Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea disciplinară
Prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024, din dosarul nr. x/2023, Consiliul Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a aplicat doamnei judecător, cu majoritate, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b) şi s) teza I din acelaşi act normativ.
A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară şi aplicării pârâtei judecător A. a sancţiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură" doar pentru săvârşirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi respingerii acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară pentru săvârşirea abaterii disciplinare de la art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a incidenţei principiului ne bis in idem.
A mai fost exprimată o a doua opinie separată, în sensul respingerii acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară pentru săvârşirea abaterilor disciplinare de la art. 271 lit. b) şi s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a incidenţei principiului ne bis in idem.
Hotărârea de suspendare
Prin hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători, s-a dispus, cu majoritate, suspendarea din funcţie a pârâtei judecător A., în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că, în cauză, s-a urmărit necesitatea şi proporţionalitatea măsurii suspendării din funcţie a pârâtei împotriva căreia s-a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, în dosarul nr. x/2023, în care s-a aplicat doamnei judecător A. sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", în contextul reţinerii mai multor abateri disciplinare.
În concret, s-a reţinut că doamna judecător, învestită fiind cu soluţionarea unui dosar penal, a manifestat o atitudine nedemnă faţă de procurorul de şedinţă şi nu i-a permis acestuia să pună concluzii în cauză, încălcând, cu rea-credinţă, dispoziţiile art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.
În lumina considerentelor Hotărârii pronunţate la 20.10.2020 în cauza B. împotriva României, precum şi în contextul situaţiei de fapt enunţate în cadrul hotărârii de sancţionare cu excluderea din magistratură, secţia pentru judecători cu majoritate a reţinut că, faţă de natura, gravitatea abaterilor reţinute şi urmările acestora, se impune suspendarea din funcţie a contestatoarei începând cu data de 12.03.2024.
Contestaţia formulată
Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2024, doamna judecător A. a formulat contestaţie împotriva hotărârii menţionate anterior
O primă critică susţinută de contestatoare este aceea că hotărârea de suspendare nu este motivată. Arată contestatoarea că motivarea hotărârii se rezumă la a enumera criteriile legale de evaluare a suspendării din funcţie, ceea ce nu corespunde exigenţelor unei motivări adecvate a actului contestat, nu numai prin lipsa raţionamentului care a condus la luarea unei astfel de măsuri, ci şi raportat la efectele pe care le produce asupra carierei în magistratură şi a drepturilor salariale. Or, susţine contestatoarea că un asemenea act îi produce o vătămare gravă, prin lipsa veniturilor pe perioada suspendării din funcţie, ca unică sursă de existenţă.
În al doilea rând, în ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate, arată că aceasta nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022. Arată contestatoarea, că, în esenţă, prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din dosarul nr. x/2023, s-a reţinut că, la termenul de judecată din data de 24.03.2022, la judecarea dosarului nr. x/2022, privind contestaţia la executare, formulată de Ministerul Public, a manifestat o atitudine nedemnă fată de procurorul de şedinţă, căruia nu i-a permis să pună concluzii, încălcând, astfel, cu rea-credinţă, dispoziţiile art. 597 alin. (4) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.
Cu titlu prealabil, arată că, pe fondul cauzei, a invocat principiul ne bis in idem, întrucât, prin hotărârea nr. 4/J din 15.03.2023, din dosarul disciplinar nr. x/2022, instanţa disciplinară, cu majoritate, a dispus sancţionarea sa disciplinară cu excluderea din magistratură, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, reţinându-se în sarcina sa, printre altele, reaua-credinţă manifestată în acelaşi dosar, cu nr. x/2022, care rezultă, printre altele, inclusiv din dialogul pe care l-a purtat cu procurorul de şedinţă în timpul dezbaterilor, avându-se în vedere, ca probă, chiar înregistrarea şedinţei de judecată din 24.03.2022. Prin urmare, acest dialog a fost deja considerat ca dovadă a vinovăţiei sale pe care a manifestat-o la judecarea dosarului nr. x/2022
Prin decizia civilă nr. 232 din 30.10.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a dispus admiterea recursului pe care l-a declarat, casarea hotărârii de fond şi, rejudecând, respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară.
