. Recurs la încheierea de recuzare. Cazurile de incompatibilitate relativă prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din Codul de procedură civilă

 

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic:

- Încheiere de recuzare

- Incompatibilitate relativă

- Aparenţa de imparţialitate a instanţei

 

C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13

 

Judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept sau când şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea dedusă judecăţii în cauza învestit să o soluţioneze.

Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul şi-a exprimat părerea într-un act oficial şi în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, în timp ce în cazul de incompatibilitate relativă prevăzut de articolul anterior menţionat, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care este chemat să o soluţioneze, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în şedinţa de judecată, fie în afara acesteia.

Criteriul general pentru excluderea unui judecător de la soluţionarea unei cauze, pentru motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., este o anumită percepţie rezonabilă de subiectivism, care se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, important fiind dacă din perspectiva acestuia temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparţialitate ar fi considerate ca justificate.

 

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965 din 20 februarie 2024

 

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Petenta A. S.R.L. a formulat, la data de 24.05.2023, cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., membră a completului de judecată învestit cu soluţionarea prezentei cauze, invocând existența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Cererea a fost formulată într-un litigiu privind achiziţiile publice, înregistrat sub nr. dosar x/2/2023 pe rolul Curții de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, ce are ca obiect plângerea formulată de petenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 919/C9/637,747,807 din 25.04.2023 pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul General al Poliției de Frontieră („Autoritatea contractantă”) și C. S.R.L.

I.2. Soluția pronunțată asupra cererii de recuzare

  Prin încheierea din data de 26.05.2023, Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a respins cererea de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată x., respectiv a domnilor judecători D., E. şi F., ca inadmisibilă și cererea de recuzare a doamnei judecător B., ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea încheierii, cu consecința casării deciziei civile nr. 194/07.06.2023 și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea cererii s-a arătat că cererea de recuzare a fost în mod greşit respinsă, întrucât doamna judecător B. s-a pronunţat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecăţii în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare. Completurile de judecată din care a făcut parte anterior şi doamna judecător B. au avut deja acces la argumentele formulate de către A. S.R.L. faţă de părtinirea şi gradul de subiectivism de care CNSC s-a făcut vinovat, inclusiv prin raportare la faptul că Instrucţiunea ANAP nr. 2/2016 a fost invocată de către Consiliu din oficiu, deşi aceasta este inaplicabilă în Procedură.

Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparţialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât şi motivul de la pct. 13.

- Arată petenta că, prin raportare la deciziile pronunţate în ciclurile procesuale anterioare, hotărârea pronunţată în prezentul dosar nu aduce niciun element de noutate în cuprinsul motivării, instanţa achiesând în totalitate la concluziile CNSC sau instanţei din ciclurile procesuale anterioare. Cu titlu de exemplu, instanţa a reţinut faptul că presupusa incidenţă a autorităţii de lucru judecat nu poate fi înlăturată prin invocarea unor puncte de vedere emise ulterior de către ANAP, întrucât reprezintă un act nou care nu mai poate fi supus verificării. Deși instanţa ar fi avut oportunitatea de a motiva de ce consideră ca fiind desfăşurată conform prevederilor legale o procedură în care s-a făcut aplicarea unor acte normative inaplicabil, aceasta s-a mărginit la a prelua aceleaşi considerente lipsite de substanţă ale deciziilor anterioare.

Astfel, se perpetuează şi se legitimează situaţii în care acelaşi complet din cadrul CNSC judecă acelaşi aspect în moduri diferite de la o speţă la alta, iar două treimi din membrii aceluiaşi complet de judecată acordă două interpretări opuse aceleiaşi stări de fapt.

- Prin încheierea atacată, instanţa a respins cererea de recuzare formulată de către petentă în considerarea faptului că speţa prezintă elemente de noutate care pot conduce la o soluţie diferită. Or, în retrospectivă, se constată faptul că elementele care diferenţiază prezentul ciclu procesual de cele anterioare sunt tocmai cele care au fost înlăturate de către instanţă cu motivarea că nu mai pot fi introduse elemente de noutate. Contradicţia este evidentă cu atât mai mult cu cât atât Încheierea, cât şi decizia 194, au fost pronunţate de două treimi din acelaşi complet de judecată, care ar fi trebuit să fie consecvent în considerente.

