Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 82/2024

Decizia nr. 82

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 iunie 2022 a fost înregistrată sub dosar nr. x/2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţie contencios administrativ şi fiscal contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4821 din 28 septembrie 2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţă, pronunţată la data de 9 decembrie 2022 în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevede că "(1) Judecătorul va suspenda judecata: …2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.".

Prin Decizia nr. 5619 din 24 noiembrie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de perimare, invocată din oficiu şi a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4241 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei ultime decizii, S.C. A. S.R.L. a formulat recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.

Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că: "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente şi în cauza pendinte.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru recurs este de 100 RON.

În cauză, recurentei i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului la 4 martie 2024, potrivit dovezii de înmânare, aflate la fila x din prezentul dosar.

La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că recurenta S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă din referatul grefei aflat la fila x; în consecinţă, va face aplicarea dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ. şi va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 5619 din 24 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2024.