Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin decizia nr. 1674 din 20 septembrie 2023 pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023 a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2303/A/2022 din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ca tardiv formulată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.
2. Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024.
Prin cererea formulată, recurentul-revizuent a solicitat repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, judecarea cererii de revizuire din 15.01.2023 în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (1)-(6) din C. proc. civ., încuviinţarea cererii de revizuire şi anularea ultimei hotărâri potrivnice, respectiv a deciziei civile nr. 2303/A din 16.11.2022 a Curţii de Apel Cluj.
3. Apărările părţilor
Intimata Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat cererea pe pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., fiindcă se referă la greşita aplicare a regulilor de procedură civilă.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
Înalta Curte reţine că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 2303/A/2022 din 16 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile definitive cu nr. 858/A din 9 iunie 2021, pronunţată de acelaşi complet de judecată în dosarul nr. x/2020, având ca obiect actualizarea pensiei militare de stat conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 223/2015, în forma lor în vigoare.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 2303/A din 16 noiembrie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 16 noiembrie 2022 şi s-a împlinit la 16 decembrie 2022.
Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, la 16 ianuarie 2023, conform dovezii de înregistrare aflate la dosarul x/2023 al acestei instanţe.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 16 noiembrie 2022 şi s-a împlinit la 16 decembrie 2022.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 16 ianuarie 2023, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor. Astfel, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 545/2022, a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. În acest context, Curtea Constituţională a arătat că prin art. 511 din C. proc. civ. s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind şi momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce priveşte termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Înalta Curte observă că, ceea ce se invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătoreşti şi asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat.
Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.
Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurentul.
Înalta Curte reţine, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Totodată, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1674 din 20 septembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.