- Petenta invocă vădita contradicţie dintre considerentele instanţei de la o hotărâre la alta. Pe de o parte, în prezenta speţă instanţa este chemată să se pronunţe într-o altă etapă a Procedurii, Plângerea vizând modul de reevaluare, iar nu evaluarea iniţială, seturi diferite de critici şi elemente de fapt care pot naşte consecinţe diferite asupra dezlegării. Pe de altă parte, în cuprinsul Deciziei 194, instanţa invocă de la bun început puterea lucrului judecat, omiţând însă în mod convenabil să atragă atenţia asupra faptului că presupusul lucru judecat şi-a dobândit puterea în urma judecării de către completuri din care a făcut parte şi doamna judecător B.

- Deşi instanţa invocă puterea lucrului judecat prin raportare la deciziile CNSC anterioare, deciziile CNSC invocate au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege, soluţionate de completuri de judecată, din două dintre ele făcând parte doamna judecător B.

Interpretarea subiectivă, contradictorie şi cu dublu standard a legii efectuată de către instanţă este de natură a crea o vădită încălcare a drepturilor procesuale ale petentei.

Instanţa a analizat strict sub aspect formal cererea de recuzare (nu există identitate totală formală între cauze, deci nu există antepronunțare), dar sub aspect substanţial plângerea (deşi sunt atacate acte diferite şi sunt formulate critici diferite, iar condiţiile prevăzute de lege nu sunt întocmai îndeplinite, există totuşi autoritate de lucru judecat).

Cererea de recuzare a fost formulată din certitudinea că acesta va rămâne consecvent în pronunţarea asupra aceloraşi aspecte de fapt judecate anterior, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit atât în ciclurile procesuale anterioare, cât şi prin decizia 194, faptul că modus operandi este acela de a achiesa complet la argumentele prezentate de către părţile adverse şi preluate şi de către CNSC, fără o analiză proprie.

Prin urmare, reţinerile instanţei din cuprinsul Încheierii şi motivele pentru care doamna judecător B. nu s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate au fost complet invalidate prin considerentele deciziei 194.

Deşi raţionamentul doamnei judecător B. şi opinia acesteia cu privire la criticile petentei erau deja cunoscute din ciclurile procesuale anterioare - ceea ce elimină orice prezumţie de imparţialitate în cauză - este vădit şi faptul că formularea unei cereri de recuzare a influenţat abordarea doamnei judecător B. faţă de plângerea formulată de către petentă. Soluţia pronunţată şi simpla preluare a argumentelor din litigiile anterioare, fără a fi expuse motivele pentru care neregularităţile semnalate de către petenta A. S.R.L. sunt trecute cu vederea denotă o lipsă de interes în aflarea adevărului şi faţă de desfăşurarea unei proceduri de atribuire care să respecte rigorile legii.

- Completul de judecată care a soluţionat cererea de recuzare avea sarcina riguroasă de a determina în ce măsură soluţionarea cauzelor anterioare, atât din prezenta Procedură, cât şi din istoricul relaţiei dintre justiţiabil şi judecător, este de natură a crea suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat.

În speţă, petenta a răsturnat prezumţia de imparţialitate a doamnei judecător B., arătând că aceasta s-a pronunţat deja cu privire la criticile deduse judecăţii, chiar dacă acestea au fost raportate la acte diferite şi căile de atac urmăreau alt rezultat. Pct. 13 face referire la elemente care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, fiind suficient ca instanţa să inspire faţă de părţi temerea că sunt lipsiţi de imparţialitate.

Or, având în vedere faptul că motivarea deciziei 194 este preluată întocmai din deciziile din ciclurile procesuale anterioare, îndoielile petentei se dovedesc a fi pe deplin întemeiate, întrucât reiese fără putinţă de tăgadă că instanţa nu a analizat plângerea independent şi fără a fi influenţată de toate celelalte reţineri din deciziile anterioare pe care le-a emis însăși doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat.

Instanţa a făcut o confuzie în ceea ce priveşte criticile formulate de către petentă, întrucât aceasta nu a echivalat presupusa autoritate de lucru judecat cu antepronunțarea doamnei judecător B. Soluţia sau considerentele doamnei judecător B. din ciclurile procesuale anterioare nu au relevanţă în ceea ce priveşte motivele de recuzare, ci simplul fapt că s-a mai pronunţat în trecut cu privire la aspecte aproape identice generează incompatibilitatea acesteia.

Instanţa omite elementul obiectiv care atrage cazul de incompatibilitate şi suspiciunile cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului. Doamna judecător B. nu doar că a soluţionat plângerea/revizuirea formulate într-o altă etapă, ci s-a pronunţat cu privire la aceleaşi aspecte de fapt, chiar dacă formal obiectul căilor de atac era diferit.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a formulat  întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării căii de atac a recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în tot a încheierii civile din data de 26.05.2023, ca fiind temeinică şi legală, emisă în urma unei analize complete a tuturor motivelor de recuzare invocate. 

