formulată de contestatori, în contradictoriu cu intimata Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti şi intervenienta accesorie A., ca neîntemeiată. A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta A. în interesul intimatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 1509A din 8 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, D. şi E. au formulat cerere de revizuire.
În argumentarea căii extraordinare de atac, au susţinut că Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 368 din 12 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 2464 din 8 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1509A din 8 iunie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2020, formulată de revizuenţii D. şi E..
În motivarea hotărârii, s-au avut în vedere prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., raportate la art. 435 din acelaşi act normativ, şi, analizând cele două litigii în raport de care s-a invocat nesocotirea autorităţii de lucru judecat, efect pozitiv, s-a observat că nu rezultă o identitate de părţi, pentru a fi în prezenţa ipotezei de revizuire reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, Decizia nr. 368 din 12 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2012 a soluţionat în recurs o acţiune cu obiect obligaţie de a face, pornită de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..
Litigiul configurat în dosarul nr. x/2020, care s-a finalizat prin Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a privit judecarea unei contestaţii la executare, declanşată de contestatorii D. şi E. în contradictoriu cu intimata Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti şi intervenientul accesoriu A..
Instanţa a reţinut că Primăria sectorului 3 a Municipiului Bucureşti nu a fost parte la judecata litigiului finalizat prin sentinţa nr. 368 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind terţ faţă de hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2012; ca urmare, a constatat că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a Deciziei nr. 368 din 12 iulie 2018, în ce priveşte hotărârea obiect al revizuirii.
Recursul
Împotriva acestei ultime decizii, contestatorii D. şi E. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea revizuirii; să se constate că Hotărârea nr. 1509/08.06.2022 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 în data de 08.06.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 368/12.07.2018 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2012; să fie schimbată Hotărârea nr. 1509/08.06.2022 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în sensul să fie admisă excepţia puterii de lucru judecat şi pe cale de consecinţă să fie admis apelul, să se modifice în tot sentinţa atacată şi rejudecând contestaţia la executare, să fie admisă astfel cum a fost formulată, respectiv să fie anulată executarea silită însăşi precum şi toate actele şi modalităţile de executare.
În motivarea căii extraordinare de atac, au susţinut că decizia pronunţată nu ţine seama de realitatea complexă a speţei.
Detaliind, recurenţii au făcut un istoric al dosarelor în care s-au pronunţat atât Decizia nr. 368/2018, cât şi sentinţa nr. 2359/2016, arătând că aceste procese nu aveau cum să aibă aceleaşi părţi, însă aveau acelaşi interes particular al intimatei A.. Cum intimata a fost parte în ambele procese, apreciază că este îndeplinită condiţia impusă de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a opera autoritatea de lucru judecat, sub aspect pozitiv.
Apreciază că cererea de revizuire este întemeiată, întrucât în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti au invocat excepţia puterii de lucru judecat, ce a fost respinsă, reţinându-se mai multe chestiuni, mai ales că sentinţa nr. 2359/2017 este opozabilă părţilor, iar nu terţului dobânditor al dreptului de proprietate asupra construcţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii au criticat decizia recurată din perspectiva nelegalei interpretări a condiţiei impuse de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. legată de identitatea părţilor, care a dus la concluzia greşită în sensul că nu ar opera autoritatea de lucru judecat, sub aspect pozitiv.
Această critică va fi analizată de instanţă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.
Înalta Curte are în vedere că cererea de revizuire formulată de D. şi E. a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar în motivarea acesteia s-a susţinut că Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă înfrânge autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 368 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2012, precum şi că nu ar fi fost respectată puterea de lucru judecat stabilită prin ultima decizie menţionată.
Se reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri"; aşadar, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; între litigii să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea acestui remediu procesual este ca o judecată ulterioară să nu poată contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi (aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.), cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi (efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.).
Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale – adică se produce doar între aceleaşi părţi care să fi stat în judecata ambelor procese – şi pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.
Aşadar, în ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat, condiţia triplei identităţi nu este pretinsă de lege, fiind suficient ca între aceleaşi părţi să se fi purtat anterior un alt proces (litigiu) în care să se fi tranşat o chestiune litigioasă, în sensul art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care să aibă legătură cu procesul în curs.
