Şedinţa publică din data de 25 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în majoritate, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., S.C. FFF. S.R.L., S.C. FFF. S.R.L., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT. şi UUU. şi partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei penale nr. 45/F din data de 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală în dosarul nr. x/2016.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi încheierile din datele de 15 ianuarie 2018 şi 8 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia penală şi rejudecând, în fond, printre altele, s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatei VVV. din 2 (două) infracţiuni continuate de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) şi art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata VVV. la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. i-a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
A fost dedusă din durata pedepsei principale perioada reţinerii şi arestării la domiciliu de la 25.11.2014 până la 24.02.2015.
În baza art. 396 alin. (6) şi (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpata VVV. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în forma instigării, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru comiterea a 2 (două) infracţiuni de evaziune fiscală, ambele prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii S., VVV., S.C. FFF. S.R.L, GGG. (acesta din urmă în limita sumei de 85.382 RON), G. (acesta din urmă în limita sumei de 636.482 RON) şi alţi inculpaţi (aceştia din urmă numai în limita propriilor contribuţii, astfel cum sunt identificate în prezenta hotărâre), la plata sumei de 2.091.387 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere corespunzătoare, datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.
De asmenenea, au fost obligaţi în solidar inculpaţii S., VVV., S.C. FFF. S.R.L, GGG. (acesta din urmă în limita sumei de 127.863 RON), G. (acesta din urmă în limita sumei de 508.372 RON) şi alţi inculpaţi (aceştia din urmă numai în limita propriilor contribuţii, astfel cum sunt identificate în prezenta hotărâre) la plata sumei de 1.760.678 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere corespunzătoare, datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.
S-a dispus şi luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S. şi VVV. (pentru ambii până la concurenţa sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurenţa sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) şi S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei de 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).
În baza art. 276 alin. (1)-(2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata VVV. la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, avansate în primă instanţă.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut, în esenţă, că este fondată critica apelantei parte civilă, privind omisiunea primei instanţe de a face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul comiterii unei infracţiuni prevăzute de legea specială, în baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., astfel încât a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor autori ai infracţiunii, persoane fizice sau juridice.
În acest sens, s-a avut în vedere că măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală au vizat exclusiv anumite categorii de bunuri, cum ar fi: autovehicule aparţinând societăţilor inculpate (valorificate ulterior pe parcursul procesului), bunuri imobile aparţinând S.C. FFF. S.R.L. (indisponibilizate şi în prezent) şi sumele de bani ridicate de la inculpatul S..
În raport cu valoarea prejudiciului nerecuperat, stabilită prin decizia apelată, dând eficienţă caracterului obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, dar şi cerinţei de proporţionalitate a acestei categorii de măsuri procesuale cu scopul urmărit, Înalta Curte a apreciat că se impune luarea măsurilor asigurătorii şi asupra restului sau, după caz, a totalităţii bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S. şi VVV. – în majoritate (pentru ambii până la concurenţa sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurenţa sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) şi S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).
Împotriva dispoziţiei de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021, prin apărător ales, a formulat prezenta contestaţie inculpata VVV., fără a prezenta motivele contestaţiei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 25 martie 2024, termen la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată VVV. şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestaţia ca fiind nefondată, urmând a o respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prealabil examinării criticilor formulate în cauza de faţă, se constată că prezenta contestaţie este formulată exclusiv împotriva dispoziţiei de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În limitele astfel precizate, examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători reţine, sub un prim aspect, că măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale reale, eminamente temporare, provizorii şi constau în indisponibilizarea bunurilor şi a veniturilor aparţinând inculpatului şi persoanei responsabile civilmente, în vederea asigurării reparării pagubei şi, după caz, a bunurilor inculpatului sau ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile supuse confiscării, atunci când măsura asigurătorie se dispune în vederea confiscării speciale.
Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva respectivul bun ori veniturile ce fac obiectul măsurii, astfel ca partea civilă să îşi poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare sau organul specializat să poată executa, după caz, pedeapsa pecuniară sau măsura confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare.
Din analiza modului de redactare a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen. rezultă că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care legiuitorul a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise ori consecinţele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează, distinct de aspectele de legalitate, la examinarea subzistenţei unei juste proporţionalităţi între restrângerea astfel adusă dreptului de proprietate al inculpatului sau, după caz, al terţului deţinător al bunului, şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi de natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza WWW. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza WWW. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin persoanei acuzate sau, după caz, unui terţ, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Ca atare, reţinând că dispoziţia din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021 privind luarea măsurilor asiguratorii este supusă căii de atac a contestaţiei, se constată că instanţa de apel a procedat în mod legal, prin prisma criteriilor anterior arătate, la luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S. şi VVV. (pentru ambii până la concurenţa sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurenţa sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) şi S.C. FFF. S.R.L. (până la concurenţa sumei de 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).
Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Astfel, se observă că infracţiunile pentru care a fost condamnată inculpata VVV., respectiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal fac parte din legea anterior menţionată, astfel încât dispoziţiile prezentate sunt pe deplin aplicabile în cazul inculpatei, iar luarea măsurilor asiguratorii s-a dispus în scopul reparării pagubei rezultate din comiterea infracţiunii, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor judiciare.
De asemenea, având în vedere că, la acest moment procesual, cauza a fost soluţionată în mod definitiv, raportat şi la soluţia de condamnare a inculpatei VVV., soluţie bazată pe un vast probatoriu administrat în cauză, se constată subzistenţa unei juste proporţionalităţi între restrângerea astfel adusă dreptului de proprietate a inculpatei şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, instanţa fondului a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei VVV..
Pentru aceste motive, contestaţia formulată de inculpata VVV. împotriva dispoziţiei de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021 va fi respinsă ca nefondată.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata VVV. împotriva dispoziţiei de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2024.