Cât priveşte natura, gravitatea şi urmările abaterilor disciplinare, la aplicarea sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, a fost avută în vedere încălcarea, cu rea-credinţă, a dispoziţiilor art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.. Prin urmare, instanţa disciplinară, în majoritate, i-a aplicat sancţiunea cea mai gravă, a excluderii din magistratură şi, apoi, a dispus suspendarea sa din funcţie, pentru că a întrerupt procurorul să susţină în dezbateri.
Natura, gravitatea şi urmările nedemnităţii în funcţie şi a relei-credinţe sunt doar de ordin teoretic, pentru că, în mod concret, întreruperea în sala de judecată a unui procuror sau a unei părţi constituie atributul activ legal şi firesc al preşedintelui de complet, fundamentat pe dispoziţiile art. 388 alin. (4) din C. proc. pen.. Din discuţia purtată în sala de judecată la 24.03.2022, rezultă că i-a solicitat procurorului de şedinţă, în mod expres, să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranşată definitiv, de către acelaşi complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare am făcut referire.
Din încheierea de şedinţă din data de 23.03.2022, din dosarul nr. x/2020, prin care, în complet de apel, a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, şi, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, ambele formulate de Ministerul Public, rezultă că a participat un alt procuror, astfel că i-a solicitat acestuia să precizeze dacă cunoaşte soluţia şi motivarea anterioară, din urmă cu o zi, prin care a arătat că instanţa de apel s-a dezînvestit şi nu poate răspunde pentru chestiunile administrative privind circuitul unui dosar. În calitate de preşedinte de complet de apel, a adresat întrebări procurorului de şedinţă, în vederea clarificării situaţiei juridice în care se afla cauza dedusă judecăţii şi stabilirii cadrului procedural al exercitării unei alte căi de atac, întemeiată pe aceleaşi argumente. Din decizia penală nr. 312/A din 24.03.2022, din dosarul nr. x/2022, prin care instanţa de apel s-a pronunţat asupra contestaţiei la executare, rezultă că Ministerul Public a invocat temeiul de drept prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care se referă la nelămurirea unei hotărâri judecătoreşti. Or, situaţia de fapt invocată de Ministerul Public nu avea nicio legătură cu temeiul de drept invocat în scris şi, de aceea, a solicitat explicaţii procurorului de şedinţă pe acest aspect. Contestatoarea apreciază că nu este vina preşedintelui de complet de apel că procurorul de şedinţă nu a putut oferi un răspuns lămuritor referitor la neclaritatea şi ambiguitatea căii de atac, prin contradicţia dintre motivul în fapt şi motivul în drept invocate.
În hotărârea de sancţionare disciplinară, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că urmările produse constau în "(...) deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public, precum şi a interesului public, general". Această susţinere, în opinia contestatoarei, este goală de conţinut, neavând aplicabilitate şi credibilitate. Dimpotrivă, susţine că opinia publică are încredere că actul de justiţie este îndeplinit de judecătorii activi şi fermi în sala de şedinţă, iar fermitatea nu poate fi nici confundată şi nici asimilată abuzului. Interesul în aflarea adevărului, prin adresarea de întrebări procurorului şi părţilor, constituie dovada că judecătorul stăpâneşte dosarul şi îşi manifestă rolul activ, ca garanţii ale unui act de justiţie bine înfăptuit.
În ceea ce priveşte necesitatea şi proporţionalitatea suspendării din funcţie, în raport cu scopul urmărit, în opinia contestatoarei, trebuie verificat dacă evitarea unor asemenea urmări grave în viitor, constând în "(...)deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public, precum şi a interesului public, general", se poate realiza numai prin dispunerea măsurii suspendării sau este posibilă prin intermediul altor măsuri de natură administrativă.
