Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2021.1.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte – secţia penală a reţinut, în esenţă, că prin încheierea penală nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2021.1, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 141 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, privindu-l pe acelaşi inculpat, dispunându-se, totodată, începerea judecăţii.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestaţie în anulare, indicând cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a contestaţiei în anulare şi suspendarea executării hotărârii atacate prin care instanţa de cameră preliminară a respins contestaţia şi s-a dezinvestit de această procedură, până la soluţionarea contestaţiei în anulare, fixarea unui termen de judecată după admiterea în principiu, admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea încheierii nr. 8/11.10.2023 şi acordarea unui alt termen pentru compunerea legală a completului, cu consecinţa rejudecării cauzei după desfiinţare, având ca obiect administrarea oficială a înscrisului emis de B. şi analiza contestaţiei în procedura camerei preliminare.
Examinând contestaţia în anulare formulată de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte a reţinut că această cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).
Înalta Curte – secţia penală a reţinut că inculpatul A. a declarat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023 pronunţată de judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte, în dosarul nr. x/2021.1, încheiere prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei.
În acest sens, s-a reţinut că prin decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 19 februarie 2018, Curtea Constituţională a statuat că formularea contestaţiei în anulare cu privire la încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă.
Totodată, în decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Or, în atare condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Totodată, faţă de soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată de inculpatul A., instanţa supremă a constatat că cererea de suspendare a executării hotărârii a rămas fără obiect, iar cererea de recuzare nu poate face obiectul analizei în această cauză.
Împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023, contestatorul inculpat A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2024. Primul termen a fost fixat, în mod aleatoriu, la data de 4 martie 2024, termen la care judecarea cauzei s-a amânat, faţă de lipsa contestatorului şi a apărătorului ales al acestuia. La termenul din data de 1 aprilie 2024, au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor fi reluate.
Prin contestaţia formulată de contestatorul inculpat A., s-a arătat, în esenţă, că o astfel de contestaţie este admisibilă, din perspectiva art. 4251 alin. (1) teza a II-a, alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. pen., deoarece se referă la o hotărâre definitivă fără cale de atac ce vizează vătămarea uni interes legitim referitor la recuzarea preşedintelui de complet învestit cu judecarea unei contestaţii, în procedura camerei preliminare, hotărâre ce nu trebuie confundată cu hotărârile definitive care au avut cale de atac, respectiv hotărârile rămase definitive prin neapelare, hotărârile date în apel şi hotărârile pronunţate de o instanţă de apel incompatibilă, fie în apel în faza de judecată, fie în calea contestaţiei în procedura camerei preliminare, reglementate în cazurile contestaţiei în anulare prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Contestatorul inculpat a invocat şi nulitatea absolută a hotărârii atacate, respectiv decizia nr. 753/14.11.2023, având în vedere că, deşi instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare "examinează admisibilitatea in principiu, în camera de consiliu", potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., în cauză, instanţa a examinat admisibilitatea în principiu în şedinţă publică, în prezenţa mai multor avocaţi şi justiţiabili.
Totodată, s-a susţinut că, prin soluţia pronunţată, contestatorul a fost vătămat în interesul său legitim de a uza de un caz de incompatibilitate a instanţei de apel, imediat după ce a luat cunoştinţă despre acest caz, prin interpretarea greşită a textului de lege prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., care se referă la incompatibilitatea unei instanţe de apel care judecă atât hotărârile pronunţate în apel cât şi hotărârile contestate la o instanţă de apel, ca instanţă superioară.
Astfel, contestatorul inculpat A. a arătat că, din cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. şi art. 24 din Legea nr. 304/2022, rezultă că secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă ca instanţă de apel şi contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de însăşi secţia penală în primă instanţă, aşa cum sunt şi încheierile (hotărârile) soluţionate în faza procedurii de cameră preliminară. Cu alte cuvinte, o instanţă de apel incompatibilă se poate încadra atât în situaţia când judecă în apel cât şi în situaţia în care judecă în calea de atac a contestaţiilor, situaţii totuşi total diferite.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul inculpat A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Această normă constituţională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate şi, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii.
Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Însă, dreptul garantat de dispoziţiile constituţionale anterior menţionate, nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, fără a putea fi supus vreunei condiţionări, ci legiuitorul stabileşte reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale, nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 şi nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005).
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, acesta putând fi supus unor restricţionări legitime (Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, 29392/95, hotărârea din 10.05.2001).
În privinţa căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele şi forma de declarare a acestora, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că art. 4251 din C. proc. pen. reglementează dispoziţii generale referitoare la calea ordinară de atac a contestaţiei, care se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, textul de lege fiind aplicabil când legea nu prevede altfel.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. vizează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, cu privire la care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri
Prevederile art. 432 din C. proc. pen. reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) se referă explicit la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, respectiv sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. În concluzie, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. vizează exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
Prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale incidente, se constată că, în cauză, contestatorul inculpat A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2021.1.
Prin urmare, hotărârea atacată este pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fiind o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.
Astfel, se constată că, în cauză, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată şi care nu este susceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În consecinţă, având în vedere că prin lege, nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători constată că exercitarea contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023, nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, inclusiv în considerentele hotărârii atacate, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2024.