Mai mult decât atât, în cauzele soluţionate de doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat au fost contestate alte decizii ale CNSC, care au avut ca obiect alte acte întocmite de autoritatea contractantă. 

Consideră că simplul fapt al judecătorului de a respinge acţiunile având ca obiect alte etape ale procedurii de achiziţie publică decât cea care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2/2023 nu poate constitui în sine un motiv de incompatibilitate.

 

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate în cadrul recursului şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de petenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În motivarea cererii de recuzare  s-a arătat în esență că doamna judecător B. s-a pronunţat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecăţii în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare.

Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparţialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât şi motivul de la pct. 13.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este, de asemenea incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 1) când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (…) 13) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu   privire la imparţialitatea sa.

Articolul 42 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate relativă. În aceste cazuri, strict determinate de lege, una dintre părţi poate cere îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite cauze.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din modul în care este redactat textul de lege, rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă şi-a exprimat opinia în  legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă sau când şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speţă.

De asemenea, nu poate fi recuzat, pentru motivul privind antepronunțarea, nici judecătorul chemat să se pronunţe din nou în aceeaşi pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate absolută.

Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul şi-a exprimat părerea într-un act oficial (încheiere interlocutorie, hotărâre judecătorească, depoziţie de martor, raport de expertiză, hotărâre arbitrală, acte de procedură îndeplinite ca avocat, procuror sau mediator etc.) şi în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, câtă vreme, în cazul motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurentă, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care o soluţionează, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în şedinţa de judecată, fie în afara acesteia.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, legiuitorul a definit cu precizie situațiile obiective care generează incompatibilitatea judecătorului pe motivul pronunţării anterioare a acestuia asupra unor chestiuni de fapt şi de drept, condiţia esenţială pentru atragerea stării de incompatibilitate fiind aceea ca dezlegarea dată să se refere la cauza pendinte.

Pronunţarea anterioară asupra unei chestiuni cu privire la o plângere formulată împotriva unei decizii CNSC nu echivalează cu situaţia în care judecătorul a anticipat nepermis, cu încălcarea principiilor contradictorialităţii, al dreptului la apărare, al aflării adevărului soluţia din prezenta cauză.

Așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, chiar dacă unele critici ar fi reiterate într-o nouă etapă a procedurii de achiziție publică, dar după o nouă evaluare efectuată de către autoritatea contractantă, nu se poate aprecia că este vorba despre o antepronunțare, atâta timp cât ceea ce formează obiectul analizei instanţei în noua plângere este tocmai reevaluarea, iar nu tot evaluarea iniţială. Situaţia este una inerentă procedurii de achiziţie publică, decurgând din specificul acesteia şi din dinamica mecanismului de atribuire, ce poate include etape repetitive, alternative de evaluare din partea autorității contractante, urmate de control jurisdicţional ce se finalizează fiecare cu o soluţie distinctă.

Contrar celor susținute de recurentă, nu există nicio contradicție în modul în care instanța de fond a argumentat soluția pronunțată, reținând pe de o parte că este vorba despre cauze diferite, iar pe de altă parte că autoritatea de lucru judecat se impune a fi reținută de orice instanță.

Într-adevăr, faptul că ulterior, prin decizia pronunțată pe fondul cauzei în care s-a solicitat revizuirea, instanța a reținut puterea de lucru judecat a unora dintre aspectele dezlegate în etapele anterioare ale procedurii de achiziție finalizate cu hotărâri definitive nu contrazice cele reținute prin încheierea atacată în sensul că soluționarea de către acelaşi complet în etape diferite ale procedurii de atribuire a unor contestații/plângeri diferite nu conduce în sine la situaţia de incompatibilitate reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba de proceduri judiciare distincte, care vizează etape distincte ale unei proceduri de achiziţie publică, nefiind îndeplinită cerinţa exprimării soluţiei în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

În acest sens, Înalta Curte arată că un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanţă de judecată se impune a fi respectat de orice instanţă învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceștia fiind ținuți de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranșate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceștia de apreciat sub acest aspect fiind existența sau nu a aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.