În continuare, contestatoarea prezintă istoricul a patru dosare disciplinare împotriva cărora a formulat recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au fost admise, desfiinţându-se sancţiunile aplicate.
Mai arată că, în luna decembrie a anului 2023, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti a dispus trimiterea sa pentru a îşi desfăşura activitatea la secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal. Învederează că la acest moment face parte dintr-un complet de recurs în materie civilă, fără a mai putea interacţiona cu procurorii din cauzele penale. În plus, arată că procurorul de şedinţă căruia i-a solicitat lămuriri şi a fost eliberat din funcţie, prin pensionare. Această decizie a procurorului de a se pensiona nu poate fi rezultatul acţiunii sale de a-l întrerupe în şedinţa din data de 24.03.2022, întrucât a trecut o perioadă de aproximativ 2 ani de la judecarea dosarului respectiv.
Contestatoarea a formulat, de asemenea, în temeiul art. 52 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 cu aplicarea art. 52 alin. (11) din aceeaşi lege şi art. 15 alin. (1)- alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secţia pentru judecători.
În speţă, arată contestatoarea, există o îndoială neîndoielnică privind legalitatea hotărârii de suspendare din funcţie, atât prin nemotivare, cât şi prin prisma principiului ne bis in idem, invocat pe fond şi reţinut în opiniile separate.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 pagubă iminentă înseamnă, printre altele, un prejudiciu material viitor şi previzibil, condiţie care, de asemenea, este îndeplinită. Deşi suspendarea din funcţie are caracter temporar, presupune lipsirea totală de venituri şi imposibilitatea exercitării profesiei până la judecarea definitivă a procedurii disciplinare. De asemenea, cu toate că pe durata suspendării judecătorului nu îi mai sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi, nu are posibilitatea să identifice un alt loc de muncă, în care să exercite profesia juridică.
Arată că are o vechime de peste 26 ani în profesia de judecător, ca unică profesie existenţială, şi, în această etapă de viaţă, nu deţine resursele fizice şi psihice de a-şi căuta un alt loc de muncă, fie şi temporar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 52 alin. (4) şi 11 din Legea nr. 305/2022.
Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a arătat că legea specială nu reglementează expres condiţiile în care instanţa poate dispune suspendarea executării hotărârii de suspendare din funcţie, astfel încât devin incidente prevederile generale aplicabile în materia suspendării executării actului administrativ.
Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.
După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Astfel, pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba să fie iminentă.
Cu privire la prima cerinţă, arată că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 defineşte cazul bine justificat ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
În jurisprudenţa sa constantă (Deciziile nr. 1002/2012, nr. 442/2013, nr. 928/2013, nr. 1896/2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.
În cauză, contrar susţinerilor reclamantei, arată că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat. în acest context, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoială care trebuie să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.
Nu aceeaşi este situaţia în speţa de faţă, unde reclamanta a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce ţin de însăşi oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei şi care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.
În aceste condiţii, arată că nu se poate aprecia că susţinerile reclamantei ar putea fundamenta prezenta cerere de suspendare a actului administrativ contestat, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat neputând coincide cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ.
În subsidiar, şi dacă s-ar aprecia că aspectele invocate de reclamantă ar putea face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, apreciază ca acestea sunt nefondate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua cerinţă, intimatul a făcut trimitere la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte paguba iminentă ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", şi menţionează că potrivit art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora "în perioada suspendării din funcţie dispuse în temeiul art. 197 alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g), judecătorului şi procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de art. 227 şi art. 231 şi nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plăteşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, după caz. Această perioadă nu constituie vechime în munca şi în funcţie."
Aşadar, pe perioada suspendării din funcţie, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilităţi şi interdicţii decurgând din regimul specific judecătorilor şi procurorilor şi, în plus, i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcţiei de judecător.
