Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Asupra recursului;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin decizia civilă nr. 2155 din 25 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2757 din 9 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de revizuire a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiţia ca hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate în procese diferite.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta A. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.
Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenta-revizuentă susţine că, în cauză, sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că decizia nr. 2757/2023 şi decizia nr. 4181/2022 sunt decizii definitive pronunţate asupra fondului şi există contrarietate între dispozitivele şi considerentele acestora. Mai arată că între cele două hotărâri este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
În continuare, prin memoriul de recurs, recurenta face o prezentare amplă a hotărârilor pronunţate în cauză.
3. Apărările părţilor
Intimatul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivelor de recurs, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Recurenta A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat decăderea intimatei Şcoala Gimnazială nr. 79 din dreptul a propune probe şi de a invoca excepţii pentru că nu a depus întâmpinarea în termenul legal. A invocat, de asemenea, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al ISMB pentru consilierul juridic care a semnat întâmpinarea.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Se constată că deşi motivele recurs au fost întemeiate explicit pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., criticile formulate privesc, în realitate, încălcarea regulilor de procedură vizând autoritatea de lucru judecat, situaţie în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Condiţia contrarietăţii de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire şi care au fost pronunţate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situaţia în care soluţiile contrare au fost pronunţate în aceeaşi cauză.
Or, în speţă, analizând hotărârile pe care revizuenta le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în etape procesuale distincte ale aceleiaşi pricini, respectiv, între decizia prin care a fost soluţionat apelul şi decizia prin care a fost soluţionată cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii pronunţate în apel.
Se reţine că, prin decizia civilă nr. 4181 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de A., în calitate de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 7662 din 8 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială nr. 79 şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, schimbând, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtelor la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat (capătul 1 de cerere) ca rămasă fără obiect, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin decizia civilă nr. 2757 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 4181 din 28 iunie 2022.
Astfel, hotărârile despre care se susţine că ar fi contradictorii în sensul art. art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au fost pronunţate în exercitarea căilor de atac de care revizuenta a uzat conform legii, în fond şi rejudecare, nefiindu-le deci, aplicabile, dispoziţiile legale anterior citate.
Instanţa supremă reiterează că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărârt.
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiţiei ca aceasta să fie dată în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorităţii lucrului judecat.
Prin sintagma "aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiei triplei identităţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin hotărârile invocate nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în faze sau cicluri procesuale diferite.
Aceasta deoarece, în cadrul aceluiaşi proces nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
Faţă de argumentele precedente, vor fi respinse susţinerile recurentei cu privire la faptul că hotărârile pretins a fi potrivnice pot fi pronunţate în acelaşi dosar, dar în două cicluri procesuale diferite.
Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanţa de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.
Se observă că, în realitate, prin criticile formulate, recurenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2155 din 25 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.