În consecință, nu este vorba despre antepronunțare, în sensul definit de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cele două cauze fiind distincte, având ca obiect decizii diferite ale CNSC şi critici diferite, formulate în etape diferite ale procedurii de achiziţie.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin încheierea atacată că motivul de recuzare întemeiat pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivele privind greșita aplicare a dispoziţiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ., Înalta Curtea reţine că acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Referitor la cele două dimensiuni ale principiului imparţialităţii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că: „imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […] imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47).”

În raport de principiile ce se desprind din jurisprudența C.E.D.O. (dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluţionarea cauzei de o „instanță independentă și imparțială”), Înalta Curte reţine că în jurisprudența Curţii s-a avut în vedere problema aparenței de imparțialitate în situaţia în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleași fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), soluţia referindu-se, însă, la împrejurarea că unul dintre magistraţii care a examinat a doua procedură (privind reabilitarea) se pronunțase deja asupra aceluiași fapt (lipsa nemotivată de la serviciu) cu privire la acelaşi reclamant, ipoteză care nu este incidentă în cauză, în care judecătorul nu este chemat să-şi reaprecieze propriile dezlegări.

Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluționează litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanție a desfășurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Concret, faptul că judecătorul a analizat în alte dosare critici similare cu cele ce fac obiectul disputei și în cadrul dosarului în care s-a formulat cererea de recuzare atacată în prezentul recurs, nu poate fi reţinut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat mai sus,  un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanţă de judecată se impune a fi respectat de orice instanţă învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceștia fiind ținuți de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranșate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceștia de apreciat sub acest aspect fiind existența sau nu a aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.

Înalta Curte reține că potrivit dispoziţiilor art. 7 C. proc. civ.: „(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii”, iar potrivit art. 22 alin. (1) din același Cod: „Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile”, obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că  justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, (art. 124-129 din Constituția României).

Așa cum în mod corect s-a reținut de prima instanță, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., criteriul general pentru excluderea unui judecător de la soluţionarea unei cauze este o anumită percepţie rezonabilă de subiectivism, care se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, important fiind dacă din perspectiva acestuia temerile că un anumit

Petenta a susținut că cererea sa nu a avut ca justificare teama sa faţă de o soluţie nefavorabilă, ci certitudinea că judecătorul va rămâne consecvent în pronunţarea asupra aceloraşi aspecte de fapt judecate anterior, așa cum s-a dovedit în ciclurile procesuale anterioare.

Or, antepronunțarea, ca motiv de recuzare, este reglementată și a fost analizată distinct ca motiv prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text ce este de strictă interpretare, neputând fi extins la alte ipoteze. Aşadar, noțiunea de „antepronunțare” nu poate fi extinsă, prin interpretare, prin eliminarea unor condiţii expres prevăzute de lege (cum este cea de la pct. 1 – condiţia aceleiaşi cauze), pentru a fi invocate în temeiul motivului prevăzut de  art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

  Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, elementul obiectiv al existenţei unei dezlegări date de complet într-o speţă cu aceleaşi părţi implicate într-o procedură de achiziţie publică, însă într-o etapă anterioară a procedurii, în raport cu alte documente ale procedurii şi cu alte decizii ale CNSC nu este suficient pentru a se reține incompatibilitatea judecătorului, în lipsa oricăror alte elemente, de natură subiectivă sau obiectivă, susceptibile să genereze îndoiala justificată a părţilor cu privire la obiectivitatea sa. Or, în speţă, în afara împrejurării că judecătorul s-a pronunţat în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică, asupra unei evaluări anterioare, nu există nici un alt indiciu de subiectivism sau imparţialitate în atitudinea judecătorului care să răstoarne prezumţia de obiectivitate şi imparţialitate pe care statutul şi normele de organizare judiciară le garantează magistraţilor. 

  Fiind o excepţie de la obligaţia judecătorului de a soluţiona cauzele în care a fost desemnat să judece, cazurile de incompatibilitate a acestuia trebuie întotdeauna interpretată restrictiv, ținându-se seama de nivelul rezonabil de încredere în sistemul de justiţie, corolar al sistemului de obligaţii profesionale şi deontologice, de recrutare şi numire a magistraţilor, de răspunderi şi garanţii de care este ţinut judecătorul, respectiv de care beneficiază atât judecătorul, cât şi justiţiabilul, potrivit legii.

Or, recurenta-petentă nu a adus dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate a judecătorilor.

Prin raportare atât la prevederile Codului de procedură civilă referitor la regimul incompatibilităților (art. 41 şi urm.), cât şi la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independenţa şi imparţialitatea, cea dintâi fiind condiţia celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine în cauză dovedirea vreunui caz de incompatibilitate.

Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

  Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a  sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.