Totodată, subliniază că reclamanta nu a probat, în concret, care ar fi prejudiciul material viitor şi previzibil care i s-a produs prin emiterea actului administrativ în discuţie, şi nici nu a invocat vreun impediment obiectiv de a ocupa un alt post în sistemul public sau privat.
Prin urmare, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii motiv pentru care solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată.
Cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, arată că au fost respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcţie a judecătorilor în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această hotărâre este legală şi temeinică, în cauză impunându-se luarea acestei măsuri în raport cu natura şi gravitatea faptei şi urmările acesteia.
Din perspectiva criticii referitoare la pretinsa nemotivare a actului contestat în sensul nejustificării necesităţii şi proporţionalităţii măsurii de suspendare din funcţie a reclamantei, arată că măsura dispusă prin actul administrativ contestat este corespunzător argumentată, conţinând motivele care au justificat suspendarea din funcţie a reclamantei.
Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să Influenţeze soluţia.
Totodată, consideră că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. În acest sens, arată că la adoptarea hotărârii contestate, secţia pentru judecători nu s-a limitat doar la un control al legalităţii, ci a procedat şi la examinarea necesităţii si proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie din punct de vedere al naturii şi gravităţii faptelor săvârşite de reclamantă. Mai arată că s-a avut în vedere şi faptul că prin atitudinea sa, reclamanta a lezat relaţiile sociale referitoare la realizarea actului de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care presupun (pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor judiciare) şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi regulamente.
În contextul situaţiei de fapt, în opinia intimatului, în mod corect a apreciat secţia pentru judecători că măsura suspendării din funcţie a reclamantei era necesară şi proporţională.
Nu în ultimul rând, precizează că modul în care reclamanta s-a manifestat trebuie examinat şi din perspectiva justiţiabililor în eficienţa şi autoritatea sistemului judiciar, comportamentul contestatoarei fiind de natură a induce ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la judecătorii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.
După cum rezultă din considerentele hotărârii contestate, secţia pentru judecători, în analiza necesităţii şi proporţionalităţii dispunerii măsurii reglementate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, s-a raportat tocmai la natura şi gravitatea faptelor săvârşite de reclamantă şl faţă de urmările acestora. Astfel, subliniază că în dosarul nr. x/2023 în sarcina contestatoarei s-a reţinut întrunirea elementelor constitutive a două abateri disciplinare, faptele sale, materializate într-o interacţiune necorespunzătoare cu procurorul de şedinţă, fiind săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce conducea o şedinţă de judecată. Or, analiza coroborată a tuturor împrejurărilor faptice a fundamentat în mod neechivoc concluzia secţiei pentru judecători în sensul că exercitarea în continuare a funcţiei de către contestatoare ar fi fost de natură să afecteze prestigiul justiţiei, astfel încât măsura suspendării din funcţie era pe deplin justificată.
În această ordine de idei, arată că măsura în discuţie este oportună şi proporţională cu scopul urmărit, dat fiind că reclamantei i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură (aceasta fiind cea mai gravă sancţiune care poate fi aplicată unui magistrat ca urmare a exercitării acţiunii disciplinare împotriva sa). secţia pentru judecători în materia disciplinară reţinând că sunt întrunite în sarcina acesteia elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Pe aceste premise, arată că a fost justificată adoptarea măsurii suspendării din funcţie, existând împrejurări evidente care susţineau ipoteza că exercitarea în continuare a funcţiei de către reclamantă, în condiţiile date, ar fi fost de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
Deopotrivă, un alt aspect care susţine proporţionalitatea măsurii este reprezentat de posibilitatea contestatoarei de a ocupa orice alt post în serviciul public sau privat şi de a exercita orice altă activitate remunerată, în condiţiile art. 198 alin. (2) din Legea nr. 303/2022. Aşadar, pe perioada suspendării din funcţie, magistratului în cauză nu îi sunt aplicabile eventualele incompatibilităţi şi interdicţii decurgând din regimul specific judecătorilor şi procurorilor şi, în plus, i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind lipsit numai de drepturile salariale specifice funcţiei de judecător.