Prin urmare, pentru a se putea reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, legea pretinde condiţia identităţii de părţi, fără însă a impune şi identitatea de obiect şi cauză ale cererii în justiţie, fiind suficientă existenţa unei simple legături între chestiunile litigioase din cele două procese.
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că instanţa de revizuire a apreciat corect că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a deciziei civile nr. 368 din 12 iulie 2018, în ce priveşte hotărârea obiect al revizuirii.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că prin cererea de revizuire ce are ca temei de drept art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut că Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă înfrânge autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 368 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2012, precum şi că nu ar fi fost respectată puterea de lucru judecat stabilită prin ultima decizie menţionată.
În cauză, dosarul nr. x/2012 a avut ca obiect cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 21.09.2012, urmare a disjungerii cererii reconvenţionale formulate în dosarul nr. x/2012, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei obligarea acestora la retragerea întregii construcţii faţa de limita de proprietate, cu distanţa legală prevăzută de Noul C. civ., arătând că această măsură trebuie luată pentru ca noua construcţie să nu se mai sprijine pe construcţia casei sale şi pentru a elibera peretele calcan, canalizarea subterana comuna celor doua apartamente, situată sub peretele calcan, precum şi fundaţia comuna, de supra sarcina pe care o descarcă noua construcţie mai grea şi mai rigidă, care din cauza acestor caracteristici diferite de construcţia uşoară a apartamentului nr. x, tavanele fiind din trestie, faţă de placa de beton armat turnata peste parter la apartamentul nr. x, accelerează tasarea pronunţată, deja existentă, la peretele de calcan, cu consecinţe dezastroase pentru apartamentul nr. x.
Prin încheierea din data de 07.11.2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia puterii de lucru judecat reglementă de art. 166 din C. proc. civ. de la 1865 (în ce priveşte această excepţie, terminologia C. proc. civ. 1865 era diferită de cea a Noului C. proc. civ., art. 166 reglementând expres excepţia puterii de lucru judecat, iar nu excepţia autorităţii de lucru judecat), iar prin sentinţa civilă nr. 4269/24.03.2016, Judecătoria Sectorului 3 a respins cererea ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 368 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privind primul capăt de cerere având ca obiect retragerea întregii construcţii, a admis recursul formulat de recurenta reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3935/10.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi C., a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. şi a schimbat în parte sentinţa apelată nr. 4269/24.03.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a respins cererea reclamantei având ca obiect retragerea întregii construcţii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
La rândul său, dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect contestaţia formulată de contestatorii D. şi E., prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti să se dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare, suspendarea executării silite până la judecarea contestaţiei la executare, anularea executării silite însăşi precum şi a tuturor actelor şi modalităţilor de executare, implicit anularea încheierii de încuviinţare a executării silite emise de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în data de 20.02.2020 în dosarul nr. x/2020, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 12526/17.12.2020, Judecătoria Sectorului 3 a respins contestaţia la executare formulată de contestatorii D. şi E., în contradictoriu cu intimata Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti şi intervenienta accesorie A., ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie accesorie formulata de intervenienta A. in interesul intimatului.
Prin Decizia nr. 1509A din 8 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanţii-contestatori D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 12526/17.12.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti prin Primar şi cu intimata intervenientă A., ca nefondat.
Aşadar, se constată că este legală reţinerea instanţei de revizuire, în sensul că cele două litigii anterior prezentate nu întrunesc identitatea de părţi, primul litigiu având loc între reclamanta A. şi pârâţii B. şi C., iar cel de-al doilea între contestatorii D. şi E., intimata Primăria Sector 3 a Municipiului Bucureşti şi intervenienta A..
Nu pot fi primite argumentele recurenţilor, în sensul că identitatea de părţi între cele două litigii se apreciază din punct de vedere al părţilor principale de la care a plecat litigiul sau al intereselor acestora.
Înalta Curte reţine că identitatea de părţi între litigii se verifică din perspectiva art. 55 din C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces".
Ca urmare, nu este incidentă ipoteza de revizuire susţinută în cauza pendinte, câtă vreme Primăria sectorului 3 a Municipiului Bucureşti nu a fost parte la judecata litigiului finalizat prin sentinţa nr. 368 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind terţ faţă de hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2012.
În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii D. şi E. împotriva Deciziei nr. 2464 din 8 decembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2024.