Împrejurarea că se atribuie naturii şi gravităţii faptelor analizate de secţia pentru judecători anumite nuanţe ce ar justifica, în opinia sa, lipsa de necesitate şi proporţionalitate a măsurii suspendării din funcţie, nu este aptă a conduce la primirea acestor susţineri, fiind simple chestiuni subiective, ce nu pot conduce la reţinerea unui caracter nelegal al hotărârii contestate.
Din perspectiva criticii referitoare la invocarea de către contestatoare a principiului ne bis in idem, subliniază că aspectele relevate au făcut obiectul analizei în cadrul judecăţii disciplinare, astfel încât respectivele susţineri reprezintă împrejurări care ar putea fi invocate numai în contextul analizei fondului abaterilor disciplinare reţinute în sarcina reclamantei. Ca atare, acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei decât în cadrul căii de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii nr. 13J din 04.03.2024 în condiţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, iar nu în prezenta cauză, care are ca obiect contestaţia împotriva hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, prin care s-a dispus suspendarea din funcţie, începând cu 12.03.2024 a contestatoarei, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.
În consecinţă, apreciază că în cauză au fost pe deplin respectate prevederile legale care reglementează suspendarea din funcţie a judecătorilor în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură. Hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 emisă de secţia pentru judecători din cadrul CSM fiind legală şi temeinică, neexistând aşadar împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Având în vedere toate considerentele expuse, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de A. în contradictoriu cu CSM având ca obiect anularea hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, precum şi suspendarea executării acesteia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-206 din C. proc. civ.
II. Asupra contestaţiei de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine următoarele:
Prin hotărârea nr. 428 din 12.03.2024, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţie, începând cu data de 12.03.2024, a doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură dispusă prin hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a CSM, secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Argumentele contestatoarei referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii vizează, pe de-o parte, nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte, faptul că în luarea măsurii suspendării nu au fost analizate în mod corect criteriile prevăzute de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022.
În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii secţiei pentru judecători, invocată de contestatoare, se reţin următoarele:
Din coroborarea dispoziţiilor art. 40 şi art. 44 din Legea nr. 305/2022 rezultă că secţia pentru judecători din cadrul CSM are atribuţii atât în ceea ce priveşte aspectele referitoare la cariera judecătorilor, cât şi în domeniul răspunderii disciplinare a acestora.
Astfel, potrivit art. 40 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 305/2022 "(1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: (...) i) dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor", iar potrivit art. 44 alin. (1) din acelaşi act normativ "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute de lege ca abateri disciplinare".
În aceste condiţii, se impune a fi efectuată distincţia între hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară prin care se soluţionează acţiunea disciplinară (în acest caz secţia având rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară) şi hotărârea secţiei pentru judecători prin care se dispune o măsură privind cariera judecătorului, cele două urmând un regim juridic diferit sub aspectul termenului de redactare, al conţinutului, al căilor de atac din perspectiva termenului de exercitare şi al instanţei competente să soluţioneze contestaţia, etc.
Cu referire la conţinutul celor două tipuri de hotărâri, având în vedere că, în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, secţia aferentă din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, la art. 50 din Legea nr. 305/2022 sunt stipulate în mod expres toate elementele care trebuie să se regăsească în motivarea unei asemenea hotărâri.
Conform art. 50 din Legea nr. 305/2022 "(1) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia; b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror; d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia; e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată; f) instanţa competentă să judece calea de atac. (2) Prevederile alin. (1) privind cuprinsul hotărârii se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Aceste dispoziţii însă nu sunt aplicabile şi hotărârilor pronunţate de secţia pentru judecători în exercitarea atribuţiilor sale privind cariera judecătorilor, Legea nr. 305/2022 neconţinând dispoziţii exprese cu privire la cuprinsul hotărârii, iar potrivit art. 43 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 122/2023 "Hotărârile secţiei pentru judecători prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară şi cele prin care s-a dispus suspendarea din funcţie în temeiul art. 197 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 303/2022 se redactează de Biroul grefa secţiilor, la momentul pronunţării", fără a fi reglementat în mod detaliat şi conţinutul hotărârii prin care se dispune suspendare din funcţie, precum în cazul hotărârii prin care se soluţionează acţiunea disciplinară.
În concret, raportat la situaţia de fapt din prezenta speţă, hotărârea nr. 3J din 4.03.2024 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este hotărârea prin care a fost soluţionată acţiunea disciplinară exercitată împotriva contestatoarei şi aceasta trebuie să îndeplinească toate exigenţele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 305/2022, iar hotărârea nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcţie a contestatoarei, căreia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 305/2022.
În privinţa hotărârii contestate, în lipsa unor dispoziţii exprese, sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluţii, cerinţe care sunt pe deplin îndeplinite în cazul hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, în cuprinsul acesteia fiind prezentate împrejurările de fapt şi de drept care au justificat măsura suspendării din funcţie a contestatoarei.
Analizând conţinutul concret al hotărârii de suspendare atacate cu prezenta contestaţie, se constată că aceasta respectă standardul de calitate a motivării actului administrativ, fiind cercetate explicit criteriile esenţiale ce trebuiau avute în vedere, în lumina legii şi a jurisprudenţei CEDO de către secţia pentru judecători la momentul dispunerii suspendării din funcţie a contestatoarei, respectiv necesitatea şi proporţionalitatea suspendării prin prisma naturii faptelor, gravităţii abaterilor reţinute şi a urmărilor acestora.
Având în vedere considerentele învederate în cele ce preced, Înalta Curte constată că măsura dispusă a fost în mod corespunzător motivată.
Cu privire la criticile referitoare la netemeinicia hotărârii, invocată de contestatoare, se reţin următoarele:
Analizând conţinutul efectiv al actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de art. 197 alin. (1) lit. g) şi art. 198 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile aduse de contestatoare referitoare la temeinicia hotărârii, prin prisma necesităţii şi proporţionalităţii măsurii dispuse.
Conform art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2002, "g) în perioada cuprinsă între data comunicării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură şi data eliberării din funcţie, dacă secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori apreciază că se impune această măsură în raport cu natura şi gravitatea faptei şi urmările acesteia".
Aşadar, măsura suspendării din funcţie nu se aplică de drept, ci ca urmare a unei aprecieri a secţiei competente a CSM, raportat la natura, gravitatea faptei şi la urmările acesteia.
Din cuprinsul hotărârii contestate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a procedat la examinarea necesităţii şi proporţionalităţii măsurii suspendării din funcţie, prin raportare la situaţia de fapt din perspectiva Hotărârii pronunţate la 20.10.2020 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza B. împotriva României.
În concret, în speţă, secţia pentru judecători a reţinut că sancţiunea disciplinară a "excluderii din magistratură" a fost aplicată doamnei judecător ca urmare a reţinerii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi s) teza I din Legea nr. 303/2022.
Astfel, s-a reţinut că, la data de 24.03.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată, sub nr. x/2022, contestaţia la executare cu privire la decizia penală nr. 300/A/21.03.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din dosarul nr. x/2020 formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ-DIICOT.
Cauza a fost soluţionată de completul de judecată constituit de doamnele judecătoare C. şi D..
Astfel cum rezultă din înregistrarea şedinţei de judecată, la termenul din data de 24.03.2022, după ce grefierul a făcut referatul cauzei în dosarul nr. x/2022, între preşedintele completului de judecată, doamna judecător A. şi procurorul de şedinţă E. a avut loc un dialog, redat pe larg în cuprinsul deciziei de sancţionare, cu privire la care secţia pentru judecători cu majoritate a reţinut că "prin modalitatea în care a înţeles să se manifeste în şedinţa de judecată din data de 24.03.2022 în raport cu procurorul de şedinţă din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, pârâta judecător A. a depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului penal, făcând aprecieri neconforme poziţiei de magistrat", fapt ce constituie latura obiectivă a abaterii disciplinare reglementate de prevederile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
S-a reţinut că, în acest context, comportamentul manifestat de doamna judecător în şedinţa de judecată din data de 24.03.2022 nu s-a circumscris nici dreptului preşedintelui de complet de a exercita poliţia şedinţei de judecată, atitudinile imputate depăşind cadrul legal reglementat. Astfel, utilizarea unor expresii nepotrivite cadrului procesual oficial, iniţierea unui dialog fără relevanţă juridică, prin exprimarea unor critici la adresa reprezentantului Ministerului Public au împietat asupra desfăşurării în condiţii optime a procedurii judiciare, aprecierile făcute nefiind circumscrise exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept şi depăşind limitele în care un magistrat, conştient de importanţa statutului deţinut, poate să se manifeste în exerciţiul funcţiei.
De asemenea, secţia pentru judecători cu majoritate a reţinut că, din perspectiva laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de prevederile art. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, din interpretarea dispoziţiilor art. 599 alin. (1), art. 597 alin. (4) şi a art. 388 alin. (1) din C. proc. pen. rezultă că legiuitorul a reglementat în mod expres dreptul procurorului de a pune concluzii în cauzele penale în care participă ca reprezentant al Ministerului Public; or, în cauza de faţă, învestită fiind cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, având ca obiect contestaţie la executare, pârâta judecător A., în calitate de preşedinte de complet, nu i-a permis procurorului de şedinţă să pună concluzii, aspect care reiese, cu evidenţă, din înregistrarea şedinţei de judecată. Modul de instrumentare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 de către doamna judecător A. conturează o încălcare flagrantă a dispoziţiilor art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) C. proc. pen., fapta pârâtei realizând elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare. Din punct de vedere al laturii subiective a abaterii disciplinare analizate, secţia cu majoritate a reţinut că prin modalitatea în care a administrat actul de justiţie în dosarul nr. x/2022, pârâta judecător a adus o vătămare gravă interesului public, general, neexistând o justificare concretă legală pentru atitudinea pe care aceasta a înţeles să o adopte în exercitarea funcţiei de judecător.
Sub aspectul individualizării, faţă de reţinerea a două abateri disciplinare considerate grave, faţă de faptul că doamna judecător a mai fost anterior sancţionată disciplinar, precum şi faţă de antecedenţa deontologică reţinută în sarcina acesteia, a constatat că se justifică aplicarea faţă de doamna judecător a sancţiunii excluderii din magistratură.
Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, Completului de 5 judecători nu îi revine în competenţă să analizeze situaţia de fapt, realitatea aspectelor reţinute, modul de interpretare a dispoziţiilor legale, încadrarea ipotezei de fapt în norma juridică aplicabilă în materia răspunderii disciplinare, ci doar dacă măsura suspendării din funcţie se justifică prin raportare la natura, gravitatea faptei şi urmările acesteia.
Astfel, criticile formulate de contestatoare privind fondul litigiului disciplinar, deoarece se referă la temeinicia şi legalitatea hotărârii prin care a fost sancţionată disciplinar, nu pot fi analizate în cadrul prezentului dosar, ce are ca obiect contestaţia împotriva măsurii de suspendării din funcţie a doamnei judecător, în temeiul art. 197 alin. (1) lit. g) şi art. 198 din Legea nr. 303/2022; actul de sancţionare cu excluderea din magistratură este distinct de cel de suspendare din funcţie, fiind emise în cadrul unor proceduri separate.
În contextul situaţiei de fapt reţinute mai sus, Completul de 5 judecători constată că măsura suspendării din funcţie dispusă prin hotărârea contestată nu îndeplineşte cerinţa proporţionalităţii raportat la natura, gravitatea faptei şi urmările acesteia.
Astfel, analizând aceste trei criterii statuate de legiuitor în cadrul art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, reiese că trebuie avute în vedere: pe de o parte, fapta reţinută, gravitatea, consecinţele acesteia aşa cum rezultă din hotărârea de sancţionare (ce nu face obiectul vreunei cenzuri în prezenta cauză); pe de altă parte, consecinţele în sine ale măsurii suspendării din funcţie asupra vieţii profesionale şi personale a contestatoarei.
Ca urmare, în cercetarea raportului de proporţionalitate dintre cele două aspecte mai sus menţionate, Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, măsura suspendării din funcţie pe durata finalizării procedurii disciplinare nu apare ca fiind absolut necesară faţă de urmările produse în mod direct de fapta imputată.
Astfel, o împrejurare determinantă în verificarea necesităţii imediate a măsurii suspendării din funcţie este aceea că doamna judecător nu mai funcţionează în cadrul secţiei penale la instanţa de provenienţă, ci în cadrul unei secţii cu altă specializare, faţă de faptul că abaterile disciplinare au fost reţinute în cadrul interacţiunii cu un participant obligatoriu al procesului penal, situaţie procedurală ce prezintă un risc minim de repetare ca atare în contextul mai sus precizat al schimbării specializării.
Dincolo de aceste aspecte, în cauza de faţă, niciuna din împrejurările personale invocate de contestatoare cu privire la situaţia financiară sau imposibilitatea angajării într-o funcţie juridică pe durata suspendării din funcţia de judecător nu pot fi considerate ca atare esenţiale şi suficiente prin ele însele pentru înlăturarea măsurii suspendării din funcţie din perspectiva criteriilor statuate de art. 197 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022, acestea reprezentând consecinţele inerente aplicării unei măsuri legale şi previzibile, cunoscute contestatoarei ca parte a statutului juridic al magistratului.
Cu toate acestea, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 774 din 10.11.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în luarea unei măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de către un magistrat, nu trebuie neglijate nici consecinţele negative ale unei asemenea măsuri care se repercutează, în mod direct, asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, respectiv de a înfăptui justiţia sau de a apăra interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, după caz, cât şi în situaţia de a nu-şi primi indemnizaţia pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluţia de sancţionare pronunţată de CSM sau de instanţa judecătorească, după caz, asupra fondului acţiunii disciplinare.
Or, în lumina consideraţiilor anterioare, referitoare la neîndeplinirea raportului de proporţionalitate, Înalta Curte are în vedere şi consecinţele negative asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului în cauză.
Astfel, analizând în ansamblu faptele imputate contestatoarei, circumstanţele şi modalitatea săvârşirii acestora, gravitatea, urmările, ca şi implicaţiile de ordin profesional şi personal, Completul de 5 judecători apreciază că măsura suspendării din funcţie adoptată prin Hotărârea nr. 428/12.03.2204 a CSM, secţia pentru judecători nu este necesară şi proporţională cu scopul urmărit.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va admite contestaţia formulată.
III. Asupra cererii de suspendare a hotărârii nr. 428 din 12.03.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine următoarele:
Potrivit art. 52 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii "Până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii".
Din reglementarea anterior redată, reiese că cererea de suspendare a executării hotărârii de suspendare din funcţie se poate dispune de instanţa de judecată până la momentul soluţionării contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri, având deci caracterul unei cereri accesorii, care se formulează pe parcursul judecăţii contestaţiei.
Având în vedere pronunţarea unei soluţii asupra contestaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va respinge cererea de suspendare a Hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, pe care o desfiinţează.
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de contestatoarea A. privind suspendarea executării hotărârii nr. 428 din 12 martie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.